Connect with us

POLITICĂ

Secretarul de stat Iulian Fota, întâlnire cu oficialul american Dereck Hogan: A fost subliniată importanța cooperării bilaterale în domeniul energiei

Published

on

© MAE

În contextul participării la cel de-al doilea Summit al Inițiativei Internaționale privind Combaterea Fenomenului Ransomware (Counter-Ransomware Initiative), organizat la Washington, secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a avut, la 3 noiembrie 2022, o întâlnire cu Dereck Hogan, adjunctul principal al asistentului secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice, informează un comunicat al MAE, remis CaleaEuropeana.ro

Întâlnirea a prilejuit o trecere în revistă a dimensiunilor Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, aflat la aniversarea a 25 de ani, cu accent pe cooperarea politică, domeniile securitate și apărare, energie, precum și aspecte regionale.

Cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii privind evoluțiile situației de securitate din regiunea Mării Negre și perspectivele acesteia. Secretarul de stat Iulian Fota a punctat rolul și eforturile României în plan regional, în special în sprijinul Ucrainei și Republicii Moldova, inclusiv din perspectiva susținerii parcursului european al acestora. A evidențiat recenta reuniune trilaterală România – Republica Moldova – Ucraina la nivelul miniștrilor de externe, cu participarea și a miniștrilor energiei din cele trei țări, precum și importanța continuării cooperării în acest format.

Secretarul de stat a subliniat, de asemenea, importanța cooperării bilaterale în domeniul energiei ca direcție relevantă pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic, respectiv proiectul Cernavodă și implementarea în România a tehnologiei reactoarelor modulare mici (Small Modular Reactors). De asemenea, a evidențiat potențialul impact pozitiv la nivel regional al colaborării româno-americane pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici.

Secretarul de stat a mai menționat necesitatea creșterii conectivității regionale, a importanței geo-economice a regiunii Mării Negre, precum și potențialul oferit de conexiunea cu Asia Centrală. De asemenea, au fost trecute în revistă consecințele la nivel global ale războiului din Ucraina, precum și posibilitățile de cooperare în sprijinul statelor din Sudul Global afectate de acestea.

În marja vizitei la Washington D.C., secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a avut un schimb comprehensiv de evaluări privind evoluțiile de securitate regionale cu reprezentanți ai mediului de analiză din cadrul Atlantic Council, Center for European Policy Analysis, Center for New American Security, Center for Strategic and International Studies, Heritage Foundation, Hudson Institute, Jamestown Foundation, National Defense University.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

POLITICĂ

Nicolae Ciucă atrage atenția că “ideile otrăvitoare” care au stat la baza Holocaustului sunt tot mai prezente în spațiul public: Aceste “atitudini toxice” trebuie sancționate

Published

on

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că lecţia dură a Holocaustului reaminteşte de fiecare dată ce se întâmplă atunci când majoritatea nu ia atitudine în faţa unor indivizi ori grupuri care promovează “idei otrăvitoare pentru societate”, menţionând că antisemitismul, extremismul şi discursul instigator la ură sunt tot mai prezente în spaţiul public şi aceste “atitudini toxice” trebuie sancţionate.

“Aducem, astăzi, un pios omagiu tuturor victimelor Holocaustului şi rememorăm una dintre cele mai cumplite pagini din istorie, când ura, barbaria şi crima au redus umanitatea la tăcere şi au distrus destinele a milioane de oameni nevinovaţi. Marcăm împreună cei 78 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare de la Auschwitz-Birkenau într-un loc emblematic pentru comunitatea evreiască din România, care a fost martorul atacurilor brutale desfăşurate asupra evreilor în timpul Pogromului de la Bucureşti din ianuarie 1941. 27 ianuarie 1945 a însemnat finalul odiosului val de crime şi orori petrecute în timpul Holocaustului, reprezentând însă şi debutul unei lumi marcate pentru totdeauna de această vinovăţie. În acelaşi timp, omenirea şi-a asumat misiunea de a reclădi speranţa în umanitate şi în valorile fundamentale, precum şi de a onora neîncetat memoria victimelor şi de a sprijini supravieţuitorii”, a afirmat Ciucă la un eveniment dedicat victimelor Holocaustului, organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România la Templul Coral, potrivit discursului difuzat de Guvern.

El a subliniat că această “lecţie dură” a istoriei reaminteşte de fiecare dată ce se întâmplă atunci când majoritatea nu ia atitudine în faţa unor indivizi ori grupuri care promovează “idei otrăvitoare pentru societate” şi care “rup echilibrul convieţuirii paşnice”.

Citiți și Klaus Iohannis evidențiază ”lecția cutremurătoare” a Holocaustului care trebuie să ”rămână întotdeauna în memoria noastră colectivă” și ”să ne țină conștiința trează”

“Nu trebuie să-i uităm însă pe acei români curajoşi care, aşa cum spunea Elie Weisel, şi-au riscat propriile vieţi şi au salvat onoarea naţiunii lor, opunându-se opresiunii şi uciderii cetăţenilor lor”, a spus Ciucă, conform Agerpres.

Premierul a menţionat că statul român a început procesul de asumare a Holocaustului în urmă cu două decenii, iar “progresele realizate în domeniul politicilor memoriei educaţiei şi cercetării despre Holocaust şi combaterii antisemitismului sunt remarcabile”.

“Recent, România adoptat o strategie dedicată prevenirii şi combaterii antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, care produce deja efecte. De asemenea, s-au parcurs paşi importanţi pentru realizarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România. În centrul acestor demersuri se află sprijinirea constantă a comunităţii evreieşti din ţara noastră şi valorizarea patrimoniului evreiesc, care este parte integrantă a culturii naţionale, obiective care vor continua să ocupe un loc prioritar pe agenda Executivului pe care îl conduc”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Potrivit prim-ministrului, “lupta pentru apărarea valorilor fundamentale, pentru consolidarea unei societăţi reziliente şi incluzive este însă una permanentă, pentru că antisemitismul, extremismul şi discursul instigator la ură sunt tot mai prezente în spaţiul public”.

“Toate aceste curente nu fac decât să întineze memoria victimelor Holocaustului, să pericliteze valorile democratice şi statul de drept. Rămânem vigilenţi şi luăm atitudine împotriva acestor manifestări şi a celor care continuă să elogieze criminalii de război. Nu putem permite distorsionarea istoriei sau minimizarea Holocaustului. Avem instrumentele necesare pentru a ne apăra democraţia, iar toate autorităţile responsabile trebuie să îşi ducă la îndeplinire misiunea. Atitudinile toxice trebuie sancţionate, iar legislaţia trebuie aplicată consecvent. De asemenea, promovarea educaţiei, a gândirii critice şi a cunoaşterii istoriei într-un mod autentic, fără idealizări sunt prioritate”, a mai spus Ciucă.

Continue Reading

POLITICĂ

Ministrul de interne, primit la Ankara de omologul turc: Turcia afirmă că România nu se află pe principala rută de migrație către spațiul Schengen

Published

on

© Lucian Bode/ Facebook

Ministrul de interne al Turciei, Süleyman Soylu, i-a transmis marți, la Ankara, omologului său român Lucian Bode că România nu se află pe principala rută aleasă de migranți pentru a ajunge în spațiul Schengen și l-a asigurat pe acesta că Turcia va continua măsurile de prevenire a deschiderii unor noi rute de migrație ilegală prin Marea Neagră.

La invitația omologului său din Turcia, ministrul de interne Lucian Bode a efectuat o vizită oficială la Ankara pentru a consolida dimensiunea strategică a dialogului bilateral în domeniul afacerilor interne, în special în ceea ce privește continuarea aprofundării măsurilor bilaterale pentru combaterea criminalității transfrontaliere și migrației ilegale, arată oficialul român, într-o postare pe Facebook.

“Relațiile excelente dintre România și Turcia în domeniul afacerilor interne, ca parte a Parteneriatului Strategic instituit în 2011, contribuie fundamental la asigurarea stabilității și securității în regiunea Mării Negre”, a scris Bode.

El a precizat că Turcia are un rol esențial în gestionarea provocărilor migrației în regiune.

“Apreciez în special profesionalismul autorităților turce în gestionarea migrației ilegale și măsurile proactive pe care le-au luat pentru combaterea traficului cu migranți. Am primit asigurări de la omologul meu turc că România nu se află pe principala rută aleasă de migranți pentru a ajunge în spațiul Schengen și că măsurile de prevenire a deschiderii unor noi rute de migrație ilegală prin Marea Neagră vor fi continuate de către autoritățile din Turcia. Totodată, este important să acționăm pe toate palierele migrației, atât în privința cauzelor, cât și a efectelor, mai ales prin întărirea gestionării frontierelor externe și prin parteneriate eficiente cu statele de tranzit, respectiv cu statele sursă”, a detaliat ministrul de interne.

Un alt aspect discutat în cadrul întrevederii a vizat organizarea și desfășurarea în comun de exerciții între structurile din cadrul celor două ministere, în special între structurile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență sau managementul frontierelor maritime.

“Vreau să îi mulțumesc încă o dată omologului meu turc pentru deschidere, pentru prietenie și pentru discuția pe care am avut-o astăzi care, cu siguranță, ne va ajuta să dezvoltăm și mai mult relația noastră bilaterală în viitor”, a conchis Lucian Bode.

Continue Reading

POLITICĂ

Ziua Unirii Principatelor. Premierul Ciucă, încrezător că societatea românească va respinge mișcările politice extremiste care încearcă să influențeze România

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, la manifestările organizate cu prilejul Unirii Principatelor Române, că asemenea tuturor democraţiilor europene, sub impactul crizelor multiple generate de război, mişcări politice extremiste încearcă, şi în România, să influenţeze societatea şi a subliniat că societăţile democratice au propriile mecanisme de respingere.

“Astăzi sărbătorim împreună Ziua Unirii Principatelor Române – actul fondator prin care naţiunea română a pus bazele modernizării şi emancipării statului şi a început opera neobosită a unificării poporului nostru. Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor – act vizionar realizat prin unitatea de voinţă în jurul valorilor şi obiectivelor comune. Unirea Moldovei cu Ţara Românească nu ar fi fost posibilă fără acţiunile curajoase ale paşoptiştilor, fără munca neobosită a elitei intelectuale din cele două principate, fără demersurile neîntrerupte ale diplomaţiei româneşti pe lângă cancelariile marilor puteri şi, mai ales, fără susţinerea populară a românilor. Actul de acum 164 de ani a fost opera de voinţă şi de curaj a întregului popor şi a elitei sale politice. Lecţia istorică rămasă peste timp este că prin voinţă, unitate, curaj şi susţinerea cetăţenilor noştri putem reuşi cele mai ambiţioase obiective. Realizările recente confirmă acest lucru. Aderarea României la NATO, obţinerea statutului de membru al Uniunii Europene sunt exemple grăitoare”, a afirmat Ciucă, potrivit Agerpres.

 

Şeful Executivului a punctat că Guvernul a reuşit progrese semnificative.

“Pentru că suntem la Iaşi, aş dori să mă refer la Autostrada Moldovei – A7, un obiectiv aşteptat mulţi ani de cetăţeni şi care, în sfârşit, are perspective certe de realizare. Finanţarea este asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, majoritatea tronsoanelor sunt deja contractate, iar antreprenorii au început lucrul. Modul în care reuşim să avansăm acest proiect în perioada scurtă în care l-am repus între priorităţi este încă un exemplu că împreună putem pune lucrurile în mişcare, uniţi de dorinţa pentru mai bine. A8 – Autostrada Unirii, Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni va consolida, prin finanţarea europeană de care beneficiază România, oportunităţile de dezvoltare ale Moldovei”, a mai declarat Ciucă.

El a indicat că aceeaşi mobilizare trebuie să se regăsească în toate acţiunile îndreptate spre creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, spre dezvoltarea comunităţilor şi a ţării. 

“În România europeană, toţi cetăţenii trebuie să aibă şanse egale, să se simtă în siguranţă şi să aibă speranţa unui viitor mai bun şi mai prosper. Garanţiile de securitate oferite de Alianţa Nord-Atlantică şi de Parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite ale Americii, fondurile europene, inclusiv cele pe care le putem accesa prin PNRR, nivelul investiţiilor de la bugetul de stat şi mai ales existenţa unei unităţi de acţiune politică la nivel intern şi extern sunt atuurile dezvoltării noastre”, a adăugat Ciucă.
 
Conform premierului, drumul României către prosperitate este “vegheat de valorile şi libertăţile democratice, respectând, în egală măsură, rădăcinile moştenite de la înaintaşi”.

Asemenea tuturor democraţiilor europene, sub impactul crizelor multiple generate de război, şi în România mişcări politice extremiste încearcă să ne influenţeze societatea. Le recunoaştem cu uşurinţă pentru că în discursurile promovate de liderii lor se promovează ura în locul bunei înţelegeri, frica în locul acţiunii, dezinformarea în locul adevărului, condamnarea în locul justiţiei prin lege. Societăţile democratice au însă propriile mecanisme de respingere bazate pe rădăcinile adânci şi lecţiile oferite de istorie. În plus, în cazul României, echilibrul şi înţelepciunea socială, susţinerea puternică a valorilor europene şi euroatlantice acţionează ca un veritabil catalizator în jurul libertăţilor democratice. Vă mulţumesc şi am încredere că împreună vom menţine România acolo unde îi este locul de secole, în marea familie a democraţiilor europene şi occidentale!”, a încheiat premierul Ciucă.

Continue Reading

Facebook

REPUBLICA MOLDOVA9 mins ago

De la Chișinău, premierul danez anunță că ”noi, în cadrul UE, suntem hotărâți să creştem asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova”

U.E.18 mins ago

30 de ani de Piață Unică: Rapoartele UE confirmă că piața internă stă la baza capacității Europei de a face față provocărilor. România, țara cu cel mai mare deficit la transpunerea directivelor

Marian-Jean Marinescu42 mins ago

Marian-Jean Marinescu: PPE dorește să examineze modul în care a fost negociat acordul aerian UE-Qatar pentru a elimina orice suspiciune de ingerințe străine

ROMÂNIA1 hour ago

Raport Transparency International: România, pe locul 63 din cele 180 de țări în care a fost analizată percepția asupra corupției

ROMÂNIA2 hours ago

Ajutorul de stat de 1,6 mld. de euro pentru înființarea Băncii Române de Investiții și Dezvoltare a fost aprobat de Bruxelles

ROMÂNIA2 hours ago

Aurescu, convorbire telefonică cu ministrul de externe leton: Letonia susține ferm aderarea României la Schengen și consideră nejustificată întârzierea unei decizii

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Qatargate: Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European a votat pentru ridicarea imunității a doi eurodeputați

ENGLISH3 hours ago

Vasile Blaga considers that the result of the Austrian elections is more likely to hinder than help Romania in its efforts to join Schengen: Diplomatic efforts must continue

ROMÂNIA3 hours ago

Ministrul digitalizării, Sebastian Burduja: România, printre primele țări europene care reglementează politica de ”cloud first”

INTERNAȚIONAL4 hours ago

FMI ajustează pozitiv previziunile privind creșterea economică globală în 2023

REPUBLICA MOLDOVA9 mins ago

De la Chișinău, premierul danez anunță că ”noi, în cadrul UE, suntem hotărâți să creştem asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova”

NATO3 days ago

Ungaria se alătură Cehiei și Poloniei în misiunile de protejare a spațiului aerian al Slovaciei

U.E.4 days ago

Ministrul de externe al Olandei: România a parcurs un drum extraordinar. Am spus că vom sprijini aderarea României la Schengen și ne menținem angajamentul luat

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu miniștrii de externe ai Franței și Olandei despre aderarea României la Schengen și sprijinirea R. Moldova

NATO4 days ago

Grupul de luptă NATO de la Cincu: Miniștrii de externe ai României, Olandei și Franței reafirmă solidaritatea și unitatea aliată pentru apărarea flancului estic

NATO5 days ago

Vizită istorică la NATO: Președintele Israelului s-a adresat în premieră aliaților reuniți în Consiliul Nord-Atlantic

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Nicolae Ciucă: PIB-ul României a crescut cu 49 de miliarde de euro în 2022. Pentru acest an prognoza este una favorabilă, cu o creștere de 2,8%

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Din Parlamentul European, președintele Israelului a îndemnat la comemorarea „alianței sacre făurite în paralel cu Holocaustul” pentru cinstirea supraviețuitorilor și combaterea antisemitismului

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Roberta Metsola evidențiază responsabilitatea generației actuale de a menține vie memoria victimelor Holocaustului: Ura încă găsește multe voci care o disculpă. Nu putem permite nimănui să găsească alinare în ignoranță

INTERNAȚIONAL6 days ago

SUA aprobă trimiterea a 31 de tancuri Abrams în Ucraina. NATO afirmă că “împreună, tancurile americane, britanice și germane” pot face diferența în lupta împotriva Rusiei

Team2Share

Trending