Connect with us

NEWS

Sebastian Burduja, după anunțul privind intregrarea Partidului Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) în PNL: Împreună facem echipă pentru România și vom duce România în primul rând

Published

on

Partidul Național Liberal a decis luni fuziunea cu Partidul Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT), condus de Sebastian Burduja, o platformă civică și politică de centru-dreapta, care încurajează implicarea cetăeșenilor din țară și din diaspora în deciziile comunităților, anunță un comunicat al PNL remis CaleaEuropeană.ro.

”O echipă formată din secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, domnul preşedinte al PNL Bihor, Ilie Bolojan, şi subsemnatul am fost mandataţi de Biroul Executiv să demarăm negocierile de integrare în PNL a Partidului Acţiunea Civică a Tinerilor condus de domnul preşedinte Sebastian Burduja. Am purtat discuţiile cu viitorii noştri parteneri şi astăzi am prezentat în BEx rezultatele negocierilor purtate şi am luat decizia să demarăm procedurile de integrare a Partidului Acţiunea Civică a Tinerilor, condus de preşedintele Sebastian Burduja, în PNL”, a anunţat Ludovic Orban, după ședința Biroului Executiv al PNL.

El a precizat că protocolul de fuziune va fi definitivat în zilele următoare, urmând să fie supus aprobării forurilor statutare ale celor două partide.

La rândul său, preşedintele PACT, Sebastian Burduja, a susţinut că această fuziune este ”cea mai importantă mişcare între două forţe politice în România anului 2019”.

”Rezonăm la nivel de valori cu Partidul Națioanal Liberal. Este alternativa de care România are nevoie, este partidul care aparține de cea mai puternică familie europeană, este partidul care a demonstrat atașamentul față de valorile democratice, față de proprietatea privată și înțelegerea unor concepte fundamentale care sunt necesare în ziua de astăzi”, a spus Burduja, fondatorul Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS).

El a arătat că, din punctul de vedere al PACT, România trece printr-o criză profundă.

”La fiecare trei minute un român pleacă din țară, iar acest lucru numai poate să continue. Și eu am stat 12 ani plecat din România și în fiecare zi visul meu a fost să revin acasă. După ce m-am întors, visul meu și visul nostru ca PACT, a devenit să îi ajutăm pe români care au plecat, de fapt milioanele de români alungați din țara lor, să se întoarcă acasa acolo, unde le este locul. Construim acest vis împreună cu Partidul Național Liberal, și vă mai împărtășesc o anecdotă din venirea mea în România. Pe aeroportul Otopeni, la ofițerul de pașapoarte, când i-am spus că după 12 ani m-am întors acasă împreună cu familia, mi-a spus că nu suntem normali la cap și în diverse variațiuni am auzit lucrul asta în fiecare zi de când m-am întors și m-am angajat împreună cu colegii din PACT, să facem o Românie în care normalitatea este alta, în care e normal ca un Guvern să-și reprezinte cetățenii și nu infractorii, în care e normal ca România să fie respectată în Europa pentru ce face, nu pentru cum se imbățoșează în fața partenerilor externi, în care e normal ca românii să rămână acasă, iar cei care au plecat să revină. Aceasta e România pe care ne-o dorim.”, a mai spus acesta.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

EDITORIALE

Lideri sau administratori?

Published

on

de Dan Cărbunaru

Societatea poate funcționa cu administratori ai serviciilor publice, dar nu se poate dezvolta fără lideri. Legitimarea și confirmarea calității de lideri nu cred că se rezumă la accederea într-o funcție de conducere, indiferent de înălțimea acesteia. 

Puțin evident în perioade de liniște, acest aspect dureros iese în evidență când vremurile fierb. Când indivizii nu mai văd sensul, iar societatea nu poate oferi răspunsuri la întrebările sau strigătele de nemulțumire ale oamenilor. Portavocea, amplificatoarele, instrumentalizările pe care diverși actori le pot introduce desenează, cu tușe groase, tabloul unei crize de Leadership.

Simpla schimbare de fețe, nume, interfețe nu ne va rezolva această problemă. Dacă schimbarea gărzilor politice se rezumă la rotația cadrelor, dacă se schimbă doar administratorii treburilor publice, fără să lase loc de manifestare liderilor, aceste frământări vor fi fost degeaba.

Lăsați-l pe Mesia în Biblie și în sufletele credincioșilor, dar aduceți lideri care să conducă societatea noastră cu inspirație, voință, viziune și determinare, pentru a ne proteja cetățenii, granițele și economia. 

Deja nu mai este suficient să cântați, dragi politicieni, după partitura euroatlantică, care de multe ori pare că vă cam deranjează. Inima României occidentale bate neregulat, respirăm greu și a dezamăgire. Dincolo de război hibrid, interferențe străine, algoritmi de tiktok, ne-am îmbolnăvit, împreună, votați și votanți, de auto-suficiență. Treziți-vă și voi, că românii s-au trezit și nu le place ce văd. 

Din fericire, nu e totul pierdut. Nu încă. 

Continue Reading

NEWS

Președinții Poloniei, SUA și Comisiei Europene, pe primele trei locuri în topul liderilor străini în care ucrainenii au cea mai mare încredere. Maia Sandu se clasează pe locul șase

Published

on

© Administrația Prezidențială ucraineană

Președintele Republici Moldova, Maia Sandu, s-a clasat pe locul șase în topul celor mai de încredere lideri străini în rândul ucrainenilor, cu 50,4% de opinii favorabile, conform unui sondaj realizat de centrul de analize de la Kiev, New Europe Center, anunță Radio Chișinău, citat de Agerpres.

Pe prima poziție în acest clasament se situează președintele Poloniei, Andrzej Duda, cu aproape 87% de aprecieri favorabile, acesta fiind urmat de preşedintele american Joe Biden cu 79% şi de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu 73%.

Locul al patrulea este ocupat de premierul britanic, Rishi Sunak, care se bucură de o încredere de 64% în rândul ucrainenilor, în vreme ce pe cea de-a cincea poziție se află președintele Consiliului European, Charles Michel, care a acumulat 51% încredere. Top zece este închis de președintele francez, Emmanuel Macron, cu un scor de aproape 44%, la distanță de cancelarul german, Olaf Scholz, care o urmează îndeaproape pe Maia Sandu, cu 49,2%.

De cealaltă parte, majoritatea ucrainenilor nu au încrederea pentru al doilea an la rând în președinții rus și belarus, Vladimir Putin, respectiv Aleksandr Lukaşenko, într-un procent de 97% şi respectiv 94% dintre intervievaţi.

În topul neîncrederii se mai regăsesc preşedintele Chinei, Xi Jinping (73%) şi prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban (69%).

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Germania și Norvegia au convenit să coopereze în producerea de energie regenerabilă pentru a ”consolida securitatea energetică”

Published

on

© Arvid Samland / Ministry of Petroleum and Energy

Norvegia și Germania au convenit joi, la Oslo, să stabilească un ”parteneriat strategic privind clima, energia regenerabilă și industria ecologică”, obiectivul general fiind acela de a duce la îndeplinire prevederile Acordului de la Paris, ”de a crea noi industrii și locuri de muncă ecologice și de a consolida securitatea energetică și economia circulară”.

”Este o perioadă plină de provocări în Europa din cauza războiului din Ucraina. În mijlocul crizei energetice, vedem cât de importantă este Norvegia ca furnizor de încredere al gazului în Europa, dar vedem şi cât de esenţial este faptul să facem mai repede schimbarea către energia regenerabilă”, a spus premierul norvegian Jonas Gahr Store în prezența ministrului german al economiei Robert Habeck, conform Agerpres.

Parteneriatul stabilit între cele două părți acoperă domenii precum: politici climatice, hidrogen, energie regenerabilă/ energie eoliană offshore, emisii negative, materii prime și materiale prelucrate și baterii, industria maritimă/ transport maritim ecologic, microelectronică, conform unui comunicat al executivului de la Oslo.

Norvegia și Germania și-au exprimat ”intenția de a menține un dialog periodic cu privire la principalele evoluții politice relevante pentru parteneriat”.

Acest dialog periodic include evoluții atât la nivel național, cât și la nivelul UE și la nivel mondial, cele două părți angajându-se să contribuie la ”buna funcționare și la reziliența lanțurilor de aprovizionare în cadrul domeniului de aplicare a parteneriatului”.

Pentru a facilita acest lucru, va fi organizată o reuniune anuală la nivel înalt pentru a oferi o direcție strategică parteneriatului, care va fi dezvoltat în continuare în cadrul unui schimb continuu cu asociațiile de afaceri, partenerii sociali și alte părți interesate relevante din ambele țări.

În egală măsură, cele două state au convenit asupra unui program de lucru cu acțiuni concrete pentru a duce la îndeplinire obiectivele convenite:

  1. Politici climatice

Cele două părți vor face periodic schimb de opinii cu privire la evoluțiile actuale ale politicii naționale și europene în domeniul climei. Mai mult, va exista un schimb de experiență cu privire la cele mai bune practici, precum și la provocările din cadrele de politică în domeniul climei, cu scopul de a învăța unii de la alții.

  1. Hidrogen

Va exista o declarație comună separată privind hidrogenul, care va include etapele convenite. Acestea vor fi urmărite cu intenția de a asigura furnizarea de hidrogen din Norvegia către Germania.

  1. Energie regenerabilă / Eoliană offshore

Cele două părți vor să își continue cooperarea în domeniul energiei regenerabile – în special al energiei eoliene offshore. Acestea se vor baza pe eforturile existente de dezvoltare a energiei eoliene offshore, inclusiv a infrastructurii de rețea offshore, cu posibilitatea viitoare de a dezvolta proiecte de cooperare hibride, în cadrul cooperării energetice în Marea Nordului și prin intermediul formatelor bilaterale.

  1. Emisii negative / CCS

Norvegia va informa cu privire la posibilitățile de captare, transport și stocare pe termen lung a CO2 în platforma continentală norvegiană.

Cele două părți vor extinde cooperarea în cadrul Grupului operativ pentru bazinul Mării Nordului. În timpul președinției norvegiene din 2023, vom stabili un nou program de lucru ambițios, care ar putea include elaborarea de orientări pentru circulația transfrontalieră a CO2.

Statele vor discuta diverse opțiuni pentru infrastructura de CO2 și lanțurile valorice, inclusiv o conductă de CO2 din Germania până în Norvegia.

Germania va continua să joace un rol activ în dezvoltarea unui cadru uniform pentru certificarea eliminării carbonului în UE, care este, de asemenea, susținut de Norvegia.

  1. Materii prime și materiale prelucrate și baterii

Părțile își vor intensifica cooperarea în domeniul materiilor prime și al lanțurilor valorice strategice conexe, profitând de interesele strategice comune și vizând consolidarea rețelelor industriale.

Pentru a promova intensificarea schimburilor comerciale și a cooperării, părțile vor organiza un atelier de afaceri pentru actorii din lanțurile valorice relevante pentru tranziția industrială ecologică din ambele țări. Subiectele relevante pentru tranziția industrială norvegiană și germană sunt procesele de producție neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon și cu consum intensiv de energie, cum ar fi oțelul, metalele de bază, aluminiul și siliciul, producția de materii prime pentru baterii (anod și catod) și fabricarea de baterii pentru vehicule electrice și sisteme de stocare a energiei, precum și materii prime esențiale pentru tehnologiile verzi.

Părțile vor menține un dialog strâns cu privire la participarea norvegiană la proiecte relevante și complementare la IPCEI pentru baterii ”EuBatIn” coordonat de Germania. Părțile vor investiga împreună posibilitățile de finanțare privind materiile prime și materialele prelucrate relevante pentru Legea privind materiile prime critice.

Părțile vor discuta provocările și oportunitățile în acest context și vor face schimb de informații legate de Legea privind reducerea inflației (IRA), precum și de orice evoluții conexe, inclusiv la nivelul UE.

  1. Industria maritimă / Transport maritim ecologic

Părțile vor intensifica dialogul strâns pentru a investiga și a coopera în ceea ce privește inițiativele față de OMI și alte arene relevante în vederea consolidării acțiunilor de transport maritim ecologic, în special în ceea ce privește eliminarea treptată a emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din transportul maritim.

  1. Microelectronică

Părțile vor explora posibilitățile de intensificare a cooperării în domeniul microelectronicii ca tehnologie-cheie pentru transformarea digitală și ecologică. Aceasta include potențialul de aprofundare a cooperării între producătorii de semiconductori cu sediul în Germania și capacitățile de dezvoltare și cercetare ale Norvegiei în domeniul energiei regenerabile și al tehnologiilor de mediu, precum și dezvoltarea afacerilor și parteneriate ulterioare în domeniul dezvoltării și fabricării de cipuri.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE13 hours ago

După aderarea la OCDE, România va adera la Agenția Internațională de Energie, afirmă Nicușor Dan: Doar așa putem fi un lider în industria de energie în regiunea noastră

INTERNAȚIONAL13 hours ago

Zelenski exprimă interesul Ucrainei pentru un parteneriat pe apărare cu Spania, la întâlnirea cu liderii din industrie și ministrul de resort: Cu cât construim mai multe relații bilaterale cu țările din UE, cu atât devenim mai integrați în Europa

ROMÂNIA14 hours ago

Moldova Security Forum: Ați apărat inimile și mințile cetățenilor de atacurile hibride, iar Europa are multe de învățat de la R. Moldova (comisarul european pentru apărare)

NATO14 hours ago

Moldova Security Forum: Republica Moldova are dreptul de a-și decide propriul viitor, fără interferențe din afară, afirmă secretarul general adjunct al NATO

PARLAMENTUL EUROPEAN14 hours ago

PE și statele membre au ajuns la un acord privind „EU Talent Pool”, o platformă digitală menită să faciliteze recrutarea internațională în sectoarele cu deficit de personal

U.E.14 hours ago

Consultări politice Tajani-Țoiu la Roma: Extinderea UE, sprijinul pentru R. Moldova, reconstrucția Ucrainei și anul cultural România-Italia, temele centrale abordate

REPUBLICA MOLDOVA14 hours ago

Moldova Security Forum: Vom elabora un plan național de reziliență, anunță Maia Sandu, evocând lecțiile învățate din ingerințele electorale ale Rusiei

INTERNAȚIONAL14 hours ago

Zelenski a exprimat recunoștința Ucrainei pentru sprijinul constant al Spaniei, în cadrul vizitei în Parlamentul spaniol

ROMÂNIA15 hours ago

Ministrul Finanțelor: Schimbările de substanță în modul în care tratăm finanțele publice transmit semnale importante partenerilor internaționali

REPUBLICA MOLDOVA15 hours ago

AHK România sprijină cooperarea Germania-România-R. Moldova prin organizarea unei conferințe economice trilaterale. Industria și inovația, energia, apărarea și nearshoring-ul, temele strategice ale evenimentului

INTERNAȚIONAL3 days ago

Zelenski va semna un acord cu Grecia pentru importul de gaze naturale, estimat la 2 mld. de euro, și se așteaptă la „un acord istoric” cu Franța pentru apărare aeriană

U.E.4 days ago

Șefa diplomației UE: Folosirea activelor rusești înghețate este cea mai clară soluție pentru finanțarea Ucrainei

ROMÂNIA6 days ago

Bolojan: Vom lucra îndeaproape cu guvernul de la Chișinău. Aderarea la UE, singura opțiune de a răspunde aspirațiilor de viitor și de a crește nivelul de trai în R. Moldova

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

ENGLISH2 weeks ago

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

REPUBLICA MOLDOVA3 weeks ago

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

ROMÂNIA3 weeks ago

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ROMÂNIA3 weeks ago

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

ROMÂNIA3 weeks ago

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

Trending