Connect with us

POLITICĂ

Roxana Mînzatu, fost ministru al fondurilor europene: Reformele din PNRR nu au susținerea transpartinică și socială reală absolut necesară pentru implementare

Published

on

© Ministerul Fondurilor Europene

Reformele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu au susținerea transpartinică și socială reală absolut necesară pentru implementare din cauza lipsei de transparență și dezbatere din timpul procesului de elaborare, atrage atenția fostul ministru al fondurilor europene Roxana Mînzatu, într-o postare pe blogul personal. 

„Deloc comunicate în timpul elaborării Planului, nici măcar în Parlament prezentate sau dezbătute, reformele PNRR nu au, azi, susținerea transpartinică și socială reală care ar fi fost absolut necesară. Pentru că am avut un Guvern care a privit acest Plan și ca un instrument de luptă politică cu adversarii și care, copleșit, probabil, și de efortul realizării acestui instrument complex, a ales să elimine deranjul consultărilor cu totul. Vara lui 2021 putea fi cantonamentul în care, Guvern și Parlament, funcționari cheie, puteau să fi lucrat împreună pe fiecare din cele 15 capitole, cu minima buna-credință necesară unui urmăririi unui obiectiv de țară….uriaș de ambițios!”, afirmă Roxana Mînzatu.

Potrivit acesteia, la nivel european se vorbește deja despre modificarea PNRR la numai o lună de la aprobarea sa oficială, marcată de vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la București. 

„Acum, la o lună de la târzia aprobare a Planului României la nivel european se vorbește deja (nu e de mirare) de modificarea sa. Pentru că nu a existat dialog transpartinic. Și pentru că se întrevede o nouă componență politică a Guvernului. Și pentru că… așa a făcut mereu România”, explică fostul ministru.

De asemenea, aceasta subliniază că „prețul lipsei de transparență la timpul potrivit se traduce în întârzieri peste întârzieri și în oportunități ratate”, la acesta adăugându-se instabilitatea politică care va afecta implementarea la termen a reformelor prevăzute în PNRR.

„Într-o țară și într-o administrație atât de instabilă politic, atât de lipsită de coerență de la vârf și până la firul ierbii, atât de profund măcinată de neîncredere și inabilitatea de a lucra coordonat, va fi posibilă punerea în aplicare a reformelor din Plan? Unele reforme PNRR vor fi, probabil, dificil de susținut și implementat, până în 2026, de diferiții decidenți politici care se vor perinda la Guvernarea țării și la conducerea instituțiilor centrale sau locale. Fără reforme realizate fix așa cum s-au asumat, banii (credite, granturi) nu vin. Aceasta va fi retorica constantă a următorilor ani. Iar aceste reforme au termene trimestriale care curg deja, chiar din acest final de 2021”, avertizează Roxana Mînzatu.

În ciuda problemelor menționate, Roxana Mînzatu spune că „multe obiective și ținte sunt soluții de apreciat”, iar PNRR conține „numeroase schimbări legislative care sunt benefice”. 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

POLITICĂ

Nicolae Ciucă: Ura și violența nu își au loc într-o democrație. Atacul asupra lui Donald Trump este un atac la adresa libertății de exprimare

Published

on

© Nicolae Ciuca/ Facebook

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a condamnat duminică atacul armat asupra fostului președinte american Donald Trump, la mitingul său de campanie din Pennsylvania, în ceea ce FBI a calificat ca fiind o tentativă de asasinat.

“Ura, prejudecățile și violența nu își au locul în viața niciunei democrații. Atacul asupra lui Donald Trump este un atac la adresa libertății de exprimare și de întrunire. Îi doresc o recuperare ușoară. Dumnezeu să-l binecuvânteze și Dumnezeu să binecuvânteze poporul american!”, a scris Ciucă, pe X.

 

Fostul preşedinte american Donald Trump, candidat republican la alegerile SUA din noiembrie, a fost evacuat de la un miting de campanie în Pennsylvania, cu o rană sângerândă la urechea dreaptă, după o tentativă de asasinat calificată astfel de FBI.

FBI l-a identificat pe autorul tentativei de asasinat asupra fostului preşedinte american Donald Trump ca fiind Thomas Matthew Crooks, un bărbat de 20 de ani din Pennsylvania.

Atacul a fost condamnat de liderii Uniunii Europene și de secretarul general al ONU.

Fostul preşedinte american Donald Trump, candidat republican la alegerile SUA din noiembrie, a fost evacuat de la un miting de campanie în Pennsylvania, cu o rană sângerândă la urechea dreaptă, după o tentativă de asasinat calificată astfel de FBI.

FBI l-a identificat pe autorul tentativei de asasinat asupra fostului preşedinte american Donald Trump ca fiind Thomas Matthew Crooks, un bărbat de 20 de ani din Pennsylvania.

Atacul a fost condamnat de liderii Uniunii Europene și de secretarul general al ONU, precum și de președintele Klaus Iohannis și premierul Marcel Ciolacu.

Continue Reading

POLITICĂ

Marcel Ciolacu: M-am asigurat de sprijinul premierului Sanchez pentru obținerea unui portofoliu reprezentativ pentru România în viitoarea Comisie Europeană

Published

on

© Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat sâmbătă, după întrevederea pe care a avut-o la București cu omologul spaniol Pedro Sanchez, că a obținut sprijinul acestuia în vederea obținerii unui portofoliu reprezentativ pentru România în viitoarea Comisie Europeană.

Partidul Social Democrat a organizat sâmbătă, la Palatul Parlamentului, reuniunea Internaţionalei Socialiste – secţiunea Europa, ocazie cu carea fost prezent la Bucureşti preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez, preşedintele IS. Reuniunea a fost urmată de întâlnirea oficială dintre premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez.

Deși întrevederea de la Palatul Victoria a fost consacrată în principal negocierilor dintre București și Madrid pentru acordul de dublă cetățenie pentru românii care locuiesc în Spania, a fost discutată și colaborarea la nivel european.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul României a apreciat că generarea unei majorităţi politice pro-europene în cadrul UE după recentele alegeri va permite menţinerea unei agende pro-europene ambiţioase, bazată pe valorile comune şi pe interesele cetăţenilor.

Am discutat totodată despre reprezentarea României la nivel european, în contextul în care premierul Sanchez este negociatorul familiei noastre politice la nivelul UE și m-am asigurat de sprijinul său în vederea obținerii unui portofoliu reprezentativ pentru România“, a mai transmis Marcel Ciolacu.

 

Premierul Spaniei și cancelarul german Olaf Scholz au fost negociatorii Partidului Socialiștilor Europeni la reuniunile Consiliului European din luna iunie în urma cărora a fost luată decizia de a o nominaliza pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene, de a-l alege pe fostul premierul social-democrat portughez Antonio Costa în funcția de președinte al Consiliului European și de a o propune pe Kaja Kallas, premierul Estoniei, pentru poziția de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.

Citiți și Surse oficiale: România, interesată de portofoliile de comisar european pentru economie sau extinderea UE în noua Comisie Europeană

În ceea ce privește portofoliul de comisar european din partea României, anterior alegerilor europene, premierul Marcel Ciolacu declara că “va face propunerea de comisar european” după consultări cu președintele Klaus Iohannis, care reprezintă România în Consiliul European.

Întrebat public după scrutinul europarlamentar câștigat de Alianța PSD – PNL ce poziții în conducerea Uniunii Europene vizează România, președintele Klaus Iohannis a precizat că Guvernul va stabili, nominaliza și negocia poziția de comisar european din partea României.

Ulterior, premierul Marcel Ciolacu a reiterat că va avea o discuție cu Iohannis privind comisarul european din partea României, subliniind că atributul desemnării este al premierului, dar că președintele reprezintă România în Consiliul European. El a precizat că România vizează un comisar pentru un portofoliu legat de economie și de piață internă.

Continue Reading

POLITICĂ

Românii din Spania vor putea obține dubla cetățenie. Premierii Ciolacu și Sanchez au intrat în linie dreaptă cu negocierile, în urma unei întrevederi la București

Published

on

© Guvernul României

Acordul între România şi Regatul Spaniei cu privire la dubla cetăţenie, document aflat într-o etapă foarte avansată de consultare între guvernele celor două ţări, a reprezentat principala temă a întrevederii premierului Marcel Ciolacu şi preşedintelui Guvernului de la Madrid, Pedro Sanchez, desfăşurată sâmbătă la Palatul Victoria.

“Acordul bilateral va confirma legăturile speciale construite de-a lungul timpului între naţiunile noastre. Stau mărturie comunităţile noastre, familiile mixte româno-spaniole, moştenirea comună culturală şi lingvistică, dar şi vocaţia europeană pe care o împărtăşim, într-un moment în care Uniunea Europeană trebuie să demonstreze unitate. Comunitatea românească este liant şi catalizator al relaţiei bilaterale strategice dintre România şi Spania. Îi mulţumesc omologului şi prietenului meu Pedro Sanchez pentru modul în care românii sunt ajutaţi să se integreze în societatea spaniolă, să îşi protejeze drepturile şi să îşi păstreze valorile naţionale”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat al Guvernului remis CaleaEuropeană.ro.

Şeful Executivului a menţionat că partea română doreşte să găzduiască la Bucureşti următoarea şedinţă comună a Guvernelor României şi Spaniei, având în vedere că, pe lângă finalizarea Acordului privind dubla cetăţenie, există argumente pentru consolidarea cadrului bilateral în domeniile educaţiei – Acordul referitor la înfiinţarea şi funcţionarea secţiilor bilingve româno-spaniole şi organizarea examenului de Bacalaureat bilingv româno-spaniol în unităţile de învăţământ liceal din România – afaceri interne, cu accent asupra combaterii traficului de persoane, precum şi apărare.

“Românii din Spania vor putea obține dubla cetățenie. Am intrat în linie dreaptă cu negocierile pe acest subiect important în cadrul discuțiilor purtate la București cu președintele Consiliului de Miniștri din Spania, Pedro Sanchez”, a scris, ulterior, pe Facebook, premierul Ciolacu.

Cooperarea în plan economic a reprezentat o altă temă importantă pe agenda întâlnirii celor doi prim-miniştri, a informat Executivul.

În context, premierul Marcel Ciolacu a salutat recordul schimburilor comerciale bilaterale înregistrat în 2023, respectiv peste 6,4 miliarde euro.

“Apreciez în mod deosebit calitatea investiţiilor spaniole prezente pe piaţa din România şi contribuţia lor la dezvoltarea economiei locale. Avem aproape 7.000 de companii cu participare de capital spaniol în ţara noastră, însă aşteptăm să li se alăture şi alţi investitori în domenii precum componente auto, IT&C, energie, infrastructură şi agricultură”, a punctat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

În ceea ce priveşte colaborarea la nivel european, premierul României a apreciat că generarea unei majorităţi politice pro-europene în cadrul UE după recentele alegeri va permite menţinerea unei agende pro-europene ambiţioase, bazată pe valorile comune şi pe interesele cetăţenilor.

De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu a remarcat buna cooperare româno-spaniolă în domeniul securităţii şi apărării, în calitate de aliaţi-cheie pe Flancul Estic şi Flancul Sudic.

“Partenerii noştri spanioli au o contribuţie valoroasă la postura de descurajare şi apărare aliată din România. Salut decizia de consolidare a prezenţei Spaniei în România, în perioada următoare, atât prin trupe terestre, cât şi prin poliţie aeriană”, a subliniat prim-ministrul.

Preşedintele Guvernului Spaniei, Pedro Sanchez, se află în vizită în România la invitaţia premierului Marcel Ciolacu. Cei doi oficiali au participat, în cursul dimineţii de sâmbătă, la reuniunea Internaţionalei Socialiste – secţiunea Europa.

Guvernul de la Bucureşti menţionează că, potrivit Observatorului Permanent de Imigraţie spaniol, la 1 ianuarie 2024, în Spania, se aflau 1,12 milioane de români rezidenţi. Procentual, românii reprezintă 40% dintre cetăţenii comunitari rezidenţi în Spania şi 17% din totalul străinilor.

Relaţia dintre România şi Regatul Spaniei se derulează în contextul unei agende bilaterale pozitive, circumscrise Parteneriatului strategic agreat la 22 iulie 2013 şi Declaraţiei politice adoptate în marja primei şedinţe comune a celor două Guverne, desfăşurată la 23 noiembrie 2022, la Castellan de la Plana.

Partidul Social Democrat a organizat sâmbătă, la Palatul Parlamentului, reuniunea Internaţionalei Socialiste – secţiunea Europa, ocazie cu care a fost prezent la Bucureşti preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez, preşedintele IS.

Reuniunea a fost urmată de întâlnirea oficială dintre premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 mins ago

Siegfried Mureșan, vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentul European: Președinția Ungariei la Consiliul UE va fi un eșec de țară dacă Viktor Orban continuă să se comporte ca cel mai bun prieten al lui Putin

ROMÂNIA31 mins ago

Marcel Ciolacu: Cele mai importante reforme se vor regăsi în cererea de plată numărul patru din PNRR, unde se va vedea direcția și perspectiva României

EDUCAȚIE36 mins ago

Klaus Iohannis, la 160 de ani de la înființarea Universității din București: A reprezentat poarta spre lumina cunoașterii, către Occident, când Corina de Fier separa cele două emisfere

INTERNAȚIONAL55 mins ago

Ucraina este pregătită să colaboreze cu oricine câștigă alegerile prezidențiale din SUA, inclusiv cu Donald Trump, subliniază Volodimir Zelenski

MAREA BRITANIE2 hours ago

Keir Starmer solicită o evaluare completă a capabilităților militare ale Marii Britanii în contextul unei „lumi mai periculoase și mai volatile”

ROMÂNIA2 hours ago

Ministrul Sebastian Burduja, prezent la Energy Leaders Forum: Integrarea Inteligenței Artificiale în Energie va duce la prețuri mai mici și la un sistem energetic național mai sigur

INTERNAȚIONAL5 hours ago

La două zile după tentativa de asasinat, Donald Trump este nominalizat candidat al Partidului Republican la președinția SUA. Senatorul J.D. Vance, ales candidat la vicepreședinția SUA

ROMÂNIA DIGITALĂ19 hours ago

Ministrul Bogdan Ivan: Pregătim peste 2000 de IMM-uri pentru digitalizare prin PNRR

INTERNAȚIONAL19 hours ago

Volodimir Zelenski și-a stabilit ca obiectiv ca în noiembrie să aibă toate elementele unui nou plan de pace

INTERNAȚIONAL21 hours ago

Ministrul german de externe începe o vizită în Africa de Vest: Răspândirea instabilității în regiune va avea un impact direct asupra securității în Europa

ROMÂNIA31 mins ago

Marcel Ciolacu: Cele mai importante reforme se vor regăsi în cererea de plată numărul patru din PNRR, unde se va vedea direcția și perspectiva României

SUA1 day ago

Joe Biden, discurs către națiune din Biroul Oval după tentativa de asasinat asupra lui Trump: În America, ne rezolvăm diferendele la urnele de vot, nu cu gloanțe

NATO4 days ago

“NATO este ca o căsnicie, trebuie să fi implicat în fiecare zi”, afirmă Stoltenberg la ultimul summit ca secretar general înainte de a preda ștafeta

NATO4 days ago

Amfitrion al celebrării a 75 de ani de NATO, Joe Biden a încheiat un summit bântuit de gafa confundării lui Zelenski cu Putin alăturându-se tradiției SUA care se întinde “de la Truman la Reagan și până la mine” de apărare a NATO

INTERVIURI4 days ago

VIDEO INTERVIU Mircea Geoană, la summitul NATO de la Washington: Sprijinul NATO, o garanție suplimentară că Ucraina și R. Moldova își pot îndeplini calea europeană

NATO4 days ago

Summitul NATO: România, reprezentată de Nicolae Ciucă la lansarea “Pactului pentru Ucraina”, alături de Biden, Zelenski, Macron și ceilalți lideri euro-atlantici

ROMÂNIA5 days ago

Guvernul aprobă Strategia națională în domeniul inteligenței artificiale

MAREA BRITANIE5 days ago

În prima întâlnire cu Volodimir Zelenski, noul premier britanic îl asigură de sprijinul de neclintit al Regatului Unit: Schimbarea guvernului nu schimbă cu nimic sprijinul pe care îl vom oferi

ROMÂNIA5 days ago

Investiție de peste 100 milioane de dolari a PepsiCo într-un depozit automatizat din Popești-Leordeni. Ciolacu: Contribuiți la reducerea deficitului comercial al țării prin exportul producției către alte 17 state din lume

NATO5 days ago

La 75 de ani de NATO, liderii aliați au adoptat Declarația de la Washington: “Cale ireversibilă” a Ucrainei către NATO și o “Alianță capabilă” să apere flancul estic împotriva oricărui adversar

Trending