Connect with us

INTERNAȚIONAL

Rusia oferă Serbiei, gratuit, şase avioane de vânătoare şi 30 de tancuri, ca ”gest de susţinere”

Published

on

Rusia va oferi Serbiei şase avioane de vânătoare MiG-29, 30 de tancuri T-72 şi 30 de vehicule de patrulare şi recunoaştere, a anunțat premierul sârb Aleksandr Vucici la revenirea dintr-o vizită efectuată la Moscova, acesta fiind un ”gest de susţinere”.

Foto: Wikipedia

”Dacă am fi vrut să achiziţionăm aceste avioane cu sistemele de rachete pe care le vrem, ar fi costat 600 de milioane de euro”, a explicat Aleksandăr Vucici, informează agenția Tass potrivit Gândul.info.

”Am primit cadou şi 30 de tancuri T-72 C, 30 de vehicule de luptă, patrulare şi recunoaştere BRDM-2, precum şi arme de calibrul 14,5 mm”, a adăugat Vucici.

Înaintea vizitei la Moscova, Vucici anunţa că Serbia vrea avioane de vânătoare ruse MIG-29 şi negociază cumpărarea din Rusia a unor sisteme de rachete Buk pentru protejarea suveranităţii statului, în contextul disputelor cu NATO.

Serbia este un aliat tradiţional al Rusiei, iar Moscova vrea extinderea influenţei în regiunea Balcanilor pentru a contracara prezența Alianţei Nord-Atlantice. Serbia dorește integrarea în Uniunea Europeană, dar nu s-a declarat dispusă aderării la NATO.

 

.

INTERNAȚIONAL

Politico: Premierul Boris Johnson intenționează să reducă implicarea gigantului chinez Huawei în construirea rețelei britanice 5G

Published

on

© No. 10/ Flickr

Premierul Boris Johnson intenționează să reducă implicarea gigantului chinez Huawei în construirea rețelei britanice 5G, ca urmare a crizei provocate de pandemia de coronavirus, realtează Politico, potrivit rapoartelor The Guardian și Telegraph.

Potrivit presei străine, Boris Johnson  a instruit oficialii să elaboreze planuri care ar reduce implicarea Huawei la zero în construirea rețelei de telefonie 5G, până în 2023. 

Reamintim că Guvernul britanic a decis la sfârşitul lui ianuarie să accepte o participare limitată a gigantului chinez din domeniul telecomunicaţiilor la reţeaua 5G, apreciind că Huawei prezintă într-adevăr un risc, dar securitatea naţională nu este afectată, sfidând astfel lobby-ul făcut de administrația Trump, care s-a opus unei astfel de măsuri. Mai exact, premierul Boris Johnson a stabilit anumite restricții care împiedică guvernul chinez să se implice în dezvoltarea părților „centrale” ale rețelei, cum ar fi cele din apropierea instalațiilor militare și a siturilor nucleare, și limitând contactul Huawei la doar 35% din părțile care nu sunt considerate „sensibile”.

Citiți și: SUA evaluează necesitatea retragerii echipamentelor militare și a ofițerilor de informații din Marea Britanie pe fondul participării Huawei la construirea rețelei 5G britanice

Todoată, Premierul britanic Boris Johnson dorește să pună capăt dependenței Regatului Unit de importurile produselor medicale vitale din China și le-a solicitat funcționarilor din guvern un plan în acest sens, anunță Deutsche Welle.

În contextul pandemiei de coronavirus, prim-ministrul Marii Britanii le-a solicitat funcționarilor din guvernul de la Londra să elaboreze un plan referitor la modul în care țara sa poate pune capăt dependenței de echipamente medicale vitale din China, potrivit The Times.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ambasadorul României la ONU, Ion Jinga: România, activă în eforturile de consolidare a securității cibernetice la nivelul UE

Published

on

 

Ambasadorul Ion I. Jinga, Reprezentantul Permanent al României la Organizația Națiunilor Unite, a susținut o intervenție în cadrul reuniunii informale a Consiliului de Securitate pe tema ”Stabilității Cibernetice, Prevenirii Conflictelor și Consolidării Capacităților”, organizată la 22 mai 2020 în format videoconferință, se arată în comunicatul oficial, remis Caleaeuropeană.ro.

Diplomatul român a subliniat  importanța spațiului cibernetic în contextul securității internaționale: ”În actualul sistem de relații internaționale, stabilitatea cibernetică, prevenirea conflictelor și consolidarea capacităților pot fi realizate doar prin susținerea ordinii internaționale bazate pe reguli, fundamentată pe Carta ONU și consolidarea multilateralismului”, a transmis Ambasadorul Ion Jinga.

Ambasadorul României la ONU a reamintit că setul de norme și recomandări agreate prin consens în rapoartele Grupului de Experți ONU pe tema Tehnologiilor de Informații și Telecomunicații în Contextul Securității Internaționale, andosate de Adunarea Generală ONU, stabilește parametrii concreți ai conduitei responsabile a statelor în spațiul cibernetic. Consolidarea acestor parametri constituie unul dintre obiectivele schimburilor de bune-practici și activității României la nivel regional, sub-regional, bilateral și național.

În context, a reliefat activitatea României în domeniul securității cibernetice în cadrul OSCE și al Forumului Global privind Expertiza Cibernetică, evidențiind rolul țării noastre în promovarea și implementarea identificării și remedierii vulnerabilităților în domeniul ICT și a măsurilor conexe de consolidare a încrederii.

Totodată, ambasadorul Ion I. Jinga a subliniat implicarea activă a României în eforturile de consolidare a securității cibernetice la nivelul Uniunii Europene, prin agrearea concluziilor Consiliului UE privind capacitățile de securitate cibernetică, stabilirea pașilor de urmat pentru asigurarea securității rețelelor 5G, consolidarea setului de măsuri Cyber Diplomacy Toolbox și adoptarea regimului european de măsuri restrictive de descurajare și răspuns la acțiuni cibernetice ofensive (EU Cyber Sanctions Regime).

Arătând că România se află, în prezent, în poziția privilegiată de a participa la lucrările ambelor formate ONU dedicate negocierii formulelor de consolidare a parametrilor conduitei responsabile a statelor în spațiul cibernetic (Grupul de Experți Guvernamentali ONU privind consolidarea comportamentului responsabil al statelor în spațiul cibernetic în contextul securității internaționale, respectiv Grupul de Lucru Deschis al ONU pe tema evoluțiilor în domeniul ICT în contextul securității internaționale).

Ambasadorul României la ONU a precizat: „Abordarea corectă este bazată nu pe tehnologie, ci pe comportamentul nostru responsabil în folosirea ei. Comportamentul responsabil al statelor în spațiul cibernetic ține în primul rând de respectarea normelor dreptului internațional și a valorilor democratice. Dezvoltarea unui spațiu cibernetic global, deschis și sigur, în care drepturile și libertățile fundamentale ale omului și domnia legii se aplică pe deplin, este esențială pentru bunăstarea și prosperitatea societăților noastre, iar discutarea problematicii securității cibernetice în Consiliul de Securitate ONU constituie o componentă importantă a acestui proces”.

Continue Reading

SUA

NASA: O nouă eră a misiunilor spaţiale umane începe săptămâna viitoare, odată cu programul “Launch America”

Published

on

© U.S. Embassy Bucharest / Facebook

 

O nouă eră a misiunilor spaţiale umane începe săptămâna viitoare, odată cu programul “Launch America”, un parteneriat între NASA și companiile spațiale private, potrivit site-ului oficial.

Astronauții NASA Robert Behnken și Douglas Hurley vor zbura pe navele spațială Crew Dragon ale SpaceX, decolând miercuri, 27 mai, de la ora 23:33 (ora României) din complexul de lansare din Florida, pentru o ședere prelungită pe stația spațială pentru  Demo-2 mission. Durata specifică a misiunii urmează a fi determinată.

Pentru prima dată, astronauții NASA vor testa sistemele de nave spațiale pe orbită.

Behnken și Hurley au fost printre primii astronauți care au început să lucreze și să se antreneze pe nava spațială umană de ultimă generație a SpaceX și au fost selectați pentru experiența de zbor.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending