Secretarul de stat american Antony Blinken a lansat luni avertismente la adresa Chinei cu privire la orice ”provocare” la adresa Taiwanului, după ce Beijingul a amenințat insula ca reacție la discursul președintelui taiwanez susținut cu ocazia Zilei Naționale, anunță AFP, citat de Agerpres.
”China nu trebuie în niciun caz să utilizeze acel discurs ca pretext pentru acţiuni provocatoare. Dimpotrivă, vrem să consolidăm, la fel ca numeroase alte ţări, imperativul de a păstra status quo-ul şi să întărim faptul că nicio parte nu ia măsuri susceptibile să îl compromită”, a declarat Blinken într-o conferinţă de presă în Laos, după încheierea Summitului Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).
”Întreaga lume are tot interesul de a se menţine pacea şi stabilitatea, de a se păstra status quo-ul şi de a se evita orice tip de conflict susceptibil să perturbe elementele esenţiale ale economiei mondiale”, a continuat demnitarul american.
Președintele William Lai s-a angajat să susțină statutul de autonomie al Taiwanului în cel mai important discurs public al său de la preluarea mandatului la începutul acestui an, conform BBC.
Într-o referire ușor voalată la pretențiile Chinei asupra insulei, Lai a declarat că va ”menține angajamentul de a rezista anexării sau încălcării suveranității noastre”.
În același timp, Lai a promis să mențină ”status quo-ul păcii și stabilității în Strâmtoarea Taiwan” și a promis să coopereze cu Beijingul pe teme precum schimbările climatice, combaterea bolilor infecțioase și menținerea securității regionale.
Ca răspuns la discursul lui Lai, o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez al Afacerilor Externe a declarat că acesta ”a expus poziția sa intransigentă” privind independența Taiwanului.
Lai s-a adresat unei mulțimi din Taipei pentru a celebra Ziua Națională a Taiwanului, la numai nouă zile după ce China comunistă și-a sărbătorit cea de-a 75-a aniversare.




