Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat luni un apel la adresa comunității internaționale solicitând „relansarea motorului dezvoltării” în fața „haosului climatic” și a multiplelor conflicte internaționale, în deschiderea celei de-a 4-a conferințe internaționale cu privire la finanțarea dezvoltării, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Astăzi, dezvoltarea și marele său catalizator – cooperarea internațională – se confruntă cu un puternic curent potrivinic”, a deplâns el în prima zi a acestei reuniuni organizate la Sevilia.
„Trăim într-o lume în care încrederea se prăbușește și în care multilateralismul este pus la încercare. O lume cu o economie încetinită, cu tensiuni comerciale în creștere și cu bugete de ajutor decimate. O lume zguduită de inegalități, de haos climatic și de conflicte dezlănțuite”, a adăugat el.
În acest context este necesară „accelerarea investițiilor la scara și la viteza necesare” pentru a „repara și reînvia motorul dezvoltării”, a adăugat oficialul ONU, reamintind că „două treimi din obiectivele de dezvoltare durabilă” stabilite de comunitatea internațională sunt în întârziere.
„Nu este doar o criză a cifrelor. Este o criză umană, a subliniat el, invitând țările să preia inițiativa prin mobilizarea resurselor interne și investirea în domeniile cu cel mai mare impact”, cum ar fi „școli”, sănătate și „energiile regenerabile”.
Cel puțin 50 de șefi de stat și de guvern participă până joi la această conferința denumită FFD4, cea de-a patra de acest fel organizată din 2002 și până în prezent. La conferință participă și premierul spaniol Pedro Sanchez, oficiali ai principalelor instituții financiare internaționale și 4.000 de reprezentanți ai societății civile.
Obiectivul este de a găsi soluții pentru țările din sud, confruntate – în conformitate cu Națiunile Unite – cu „un deficit de finanțare estimat la 4.000 de miliarde de dolari pe an” pentru a-și atinge obiectivele de dezvoltare durabilă stabilite în cadrul Agendei 2030.




