Connect with us

INTERNAȚIONAL

Rusia și Ucraina sunt „foarte aproape de un acord”, afirmă Donald Trump: „Cele două părți ar trebui să se întâlnească acum, la cel mai înalt nivel”

Published

on

© President of Ukraine Official Website

Președintele american Donald Trump a declarat vineri, la sosirea în Roma, unde urmează să participe la funeraliile Papei Francisc, că Rusia și Ucraina sunt „foarte aproape de un acord” și a cerut celor două părți să se întâlnească pentru a-l finaliza, relatează AFP, preluat de Agerpres.

„Sunt foarte aproape de un acord și cele două părți ar trebui să se întâlnească acum, la cel mai înalt nivel, pentru a-l finaliza”, a scris președintele american pe platforma sa Truth Social, la scurt timp după sosirea la Roma.

Cu o zi înainte, Donald Trump a dat asigurări că Statele Unite fac „presiuni puternice” asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina, apreciind că Moscova ar face „o concesie destul de mare” acceptând să nu controleze întreaga țară.

În fața acestor poziții exprimate de președintele american, liderul ucrainean Volodimir Zelenski a cerut aliaților o „presiune puternică asupra Rusiei”.

Situația negocierilor de pace a devenit din nou incertă după ce președintele american Donald Trump l-a luat miercuri la țintă pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, mustrându-l pentru că liderul de la Kiev a spus că Ucraina nu va recunoaște ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia, în timp ce emisarii Ucrainei au transmis la Londra emisarului Americii un mesaj similar, iar Rusia a lansat un nou atac cu drone asupra Kievului.

În context, Volodimir Zelenski a declarat marți că „ar dori” să aibă o întrevedere cu omologul său american la Vatican, dar a anunțat vineri că nu este sigur dacă va putea asista la funeraliile Papei Francisc.

Președintele american a sosit vineri seara la Roma pentru a asista la funeraliile Papei Francisc, efectuând prima sa călătorie în străinătate de la revenirea la Casa Albă, în ianuarie.

Zeci de șefi de stat și de guvern și-au confirmat prezența, sâmbătă, la Roma, la funeraliile Papei Francisc, decedat luni.

Vaticanul a anunțat joi prezența a 50 de șefi de stat și a zece suverani în exercițiu, iar ‘în acest stadiu, 130 de delegații (străine, n.r.) sunt confirmate pentru funeraliile Papei Francisc’, care vor avea loc în Piața Sfântul Petru.

Andreea Radu este redactor CaleaEuropeană.ro. Absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din Bucuresti, Andreea urmează un program de masterat în domeniul "Politicile egalității de șanse in context românesc și european".

INTERNAȚIONAL

Trump a evaluat greșit capacitatea sa de a-l influența pe Putin, spune ministrul german al Apărării

Published

on

© Trump White House/ Flickr

Președintele american Donald Trump și-a evaluat greșit capacitatea de a-l influența pe Vladimir Putin, a apreciat miercuri ministrul german al Apărării Boris Pistorius, după discuția telefonică dintre cei doi lideri, care s-a încheiat fără progrese, anunță Reuters și DPA, citate de Agerpres.

”Bănuiesc că el și-a evaluat incorect poziția de negociere”, a declarat Boris Pistorius pentru postul de radio național german, după ce Trump pare să fi renunțat la eforturile de a-l presa pe Putin să accepte o încetare a focului completă și necondiționată pentru 30 de zile în Ucraina.

Oficialul german a solicitat măsuri suplimentare pentru a tăia ”plasa de siguranță” financiară a Rusiei. Obiectivul trebuie să fie reducerea ”fluxului considerabil de bani în buzunarele statului rus, ceea ce ajută la finanțarea războiului în primul rând. Doar făcând asta Occidentul poate înrăutăți efectiv capacitatea Rusiei de a-și susține războiul în Ucraina”, a subliniat Pistorius.

Președintele american Donald Trump a avut luni o discuție telefonică cu Vladimir Putin, dar și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și alți lideri europeni, într-o încercare de a pune capăt măcelului comis de Rusia în țara pe care a invadat-o.

În pofida eforturilor depuse, rezultatele acestei convorbiri cu liderul de la Kremlin, care a durat aproximativ două ore, au fost neconcludente, Trump anunțând că Rusia și Ucraina “vor începe imediat negocierile pentru un armistițiu”.

Marți, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că se așteaptă ca Rusia să își prezinte termenii privind un armistițiu ”în câteva zile”. 

Un loc de întâlnire vehiculat în acest sens este Vaticanul, Sfântul Scaun oferindu-se să găzduiască dialogul în vederea obținerii păcii, după ce primul contact între delegațiile rusă și ucraineană în mai bine de trei ani, ce a avut loc săptămâna trecută la Istanbul, s-a soldat fără rezultate notabile, deși o ușoară dezmorțire a putut fi observată prin  acordul ca ambele părți să facă schimb de prizonieri. 

În fața certitudinii că discuția dintre Trump și Putin s-a soldat fără rezultate, Uniunea Europeană și Marea Britanie au adoptat noi sancțiuni contra Moscovei.

De altfel, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Kremlinul că încearcă să tragă de timp pentru a-și continua avansul în Ucraina, din moment ce Putin a refuzat să sprijine propunerea americană ca armele să tacă timp de 30 de zile, acceptată deja de Kiev.

Continue Reading

ROMÂNIA

Senatori din Comisia pentru relații externe a Senatului SUA îl felicită pe președintele ales Nicușor Dan, evocând “alianța indestructibilă între România și Statele Unite”

Published

on

© Nicușor Dan/ Facebook

Mai mulți membri ai Comisiei pentru Relații Externe a Senatului SUA l-au felicitat pe președintele ales al României, Nicușor Dan, subliniind “alianța indestructibilă între România și Statele Unite”.

Senatorii americani Jeanne Shaheen (lidera democraților din comisie, reprezentând statul New Hampshire), Thom Tillis (republican, Carolina de Nord), Chris Coons (democrat, Delaware), Pete Ricketts (republican, Nebraska), Chris Murphy (democrat, Connecticut) și Katie Britt (republicană, Alabama), membri ai Comisiei pentru Relații Externe a Senatului SUA, au difuzat marți un comunicat în care transmit “felicitări președintelui ales Nicușor Dan”.

“Așteptăm să colaborăm cu dumneavoastră pentru a întări și mai mult alianța indestructibilă între România și Statele Unite. Îi felicităm pe milioanele de alegători din România și diaspora pentru participarea la procesul democratic din România”, arată sursa citată

“Când colaborăm, putem realiza multe. De la sprijinul pentru Ucraina la consolidarea parteneriatelor energetice, la salvgardarea democrațiilor noastre, comunitatea euro-atlantică este mai puternică cu România la masă”, au transmis senatorii americani.

Comunicatul senatorilor americani vine după ce Ambasada Statelor Unite la București a transmis marți primul mesaj din partea SUA cu privire la rezultatele alegerilor prezidențiale din România, subliniind că partea americană așteaptă cu interes să colaboreze cu președintele Nicușor Dan și cu noul guvern al României.

“Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan, în calitate de președinte al României, și cu noul guvern, pentru a promova prioritățile noastre comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale“, a comunicat Ambasada SUA, într-un mesaj pe Facebook.

În context, preşedintele ales Nicuşor Dan a publicat marți seară un mesaj în care îi asigură “pe toți americanii” că România îşi va păstra “angajamentul ferm” față de relaţia cu Statele Unite ale Americii.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Zelenski a discutat cu Macron și Starmer despre consolidarea sprijinului pentru Ucraina și acțiunile comune din cadrul „Coaliției celor Dispuși”

Published

on

© No. 10/ Flickr

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut marți seară convorbiri telefonice separate cu președintele Franței, Emmanuel Macron, și cu premierul britanic, Keir Starmer. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea sprijinului internațional pentru Ucraina, inclusiv pe coordonarea cu Statele Unite și pe acțiunile comune din cadrul „Coaliției celor Dispuși”.

„Am vorbit cu președintele Franței, Emmanuel Macron. A fost o conversație foarte consistentă. Continuăm pregătirea deciziilor în cadrul Coaliției celor Dispuși — totul devine din ce în ce mai concret. Am discutat despre sprijinul pentru armata noastră, cooperarea în domeniul apărării și producția internă de armament în Ucraina. Desigur, am avut și un schimb aprofundat de opinii privind relațiile și coordonarea cu Statele Unite”, a scris Zelenski, pe X.

În discuția cu premierul britanic Keir Starmer, Volodimir Zelenski i-a mulțumit pentru noile sancțiuni impuse de Regatul Unit Moscovei, subliniind că acestea sporesc presiunea asupra Rusiei pentru a opri războiul și a se angaja în negocieri reale de pace.

„Avem o decizie privind sancțiunile din partea Regatului Unit, precum și din partea UE, și ar fi bine dacă și Statele Unite ar ajuta. Partenerii noștri europeni pregătesc deja următorii pași în această strategie esențială de presiune asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului. Keir și cu mine am discutat principalele elemente ale eforturilor noastre diplomatice, precum și posibilele întâlniri care ar putea asigura un armistițiu și ar putea duce la progrese reale către o pace durabilă. Am discutat, de asemenea, despre conversația de ieri cu președintele Trump, precum și despre acțiunile comune din cadrul Coaliției celor Dispuși”, a adăugat Zelenski.

Statele membre au adoptat marți cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni economice și individuale împotriva Rusiei, vizând limitarea accesului acesteia la tehnologii militare esențiale și reducerea veniturilor din energie care alimentează războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Noul pachet sancționează sever „flota fantomă” de petroliere a Rusiei, operatorii acesteia, precum și un important producător rus de petrol.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA19 minutes ago

IER: Alegerea profesorului Vasile Pușcaș ca membru al Academiei Europaea, o recunoaștere a excelenței în cercetarea din România

COMISIA EUROPEANA19 minutes ago

Comisia Europeană propune măsuri de simplificare pentru a economisi încă 400 de milioane de euro pe an pentru întreprinderile din UE

SĂNĂTATE42 minutes ago

Inițiativa deputatului Ovidiu Cîmpean privind vaccinarea gratuită anti-HPV pentru tinerii până la 26 de ani, adoptată: Votul de azi este pentru viață

INTERNAȚIONAL45 minutes ago

Trump a evaluat greșit capacitatea sa de a-l influența pe Putin, spune ministrul german al Apărării

ROMÂNIA58 minutes ago

Senatori din Comisia pentru relații externe a Senatului SUA îl felicită pe președintele ales Nicușor Dan, evocând “alianța indestructibilă între România și Statele Unite”

SĂNĂTATE1 hour ago

Deputatul Alexandru Rogobete, apel la prioritizarea reală a sănătății: Sănătatea nu se negociază. Nu se amână. Nu se ignoră

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Zelenski a discutat cu Macron și Starmer despre consolidarea sprijinului pentru Ucraina și acțiunile comune din cadrul „Coaliției celor Dispuși”

SUA2 hours ago

Secretarul de stat al SUA se așteaptă ca Rusia să își prezinte termenii privind un armistițiu ”în câteva zile”: Vom ști mai multe despre adevăratele lor intenții

U.E.2 hours ago

Ambasadorii UE au aprobat instrumentul financiar SAFE, în valoare de 150 miliarde de euro, anunță Antonio Costa: „Un pas important către o Europă mai puternică”

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Dan Motreanu va vota prelungirea PNRR cu 18 luni, modificare pe care a cerut-o CE încă de anul trecut: Este o șansă pentru finalizarea proiectelor majore din România

U.E.1 day ago

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

EDUCAȚIE2 days ago

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

ROMÂNIA7 days ago

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

ROMÂNIA7 days ago

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

ROMÂNIA1 week ago

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

U.E.2 weeks ago

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

ROMÂNIA2 weeks ago

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară

Trending