COMISIA EUROPEANA
Șansa lui von der Leyen la un nou mandat la șefia CE: Înfrângerea zdrobitoare a lui Macron în fața extremei-drepte determină Franța să recunoască victoria PPE
Published
11 months agoon

Înfrângerea zdrobitoare a președintelui Emmanuel Macron la alegerile europene din Franța în competiția cu extrema-dreaptă și convocarea de alegeri legislative anticipate sporește perspectiva unui al doilea mandat la șefia Comisiei Europene pentru Ursula von der Leyen, au indicat mai mulți diplomați europeni și oficiali francezi, subliniind că Partidul Popular European din care provine politicianul german a obținut o mare victorie, lăsând indubitabilă culoarea politică a președinției următoarei Comisii Europene cu “opțiunea von der Leyen foarte mult întărită”. În același timp, președinta Comisiei a revendicat victoria și a propus reeditarea majorității pro-europene PPE – S&D – Renew Europe, în timp ce forțele politice pro-europene social-democrate și liberale își doresc conducerea celorlalte poziții cheie negociate – președintele Consiliului European și șeful diplomației Uniunii Europene.
“Este puțin probabil ca președintele francez să fie un mare perturbator în UE, având în vedere luptele pe care le duce acasă”, scrie Politico Europe într-un material consacrat acestei teme.
Iepurele din joben devenit candidat cap de listă
Cunoscut ca un mare perturbator politic, Emmanuel Macron este cel care s-a opus în 2019 procedurii Spitzenkandidat și numirii candidatului cap de listă al PPE, Manfred Weber, în fruntea Comisiei Europene, propunând-o pe Ursula von der Leyen, tot din partea Partidului Popular European.
În perioada premergătoare alegerilor europene de duminică, Franța a păstrat o tăcere evidentă cu privire la faptul dacă o va susține pe von der Leyen din Germania pentru a rămâne la conducerea executivului Uniunii Europene, ceea ce a stârnit îngrijorări că Macron ar putea avea în vedere o alternativă de iepure din joben, exact cum a procedat cu Ursula von der Leyen în 2019.
Cu un rol crucial în ascensiunea lui von der Leyen, Macron a transmis semnale în timpul campaniei pentru alegeri europene că ar căuta susținere pentru a-l numi pe Mario Draghi, fost premier italian și ex-președinte al Băncii Centrale Europene, la șefia Comisiei Europene. Pascal Canfin, un influent eurodeputat francez din anturajul lui Macron (Renew Europe), a declarat luna trecută pentru Politico Europe că “Franța și toată lumea din ecosistemul prezidențial și-ar dori ca fostul premier italian Mario Draghi să joace un rol”.
Un atac timpuriu la adresa Ursulei von der Leyen a fost lansat de comisarul european pentru piață internă, francezul Thierry Breton, din aceeași familie politică a președintelui Macron. O nouă lovitură pre-electorală a venit și din partea președintelui Consiliului European, Charles Michel, tot membru al Renew Europe, care a reproșat abordarea politizată a Comisiei Europene conduse de von der Leyen, întrebuințând nemulțumiri similare cu cele din anturajul președintelui francez.
Am “plătit factura” pentru o Comisie “geopolitică”, sublinia Michel, cerând o “Comisie imparțială”.
Deși Ursulei von der Leyen i s-au reproșat multe – politizarea rolului său, inclusiv pe arena internațională și în relațiile transatlantice – , aceste lucruri par să nu mai conteze după ce liberalii președintelui francez Emmanuel Macron au fost zdrobiți de extrema dreaptă la alegerile europene din 9 iunie, iar Partidul Popular European din care provine Ursula von der Leyen a câștigat alegerile pentru Parlamentul European, reconfirmându-și statutul de prima forță politică din hemiciclu, cu aproximativ 186 de mandate, inclusiv 30 de mandate care vor provine din rândurile Uniunii Creștin-Democrate a lui von der Leyen, partidul câștigător al alegerilor europene.
Partidul Popular European de centru-dreapta este câștigătorul alegerilor europene cu rezultate provizorii care îl plasează la 189 de mandate, reconfirmându-și statutul de prima forță politică. PPE este urmat la mare distanță de grupul Socialiștilor și Democraților Europeni, cu 135 de mandate și de Renew Europe cu 79 de mandate. Ambele formațiuni pro-europene cu care PPE formează tradițional majorități au obținut la aceste alegeri mai puține mandate în PE decât în 2019.
Mai mult, în noua aritmetică europarlamentară, față de precedentele alegeri europene, popularii câştigă zece mandate, social-democraţii pierd patru, iar liberalii pierd 23 de mandate. Noul Parlament European va avea 720 de membri, 361 reprezentând numărul minim de voturi pentru securizarea unei majorități în favoarea lui von der Leyen sau a oricărui alt candidat. PPE, S&D și Renew ar urma să dețină în jur de 400 mandate.
Franța recunoaște victoria PPE și culoarea politică a președinției Comisiei Europene
“PPE a obținut o mare victorie în alegeri, iar opțiunea von der Leyen este foarte mult întărită Nu mai există niciun dubiu acum cu privire la culoarea politică a următoarei președinții a Comisie”, a declarat pentru Politico Europe un oficial francez care are cunoștință de negocierile pentru posturile de conducere.
Luni, un ministru francez a fost de acord că “principalul scenariu” este că Macron o va susține pe von der Leyen în schimbul unor concesii privind obiectivele politice ale Franței.
De la Bruxelles, un membru influent al PPE a declarat că Macron este acum slăbit în rândul colegilor săi europeni, așa că va trebui să fie mai constructiv. “El va avea sprijin zero în Consiliul European dacă vrea să o răstoarne pe von der Leyen”, au spus aceștia.
Ce urmează?
Pentru a ajunge la votul din Parlamentul European, Ursula von der Leyen, care și-a revendicat victoria și a propus reeditarea majorității pro-europene PPE – S&D – Renew în noul Parlament European, are nevoie să obțină nominalizarea din partea liderilor celor 27 de state membre, reuniți în Consiliului European. Potrivit tratatului UE, Consiliul European, ținând cont de rezultatele alegerilor europene, trebuie să hotărască cu majoritate calificată asupra unui candidat.
Majoritatea calificată ca procedură de vot în Consiliul European înseamnă votul favorabil a 55% dintre liderii statelor membre (15) care însumează 65% din populația Uniunii Europene. De asemenea, un candidat la șefia Comisiei poate fi respins printr-o minoritate de blocare care trebuie să includă cel puțin numărul minim de state membre care reprezintă peste 35% din populația UE, plus un membru, în caz contrar considerându-se a fi întrunită majoritatea calificată.
În prezent, 11 din cei 27 de lideri ai statelor membre ale UE fac parte din PPE, 5 din Renew Europe și 4 din Partidul Socialiștilor Europeni. Din ceilalți șapte, 3 sunt independenți, dar apropiați PPE-ului (Lituania, Bulgaria și Cipru), 2 aparțin ECR-ului și 2 sunt neafiliați. Cu toate acestea, cele mai mari țări UE conduse de lideri PPE din perspectiva ponderii populației în votul cu majoritate calificată sunt Polonia (Donald Tusk) și România (Klaus Iohannis).
Calculele arată că, pentru a obţine majoritatea calificată în Consiliul European, Ursula von der Leyen ar avea nevoie de voturile a numai trei lideri ai statelor mari, cum ar fi de pildă voturile favorabile din partea cancelarului german Olaf Scholz (PES), președintelui francez Emmanuel Macron (Renew Europe) și premierului spaniol Pedro Sánchez (PES). Pe lângă incertitudinea legată de Italia, Ungaria premierului Viktor Orban a transmis că principala sa prioritate după aceste alegeri este schimbarea actualei președinte a Comisiei Europene.
La o săptămână după alegerile europene, liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene își vor da întâlnire pentru un prim summit post-electoral, la Bruxelles, pe 17 iunie, succedat de summitul de vară al Consiliului European, din 27-28 iunie, pentru a decide cine vor fi liderii care vor conduce destinele instituțiilor UE până în 2029, respectiv președintele Comisiei Europene, președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.
În același timp, președintele PPE Manfred Weber este înclinat să-i nominalizeze pe prim-miniștrii Poloniei și Greciei, Donald Tusk și Kyriakos Mitsotakis, să fie negociatorii popularilor europeni la tratativele dintre lideri, în timp ce socialiștii europeni vor încredința aceste roluri cancelarului german Olaf Scholz și premierul spaniol Pedro Sanchez.
De la nivelul PES și Renew Europe, secretarii generali ai celor două familii politice au indicat că forțele lor politice sunt interesate de celelalte două poziții cheie care se află pe masa negocierilor – socialiștii pentru funcția de președinte al Consiliului European și liberalii pentru poziția de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.
Noul Parlament European se va reuni în sesiunea plenară inaugurală la 16 iulie 2024, cu un potențial vot pentru funcția de președinte al Comisiei Europene preconizat pentru data de 18 iulie.
Mandatul actualei Comisii Europene se încheie la 30 noiembrie 2024, împreună cu finalizarea mandatelor președintelui Consiliului European și Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, care deține și poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene. Atât șeful Consiliului European, cât și Înaltul Reprezentant sunt aleși de membrii Consiliului European. De asemenea, deciziile privind ocupanții fotoliilor de președinte al Comisiei și de Înalt Reprezentant presupun indirect și atribuirea a două mandate în Comisia Europeană în funcție de statele de proveniență ale liderilor aleși.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Donald Tusk, mesaj de susținere în română pentru Nicușor Dan, rememorând un discurs din 2019 la București: Mănușile cu care Duckadam a apărat la Sevilla trebuie primite de Nicușor Dan pentru a apăra România, Europa și libertatea
Merz promite să retransforme Germania într-o „locomotivă a creșterii”, dotată cu „cea mai puternică armată din Europa”
George Simion, primit la Varșovia de președintele Poloniei cu patru zile înainte de alegeri. Discuțiile, axate pe “relația bilaterală dintre Polonia și România”
Comunitatea de business avertizează asupra deteriorării accelerate a climatului de afaceri și cere decizii politice stabile și coerente pentru menținerea României pe traiectoria euro-atlantică
Pro-europeanul Edi Rama obține al patrulea mandat consecutiv de premier al Albaniei. Von der Leyen: ”Locul Albaniei este în UE”
Ambasadorii UE au aprobat cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Ursula von der Leyen: „Acest război trebuie să se încheie”
COMISIA EUROPEANA
Pro-europeanul Edi Rama obține al patrulea mandat consecutiv de premier al Albaniei. Von der Leyen: ”Locul Albaniei este în UE”
Published
10 hours agoon
May 14, 2025By
Diana Zaim
Edi Rama obține al patrulea mandat consecutiv de prim-ministru al Albaniei, în urma alegerilor parlamentare din mai 2025. Rama ocupă această funcție din 2013 și a fost reales în 2017, 2021 și acum în 2025, devenind astfel primul lider al Albaniei democratice care obține patru mandate consecutive, potrivit The Guardian. Un pro-european convins, în acest nou mandat, Edi Rama își propune să accelereze procesul de aderare a Albaniei la Uniunea Europeană până în 2030.
Realegerea lui a fost salutată de principalii lideri ai instituțiilor europene de la Bruxelles. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susține că sub conducerea premierului Edi Rama, Albania a făcut mari progrese în direcția „Uniunii noastre”: „Să continuăm să lucrăm îndeaproape împreună la reformele UE. Locul Albaniei este în UE! Aștept cu nerăbdare să vă felicit în persoană mâine la Tirana”, a scris Ursula von der Leyen într-un mesaj pe contul X.
Dear @ediramaal, congratulations on your electoral victory!
Under your leadership, Albania has made great progress towards our Union.
Let’s keep working closely together on EU reforms. Albania belongs in the EU!
Looking forward to congratulate you in person tomorrow in Tirana. pic.twitter.com/Lneh8LPh3D
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) May 14, 2025
Macedonia de Nord este candidat oficial la aderarea la UE din 2005, Muntenegru din 2010 și Albania din 2014.
COMISIA EUROPEANA
Lovitură de imagine pentru Ursula von der Leyen: CJUE se pronunță împotriva lipsei de transparență a CE în cazul Pfizergate
Published
11 hours agoon
May 14, 2025
Tribunalul General al UE, instanță specializată în cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene, a anulat decizia Comisiei Europene de a refuza accesul la mesajele text schimbate între președinta Ursula von der Leyen și directorul general al Pfizer, Albert Bourla, în contextul negocierilor privind achiziția de vaccinuri anti-COVID-19. Hotărârea reprezintă o lovitură puternică de imagine pentru șefa Executivului european, care s-a angajat public în urmă cu câteva luni să apere standardele de transparență, eficiență și probitate în cel de-al doilea mandat al său.
Demersul în instanță a fost inițiat de jurnalista The New York Times, Matina Stevis-Gridneff, care a invocat Regulamentul UE privind accesul la documente, cerând transmiterea tuturor mesajelor text dintre von der Leyen și Bourla din perioada 1 ianuarie 2021 – 11 mai 2022. Aceste mesaje ar fi vizat negocieri directe privind achiziția de vaccinuri, într-unul dintre cele mai tensionate momente ale pandemiei, relatează Politico.
Comisia a invocat lipsa documentelor, dar Curtea nu a fost convinsă
Executivul european a respins inițial cererea, susținând că mesajele respective sunt documente „efemere, de scurtă durată” care nu au fost arhivate și, prin urmare, „nu se află în posesia instituției”. Cu toate acestea, instanța de la Luxemburg a considerat că The New York Times a prezentat probe relevante și coerente care demonstrează existența acestor schimburi de mesaje.
„Comisia nu a oferit o explicație plauzibilă privind lipsa deținerii documentelor solicitate”, a subliniat Tribunalul General al UE în motivarea deciziei „Răspunsurile Comisiei au fost bazate pe presupuneri sau informații vagi și contradictorii. Prin contrast, reclamanta a furnizat dovezi clare privind existența unor schimburi de mesaje între președinta Comisiei și CEO-ul Pfizer.”
Instanța a subliniat că Regulamentul privind accesul la documente are ca scop garantarea unui acces cât mai larg la toate documentele instituțiilor UE. De aceea, Comisia nu se poate limita la a afirma că nu deține documentele, ci trebuie să ofere explicații credibile cu privire la căutările efectuate și la eventualele motive pentru care mesajele nu mai există.
„Comisia nu a clarificat dacă mesajele au fost șterse și, dacă da, dacă ștergerea a fost voluntară sau automată, sau dacă telefonul mobil al președintei a fost înlocuit între timp”, noteză instanța.
Transparență pusă sub semnul întrebării
Deși reacția rapidă a Ursulei von der Leyen în perioada de criză pandemică a fost inițial apreciată, negocierile directe cu Pfizer, desfășurate în afara canalelor tradiționale și netransparente, au ridicat semne de întrebare serioase. În lipsa unei documentații clare, decizia instanței accentuează acuzațiile privind lipsa de transparență în gestionarea unui dosar cu impact major asupra sănătății publice și asupra bugetului Uniunii.
„Comisia nu a explicat de ce a considerat că aceste mesaje nu conțin informații importante sau care ar fi necesitat păstrarea lor”, a adăugat Tribunalul General al UE.
Reacția Comisiei Europene
Comisia a emis, miercuri, un comunicat oficial în care anunță că „va analiza cu atenție decizia Tribunalului General” și că va adopta o „decizie nouă, cu explicații mai detaliate” privind cazul.
„Transparența a fost mereu o prioritate pentru Comisie și pentru președinta von der Leyen. Vom continua să respectăm cadrul legal și să menținem o comunicare deschisă cu toate părțile interesate”, se arată în reacția oficială.
Cu toate acestea, nu este clar dacă mesajele vor fi făcute publice, iar decizia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Justiție a UE în termen de două luni și zece zile.
COMISIA EUROPEANA
UE ”pregătește terenul” pentru integrarea industriei de apărare din Ucraina în ecosistemul european
Published
1 day agoon
May 13, 2025By
Diana Zaim
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, anunță că Uniunea Europeană „pregătește terenul pentru integrarea industriei de apărare din Ucraina în ecosistemul european”. Reamintim că până în prezent, UE este cel mai mare investitor public în industria de apărare ucraineană, cu o investiție semnificativă de 1,4 miliarde de euro din „profituri excepționale” (obținute din profiturile nete din imobilizarea activelor Băncii Centrale a Rusiei).
Peste 500 de reprezentanți ai industriilor de apărare din UE și Ucraina s-au reunit ieri, 12 mai, la Bruxelles, pentru a consolida cooperarea dintre cele două părți, pentru a încuraja achizițiile comune și pentru a ajuta Ucraina să obțină capacități în domenii prioritare.
„UE este cel mai mare susținător al industriei de apărare ucrainene și, cu un total de 1,4 miliarde de euro, am furnizat acum mai multe fonduri decât oricine altcineva. O industrie de apărare ucraineană puternică este fundamentală pentru securitatea Ucrainei. În același timp, întreprinderile ucrainene din domeniul apărării au fost deschizătoare de drumuri în ultimii trei ani și alte întreprinderi europene pot învăța multe. La Forumul industriei de apărare le aducem pe cele două împreună, încurajăm o mai mare colaborare și pregătim terenul pentru integrarea industriei de apărare din Ucraina în ecosistemul european”, a transmis Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas, în cadrul celui de-al doilea Forum UE-Ucraina al industriei de apărare, care a avut loc la Bruxelles, în data de 12 mai.
De asemenea, în marja forumului, grupul operativ UE-Ucraina privind cooperarea industrială în domeniul apărării, recent anunțat, s-a reunit, de asemenea, pentru prima dată, deschizând calea pentru potențiale proiecte emblematice între industria de apărare a UE și cea ucraineană.
Până în prezent, UE este cel mai mare investitor public în industria de apărare ucraineană, cu o investiție semnificativă de 1,4 miliarde de euro din „profituri excepționale” (obținute din profiturile nete din imobilizarea activelor Băncii Centrale a Rusiei): „Acest sprijin va accelera producția de echipamente militare, de la sisteme de artilerie la drone, sprijinind în mod semnificativ eforturile de apărare ale Ucrainei, susținând economia Ucrainei și garanțiile de securitate pe termen lung ale UE pentru Ucraina”, se mai arată în comunicatul Executivului European.
Comisia Europeană anunță că UE și statele sale membre continuă să depună eforturi pentru a furniza Ucrainei o asistență militară mai mare și mai rapidă, în special prin intermediul instrumentului de finanțare Facilitatea europeană pentru pace: „UE sprijină achizițiile publice comune între statele membre și Ucraina și încurajează achizițiile publice de la industria de apărare ucraineană, împreună cu întreprinderile comune între industria de apărare europeană și cea ucraineană.”
În cadrul forumului, Ucraina și Asociația industriilor aerospațiale și de apărare din Europa (ASD) au semnat, de asemenea, un memorandum de înțelegere pentru consolidarea cooperării industriale în domeniul apărării. Inițiativele sunt menite să atragă mai multe investiții ale UE în sectorul de apărare al Ucrainei și să aprofundeze legăturile industriale dintre cele două părți.
În temeiul Regulamentului privind planul ReArm Europe/Readiness 2030, Ucraina a fost deja asociată pe deplin pentru a asigura alinierea între sectorul său de apărare și cel al UE. Acest parteneriat va permite Ucrainei să participe la inițiative comune de achiziții publice și va permite statelor membre ale UE să cumpere de la industriile de apărare ucrainene.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Donald Tusk, mesaj de susținere în română pentru Nicușor Dan, rememorând un discurs din 2019 la București: Mănușile cu care Duckadam a apărat la Sevilla trebuie primite de Nicușor Dan pentru a apăra România, Europa și libertatea

Merz promite să retransforme Germania într-o „locomotivă a creșterii”, dotată cu „cea mai puternică armată din Europa”

George Simion, primit la Varșovia de președintele Poloniei cu patru zile înainte de alegeri. Discuțiile, axate pe “relația bilaterală dintre Polonia și România”

Comunitatea de business avertizează asupra deteriorării accelerate a climatului de afaceri și cere decizii politice stabile și coerente pentru menținerea României pe traiectoria euro-atlantică

Atragerea de noi investiții străine directe este vitală pentru progresul economic al României, semnalează Consiliul Investitorilor Străini (FIC) în cea de-a 15-a ediție a Cărții Albe

Ungaria: Lege propusă împotriva ONG-urilor cu finanțare externă și considerate o amenințare la adresa suveranității naționale

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

BNR: Investițiile străine directe în România au scăzut cu peste 32% în primul trimestru din 2025

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară

Elena Lasconi: Am votat cu gândul și credința că sistemul poate fi resetat și că în sfârșit se va face dreptate pentru România

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
“Un singur drum: Europa! / RO, rămâi!”. O manifestație pro-europeană va avea loc pe 9 mai, de Ziua Europei, înainte de turul doi al prezidențialelor
- EVENIMENTE1 week ago
MLNR marchează 145 de ani de la momentul fondator al Masoneriei române moderne. Peste 120 de delegați din 41 de Mari Loji regulare de pe toate continentele, găzduiți la București în perioada 9-10 mai
- ROMÂNIA6 days ago
Prima dezbatere George Simion – Nicușor Dan, candidații din turul doi al alegerilor prezidențiale 2025, are loc la Euronews România, joi, 8 mai, de la ora 20:00
- POLITICĂ1 week ago
Prima confruntare George Simion – Nicușor Dan, LIVE ora 16:00 la Congresul BNS. “România este ca un bolnav ținut pe aparate”, afirmă președintele BNS
- POLITICĂ1 week ago
Alegeri prezidențiale 2025: George Simion și Nicușor Dan se vor confrunta în turul al doilea într-un scrutin decisiv pentru orientarea României în NATO și UE (rezultate parțiale)