Connect with us

NATO

Secretarul general NATO participă la inaugurarea scutului antirachetă de la Deveselu

Published

on

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, efectuează joi o nouă vizită în România, urmând a fi primit de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, conform unui anunț al Administrației Prezidențiale.

stoltenberg-iohanis0090232La finalul întrevederii, cei doi oficiali vor susține o declarație de presă comună, se arată în comunicatul remis CaleaEuropeana.ro. Întâlnirea are loc în contextul în care președintele se întâlnește miercuri cu adjunctul secretarului american al Apărării, Robert Work, dar precede, mai ales, un important eveniment strategic pentru securitatea României: inaugurarea scutului antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu. La eveniment va participa și premierul Dacian Cioloș.

Totodată, secretarul general al NATO va efectua o vizită la sediul Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est, din București, alături de ministrul Apărării Național, Mihnea Motoc, conform unui comunicat MApN. Comandamentul reprezintă unul dintre angajamentele de asigurare și adaptare ale NATO în zona flancului estic decise în cadrul summit-ului din Țara Galilor. 

Potrivit unui comunicat NATO, Jens Stoltenberg va avea întrevederi și cu premierul Dacian Cioloș și cu șeful diplomației române, Lazăr Comănescu.

Aflat la a doua vizită oficială în România, după iulie 2015, Jens Stoltenberg va participa și la inaugurarea scutului de la Deveselu, începând cu ora 12.00, mai ales în contextul în care facilitatea antirachetă din România va trece sub comanda NATO. Anunțul a fost făcut la precedenta prezență oficială din partea Alianței Nord-Atlantice în București, când adjunctul secretarului general, Alexander Vershbow, a declarat că “Facilitatea este un proiect bilateral între România și SUA, dar capabilitatea o să intre foarte curând sub comanda și controlul NATO”.

Citiți și Scutul antirachetă de la Deveselu, inaugurat joi

De asemenea, la ceremonia de declarare a capabilității tehnice a facilității antirachetă Aegis Ashore din cadrul Bazei militare de la Deveselu de finalul anului trecut, șeful Apărării, Mihnea Motoc declara că “În cadrul Summitului NATO de la Varșovia din 2016, sistemul antirachetă urmează a fi acreditat și de a intra în circuitul componentelor defensive ale NATO din Europa“.

deveselu_RoSUAScutul antirachetă de la Deveselu este rezultatul unui acord bilateral România-SUA, semnat în cadrul Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI. Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea în România a sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor balistice reprezintă atât participarea țării noastre la un proiect militare de amplitudine strategică și materializează importanța parteneriatului strategic cu Statele Unite. 

Operaționalizarea în 2015 a Facilității Aegis Ashore de la Baza militară Deveselu și, ulterior, integrarea sa în sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice al NATO demonstrează voința României și a SUA de a contribui la consolidarea apărării Aliate, printr-un sistem pur defensiv, în măsură să sporească stabilitatea și securitatea regională.

Citiți și Baza de la Deveselu trece sub comanda NATO

Urmăriți și Ceremonia de declarare a capabilităţii tehnice a facilității antirachetă Aegis Ashore din cadrul Bazei militare de la Deveselu

Citiți și Mihnea Motoc, ministrul Apărării Naționale: Scutul de la Deveselu, cel mai important proiect comun România-SUA în cadrul NATO. La Summit-ul de la Varșovia din 2016 va fi acreditat

”Dobândirea acestei capabilități reprezintă o creştere semnificativă a capacităţii de apărare antirachetă şi a ariei de acoperire defensivă pentru zona sudică și centrală a teritoriului european al NATO în raport cu ameninţările cu rachete balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune venite din afara spațiului euro-atlantic”, se precizează în Declaraţia comună România-SUA privind dobândirea capabilității tehnice a Facilității de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Baza Militară Deveselu.

Baza din România reprezintă a doua fază a abordării de adaptare anunțate de președintele american, Barack Obama, în 2009, prin plasarea de rachete defensive în Europa. Prima etapă a presupus trimiterea radarelor și a interceptoarelor marinei americane, iar cea de-a treia va fi reprezentată de trimiterea mai multor rachete interceptoare în Polonia.

Sistemul antirachetă din România este considerat de Rusia drept un pericol și o postură agresivă din partea SUA și NATO. Cu toate acestea, oficialii români și ai NATO au afirmat în nenumărate rânduri caracterul defensiv al acestei facilități și faptul că nu este îndreptat spre capabilitățile Moscovei.

Construcţia bazei a început în 2013, iar costurile s-au ridicat la aproape 400 de milioane de dolari. La Deveselu vor ajunge 44 de rachete, numite de specialişti – interceptori. Agenţia Americană de Apărare Antirachetă a anunţat că a alocat 550 de milioane de dolari pentru realizarea lor. Aceşti interceptori vor avea o autonomie de 500 de kilometri, pot să ajungă la o altitudine de 160 de kilometri şi ating viteza de 9.600 de kilometri pe oră.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Emmanuel Macron anunță creșterea prezenței militare a Franței în Mediterana de Est și cere Turciei să pună capăt explorărilor de gaze și petrol în zonă

Published

on

© European Union, 2020

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat miercuri că Franţa îşi va creşte prezenţa militară în Mediterana de Est şi a solicitat Turciei să pună capăt explorărilor de gaze şi petrol din apele acestei zone, care au dus la tensionarea relaţiilor cu Grecia, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Liderul francez şi-a exprimat îngrijorarea faţă de explorarea “unilaterală” a Turciei într-o convorbire telefonică cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, conform unui comunicat al preşedinţiei franceze. În cadrul discuţiei telefonice, preşedintele Macron a adăugat că prospectarea ar trebui să “înceteze pentru a permite un dialog paşnic” între cei doi vecini, membri ai NATO.

Tensiunile dintre Grecia şi Turcia au crescut în această săptămână odată cu sosirea navei de cercetare seismică turcă Oruc Reis, însoţită de nave de război, într-o zonă disputată a Mediteranei.

Franţa îşi va “consolida temporar” prezenţa militară, conform declaraţiei preşedintelui Macron, pentru a “monitoriza situaţia din regiune şi a marca determinarea sa de a apăra dreptul internaţional”.

Turcia şi Grecia se confruntă ca urmare a concurenţei în privinţa revendicării rezervelor de gaze naturale, scoasă în evidenţă de încercările Ciprului de a explora în căutarea unor zăcăminte de gaze naturale în regiunea Mediteranei de Est în pofida unor obiecţii puternice din partea Turciei.

Emmanuel Macron a cerut luna trecută sancţiuni UE împotriva Turciei pentru ceea ce a catalogat a fi drept “încălcări” ale suveranităţii greceşti şi cipriote asupra apelor lor teritoriale.

Parisul şi Ankara s-au confruntat şi pe un alt dosar de politică externă, şi anume conflictul din Libia. De altfel, comportamentul Turciei se numără printre setul de motive care l-au determinat pe liderul de la Elysee să rostească anul trecut celebra frază privind “moartea cerebrală a NATO”.

Mai mult, în urmă cu o lună, Ministerul francez al apărării a anunţat retragerea temporară a Franţei din operaţiunea de securitate maritimă a NATO în Mediterana, “Sea Guardian”, până când va primi din partea Alianţei un răspuns solicitărilor sale legate de fricţiunile cu Turcia.

Franţa a cerut NATO în special ”ca aliaţii să-şi reafirme solemn ataşamentul şi angajamentul faţă de respectarea embargoului” asupra armelor în Libia şi stabilirea unui mecanism mai precis de conciliere în cadrul Alianţei.

În ce privește tensiunile dintre Turcia și Grecia, miniștrii de externe din țările UE vor avea vineri o reuniune de urgență în format videoconferință, o întrunire solicitată de către Atena în contextul acțiunilor Turciei de forare în căutarea de gaze naturale în ape teritoriale disputate cu Grecia. 

Continue Reading

NATO

NATO: Aeronave militare ale Bulgariei, României și Turciei, ridicate de la sol pentru a răspunde unui avion militar al Rusiei ce se deplasa din Crimeea către vestul Mării Negre

Published

on

© Forțele Aeriene Române

Sistemul NATO de supraveghere și control al spațiului aerian al Mării Negre a detectat marți prezența unui avion militar rusesc în spațiul aerian aliat din vestul Mării Negre, iar conform procedurilor, au fost lansate aeronave militare NATO din Turcia, România și Bulgaria, care să determine avionul respectiv să părăsească zona, informează Comandamentul Aerian al Alianței Nord-Atlantice într-un comunicat.

“Radarele aliate au detectat zboruri neidentificate care zburau din Crimeea în părțile de vest ale Mării Negre când zborurile s-au îndreptat către teritoriul NATO, Centrul de operațiuni aeriene de la Torrejón, Spania, a alertat și a lansat aeronave de luptă aliate din Turcia, România și Bulgaria pentru a răspunde zborurilor care au fost identificate ca aeronave militare ruse”, arată sursa citată.

Pe lângă identificarea vizuală, aeronavele de luptă aliate au stabilit așa-numitele modele de patrulă aeriană de luptă.

Astfel de acțiuni sunt rezultatul unei modalități profesioniste și coordonate de supraveghere a spațiului aerian NATO în sud-estul Europei.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Șeful diplomației SUA va semna la Varșovia un acord privind trimiterea a încă 1.000 de militari americani în Polonia

Published

on

© US State Department/ Flickr

Secretarul de stat american Mike Pompeo urmează să semneze un nou acord privind creşterea cu 1.000 de militari a prezenţei militare a SUA în Polonia. Informația a fost furnizată de Krzysztof Szczerki, şeful de cabinet al preşedintelui Andrej Duda pentru agenţia PAP, informează Radio Europa Liberă.

Șeful diplomației americane este așteptat la Varşovia pe 15 august, ca parte a unui turneu european, unde va participa la comemorarea a 100 de ani de la Bătălia de la Varșovia. 

Șeful de cabinet al președintelui polonez a precizat că acordul este materializarea unei declaraţii semnate anul trecut de cei doi președinți, Donald Trump și Andrej Duda, informează și Agerpres, citând DPA. Declarația respectivă a fost semnată în luna septembrie a anului trecut, la New York.

Documentul prevede transferul în Polonia a unei părţi din efectivele Corpului V al armatei terestre a SUA de la Fort Knox, în Kentucky. Misiunea lor va consta în planificare operaţională, monitorizarea forţelor din Europa şi coordonare cu partenerii europeni din NATO.

În Polonia sunt staţionaţi în acest moment 4.500 de militari americani.Pentagonul și Ministerul polonez al Apărării au anunțat recent că acest număr va fi suplimentat cu 1.000 de soldați, ajungând la 5.500, în contextul retragerii a 11.900 de militari SUA din Germania. Mai mult, în cursul unei întrevederi pe care a avut-o în luna iunie la Casa Albă cu omologul polonez, Donald Trump a spus că Polonia va plăti pentru a găzdui forțe americane suplimentare.

Mike Pompeo efectuează săptămâna viitoare un turneu diplomatic care va debuta în Cehia și va continua în Slovenia și în Austria. Sâmbăta viitoare, secretarul de stat al SUA va fi la Varșovia unde, printre altele, va participa la aniversarea a 100 de ani de la Bătălia de la Varșovia. Cunoscută sub numele de “Miracolul de la Vistula”, bătălia a fost câștigată de forțele poloneze în fața forțelor Armatei Roșii în timpul războiului dintre Polonia și Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă. Victoria a reprezentat un pas important în menținerea independenței Poloniei și securizarea frontierelor țării până în 1939, când Polonia a fost invadată de Germania nazistă și de Uniunea Sovietică.

Citiți mai multe despre cooperarea strategică americano-poloneză

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending