Connect with us

INTERNAȚIONAL

Rusia își recheamă ambasadorul din SUA pentru consultări după ce Joe Biden a afirmat că Vladimir Putin este un “criminal” și că “va plăti un preț” pentru imixtiunea în alegerile americane

Published

on

© Kremlin.ru

Rusia a anunţat miercuri că şi-a rechemat ambasadorul în SUA pentru consultări, dând în acelaşi timp asigurări că vrea să evite “degradarea ireversibilă” a relaţiilor cu Washingtonul, care se află “într-o stare dificilă” de ani de zile, relatează AFP şi Reuters.

Potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Afacerilor Externe, ambasadorul Anatoli Antonov a fost rechemat la Moscova “pentru consultări în scopul de a stabili ce trebuie făcut şi în ce direcţie să se meargă în privinţa relaţiilor cu SUA”, subliniază Agerpres.

Decizia Moscovei a fost anunţată după ce preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri, într-un interviu că omologul său Vladimir Putin “va plăti un preţ” pentru amestecul său în alegerile din SUA, presa americană speculând că ar putea fi adoptate noi sancțiuni la adresa Rusiei.

Reacția lui Biden a venit ca urmare a faptului că Oficiul Directorului Informațiilor Naționale a dat marți publicității un raport de 15 pagini în care subliniază că aliații lui Trump au făcut jocul Moscovei prin amplificarea afirmațiilor împotriva lui Biden lansate în ajunul scrutinului prezidențial de personalități ucrainene care aveau legătură cu Rusia. Raportul subliniază că Vladimir Putin cel puţin a aprobat, dacă nu chiar a coordonat, eforturile de manipulare a scrutinului prezidenţial în favoarea lui Donald Trump Trump.

Întrebat care vor fi consecinţele, Joe Biden a spus: ”Veţi vedea în scurt timp”. Mai mult, întrebat dacă crede că Putin este ”un criminal”, preşedintele american a răspuns laconic: ”Da, cred!”. ”Veţi vedea în curând preţul pe care îl va plăti”, a adăugat liderul SUA.

Rusia a criticat afirmațiile lui Biden și a respins orice acuzații privind imixtiunea sa în alegerile prezidențiale americane.

Relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat sistematic din 2014 încoace, când Federația Rusă a anexat ilegal peninsula Crimeea, perioadă în care Joe Biden era vicepreședintele SUA.

Principalul punct de colaborare al celor două puteri în ultimii ani a fost dat de prelungirea acordului New START privind armamentul nuclear strategic, unicul tratat de acest tip rămas în vigoare între Moscova și Washington, decizie convenită de Vladimir Putin și Joe Biden în primele două săptămâni de mandat ale președintelui american.

De asemenea, în prima și singura lor convorbire telefonică de până în prezent, Joe Biden l-a avertizat pe omologul său rus că Statele Unite vor acționa ferm în apărarea intereselor sale ca răspuns la acțiunile Rusiei împotriva SUA și aliaților săi.

Astfel, la începutul lunii martie, administrația Joe Biden a adoptat primele sale sancțiuni împotriva Rusiei în contextul cazului Navalnîi, într-un “semnal” că Moscova va fi tratată diferit de noua administrație de la Washington.

Predecesorul lui Biden, Donald Trump, a încercat să întrețină relații cordiale cu Rusia, evocând chiar posibilitatea revenirii Moscovei în cadrul G7 și întâlnindu-se cu Vladimir Putin în mai multe ocazii, inclusiv într-un summit bilateral la Helsinki în 2018. Pe de altă parte, administrația Trump a decis retragerea SUA din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare cu Rusia, acuzând Moscova de încălcarea acestuia.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Miniștrii de externe ai României și Regatului Unit solicită elucidarea ”cât mai rapidă” a incidentului de pe nava ”Mercer Street”

Published

on

© MAE (stânga); Dominic Raab Twitter (dreapta)

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut sâmbătă, 31 iulie 2021, un schimb de opinii cu ministrul afacerilor externe, al Commonwealth-ului și dezvoltării Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu privire la necesitatea elucidării cât mai rapide a circumstanțelor în care a avut loc incidentul violent din data de 29 iulie 2021, în urma căruia au murit un cetățean român și un cetățean al Regatului Unit, se arată în comunicatul oficial am MAE.

Cu acest prilej, șeful diplomației britanice a transmis ministrului Bogdan Aurescu condoleanțele sale pentru decesul cetățeanului român, alături de un cetățean al Regatului Unit, în urma incidentului violent produs la 29 iulie 2021 în zona strâmtorii Hurmuz, care a implicat nava “Mercer Street”. De asemenea, ministrul Raab a exprimat disponibilitatea autorităților britanice de a se coordona cu partea română în vederea efectuării procedurilor de repatriere.

Citiți și: Bogdan Aurescu, discuție telefonică cu omologul israelian în urma tragediei de pe nava ”Mercer Street”, unde un român și-a pierdut viața

Ministrul Bogdan Aurescu i-a mulțumit omologului britanic pentru mesajul său de compasiune și a transmis, la rândul său, condoleanțe pentru decesul cetățeanului Regatului Unit aflat la bordul aceluiași vas, precum și interesul pentru coordonarea eforturilor comune de repatriere.

Cei doi miniștri au realizat un schimb preliminar de informații privind circumstanțele în care s-a produs tragicul eveniment, exprimând necesitatea stabilirii cât mai rapide a acestora, și au convenit să mențină acest subiect în atenție și să rămână în contact apropiat până la stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii incidentului.

Citiți și: SUA și Israel au convenit să colaboreze cu România și UK pentru a investiga tragedia de pe nava ”Mercer Street”

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

SUA și Israel au convenit să colaboreze cu România și UK pentru a investiga tragedia de pe nava ”Mercer Street”

Published

on

© State Department photo by Ron Przysucha/ Public Domain

SUA și Israel au convenit să colaboreze cu România, Regatul Unit și alți parteneri internaționali pentru a investiga tragedia de pe nava „Mercer Street”, unde un navigator român și britanic și-au pierdut viața în urma unui atac în strâmtoarea Hurmuz.

Anunțul a fost făcut de secretarul de stat al SUA, Antony J. Blinken, în urma convorbirii telefonice cu ministrul israelian al afacerilor externe, Yair Lapid. Cei doi oficiali au discutat despre atacul de pe nava „Mercer Street” și au convenit să că colaboreze cu România și UK, potrivit comunicatului oficial, remis CaleaEuropeană.ro.

De asemenea, ministrul român al afacerilor externe a discutat telefonic cu omologul său israelian ieri seară și au convenit să mențină subiectul în atenție și să rămână în contact direct până la finalizarea tuturor investigațiilor.

Referitor la incidentul din 29 iulie 2021, MAE precizează, totodată, că se află în contact atât cu compania care administrează nava “Mercer Street”, cât și cu autoritățile locale din Oman și Emiratele Arabe Unite, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale. 

De asemenea, din dispoziția ministrului Bogdan Aurescu, celula de criza activată în cursul zilei de ieri la nivelul MAE a întreprins o serie de demersuri specifice necesare elucidării circumstanțelor în care s-a produs tragedia, cu accent pe stabilirea, în urma investigațiilor în curs, a naturii exacte a incidentului, partea română fiind în contact cu partenerii săi internaționali, inclusiv Statele Unite și Regatul Unit, pe acest subiect.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Bogdan Aurescu, discuție telefonică cu omologul israelian în urma tragediei de pe nava ”Mercer Street”, unde un român și-a pierdut viața

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut sâmbătă, 31 iulie 2021, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe al Statului Israel, Yair Lapid, la inițiativa părții israeliene, potrivit comunicatului MAE.

În cadrul discuției au fost abordate aspecte privind incidentul violent produs la 29 iulie 2021 în zona strâmtorii Hurmuz, care a implicat nava “Mercer Street”, în urma căruia a rezultat decesul unui navigator român și al unuia britanic. 

Ministrul Lapid a transmis condoleanțe părții române pentru decesul cetățeanului român pe nava operată de o companie israeliană și a prezentat, în baza informațiilor disponibile părții israeliene la acest moment, o serie de elemente preliminare legate de incident.

Ministrul Bogdan Aurescu i-a mulțumit omologului israelian pentru mesajul său de compasiune și pentru informațiile transmise, exprimând încrederea că ancheta aflată în desfășurare va contribui, în cel mai scurt timp, la determinarea cauzelor și naturii acestui tragic incident violent, a cărui producere partea română o condamnă cu fermitate.

Cei doi miniștri de externe au convenit să mențină subiectul în atenție și să rămână în contact direct până la finalizarea tuturor investigațiilor.

De asemenea, cei doi miniștri au discutat pe scurt despre prioritățile agendei bilaterale, ministrul Aurescu reiterând invitația adresată omologului său de a vizita România, invitație acceptată cu plăcere de acesta. De asemenea, ministrul Aurescu s-a referit la importanța unei bune pregătiri a viitoarei ședințe comune a celor două Guverne, respectiv la activitatea Grupului de lucru bilateral pe teme economice, aflat sub autoritatea celor două ministere de externe, a cărui creare a fost decisă cu prilejul vizitei ministrului român de externe în Israel din septembrie 2020 și care a avut deja două reuniuni cu rezultate promițătoare. Cei doi miniștri au convenit ca activitatea grupului să continue.

Referitor la incidentul din 29 iulie 2021, MAE precizează, totodată, că se află în contact atât cu compania care administrează nava “Mercer Street”, cât și cu autoritățile locale din Oman și Emiratele Arabe Unite, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale. 

De asemenea, din dispoziția ministrului Bogdan Aurescu, celula de criza activată în cursul zilei de ieri la nivelul MAE a întreprins o serie de demersuri specifice necesare elucidării circumstanțelor în care s-a produs tragedia, cu accent pe stabilirea, în urma investigațiilor în curs, a naturii exacte a incidentului, partea română fiind în contact cu partenerii săi internaționali, inclusiv Statele Unite și Regatul Unit, pe acest subiect.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisarul european Janez Lenarcic îi răspunde premierului sloven, care l-a acuzat că acționează împotriva intereselor țării sale: Prejudiciile sunt provocate de cei care subminează statul de drept

INTERNAȚIONAL1 week ago

Emmanuel Macron, aflat la Tokyo pentru Jocurile Olimpice, a discutat cu premierul japonez despre lupta împotriva schimbărilor climatice și despre o regiune ”indo-pacifică liberă”

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Republica Moldova: Bogdan Aurescu a anunțat un nou sprijin de 300.000 euro pentru societatea civilă și presa independentă

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Vizita lui Bogdan Aurescu la Chișinău: România va fi mereu alături de Maia Sandu. R. Moldova poate deveni un model de orientare pro-europeană în vecinătatea estică a UE

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Florin Cîțu apreciază că viteza cu care România va face tranziția la o economie verde va fi diferită de cea a altor țări UE: Partenerii europeni trebuie să ne sprijine mai mult

IMAGINEA ZILEI1 week ago

IMAGINEA ZILEI Militari ai Forțelor Aeriene SUA ajută localnicii afectați de inundațiile devastatoare din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Se vor construi trei centre de mari arși la București, Timișoara și Târgu Mureș. Finanțarea se va face printr-un program cu Banca Mondială

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Recunoștință și respect față de militarii români care au participat la acțiunile din Afganistan. Sunt eroi ai României

ROMÂNIA2 weeks ago

România: CE constată o îmbunătățire a cadrului general privind situația statului de drept în 2021, dar subliniază necesitatea desființării SIIJ și modificarea codurilor penale

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisia Europeană publică al doilea raport privind situația statului de drept în toate țările membre UE: Progresele au fost neuniforme și există motive serioase de îngrijorare determintate de mai multe țări

Team2Share

Trending