Connect with us

ROMÂNIA

Consiliul JAI se reuneşte în ședință. Președinția irlandeză a UE: Nu va fi luata o decizie privind aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen

Published

on

no schengen

UPDATE: 11:00 

Ministrul irlandez al justiţiei, egalităţii şi apărării, Alan Shatter, a afirmat joi, la sosirea la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), că nu se va lua o decizie finală privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen la această reuniune, dar că subiectul va fi discutat, informează agerpres.ro, potrivit Jurnalul.ro.

Nu ne aşteptăm la decizii finale astăzi, cred că toată lumea ştie asta, va avea loc o discuţie şi pe baza acesteia vom trage concluzii la finalul întâlnirii“, a spus Alan Shatter.

 

Consiliul pe Justiţie şi afaceri interne (JAI) se reuneşte astazi (7 martie a.c.), însă cel mai probabil nu va lua nicio decizie în legătură cu aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, au precizat surse din preşedinţia irlandeză a Uniunii europene, citate de AFP și preluate de HotNews.

“Pentru moment nu exista un consens” intre membrii Schengen pentru a integra Sofia si Bucurestiul deoarece “mai multe tari au rezerve sau ingrijorari”, a precizat o sursa din presedintia irlandeza.

După Olanda, Germania şi Finlanda, Franţa manifestă reticenţă în procesul de aderare al României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Potrivit unor surse din preşedinţia irlandeză a Uniunii, Franţa este nemulţumită de gradul mare de corupţie, arată RomaniaLibera.ro.

Acordul pentru aderarea celor doua tari are nevoie de unanimitate.

Surse: RomaniaLibera.ro, HotNews

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Forțele Aeriene ale SUA au transferat drone militare MQ-9 Reaper la baza de la Câmpia Turzii: ”Misiunea este complet coordonată cu Guvernul României”

Published

on

© US Air Force/ Facebook

Forțele Aeriene americane în Europa și Africa (USAFE) au anunțat miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că vor desfășura în România, la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, câteva avioane de luptă fără pilot de tip MQ-9 Reaper, tipul de dronă pe care Statele Unite au utilizat-o în operațiunea care a condus la eliminarea generalului iranian Qassem Soleimani.

”Această misiune, care este așteptată să dureze până la începutul primăverii, a fost complet coordonată cu Guvernul României. A fost concepută astfel încât să promoveze stabilitatea şi securitatea din regiune şi să consolideze relaţiile dintre aliaţii NATO şi alți parteneri europeni”, precizează comunicatul citat.

Forțele aeriene americane menționează că dronele MQ-Reaper vor fi desfășurată pentru a doua oară la Câmpia Turzii, amintind că prima astfel de misiune a avut loc în perioada iulie-august 2019, când baza din Polonia care trebuia să găzduiască aceste avioane de luptă fără pilot se afla în construcție.

Dronele de tip MQ-9 efectuează operaţiuni în Polonia începând din mai 2018.

în 2018, publicația Defense News anunța că forțele aeriene ale Statelor Unite ar putea amplasa avioane de luptă fără pilot de tip MQ-9 Reaper la Baza Aeriană 71 de la Câmpia Turzii, acolo unde forțele americane au construit un hangar care ar putea fi folosit în acest scop. Potrivit sursei citate, locația ar putea deopotrivă să găzduiască drone MQ-9 Reaper și să sprijine operațiunile de strângere de informații în Europa de Est și Marea Neagră.

Reaper, fabricat de General Atomics, poate fi dotat cu rachete pentru misiuni de luptă, dar poate fi desfăşurat şi într-o configuraţie doar pentru misiuni de culegere de informaţii, supraveghere şi recunoaştere.

MQ-9 Reaper este un avion de luptă fără pilot utilizat de către Forțele aeriene americane și care poate căuta și ataca ținte la sol cu până la 14 rachete ghidate aer-sol AGM-114 Hellfire.

Senzorii cu care este dotat MQ-9 ar putea fi folosiţi pentru a furniza o imagine în timp real a activităţilor Rusiei în Marea Neagră – ce nave intră şi ies, activitatea submarină, transportul de senzori sau echipamente de apărare aeriană precum S-400 în apropierea litoralului rusesc – în special în apropiere de Crimeea, şi ar putea furniza alerte timpurii privind activităţi ostile

Continue Reading

NEWS

CNCD l-a amendat pe primarul din Târgu Mureș cu 10.000 de lei după declarațiile sale la adresa comunității rome: Instigă, promovează sau justifică ura, discriminarea față de un anumit grup

Published

on

© Dorin Florea/ Facebook

Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că afirmațiile făcute de primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, despre romi și familiile care își doresc copii, încalcă dreptul la demnitate al cetățenilor care aparţin unei clase sociale, respectiv unei minorităţi etnice, constituind un discurs incitator la ură şi depăşind limitele libertăţii de exprimare, edilul fiind amendat cu 10.000 de lei, informează Agerpres.

Decizia CNCD a fost luată cu unanimitate de voturi, potrivit Digi24.

”Sunt binevenite și necesare dezbaterile privind sistemul asistenței sociale, a protecției copilului, însă aceste dezbateri nu se pot transforma în mesaje politice care promovează ura împotriva unor categorii de persoane sau care limitează dreptul la viață intimă, familială și privată de familie (art. 26 din Constituția României). Este de neconceput ca într-un stat democratic să se solicite acordul autorităților pentru a concepe un copil. Comentariile extrem de rasiste, ulterior afirmațiilor domnului primar Dorin Florea, reprezintă un alt element de gravitate a mesajelor în cauză”, explică CNCD.

Sursa amintită mai sus semnalează că neacordarea indemnizației pentru creșterea copilului ca sancțiune pentru familiile nevoiașe cu mulți copii nu apare ca practică în niciun stat european.

”Pe lângă această indemnizație unele state au introdus măsuri prin care sprijină școlarizarea sau angajarea părinților, dar în niciun caz nu se sistează plata acestei indemnizații. Alocația de stat pentru copil este un drept constituțional, care nu poate fi limitat în niciun fel, în acest sens existând jurisprudența Curții Constituționale a Românei, și i se cuvine copilului, nu părinților. La nivelul Uniunii Europene, România este țara unde sărăcia extremă este foarte prezentă, totodată există serioase probleme privind rezolvarea situației copiilor abandonați. Este nevoie de o analiză serioasă a modului în care situația actuală poate fi îmbunătățită, însă afirmațiile, mesajele de genul celor emise de domnul Dorin Florea, nu sunt de natură să contribuie la o dezbatere publică constructivă, care să genereze un progres, ci răspândesc, instigă, promovează sau justifică ura, discriminarea sau ostilitatea față de un anumit grup. Discursul de incitare la ură este periculos întrucât contribuie la un climat din ce în ce mai intolerant față de anumite grupuri”, a mai stabilit Consiliul.

Primarul municipiului Târgu Mureș a scris săptămâna trecută pe Facebook că populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii și formării unui copil este uriașă.

Acesta a propus introducerea unei anchete sociale obligatorii pentru cuplurile care doresc să aibă copii, care să evalueze, printre altele, situația financiară și nivelul de educație.

Continue Reading

ROMÂNIA

Președintele CJ Ilfov, Marian Petrache, vizită de lucru la Bruxelles: Întâlnirea cu comisarul european Adina Vălean este cheie pentru susținerea proiectelor de infrastructură de transport din jurul Bucureștiului

Published

on

© Marian Petrache/Facebook

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, se află miercuri și joi la Bruxelles pentru discuții despre strategia județeană privind accesarea fondurilor europene pentru următorul exercițiu financiar 2021-2027, dar și despre finanțarea europeană a unei serii de proiecte prioritare care sunt în desfășurare în județul Ilfov, potrivit unui anunț postat pe Facebook. 

„Mâine și poimâine sunt la Bruxelles să discut despre strategia pentru Ilfov și să accesez banii europeni pentru următorul exercițiu financiar 2021 – 2027. Dar și să rezolv proiectele care sunt deja în desfășurare – racordarea la rețelele de apă și canalizare pentru localitățile care fac parte din ADIA și gestionarea deșeurilor. Adică pe masa lui Carsten Rasmussen, șeful unității de dezvoltare pentru România, a ajuns documentația completă pentru proiectul APĂ – CANAL, de 360 de milioane de euro și nu trebuie decât să-l mai semneze. Îi voi demonstra că este vital pentru comunitatea nostră. Ca și planul pentru colectarea și valorificarea deșeurilor, finalizat după dezbaterile publice pe care le-am avut cu experții de mediu și ONG-urile, zilele trecute la București”, scrie președinteke CJ Ilfov.

De asemenea, Marian Petrache va discuta cu Carsten Rasmussen despre accesarea fondurilor europene pentru construcția Măgurele Science Park, Nodul Intermodal de la Moara Vlăsiei și rețeaua de stații de autobuz smart în județ.

Potrivit acestuia, Măgurele Science Park va fi „cel mai ambițios parc științific din sud – estul Europei în termeni de transfer tehnologic de la cel mai puternic laser din lume către cercetare și mediul de business”, nodul Intermodal va însemna trasferul mărfurilor de la un depozit cu cea mai mare capacitate din țară către aeroport, autostradă și port.

Acesta va avea o întâlnire și cu Adina Vălean, comisarul european pe transporturi.

„La ea este cheia să ne susțină proiectele pentru infrastructura din jurul Bucureștiului – în special centura a doua – autostrada A zero”, scrie Marian Petrache. 

Președintele CJ Ilfov va fi însoțit în vizita de lucru de la Bruxelles de Remus Trandafir, directorul Direcției de Management Programe de Dezvoltare, responsabil cu pregătirea dosarelor de proiect. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending