Connect with us

INTERNAȚIONAL

Rusia susține că ”are capacitatea” să finanțeze singură Nord Stream 2 dacă SUA vor recurge la sancţiuni

Published

on

Rusia poate finanţa singură gazoductul Nord Stream 2, care va lega Rusia de Germania pe sub Marea Baltică, dacă SUA vor decide să aplice sancţiuni acestui proiect căruia i se împotriveşte preşedintele american Donald Trump, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia EFE, potrivit Agerpres.

„Rusia are capacitatea să o facă, dar sperăm că nu vom asista la un asemenea huliganism” din partea SUA, a spus Peskov într-o declaraţie dată grupului de presă rus RBK, făcând referire la eventuala impunere a unor sancţiuni americane împotriva companiilor participante la proiectul Nord Stream 2.

Dmitri Peskov a dat acest răspuns după ce a fost întrebat dacă preşedintele Vladimir Putin chiar i-a promis cancelarului german Angela Merkel, la reuniunea desfăşurată în august la Meseberg, că Rusia va finanţa gazoductul Nord Stream 2 dacă SUA vor impune sancţiuni împotriva companiilor participante la proiect, aşa cum a relatat duminică publicaţia germană Suddeutsche Zeitung.

Ameninţarea cu privire la posibile astfel de sancţiuni a fost formulată şi de secretarul american al energiei Rick Perry, în timpul recentei sale vizite la Moscova.

Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream-2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Nord Stream este un proiect deținut în majoritate de Rusia prin intermediul companiei de stat Gazprom și implică și actori energetici din Uniunea Europeană, precum Basf, E.ON, Engie, OMV și Shell. Proiectul în valoare de 10 miliarde de dolari vine în sprijinul relației sensibile dintre Rusia şi Germania și ar putea aduce Berlinul în poziţia de punct central al pieţei europene a gazelor. În prezent, Rusia furnizează 34% din gazele consumate în Europa, iar Nord Stream 2 ar aduce cota la 40%. Polonia, țările baltice și SUA sunt doar câteva din vocile împotriva construcției acestui gazoduct.

În 2017, Gazprom şi-a majorat exporturile de gaze naturale spre Europa cu 8,1%, până la valoarea record de 193,9 miliarde de metri cubi.

 

 

.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Ce au discutat Klaus Iohannis și Mike Pence la întâlnirea de la München: Administrația Trump apreciază ”leadership-ul puternic” al președintelui României

Published

on

© Administrația Prezidențială

Corespondență de la München

Președintele Klaus Iohannis și vicepreședintele american Mike Pence au reiterat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite precum și cea a consolidării relației transatlantice, în cadrul întrevederii avute în marja participării lor la Conferința de Securitate de la München, conform unei postări pe Twitter a șefului statului.

”Am reiterat importanța parteneriatului nostru strategic și consolidarea în continuare a relației transatlantice, care se află la un nivel excelent”, a scris președintele pe Twitter.

Potrivit Administrației Prezidențiale, cei doi înalți oficiali au evocat stadiul excelent al Parteneriatului Strategic România-SUA și posibilitățile de aprofundare a acestuia, cu accent pe dimensiunea economică și cea de apărare.

”Președintele României a reiterat angajamentul consecvent al țării noastre pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA și pentru întărirea relației transatlantice”, arată sursa citată. 

De cealaltă parte, vicepreședintele american și-a exprimat aprecierea față de modul în care președintele Klaus Iohannis susține Parteneriatul cu SUA și față de ”leadership-ul puternic” al șefului statului, subliniind totodată excelenta relație pe care președintele României o are cu președintele Donald Trump.

În același timp, vicepreședintele Mike Pence a reamintit relația apropiată a președintelui SUA, Donald Trump, cu președintele Klaus Iohannis.

Nu în ultimul rând, Mike Pence a mulțumit pentru decizia recentă a Președintelui Klaus Iohannis de recunoaștere a lui Juan Guaidó ca președinte interimar al Venezuelei. Cei doi înalți oficiali au mai abordat și alte teme de actualitate internațională.

Președintele Klaus Iohannis s-a înâlnit la München cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, ambii lideri aflându-se la a doua lor participare la prestigioasa Conferință de Securitate. Aceasta este prima întâlnire bilaterală dintre șeful statului și cel de-al doilea om al administrației Trump.

Șeful statului și vicepreședintele american s-au întâlnit după ce sâmbătă dimineața au participat la primele sesiuni de lucru ale Conferinței, Klaus Iohannis deschizând discuțiile alături de președintele Egiptului, în timp ce Mike Pence a participat la un dialog strategic sensibil la care au mai luat parte de Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei și  Yang Jiechi, un influent și proeminent diplomat din cadrul Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a fost primul șef de stat din Europa Centrală și de Est primit la Casa Albă de președintele Donald Trump, la 9 iunie 2017.

Președintele Klaus Iohannis participă la cea de-a 55-a ediție a prestigiosului forum care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și la care iau parte peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

La München, președintele a mai avut întrevederi cu Manfred Weber, liderul grupului PPE în Parlamentul European, cu David Harris, președintele executiv al Comitetului Evreiesc American și cu Michel Barnier, negociatorul-șef al UE pentru Brexit.

 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Serghei Lavrov acuză SUA că exercită presiuni asupra aliaților și critică țările europene că ”au permis să fie târâte într-o confruntare fără sens cu Rusia”

Published

on

© Munich Security Conference

Corespondență de la München

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a acuzat Statele Unite că exercită presiuni asupra aliaţilor lor din NATO în disputa legată de Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, în timp ce a reafirmat disponibilitatea președintelui Vladimir Putin de a negocia prelungirea Tratatului New Start, care este programat să expire în anul 2021.

Șeful diplomației de la Moscova a făcut aceste declarații la Conferința de Securitate de la München, unde peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștrii de Externe, miniștrii ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale au trebuit să formuleze răspunsuri la dilema majoră a reașezării ordinii internaționale printr-o nouă competiție strategică care să surclaseze ordinea democrațiilor liberale.

”Vrem să le arătăm rachetele despre care americanii cred că încalcă tratatul. (…) Nu avem niciun dubiu că SUA le-au dat ţărilor NATO ordinul ‘Nu mergeţi acolo!’ ”, a spus Lavrov, cel care a avut la München discuții și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg avertizând Rusia că ”regimul de control al armamentelor nucleare este sub asalt”.

Adresându-se Conferinței după vicepreședintele american Mike Pence și după Yang Jiechi, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, ministrul rus de Externe a arătat disponibilitatea Moscovei de a negocia extinderea New Start (Tratatul de reducere a armelor strategice).

Pe de altă parte, Lavrov nu a ezitat să facă referire și la sancțiunile occidentale impuse Rusiei, criticând din nou faptul că europenii s-au lăsat purtați de americani în acest proces.

Europenii au permis să fie târâți într-o confruntare fără sens cu Rusia”, a adăugat șeful diplomației ruse.

Regruparea pieselor pe arena internațională și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la Münchence portretizează lumea într-un ”mare puzzle” și influențată de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.

 

Continue Reading

ROMÂNIA

Reuniune importantă pentru România la München: Președintele Klaus Iohannis, întâlnire bilaterală cu vicepreședintele SUA Mike Pence

Published

on

Corespondență de la München

Președintele Klaus Iohannis s-a înâlnit la München cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, ambii lideri aflându-se la a doua lor participare la prestigioasa Conferință de Securitate. Aceasta este prima întâlnire bilaterală dintre șeful statului și cel de-al doilea om al administrației Trump.

Șeful statului și vicepreședintele american s-au întâlnit după ce sâmbătă dimineața au participat la primele sesiuni de lucru ale Conferinței, Klaus Iohannis deschizând discuțiile alături de președintele Egiptului, în timp ce Mike Pence a participat la un dialog strategic sensibil la care au mai luat parte de Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei și  Yang Jiechi, un influent și proeminent diplomat din cadrul Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez.

FOTO – Reuniune bilaterală Klaus Iohannis și Mike Pence

© Administrația Prezidențială

© Administrația Prezidențială

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a fost primul șef de stat din Europa Centrală și de Est primit la Casa Albă de președintele Donald Trump, la 9 iunie 2017.

Președintele Klaus Iohannis participă la cea de-a 55-a ediție a prestigiosului forum care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și la care iau parte peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

La München, președintele a mai avut întrevederi cu Manfred Weber, liderul grupului PPE în Parlamentul European, cu David Harris, președintele executiv al Comitetului Evreiesc American și cu Michel Barnier, negociatorul-șef al UE pentru Brexit.

Regruparea pieselor pe arena internațională și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la Münchenun raport ce portretizează lumea într-un ”mare puzzle” și influențate de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending