Connect with us

NATO

Secretarul general NATO deschide ușa normalizării “pas cu pas” a relațiilor cu Rusia după încheierea războiului: Să nu fim naivi cu privire la ruși, dar Rusia este acolo, nu va dispărea

Published

on

Europa și Statele Unite ar trebui să normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia odată ce luptele din Ucraina se vor încheia, a declarat vineri secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Este normal dacă războiul se va fi oprit ca Europa cumva, pas cu pas, și de asemenea SUA, pas cu pas, să restabilească relații normale cu Rusia”, a declarat Rutte într-un interviu acordat vineri publicației Bloomberg, citat de Politico Europe.

Cu toate acestea, liderul aliat a adăugat că Alianța Nord-Atlantică trebuie să mențină presiunea asupra Moscovei pentru a se asigura că se angajează serios în negocierile în curs de încetare a focului.

Categoric, nu am ajuns încă acolo“, a spus el, referindu-se la orice normalizare a relațiilor.

Acesta este motivul pentru care avem sancțiuni. Să nu fim naivi cu privire la ruși. Dar, pe termen lung, Rusia este acolo, iar Rusia nu va dispărea“, a adăugat el.

Declarația lui Rutte vine la o zi după ce s-a întâlnit cu președintele american Donald Trump la Casa Albă, unde cei doi au discutat despre planul SUA pentru o încetare a focului în Ucraina, la mai mult de trei ani de când Rusia și-a lansat invazia la scară largă.

Liderul NATO a refuzat să comenteze fezabilitatea planului de încetare a focului de 30 de zile, dar l-a numit un “plan foarte inteligent” și a spus că este “încântat” de evoluții.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

Published

on

© Estado Mayor de la Defensa/ Flickr

Premierul spaniol Pedro Sanchez a promis marți că va îndeplini obiectivul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare până la sfârșitul anului, într-o schimbare a actualei abordări timide a țării față de bugetele militare, informează Politico Europe.

Invocând ”contextul geopolitic și economic care evoluează rapid”, Sanchez a declarat că țara va cheltui încă 10,4 miliarde de euro pentru apărare, ridicând cheltuielile militare totale la aproximativ 34 de miliarde de euro.

Spania este țara din alianță care cheltuiește cel mai puțin pentru apărare, rezervând doar 1,28% din PIB-ul său pentru armată în 2024 – cu mult sub obiectivul de 2% al alianței și o mică parte din procentul de 5% cerut de președintele american Donald Trump.

Până acum, țara spera să atingă obiectivul NATO abia în 2029, însă în ultimele luni Washingtonul și Bruxellesul au făcut presiuni asupra Madridului pentru a accelera acest calendar. În timpul unei întâlniri cu ministrul spaniol al economiei, Carlos Cuerpo, săptămâna trecută, secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a insistat că Spania trebuie să majoreze cheltuielile pentru apărare.

Citiți și: Spania este un ”partener de încredere” în cadrul NATO, reacționează Pedro Sanchez după ce Donald Trump a criticat Madridul pentru cheltuielile pentru apărare

Aproximativ o treime din noile fonduri urmează să fie utilizate pentru îmbunătățirea condițiilor pentru membrii forțelor armate spaniole, care vor primi majorări semnificative. Alte 3,26 miliarde de euro vor fi alocate cheltuielilor pentru telecomunicații și securitate cibernetică, care, potrivit lui Sanchez, vor consolida ”scutul digital” al țării, iar 1,9 miliarde de euro vor fi alocate pentru noi echipamente de apărare și descurajare.

Partenerii de coaliție de stânga ai prim-ministrului și aliații săi tradiționali din cadrul parlamentului spaniol sunt împotriva a ceea ce ei numesc ”militarizarea” țării, în special dacă acest lucru se întâmplă în detrimentul programelor expansive de asistență socială ale Spaniei.

Sanchez a insistat că ”niciun cent” din bugetul majorat al apărării nu va fi luat din programele sociale existente sau colectat prin noi taxe. În schimb, el a spus că banii vor proveni din economiile publice generate de economia spaniolă performantă, din fondurile neutilizate ale bugetului național și din fondurile neutilizate ale UE pentru redresare post-COVID-19.

De asemenea, Sanchez a ținut să sublinieze că Spania rămâne o țară ”pacifistă” și că investițiile sunt menite să îi ”descurajeze pe cei care s-ar putea gândi să atace Europa”.

El a subliniat, de asemenea, că multe dintre măsuri, cum ar fi cele 1,75 miliarde de euro alocate pentru consolidarea capacităților forțelor armate spaniole în situații de urgență, vor ajuta trupele să răspundă crizelor interne, cum ar fi dezastrele naturale asociate schimbărilor climatice.

Creșterea cheltuielilor pare să fi divizat guvernul de coaliție al lui Sanchez. La scurt timp după ce acesta a prezentat planul, miniștrii aparținând grupului de stânga Sumar au criticat cheltuielile ”exorbitante”, despre care au spus că au fost efectuate fără o ”reflecție aprofundată, obiectivă și consensuală”.

Companiile spaniole vor fi cei mai mari beneficiari ai creșterii cheltuielilor, 87% din investiții fiind destinate proiectelor interne. Conform previziunilor guvernului spaniol, noile investiții ar putea crește PIB-ul Spaniei între 0,4 % și 0,7 puncte procentuale și ar putea crea până la 100 000 de noi locuri de muncă.

Planul urmează să fie prezentat miercuri Comisiei Europene și NATO la Bruxelles.

Recent, și Grecia a anunțat că va cheltui 25 de miliarde de euro în cadrul unei strategii de apărare pe 12 ani, în ”cea mai drastică transformare din istoria forțelor armate ale țării”.

Aliații NATO vor discuta despre creșterea cerințelor privind cheltuielile de apărare de la obiectivul actual de 2% din produsul intern brut la un summit care va avea loc la Haga în această vară.

Până în prezent, Polonia și Lituania sunt singurele țări care și-au asumate ținte de aproximativ 5% din PIB pentru apărare.

Continue Reading

NATO

Rubio, discuție telefonică cu secretarul general NATO: Fără “o cale clară către pace” în curând, SUA se vor retrage din rolul de mediator între Rusia și Ucraina

Published

on

© NATO

Secretarul de stat american Marco Rubio a discutat vineri la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, căruia i-a transmis că în lipsa unor progrese clare privind “o cale clară către pace, Statele Unite se vor retrage din eforturile de mediere a păcii” între Rusia și Ucraina.

Rubio a discutat cu Rutte pentru a-l informa despre propunerea de pace transmisă recent delegației ucrainene la Paris și oficialilor ruși prin convorbiri telefonice.

Inițiativa, susținută de președintele Donald Trump, vizează identificarea unei soluții diplomatice care să pună capăt conflictului din Ucraina.

“Secretarul și-a exprimat speranța președintelui Trump și a Statelor Unite ca această propunere să fie acceptată și să conducă la o pace durabilă și de lungă durată în Ucraina”, arată un comunicat al Departamentului de Stat consacrat convorbirii dintre șeful diplomației americane și secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.

Totodată, Marco Rubio a transmis că, în ciuda angajamentului ferm al Washingtonului pentru sprijinirea unui proces de pace, în lipsa unor progrese clare, Statele Unite sunt pregătite să se retragă din rolul de mediator.

Deși națiunea noastră s-a angajat să contribuie la încheierea războiului, dacă nu va apărea în curând o cale clară către pace, Statele Unite se vor retrage din eforturile de mediere a păcii“, a punctat Rubio.

Și președintele americane Donald Trump a declarat că Statele Unite ar putea renunța la negocierile pentru a pune capăt războiului Rusia-Ucraina, reluând avertismentele secretarului de stat Marco Rubio, exprimate vineri la Paris.

Dacă, din anumite motive, una dintre cele două părți îngreunează foarte mult situația, vom spune doar ‘sunteți proști, sunteți nebuni, sunteți niște oameni oribili’ și vom renunța”, a declarat Trump.

Rubio a avertizat anterior că administrația este pregătită să abandoneze discuțiile în zilele următoare dacă devine clar că un acord este imposibil. Potențiala încetare a focului între cele două țări s-a destrămat în mare parte, deoarece Moscova și-a reluat ofensiva în războiul pe care l-a început.

Ajungem acum într-un punct în care trebuie să decidem și să determinăm dacă acest lucru este chiar posibil sau nu. Vorbesc despre o chestiune de zile, dacă acest lucru este fezabil sau nu în următoarele câteva săptămâni. Dacă este, suntem implicați. Dacă nu, atunci avem alte priorități pe care să ne concentrăm”, a declarat Rubio reporterilor la aeroport înainte de a părăsi Parisul, unde călătorise pentru a se coordona cu aliații.

Franța, prin președintele Emmanuel Macron, a găzduit joi discuții la nivel înalt pentru a discuta despre Ucraina și securitatea acesteia, prima dată de la învestirea președintelui Donald Trump când se știe că înalți oficiali americani, ucraineni și europeni s-au întâlnit pentru a discuta despre încetarea războiului. Întâlnirile au avut loc în timp ce preocupările europene cresc cu privire la disponibilitatea lui Trump de a se apropia de Rusia.

Remarcile lui Trump și ale lui Rubio sunt un alt semn al nerăbdării crescânde în cadrul administrației americane. În timpul campaniei sale electorale, Trump a promis să pună capăt rapid războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, însă discuțiile dintre Washington și Moscova au stagnat în ultimele săptămâni.

Moscova a refuzat efectiv să accepte o încetare a focului cuprinzătoare pe care Trump a promovat-o, iar Ucraina a aprobat-o. Rusia a condiționat-o de o încetare a eforturilor de mobilizare ale Ucrainei și de furnizarea de arme occidentale, cereri respinse de Ucraina. Totodată, Ucraina și Europa acuză Moscova că nu își dorește pacea, armata rusă lansând atacuri masive în orașele Krivoi Rog și Sumî.

Continue Reading

NATO

Arsenalul nuclear al Franței ar putea contribui într-adevăr la protejarea Poloniei, subliniază președintele Andrzej Duda

Published

on

© Andrzej Duda/ Twitter

Arsenalul nuclear al Franței ar putea contribui într-adevăr la protejarea Poloniei, a declarat președintele polonez Andrzej Duda, vineri, potrivit Politico Europe.

Duda, care a arătat disponibilitatea Poloniei de a găzdui pe teritoriul său unele dintre armele nucleare ale Statelor Unite pentru a descuraja Rusia, a subliniat că focoasele franceze a putea, de asemenea, să consolideze apărarea poloneză.

”Cred că putem accepta ambele soluții. Aceste două idei nu sunt nici contradictorii, nici nu se exclud reciproc”, a declarat președintele pentru Bloomberg într-un interviu la Varșovia.

Președintele francez Emmanuel Macron a sugerat extinderea așa-numitei umbrele nucleare a Franței asupra aliaților săi europeni, pe fondul temerilor că o Rusie agresivă și-ar putea îndrepta într-o zi privirile dinspre Ucraina, pe care a invadat-o în 2014 și din nou în 2022, către flancul estic al Uniunii Europene.

Citiți și: O bază franceză, în apropiere de Germania și care a găzduit militari americani în Primul Război Mondial, va fi dotată cu avioane de luptă cu focoase nucleare hipersonice până în 2035, anunță Macron

Cu aproximativ 300 de focoase nucleare, Franța este singura țară membră a UE care deține astfel de arme și unul dintre cei trei membri NATO, alături de SUA și Regatul Unit.

Polonia și Danemarca și-au exprimat anterior deschiderea față de ideea de a se adăposti sub protecția nucleară a Franței.

În martie, prim-ministrul polonez Donald Tusk – care provine dintr-un partid rival cu Duda – a declarat că Polonia ”discută serios” cu Franța despre această posibilitate, care a prins contur după avertismentele din partea SUA conform cărora Casa Albă, aflată sub conducerea lui Donald Trump, ar putea să nu ofere garanții de securitate Europei în viitor.

Citiți și: Macron și Tusk vor semna, la Nancy, un tratat bilateral franco-polonez privind apărarea, securitatea, energia și energia nucleară

În ultimii ani, Varșovia și-a sporit dramatic efectivele militare convenționale în fața agresiunii Rusiei, forța sa de luptă de 200 000 de oameni fiind în prezent cea mai mare din UE – și speră să construiască o armată de o jumătate de milion de oameni în următorii ani.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO5 hours ago

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

POLITICĂ6 hours ago

Nicușor Dan și-a prezentat programul “România onestă” cu care speră ajungă președinte, promițând că va aduce specialiști pentru “a da o direcție adecvată statului român”

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Comisia Europeană lansează o consultare pentru a clarifica normele privind modelele de inteligență artificială cu uz general

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Vicepreședintele american JD Vance avertizează că secolul al XXI-lea ar putea fi “o perioadă foarte întunecată pentru întreaga umanitate”

U.E.7 hours ago

Serviciile olandeze de informații militare semnalează că Rusia își intensifică atacurile hibride asupra Europei: Efectul potențial asupra securității noastre este fără precedent

U.E.7 hours ago

Ursula von der Leyen și Antonio Costa vor participa la funeraliile Papei Francisc, programate pentru sâmbătă

PARLAMENTUL EUROPEAN8 hours ago

Roberta Metsola se declară “onorată” să primească Premiul Timișoara pentru Valori Europene, salutând susținerea valorilor care ne definesc ca europeni

COMISIA EUROPEANA8 hours ago

Președinta Comisiei Europene avertizează X, Meta, Apple și TikTok să respecte regulile în Europa: Suntem pregătiți să punem în aplicare toate normele digitale de care dispunem

U.E.9 hours ago

UE aduce modificări specifice programelor sale de finanțare pentru a sprijini investițiile în domeniul apărării

INDIA9 hours ago

Vicepreședintele american JD Vance, aflat în vizită în India, și premierul Narendra Modi salută ”progrese semnificative” în discuțiile comerciale

NATO5 hours ago

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

ROMÂNIA1 week ago

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

ROMÂNIA2 weeks ago

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

ROMÂNIA2 weeks ago

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

NATO2 weeks ago

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

ROMÂNIA2 weeks ago

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

ROMÂNIA3 weeks ago

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Ambasadorul Italiei reafirmă sprijinul țării sale pentru aderarea României la OCDE: Este următorul pas logic în integrarea sa continuă în economia globală și comunitatea euroatlantică

Trending