Connect with us

ROMÂNIA

Rovana Plumb, bilanț la final de mandat: „Dincolo de acest 28% absorbție a fondurilor europene, las în implementare proiecte cu impact major pentru România”

Published

on

©️ Ministerul Fondurilor Europene/ Facebook

Rovana Plumb și-a prezentat bilanțul activității sale de ministru al fondurilor europene din timpul guvernării premiurului Viorica Dăncilă. Reamintim că săptămâna trecută Rovana Plumb a fost revocată din funcție de către Viorica Dăncilă, iar săptămâna aceasta, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care Eugen Teodorovici devine ministru interimar pentru acest portofoliu. 

În acest context Rovana Plumb a mărturisit că în timpul mandatului ei „am gândit  și acționat, prin toate măsurile pe care le-am pus în aplicare, după principiul cum putem îmbunătăți viețile oamenilor, folosind banii europeni. Am demarat cel mai amplu proces de simplificare a legislației pentru sprijinirea beneficiarilor și accesul românilor la banii europeni. Am eliminat barierele existente, care îngreunau inutil absorbția. Am renunțat la unele suprareglementări impuse de legislația națională în plus față de prevederile regulamentelor europene.”

Buna raportare la nevoile pieței și dialogul permanent și transparent cu, pentru și în folosul beneficiarilor de fonduri europene și al României, a reprezentat „viziunea mea de mandat.”

„Dincolo de acest 28% absorbție, las în implementare proiecte cu impact major pentru România, în domenii strategice, asumate prin programul de guvernare al PSD-ALDE:  sănătate, educație, infrastructură de transport, mediu, infrastructură de apă și canalizare, energie, gestionarea situațiilor de urgență, digitalizarea serviciilor și multe altele.”

„În același timp, ne-am îngrijit și de viitorii bani europeni,  reprezentând interesele Statelor Membre si negociind, la Bruxelles, cu multă ambiție până noaptea târziu, din ipostaza noastră de Președinție rotativă a Consiliului Uniunii Europene.”

În comunicat este amintită implicarea președinției române a Consiliului Uniunii Europene, dar și impactul acesteia la nivel european, „România a obținut rezultate apreciate de partenerii noștri europeni, prin închiderea a 90 dosare legislative cu un uriaș impact în viața noastră, a tuturor. Un astfel de rezultat ne face mândri pe toți cei care am contribuit la acest succes.”

„Îmi asum o plecare ce va fi de fapt o extensie a tuturor obiectivelor enumerate. Le voi continua din viitoarea mea ipostază profesională. M-a onorat mereu misiunea de a putea contribui, de oriunde-aș fi, la dezvoltarea țării mele și la îmbunătățirea vieții oamenilor pe care îi reprezint. Mi-am propus să nu-i dezamăgesc niciodată.” a conchis fostul ministru al fondurilor europene.

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

POLITICĂ

COVID-19. Klaus Iohannis, mesaj ferm către români: “Legea se aplică, se impune, nu se discută. Cine nu se conformează va fi amendat”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că este “absolut necesar” ca toată lumea să respecte legislaţia în contextul epidemiei cu noul coronavirus.

Şeful statului a avut o şedinţă de evaluare a măsurilor de siguranţă şi ordine publică în contextul epidemiei COVID-19 cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu.

“Am discutat ce s-a făcut bun până acum, cum s-a făcut şi am pus un accent foarte clar şi ferm pe ceea ce se numeşte impunerea legii. Este absolut necesar ca toată lumea să respecte legislaţia în această perioadă”, a spus preşedintele, la Palatul Cotroceni.

Până astăzi, 1 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.460 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), anunță Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 252 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 85 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

România este, începând cu 16 martie, în stare de urgență, iar ordonanțele militare subsecvente adoptate (șase) au înăsprit regulile, inclusiv creșterea amenzilor pentru cei care nu respectă carantină, izolarea sau distanțarea socială pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

Declarația integrală a șefului statului, furnizată de Administrația Prezidențială:

“Bună ziua, dragi români!

Am instituit starea de urgență, după care ministrul de Interne a venit în completare cu ordonanțele militare, iar ministrul Sănătății cu ordine ale ministrului.

Toate aceste măsuri au fost luate pentru a vă proteja, pentru a vă proteja sănătatea, pentru a proteja sănătatea populației din România și pentru a înlesni munca medicilor și a personalului medical.

Majoritatea românilor au înțeles că legile se respectă. Și această situație, de stare de urgență, este una foarte serioasă și cu atât mai mult trebuie cu toții să respectăm legislația, ordonanțele și ordinele în vigoare.

Dar un aspect foarte special în această situație îl reprezintă, cu siguranță – și vă dați seama de ce -, siguranța și ordinea publică. Exact asta a fost tema discuției pe care tocmai am încheiat-o cu Prim-ministrul Ludovic Orban, cu Ministrul de Interne Marcel Vela, cu Ministrul Apărării Nicolae Ciucă și cu Secretarul de stat Despescu de la Interne.

Am discutat ce s-a făcut bun până acum, cum s-a făcut, și am pus un accent foarte clar și ferm pe ceea ce se numește impunerea legii.

Este absolut necesar ca toată lumea să respecte legislația în această perioadă!

Repet – asta spre protecția voastră, a fiecăruia și pentru a înlesni munca medicilor și a personalului medical.

Foarte mulți români, majoritatea românilor, au înțeles aceste lucruri, însă ce se întâmplă cu cei care n-au înțeles sau, mai rău, nu vor să înțeleagă? Ei, aceștia vor fi amendați, pur și simplu. Legea se aplică, se impune, nu se discută. Cine nu se conformează va fi amendat.

În acest fel, pot să vă spun că s-au făcut, de la începutul acestei situații speciale, peste 800.000, 870.000 de acțiuni de control, controale de tot felul. S-a controlat felul în care oamenii respectă izolarea, în care respectă carantina, felul în care firmele respectă normele de vânzare, și așa mai departe.

Pot să vă spun că autoritățile au lucrat foarte serios și în acest domeniu. De la începutul epidemiei, s-au dat peste 78.000 de amenzi. Deci peste 78.000 de contravenții au fost constatate de autorități.

Și în acest sens, vă spun: legea este clară, este pentru protecția oamenilor, pentru protecția medicilor. Cine nu o respectă va fi amendat.

Și, în final, dragi români, repet ce am spus în fiecare apariție a mea. Respectați normele de conduită, păstrați distanța, nu vă dați mâna, nu vă îmbrățișați! Respectați normele impuse de autorități!

Vă doresc multă sănătate!”

Continue Reading

ROMÂNIA

COVID-19: Fundația Regală Margareta a României, amplă campanie de voluntariat în sprijinul vârstnicilor singuri

Published

on

© Fundația Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României organizează o amplă campanie de voluntariat, pentru a facilita accesul la cumpărături, dar și pentru alte acțiuni logistice de ajutor a vârstnicilor singuri, aflați în izolare sau cu mobilitate redusă în timpul epidemiei de coronavirus, informează un comunicat al fundației, citat de Agepres

Printre nevoile stringente identificate în rândul persoanelor vârstnice afectate de criza coronavirusului, se numără realizarea cumpărăturilor de strictă necesitate, sprijinul material și sprijin emoțional și consiliere psihologică și diverse servicii de suport la domiciliu. Mulți dintre vârstnici nu pot comanda online, pentru că nu folosesc platforme sau mijloace de plată digitale, inclusiv cei singuri nu au acest tip de ajutor nici din partea familiei.  

Cu scopul de a face accesibile cumpărăturile la domiciliu pentru vârstnicii singuri și persoanele care nu se pot deplasa și nu folosesc internetul, Fundația Regală Margareta a României se alătură acțiunii inițiate de Kaufland România și Glovo, pentru a le oferi posibilitatea să realizeze cumpărăturile necesare telefonic, cu plata ramburs. Acest nou serviciu, creat special pentru a deservi persoanele de peste 65 de ani și pe cele cu dizabilități, le permite acum plasarea telefonică a comenzii printr-o linie dedicată, livrarea acesteia la domiciliu prin serviciu gratuit, precum și plata cumpărăturilor numerar la primire. 

Astfel, la numărul de telefon 0720.00.95.95 (tarif normal), în intervalele luni-sâmbătă: 08:30-21:30 și duminică: 08:30-20:00, pot fi plasate comenzi, la o distanță de maximum 6 km față de magazinele Kaufland implicate în acest program. 

Toți cei care doresc să se implice în protejarea acestor categorii vulnerabile se pot înscrie voluntari în unul din cele 14 orașe, pentru a pregăti, zi de zi, pachetele cu cele necesare. 

Echipe de voluntari ai Fundației Regale Margareta a României sunt mobilizate în 14 orașe și asigură, pregătirea coșurilor de cumpărături pentru vârstnicii din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Constanța, Sibiu, Arad, Ploiești, Oradea, Brăila, Galați și Pitești. Aceștia vor activa și pentru susținerea altor acțiuni umanitare în sprijinul vârstnicilor care nu mai au pe nimeni. Voluntarii se pot înscrie printr-un mesaj pe adresa voluntar@principesa.ro.

Cu implicarea voluntarilor, Fundația Regală Margareta a României răspunde astfel nevoilor actuale ale seniorilor din România și solicitărilor adresate de aceștia. Totodată, Fundația continuă să le fie aproape pe perioada crizei prin diverse tipuri de ajutor, oferind noi facilități prin Telefonul Vârstnicului și prin rețeaua de servicii sociale susținută de Fondul Special pentru Bătrâni.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană alocă 18,5 milioane de euro României pentru distribuția de fructe, legume și lapte în școli pentru anul școlar 2020-2021

Published

on

© European Commission/ Twitter

Comisia Europeană a publicat astăzi, 31 martie, bugetul alocat schemei UE pentru școli, în anul școlar 2020/2021, și anume: 145 milioane de euro pentru distribuția de fructe și legume și 105 milioane de euro pentru distribuția de lapte către elevi. Din aceștia, România beneficiază de 7,8 milioane de euro pentru distribuția de fructe și legume și de 10,7 milioane de euro pentru distribuția de lapte în școlile participante la program, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

”În contextul actual, este cu atât mai important ca toți copii din întreaga Europă să știe și să înțeleagă de unde vine hrana noastră. Putem fi mândri de mâncarea hrănitoare, sigură și de înaltă calitate produsă de fermierii noștri. Grație schemei UE pentru școli, copiii pot învăța despre nutriție și agricultură, în paralel cu adoptarea unor obiceiuri de alimentație sănătoasă. Am luat măsuri pentru a ne asigura că schema ia în considerare faptul că școlile au trebuit să fie închise pe întreg teritoriul european din cauza pandemiei de coronavirus. Dar este important să continuăm să privim înainte, să pregătim viitorul și să transmitem un semnal important că viața va continua, odată ce am întors, în mod colectiv, această pagină”, a declarat comisarul european pentru agricultură Janusz Wojciechowski.

Implementarea schemei în anul școlar curent 2019/2020 este afectată de închiderea școlilor pe întreg teritoriul UE, ca urmare a pandemiei de coronavirus în curs. În anul școlar 2018/2019, schema UE a garantat faptul că peste 20 de milioane de copii din întreaga Uniune Europeană au primit lapte, fructe și legume în timpul școlii, la aceasta adăugându-se măsuri educaționale referitoare la agricultură și la o dietă echilibrată.

Comisia Europeană a oferit clarificări potrivit cărora criza curentă poate fi considerată un caz de ,,forța majoră”. Acest lucru permite statelor membre care recunosc un astfel de caz să ramburseze furnizorii pentru produsele perisabile (fructe, legume, lapte) ce erau prevăzute pentru distribuirea în școlile participante la schemă. Produsele în cauză pot fi, de asemenea, donate spitalelor, organizațiilor caritabile și băncilor de alimente sau altor organizații similare, pentru a ajunge la persoanele nevoiașe. 

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Advertisement
Advertisement

Trending