Secretarul general al ONU avertizează că ”riscăm să pierdem din vedere cel mai mare dar al Europei pentru civilizație: Iluminismul”: Vocile izolaționismului sunt auzite din ce în ce mai tare

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a arătat că ”întunericul” se întinde în lume, unde ”oriunde ne uităm, roadele Iluminismului sunt puse sub semnul întrebării de vocile iraționalității, ignoranței și izolaționismului”, informează EFE, citat de Agerpres.

”Pe măsură ce întunericul se întinde, riscăm să pierdem din vedere cel mai mare dar al Europei pentru civilizație: Iluminismul. Oriunde ne uităm, roadele Iluminismului sunt contestate de vocile iraționalității, ignoranței și izolaționismului”, a subliniat Guterres într-un discurs la Universitatea Catolică din Louvain (Leuven, Belgia), care i-a acordat vineri titlul de doctor honoris causa.

Secretarul general al ONU a remarcat că ”vocile naționalismului și izolaționismului sunt auzite din ce în ce mai tare, cu o reapariție periculoasă a politicii pumnului de fier”.

”Donatorii reduc drastic sprijinul umanitar și de dezvoltare, în timp ce bugetele apărării cresc vertiginos”, a atras atenția Guterres, într-o aluzie la decizia lui Trump de a reduce bugetul destinat programelor umanitare.

Programul Alimentar Mondial (PAM) al ONU, care contribuie la hrănirea a peste 100 de milioane de oameni din întreaga lume, se străduiește să acopere un deficit de finanțare de mai multe miliarde de dolari, informează Politico Europe.

Reducerile de fonduri au loc în timp ce nivelul foametei la nivel mondial crește, PAM avertizând că insecuritatea alimentară acută afectează în prezent 343 de milioane de persoane din 74 de țări. Potrivit lui Carl Skau, director executiv adjunct al agenției, criza bugetară forțează PAM să facă „alegeri de neimaginat”, inclusiv să reducă asistența alimentară pentru persoanele aflate în pragul înfometării.

Statele Unite au fost în mod tradițional cel mai mare donator al PAM, contribuind cu 4,5 miliarde de dolari în 2024. Cu toate acestea, înghețarea ajutoarelor și schimbarea priorităților sub Trump au dus la o scădere accentuată a sprijinului din partea Washingtonului.

PAM a solicitat 21,1 miliarde de dolari de la toți donatorii în 2024 pentru a ajuta 150 de milioane de persoane aflate în insecuritate alimentară, dar a primit mai puțin de jumătate din această sumă. Situația s-a deteriorat și mai mult în 2025, cu o finanțare prevăzută de doar 8,8 miliarde de dolari față de un necesar de 16,9 miliarde de dolari. Deficiențele existau și înainte de înghețarea ajutoarelor de către Trump, dar de atunci au fost exacerbate de acestea.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare