Connect with us

INTERNAȚIONAL

Șase țări cu deschidere la Marea Nordului au semnat un acord pentru a proteja infrastructura critică subacvatică de atacuri și de încercări de sabotaj

Published

on

© European Union, 2019/ Source: EC - Audiovisual Service

Șase țări riverane Mării Nordului au semnat marți un acord pentru a proteja infrastructura critică subacvatică de atacuri și de încercări străine de sabotaj, informează Politico Europe.

Acordul – semnat de Belgia, Țările de Jos, Germania, Norvegia, Regatul Unit și Danemarca – are ca scop ”consolidarea cooperării” pentru a proteja infrastructura energetică și pentru a spori securitatea în regiune.

”Marea Nordului este motorul care impulsionează ambițiile Europei în materie de energie regenerabilă și neutră climatic, contribuind la consolidarea securității energetice pe continent”, a declarat Andrew Bowie, ministrul britanic pentru energie nucleară și regenerabile, potrivit Reuters. ”Așadar, este crucial să protejăm infrastructura sa energetică critică acum și în viitor”, a continuat acesta.

Ministerul danez al climei, energiei și utilităților a declarat că Marea Nordului devine “un centru pentru infrastructura critică”, care conectează țările europene prin cabluri electrice, conducte de gaz și legături de telecomunicații.

”Acest lucru înseamnă că a apărut o interdependență transfrontalieră din ce în ce mai mare – și, odată cu aceasta, un risc crescut de sabotaj și de atenție nedorită din partea unor actori ostili”, a declarat ministerul.

Țările europene au devenit din ce în ce mai îngrijorate cu privire la vulnerabilitatea infrastructurii lor submarine după atacul cu bombă asupra Nord Stream din 2022, când două conducte de gaz care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică au fost avariate de mai multe explozii. Nu a fost identificat niciun vinovat pentru atac.

Apoi, în octombrie 2023, o conductă de gaz care leagă Finlanda și Estonia prin Marea Baltică a fost avariată într-un alt incident care a declanșat o nouă alarmă cu privire la sabotajele subacvatice și atacurile hibride.

Ca parte a noului acord de securitate în Marea Nordului, țările din nordul Europei vor revizui măsurile actuale de protecție și securitate, vor face schimb de informații și cunoștințe și vor raporta informații relevante la nivel operațional, potrivit ministerului danez. Acordul se concentrează în principal pe ”reziliență și prevenție” și este ”complementar cu activitatea NATO”, a precizat Norvegia într-un comunicat.

”Această declarație comună este o bază importantă pentru asigurarea securității și un exemplu clar al scopurilor comune. Împreună suntem mai puternici”, a precizat ministrul norvegian al Energiei, Terje Aasland.

Ministrul belgian al Justiției și al Mării Nordului, Paul Van Tigchelt, a declarat că noul acord va asigura că ”infrastructura offshore și subacvatică este asigurată de același nivel de securitate la nivel transfrontalier”, potrivit De Standaard, în loc să varieze ”de la o țară la alta”.

Amintim că UE și NATO au decis la începutul lui 2023 înființarea unui grup operativ comun privind reziliența și infrastructura critică.

În complementaritate, Comisia Europeană a înaintat un plan de acțiune pentru a îmbunătăți răspunsul la incidentele transfrontaliere perturbatoare.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

NATO

Secretarul general al NATO Mark Rutte se întâlnește săptămâna viitoare la sediul Alianței cu noul ministru de externe al României Emil Hurezeanu

Published

on

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va întâlni marți, 28 ianuarie, cu ministrul afacerilor externe al României, Emil Hurezeanu, la sediul NATO din Bruxelles, a anunțat vineri Alianța Nord-Atlantică într-un comunicat.

Aceasta reprezintă prima întrevedere a înaltului oficial aliat cu un oficial al noii administrații de la București după alegerile parlamentare din 2024. Anterior scrutinului parlamentar și celui prezidențial anulat, Rutte l-a primit la sediul NATO pe premierul Marcel Ciolacu.

Săptămâna trecută, Mark Rutte a efectuat o vizită la sediul Delegației României la Alianță Nord-Atlantică, fiind primit de ambasadorul Dan Neculăescu și membrii delegației diplomatice a României.

Potrivit unui comunicat al Delegației României la NATO, întâlnirea a reprezentat o oportunitate ca secretarul general să cunoască echipa României la NATO și prioritățile pentru următoarea perioadă.

“Am scos în evidență contribuția semnificativă a țării noastre în cadrul Alianței și beneficiile pe care cei 20 de ani de apartenență la NATO le-au adus României. Datorită NATO, țara noastră este astăzi stabilă, sigură și mai prosperă. Am abordat teme esențiale pentru România: securitatea la Marea Neagră și nevoia de a ne dezvolta capabilitățile investind mai mult în propria apărare”, a transmis Delegația României la NATO, într-o postare pe Facebook.

Mark Rutte a preluat la 1 octombrie 2024 mandatul de secretarul general al Alianței în urma unei competiții cu președintele Klaus Iohannis, care s-a retras din cursă. Secretarul general al NATO este stabilit prin consens de toate statele membre ale Alianței.

Ulterior, înaltul oficial aliat l-a primit la cartierul general al NATO pe premierul Marcel Ciolacu, în luna noiembrie. Cei doi oficiali au discutat despre suplimentarea prezenței aliate în România, sprijinul aliat pentru Ucraina, investițiile în apărare, unde România alocă 2,5% din PIB, susținerea Republicii Moldova și situația de securitate la Marea Neagră din cauza agresiunii Rusiei în Ucraina.

În context, secretarul general Rutte a declarat că România a fost “un prieten ferm al Ucrainei”, furnizând ajutor militar esențial, inclusiv un sistem de apărare aeriană Patriot, și semnând un acord bilateral de securitate pe 10 ani.

Atunci, Rutte a condamnat încălcările spațiului aerian al NATO de către dronele și rachetele rusești, afirmând că acestea “sunt nesăbuite, periculoase și inacceptabile” și adăugând că “NATO și-a consolidat apărarea aeriană pe flancul său estic, iar aliații, în timp ce vorbim, achiziționează sute de avioane de luptă de generația a cincea”.

România și Mark Rutte au o relație de lungă durată, încă de când cel din urmă a fost prim-ministru al Olandei, o țară care s-a opus constant aderării României la spațiul Schengen, inclusiv din perspectiva statului de drept. În ultimii cinci ani, relațiile dintre România și Olanda, cu Klaus Iohannis și Mark Rutte la conducerea celor două țări aliate, au intrat pe o pantă ascendentă. Cei doi lideri s-au întâlnit constant în cadrul formatului de la Haga creat de premierul Țărilor de Jos și care reunea aliați NATO de pe flancul estic și din Europa Occidentală pentru a pregăti agenda comună a summit-urilor NATO.

Ulterior, Olanda s-a numărat printre primele națiuni contributoare la grupul de luptă al NATO din România, la Cincu, iar împreună România și Olanda au creat Centrul European de Instruire F-16, în care piloții ucraineni sunt antrenați în baze din România pe avioane de luptă F-16 olandeze.

Continue Reading

SUA

Ucraina salută ”mesajele puternice ale președintelui Trump” privind impunerea de sancțiuni și taxe vamale împotriva Rusiei: O șansă în plus de a obține o nouă dinamică în eforturile diplomatice de încheiere a războiului

Published

on

© President of Ukraine Official Website

Kievul a salutat joi declarația noului președinte american Donald Trump în care acesta a amenințat că va impune sancțiuni și taxe vamale Rusiei dacă aceasta din urmă nu încheie în scurt timp un acord de pace cu Ucraina, anunță Reuters, citat de Agerpres.

”Salutăm cu adevărat astfel de mesaje puternice din partea președintelui Trump și noi considerăm că el va fi învingătorul. Considerăm de asemenea că avem o șansă în plus de a obține o nouă dinamică în eforturile diplomatice de încheiere a războiului”, a spus ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga în timpul unei dezbateri la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Președintele american a amenințat miercuri că va impune noi sancțiuni dacă Putin nu va încheia un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina și a adăugat că acestea ar putea fi aplicate și “altor țări participante”.

Luni, după ce a fost învestit în funcția de președinte, Donald Trump a declarat că Vladimir Putin ”distruge” Rusia și că ar trebui să încheie o înțelegere.

Citiți și: Noul șef al diplomației americane a întărit “angajamentul SUA față de NATO” într-o convorbire cu Mark Rutte axată și pe “importanța încetării războiului Rusiei împotriva Ucrainei”

Mai mult, liderul american și-a exprimat dorința de a se întâlni cu omologul rus, dar un a oferit detalii suplimentare, conform Agerpres, care citează agențiile de presă internaționale. 

Într-un discurs rostit la Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat Europa să își poarte singură de grijă și a solicitat ”cel puțin 200.000” de militari aliați pentru a pune în aplicare orice acord de pace în Ucraina.

Din punctul de vedere al lui Zelenski, orice acord de încetare a focului este condiționat de garanții de securitate occidentale. “Cea mai bună garanție” este aderarea la NATO – un lucru pe care majoritatea țărilor membre europene îl susțin, dar la care se opun SUA, Germania, precum și guvernele pro-ruse ale Ungariei și Slovaciei.

Continue Reading

SUA

Uniunea Europeană se declară „gata să discute cu noua administrație” a SUA în fața unor posibile tensiuni comerciale

Published

on

© Comisia Europeană în România/ Facebok

Uniunea Europeană este „gata să discute cu noua administrație” în fața unor posibile tensiuni comerciale cu Statele Unite ale Americii, a declarat joi ambasadoarea UE la Washington, Jovita Neliupsiene, după ce Donald Trump a declarat că UE tratează SUA „în mod nedrept”, relatează AFP, citat de Agerpres.

„Suntem pregătiți să discutăm cu noua administrație cum ne putem consolida relațiile, fie că este vorba despre energie, apărare, comerț (…) sau orice alt sector. Menținem relații comerciale și de investiții strânse, coordonate și echilibrate”, a asigurat Neliupsiene într-un discurs în fața presei.

În cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, Donald Trump a criticat abordarea UE față de SUA. „Ei nu ne cumpără produsele noastre străine și nu cumpără mașinile noastre, dar ne trimit mașini cu milioanele”, a spus el.

UE tratează SUA „foarte rău, foarte nedrept”, a precizat Trump, amintind de amenzile recente de miliarde de euro aplicate Google pentru practici comerciale anti-concurențiale și Apple pentru încălcarea normelor privind ajutoarele de stat, pe care le consideră „o altă formă de taxare”.

În răspuns, ambasadoarea UE a mai menționat, între altele, că Uniunea Europeană este „cel mai mare consumator de gaz natural lichefiat american” și că „europenii sunt printre cei mai mari consumatori de mărci americane, ca Tesla și Apple”.

„În același timp, UE se numără printre primele trei destinații de export pentru 46 de state americane, iar investițiile UE la nivel național susțin milioane de locuri de muncă din SUA”, a subliniat ea.

Uniunea Europeană este pro-activă în această privință, cu vicepreședinții Comisiei Europene Maros Sefcovic și Stephane Sejourne și cu comisarul european pentru comerț Valdis Dombrovskis arătându-se deschiși pentru discuții privind preocupările SUA și pentru o eventuală înțelegere comercială. Tot la Davos, președinta executivului european, Ursula von der Leyen, a remarcat că în relația UE cu SUA, „miza este foarte mare pentru ambele părți“, deoarece “nicio altă economie din lume nu este atât de integrată cum suntem noi”

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
Victor Negrescu10 hours ago

Ziua Internațională a Educației: Intergrupul PE privind educația a propus crearea unui Cadru de Investiții al UE destinat educației și competențelor finanțat prioritar în viitorul buget european pe termen lung

NATO17 hours ago

Secretarul general al NATO Mark Rutte se întâlnește săptămâna viitoare la sediul Alianței cu noul ministru de externe al României Emil Hurezeanu

ROMÂNIA17 hours ago

Eurostat: În 2022, România se afla în top trei la nivel UE în ceea ce privește ponderea medicilor stomatologi în raport cu populația

U.E.17 hours ago

Bulgaria amână aderarea la zona euro pentru 2026, invocând criteriul stabilității prețurilor

EDITORIALE18 hours ago

Iulian Chifu: Lumea lui Trump – deconstrucție și reconstrucție pe baza oligarhiei conservatoare globalizante

PARLAMENTUL EUROPEAN18 hours ago

Parlamentul European organizează o sesiune plenară specială pentru a comemora Victimele Holocaustului

COMISIA EUROPEANA18 hours ago

Cooperarea între universitățile europene are potențialul de a transforma învățământul superior, este concluzia unui raport prezentat de vicepreședinta CE Roxana Mînzatu

EDITORIALE19 hours ago

Calea Europeană lansează rubrica “România suverană în NATO și UE”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI19 hours ago

Vicepreședintele PE Victor Negrescu, mesaj de Ziua Unirii Principatelor: Doar în cadrul UE putem construi o națiune puternică și unită. Solidaritatea europeană, fondurile disponibile sunt esențiale pentru dezvoltarea noastră

U.E.19 hours ago

Franța cere amânarea regulilor UE pentru companii privind raportarea impactului de mediu și verificarea lanțurilor de aprovizionare

INTERNAȚIONAL1 day ago

Donald Trump se angajează la Davos să reducă prețul petrolului pentru “a încheia imediat războiul Rusia-Ucraina”

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Donald Tusk le reamintește europenilor că au descoperit America și îl parafrazează pe Kennedy: Întrebați-vă ce poate face Europa pentru securitatea ei, nu SUA. Pentru a evita repetarea istoriei, trebuie să fim înarmați

INTERVIURI3 days ago

INTERVIU | La 62 de ani de la Tratatul de la Élysée, ambasadorii Franței și Germaniei asigură că motorul franco-german pentru Europa nu va eșua și au încredere că România va rămâne un partener și aliat valoros în NATO și UE

INTERNAȚIONAL3 days ago

Noul șef al diplomației SUA, Marco Rubio, promite “o politică externă a interesului național” și a păcii prin forță. Primele întâlniri, în format “Quad”, cu omologii din Australia, India și Japonia, pentru securitatea indo-pacifică

CHINA4 days ago

Vicepreședintele Chinei subliniază la Forumul Economic de la Davos că ”protecționismul nu duce nicăieri”: Multilateralismul este ”calea corectă pentru menținerea păcii mondiale”

SUA5 days ago

Donald Trump proclamă debutul “epocii de aur” în discursul inaugural: Declinul Americii a luat sfârșit. Am fost salvat de Dumnezeu pentru a face America măreață din nou

SUA5 days ago

Donald Trump a depus jurământul solemn și a devenit oficial cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii

ROMÂNIA1 week ago

Românii își aleg președintele pe 4 mai. Campania electorală începe pe 18 februarie

SUA1 week ago

În discursul de adio înainte de a-i preda ștafeta puterii lui Trump, Joe Biden avertizează că SUA ar putea cădea în “mâinile unei oligarhii” care amenință democrația prin “abuz de putere”: “Este rândul vostru să stați de pază”

ROMÂNIA1 week ago

Ciolacu: Bugetul pentru 2025, construit pe o abordare prudentă care să permită închiderea anului cu un deficit de 7%

Trending