”Școală SuperTeach”: Școala Gimnazială nr. 28 ”Dan Barbilian” din Constanța devine prima școală de stat unde va fi implementat programul de schimbare de mentalitate

Școala nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța este prima instituție de învățământ de stat din România ce va intra de într-un amplu proces de transformare a mentalității.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, proiectul ”Școala SuperTeach” presupune că, pe o perioadă de doi ani, în instituția de învățământ constănțeană vor fi implementate instrumentele pentru schimbarea mentalității la toate nivelurile – vor fi realizate cursuri de mentalitate deschisă în educație cu conducerea școlii, cu profesorii, elevii, părinții și personalul non-didactic.

Toate activitățile din acest proiect vor fi monitorizate și evaluate, măsurându-se impactul proiectului asupra elevilor și profesorilor. Proiectul ”Școala SuperTeach” va fi implementat și în alte școli din țară, cu susținerea mediului privat, companii care investesc în creșterea calității educației românești.

Ca urmare a implementării proiectului Școala SuperTeach, elevii Școlii nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța își vor dezvolta abilități cu adevărat importante în procesul de învățare și în procesul de formarea pentru meseriile viitorului, necunoscute în acest moment în proporție de 85% .

Astfel, copiii vor învăța să aibă mai multă încredere în ei înșiși, precum și în părinți și în profesori și vor începe să vadă mai mult lucrurile bune din preajma lor.

De asemenea, „vor învăța să nu mai râdă unii de ceilalți când greșesc, să fie mai responsabili, mai creativi, să preia inițiativa, să ofere feedback concret și constructiv. Copiii vor fi mai empatici, nu le va mai fi teamă de școală și de profesori și vor fi mai implicați în soluționarea unor probleme din clasă, școală, comunitate”, a precizat Florina Zecheru, facilitator Mentalitate Deschisă în Educație și lider al proiectului ”Școala SuperTeach” de la  Școala nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța.

”Vom vedea la copii bucuria de a veni la școală, de a clădi prietenii frumoase, curajul de a spune ceea ce gândesc, dar argumentat. Vom vedea o motivație crescută pentru învățare, curiozitate la ore și rezultate mai bune per total la învățătură”, a completat aceasta.

”Îmi doresc să mă simt bine când vin la școală, să nu mai simt frica de a greși atunci când sunt ascultată, să am o relație mai deschisă cu profesorii și lecțiile să fie predate într-un fel în care să mă captiveze, să îmi stârnească interesul. Dar cel mai mult îmi doresc ca școala să fie spațiul unde îmi pot dezvolta propriile pasiuni, să pot să mă exprim liber și să aflu lucruri despre viața adevărată”, a transmis, la rândul său, Iulia Niculae, elevă în cls. a VII-a la Școala nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța. 

Implementarea proiectul include o serie de activități care vor demara cu o cercetare în profunzime la nivelul școlii și o diagnoză.

”Începând cu ianuarie 2022, vom avea intervenții cu Ateliere, Coaching și Proiecte bazate pe instrumentele și principiile Mentalității Deschise în Educație, cu cooptarea unor specaliști în educație, pe 5 niveluri: profesori, copii, părinți, leadership&educație și la nivelul procesului de predare&învățare. Pe parcursul celor doi ani de proiect, vom măsura impactul pe toate aceste cinci niveluri, vom ajusta planul și vom lucra la îmbunătățirea culturii organizaționale din școală împreună cu întreaga comunitate”, a explicat Cristina Gheorghe, co-fondator SuperTeach și coordonator al proiectului.

Programul de Mentalitate Deschisă în Educație (MDE) este creat de Institutul Arbinger din SUA, lider global în schimbarea mentalității și susținut în România de Institutul Dezvoltării Personale și SuperTeach. Programul MDE îi ajută pe participanți să facă diferența dintre comportament și mentalitate, oferindu-le în același timp tehnici și instrumente pentru ca aceștia să poată avea un impact pozitiv la nivelul comunității lor.

”Suntem încântați să fim partenerii acestui proiect, că putem astfel să contribuim la crearea unor oportunități reale pentru generațiile următoare. Cu toții ne dorim să construim o societate puternică și modernă, cu viziune, cu apetit pentru inovație, cooperare și diversitate. O schimbare în bine poate avea loc doar prin educație și este esențial ca aceasta să fie de calitate și cât mai adaptabilă, pentru ca tinerii să reușească într-o lume globalizată și în continuă schimbare. Școala SuperTeach este un pas important în această direcție.”, le-a transmis Dragoș Pavăl, președintele companiei Dedeman, profesorilor, copiilor și părinților Școlii nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța. 

Obiectivul SuperTeach este acela de a dezvolta în următorii ani un program național de transformare în profunzime a școlilor, cu impact sistemic.

De altfel, președintele Asociației SuperTeach a anunțat că dorește ca ”în 5 ani să ajungem cu proiectul în minim o școală în fiecare județ al țării.”

”Este o bucurie pentru mine că un proiect în premieră națională, cu impact în educație, va fi implementat la Constanța. Cred că schimbarea de mentalitate stă la baza transformării sistemului de educație românesc și felicit Școala nr. 28 ”Dan Barbilian” pentru curaj și inițiativă. Știu că nu este simplu să implementezi un proiect ce își propune o transformare profundă a instituției. De aceea, îi asigur pe copiii și pe profesorii din această școală de sprijinul meu”, a transmis primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, la evenimentul de lansare a proiectului ”Școala SuperTeach”.

SuperTeach este un proiect inițiat de antreprenori în sprijinul profesorilor și al sistemului de educație preuniversitar.  Misiunea proiectului SuperTeach este ca profesorii să descopere și să dezvolte măreția din fiecare copil. Acest lucru este realizat prin programul „Mentalitatea Deschisă în Educație”, creat de liderul global în schimbare de mentalitate, Arbinger Institute, USA.

Asociația SuperTeach acționează pe 3 direcții:

  • Conferințe: În cei patru ani de activitate, au avut loc 24 conferințe în marile orașe ale țării, la care s-au adăugat peste 120 de webinarii și 17 conferințe online începând din primăvară 2020. Zeci de speakeri, elite, specialiști în educație și antreprenoriat au inspirat peste 30.000 de profesori și educatori, promovând principii și instrumente ale unei mentalități deschise în educație aplicate la clasă.
  • Traininguri: 720 de profesori SuperTeach selectați dintre participanții la conferințele SuperTeach au absolvit programul de formare „Mentalitate Deschisă în Educație” (4 zile), realizat în România de Institutul Dezvoltării Personale.
  • Comunități: În prezent, SuperTeach dezvoltă comunități locale în 23 județe cu ajutorul celor 51 de facilitatori ai programului MDIE și o Platformă Digitală de conținut educativ pentru toți profesorii interesați să evolueze în spiritul nevoilor societății actuale.

Celor 4 co-fondatori ai proiectului – Felix Tătaru (inițiator), Dragoș Anastasiu, Cristina Gheorghe și Alexandru Ghiță – li s-au alăturat încă din primul an (2017) și Felix Pătrășcanu, Andy Szekely si Părintele Constantin Necula. Asociația SuperTeach este rezultatul parteneriatului dintre Romanian Business Leaders (RBL), Institutul Dezvoltării Personale (IDP) și Grupul Educativa.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare