Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Scrisoare comună: Franța, Italia, Spania și Germania îi solicită comisarului european, Adina Vălean, sprijin suplimentar în sectorul transportului aerian și terestru 

Published

on

©audiovisual.ec.europa.eu

Secretarul de stat francez pentru transport Jean-Baptiste Djebbari a trimis comisarului european pentru transporturi, Adina Vălean, o scrisoare semnată de Franța, Germania, Italia și Spania, prin care i se solicită garanția unei bune funcționări a sistemului de transport și sprijin suplimentar, în contextul crizei provacate de COVID-19. 

“Împreună cu omologii mei german, italian şi spaniol, cer Comisiei Europene să îşi dubleze eforturile pentru: garantarea continuităţii fluxului de mărfuri, protejarea companiilor noastre, în special în sectorul aviaţiei (şi) mobilizarea finanţărilor europene pentru operatorii transportului feroviar de marfă”, a scris pe Twitter Djebbari.


Sectorul transportului, ca toate celelalte sectoare ale economiei europene, este grav afectat pe fondul pandemiei de COVID-19.

Însă, Executivul European a luat deja măsuri pentru a atenua efectele crizei actuale. Astfel, au fost create ”culoare verzi” pentru ca transportul de echipamente medicale și alimente esențiale să nu fie afectat în această perioadă. Adina Vălean a solicitat acest lucru la scurt timp după ce mai multe state membre au începus să își închidă granițele în contextul pandemiei.

De asemenea, Comisia Europeană a venit în ajutorul companiilor aeriene. Parlamentul Europea și Consiliului Uniunii Europene au votat pentru amendamentul Comisiei Europene care doreșe suspendarea până la 24 octombrie 2020 cerințele privind sloturile aeroportuare care obligă companiile aeriene să utilizeze cel puțin 80% din sloturile care le-au fost alocate pentru decolare și aterizare pentru a le putea păstra în anul următor.

Derogarea adoptată de Consiliu  este menită să ajute transportatorii aerieni să facă față scăderii drastice a traficului aerian cauzate de criza provocată de coronavirus.

 

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

COMISIA EUROPEANA

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen prezintă miercuri planul de redresare a UE post-COVID-19 în plenul Parlamentului European

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezintă miercuri, 27 mai, propunerile executivului european privind bugetul pe termen lung revizuit și planul de redresară, într-o ședință plenară specială a Parlamentului European.

Prezentarea va avea loc începând cu ora locală 13.30 (14.30 ora României) și va fi urmată de o dezbatere, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Luna trecută, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că bugetul european va fi “nava-mamă” a relansării economiceiar la sesiunea plenară din 13-15 mai, șefa executivului european a anunțat că relansarea economică a Uniunii Europene va fi posibilă prin pachet format din bugetul european și un instrument de redresare finanțat printr-o marjă de manevră foarte mare care va fixa suma maximă de bani pe care Comisia Europeană o poate împrumuta de pe piețele de capital cu garanția statelor membre.

Ținând cont de impactul crizei COVID-19, Parlamentul Europeană a solicitat o revizuire substanțială a cadrului bugetar al UE pentru perioada 2021-2027, inclusiv includerea unui fond de redresare, în rezoluțiile adoptate la 17 aprilie și 15 mai.

La 17 aprilie, eurodeputații au votat o rezoluție prin care au solicitat un pachet masiv de investiții pentru a sprijini economia europeană după criza COVID-19, care să fie finanțat printr-un Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 majorat.

Pentru a stimula redresarea economică și socială, deputații europenii au votat la 15 mai o nouă rezoluție prin care solicită un pachet solid de aproximativ 2 mii de miliarde de euro integrat în cadrul financiar multianual (CFM), însă adițional sumelor propuse anterior. Noul buget pe șapte ani trebuie să acopere nevoile imediate ale cetățenilor și să vizeze coeziunea socială și dezvoltarea economică durabilă în UE, pornind de la prioritățile tranziției digitale și ecologice.

Pentru a obține aprobarea Parlamentului European, noul plan de redresare trebuie să fie finanțat prin obligațiuni de redresare garantate de bugetul UE și să evite soluții financiare care ar ocoli controlul democratic, mai arată sursa citată.

Ulterior, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europenevor discuta noile propuneri și vor decide asupra formei finale în urma negocierilor.

Având în vedere probabilitatea unei perioade de mai multe luni până la încheierea unui acord, Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene, într-o rezoluție adoptată la 13 mai, să propună un plan de urgență pentru a facilita demararea fără probleme a programelor financiare în 2021.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Vicepreședinta Comisiei Europene Vera Jourova: O legătură între fondurile europene și statul de drept este “astăzi mai necesară ca niciodată”

Published

on

© Vera Jourova/ Twitter

Vicepreședintele Comisiei Europene pentru valori transparență, Vera Jourova, a afirmat luni că stabilirea unei legături între acordarea fondurilor europene și criteriul respectării statului de drept este “astăzi mai necesară ca niciodată”, informează EU Observer.

Trebuie să ne asigurăm că statul de drept rămâne parte a unui acord privind cadrul financiar multianual“, a adăugat Jourova, în cursul unei discuții cu membri ai Parlamentului European.

Jourova a făcut aceste clarificări înainte ca executivul european să prezinte miercuri, 27 mai, o versiune actualizată a propunerii privind cadrul financiar multianual 2021-2027, adaptată la nevoile socio-economice provocate de pandemia de corovonavirus, precum și un fond de redresare economică, Parlamentul European solicitând Comisiei Europene un amplu program cu 2.000 de miliarde de euro.

De asemenea, instituțiile UE – îndeosebi Comisia și Parlamentul – așteaptă operaționalizarea Biroului Procurorului Public European pentru a investiga cazurile de fraudă cu fonduri europene.

O “condiționalitate privind statul de drept” face parte din propunerea de buget a UE pe termen lung a Comisiei, dar a fost criticată de țări precum Polonia și Ungaria.

Polonia și Ungaria sunt țările UE împotriva cărora Comisia Europeană, în cazul Poloniei, și Parlamentul European, în privința Ungariei, au activat articolul 7 din Tratatul UE privind riscul unor încălcări flagrante ale valorilor fundamentale ale UE, precum statul de drept și independența justiției.

Puterea de la Varșovia este criticată pentru schimbările efectuale în cadrul sistemului judiciar, în timp ce acțiunile guvernului premierului maghiar Viktor Orban au fost subiectul unei noi dezbateri în Parlamentul European, după ce Parlamentul de la Budapesta a acordat puteri sporite executivului pentru a conduce țara în timpul situației de urgență, generând riscuri pentru încălcarea de drepturi și libertăți.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană a creat un portal în limba română dedicat luptei împotriva dezinformării cu privire la coronavirus

Published

on

În contextul recent, spațiul sănătății a fost invadat de informații false – publicate voit sau din neștiință – inclusiv în ceea ce privește

Executivul European încurajează cetățenii blocului comunitar să se bazeze doar pe surse oficiale atunci când vor să caute ultimele date despre COVID-19.

”Vă sugerăm să urmați recomandările autorităților de sănătate publică din țara dumneavoastră și să consultați site-urile organizațiilor internaționale și ale UE relevante: ECDC și OMS. Și dumneavoastră puteți combate dezinformarea! Nu distribuiți conținut neverificat din surse dubioase”, transmite Comisia.

Totodată, Comisia Europeană luptă împotriva dezinformării, în strânsă cooperare cu platformele online: ”Le încurajăm să promoveze surse oficiale, să penalizeze conținutul care se dovedește fals sau înșelător și să șteargă conținutul ilegal și pe cel care ar putea dăuna sănătății sau integrității fizice a oamenilor.”

Portalul poate fi accesar la următorul link.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending