Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Securitatea cibernetică: reguli de protecție împotriva amenințărilor online, aprobate de Parlamentul European

Published

on

Firmele care oferă servicii esențiale, cum ar fi pentru energie, transport, bănci și sănătate, sau servicii digitale, cum ar fi motoare de căutare și servicii de clouding, vor fi obligate să își îmbunătățească capacitatea de a răspunde atacurilor cibernetice conform primelor reguli UE privind securitatea cibernetică, aprobate miercuri de deputații europeni.

computerEuroparlamentarii spun că prin crearea unor standarde comune de securitate cibernetică și întărirea cooperării între statele membre UE firmele vor fi ajutate să se protejeze și vor fi prevenite atacurile asupra infrastructurii interconectate din statele membre.

“Incidentele de securitate cibernetică au adesea un element transfrontalier și implică de aceea mai mult de un stat membru. Protecția fragmentată ne face pe toți vulnerabili și ridică un risc enorm de securitate pentru întreaga Europă. Această directivă va stabili un nivel comun de securitate a informației și rețelelor și va crește cooperarea între statele membre UE, ceea ce va ajuta la prevenirea în viitor a atacurilor cibernetice asupra infrastructurilor europene interconectate”, a spus raportorul Andreas Schwab (PPE, DE).

Directiva UE privind securitatea rețelelor și a informațiilor (NIS) “este și unul dintre primele cadre legislative care se aplică platformelor. Conform strategiei pieței unice digitale, ea stabilește cerințe armonizate pentru platforme și asigură reguli similare oriunde operează în UE. Acesta este un enorm succes și un prim pas mare pentru crearea unui cadru de reglementare comprehensiv pentru platforme în UE”, a mai spus el.

Statele membre enumeră companiile de “servicii esențiale”

Noua legislație europeană stabilește obligații de securitate și raportare pentru “operatorii de servicii esențiale” în sectoare cum ar fi energie, transport, sănătate, bănci și furnizarea de apă potabilă. Statele membre vor identifica entități în aceste domenii utilizând criterii specifice, cum ar fi dacă serviciul este critic pentru societate și economie și dacă incidentul ar putea avea efecte semnificative asupra furnizării respectivului serviciu.

Unii furnizori de servicii digitale – piețe online, motoare de căutare și servicii de clounding – vor fi obligați să ia măsuri de asigurare a infrastructurii lor și vor raporta incidentele majore către autoritățile naționale. Cerințele de siguranță și notificare sunt mai ușoare pentru acești furnizori. Companiile micro și digitale vor fi exceptate de la aceste cerințe.

Mecanisme de cooperare UE

Noile reguli oferă un “grup de cooperare” strategic pentru a schimba informații și a ajuta statele membre în creșterea capacității de securitate cibernetică. Fiecare stat membru va trebui să adopte o strategie națională NIS.

Statele membre vor fi obligate să creeze o rețea de echipe de răspuns la incidente de securitate online (CSIRTs) care să se ocupe de incidente și riscuri, să discute chestiuni de securitate transfrontalieră și să identifice răspunsuri coordonate. Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA) va avea un rol important în implementarea directivei, mai ales în privința cooperării. Nevoia respectării regulilor de protecție a datelor este reiterată în directivă.

Ce urmează

Directiva NIS va fi publicată curând în Jurnalul Oficial al UE și va intra în vigoare în a 20-a zi de la publicare. Statele membre vor avea 21 de luni la dispoziție să o transpună în legislația lor și încă șase luni pentru a identifica operatorii de servicii esențiale.

.

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda: Piața unică este principalul motor economic al Uniunii Europene

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Piața unică reprezintă principalul motor economic al Uniunii Europene, a transmis eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), care a votat în favoarea raportului intitulat ”Întărirea pieței unice: viitorul liberei circulații a serviciilor”.

Parlamentul European, reunit în perioada 18-21 ianuarie în prima sesiune plenară din acest an, a adoptat raportul privind consolidarea pieței unice prin care semnalează că ”libera circulație a serviciilor în cadrul pieței unice trebuie să fie pe primul loc în prioritățile politice”.

”Consecințele economice ale pandemiei de coronavirus au dus la urgentarea exploatării întregului potențial al sectorului serviciilor pentru creștere economică și pentru locuri de muncă. (…) În întreaga Uniune Europeană, întreprinderile și lucrătorii ar trebui să poată circula liber pentru a-și oferi serviciile, dar punerea în aplicare și asigurarea respectării insuficiente a normelor privind piața unică, procedurile electronice neadecvate, restricțiile de reglementare impuse prestatorilor de servicii și obstacolele în calea accesului la profesiile reglementate continuă să creeze bariere care privează cetățenii de locuri de muncă, privează consumatorii de opțiuni și antreprenorii, în special IMM-urile, microîntreprinderile și persoanele care desfășoară o activitate independentă, de oportunități”, este precizat în documentul mai sus amintit.

De asemenea, Parlamentul European a îndemnat statele membre să se ”se angajeze pe deplin în digitalizarea serviciilor publice și să pună în aplicare toate componentele sistemului de schimb electronic de informații în materie de securitate socială, pentru a consolida cooperarea dintre statele membre și instituțiile de securitate socială și pentru a facilita mobilitatea liberă și echitabilă a lucrătorilor din UE”.

În acest sens, Legislativul european a invitat ”statele membre să îmbunătățească cooperarea și schimbul de informații privind sistemele de securitate socială” și să fixeze ”obiective naționale anuale pentru deschiderea comerțului cu servicii și să efectueze evaluări în acest sens”.

Parlamentul European a recomandat, în egală măsură, ”Comisiei să utilizeze tabloul de bord al pieței unice pentru a evidenția deschiderea comerțului cu servicii în statele membre, așa cum se exemplifică în tabloul de bord european privind inovarea, întrucât acest lucru ar permite statelor membre să își asume angajamente credibile, concrete și măsurabile pentru îmbunătățirea performanței lor în materie de implementare și punere în executare în domeniul comerțului cu servicii în interiorul UE”.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Emmanuel Macron: Europa trebuie să fie mai suverană și autonomă. Schimbarea administrației americane reprezintă o oportunitate pentru Europa

Published

on

© Emmanuel Macron/ Twitter

Europa a reacţionat rapid la criza coronavirusului, ceea ce a arătat că ea trebuie să fie mai suverană şi mai autonomă în domenii precum sănătatea, energia sau tehnologia, a declarat luni preşedintele francez Emmanuel Macron în cadrul unui summit internaţional de afaceri virtual ‘Choose France’, menţionând că schimbarea administraţiei americane reprezintă o oportunitate pentru Europa, potrivit Reuters.

Discursul lui Macron a fost rostit la o zi distanță după ce șeful statului francez a avut o conversație telefonică cu noul său omolog american, Joe Biden, în care noul lider de la Casa Albă i-a transmis liderului de la Palatul Elysee “angajamentul său de a consolida relația transatlantică prin intermediul NATO și al parteneriatului dintre Statele Unite și Uniunea Europeană“. 

Pe ansamblu, Europa se îndreaptă spre punerea în aplicare a unor măsuri mai eficiente pentru stăvilirea epidemiei de COVID-19, a apreciat şeful statului francez, conform Reuters, informează Agerpres.

“Peste tot în Europa, acţionăm pentru adaptarea strategiei de a ţine mai bine sub control pandemia”, a declarat Macron, lider marcant al liberalilor de la Renew Europe, în cadrul summitului de investiţii “Choose France”.

Emmanuel Macron s-a reunit luni într-un summit virtual cu 100 de şefi de companii multinaţionale într-o tentativă de a-i convinge să investească în continuare în Franţa, în pofida pandemiei de COVID-19.

Recunoscut pentru pledoaria sa față de suveranitatea Europei și autonomia strategică europeană, Emmanuel Macron a declarat și la finele anului trecut că națiunile Uniunii Europene trebuie să continue eforturile pentru a deveni independente de SUA în domeniile apărării și finanțelor chiar și după preluarea mandatului de președintele ales Joe Biden.

Statele Unite ne vor respecta ca aliați doar dacă suntem serioși și dacă suntem suverani în ceea ce privește apărarea noastră“, a declarat Macron într-un amplu interviu pentru Le Grand Continent și intitulat sugestiv “Doctrina Macron” pentru a exprima mai impunător ambițiile liderului de la Elysee expuse în celebrul său discurs de la Sorbona din septembrie 2017.

De cealaltă parte, Joe Biden s-a arătat deschis să reînnoiască relațiile Statelor Unite cu aliații săi transatlantici, atât în perioada în care a fost președinte ales, cât și după depunerea jurământului de președinte, când a utilizat prilejul discursului său inaugural pentru a respinge politica “America first” a predecesorului său Donald Trump și pentru a promite că “ne vom repara alianțele” și “ne vom angaja din nou cu lumea” internațională.

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, maraton de întâlniri în Parlamentul European pe chestiuni economice, climatice și sociale, în ultima săptămână din ianuarie

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)
Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe) va avea, în ultima săptămână din ianuarie, un maraton de întâlniri în comisiile de specialitate ale Parlamentului European pe chestiuni economice, climatice și sociale, potrivit agendei publicate pe Facebook. 

De asemenea, eurodeputatul va participa, în calitate de speaker, la două evenimente privind schimbările climatice și digitalizarea în context industrial.

Mai jos se regăsește agenda de lucru de săptămâna aceasta a politicianului român:
  • luni,  participar la reuniunea comisiei de Afaceri Economice și Monetare (ECON) în cadrul căreia va avea loc un dialog economic și schimb de opinii cu João Leão, președintele ECOFIN și Ministrul Finanțelor din Portugalia, ca urmare a preluării recente a Președinției Consiliului UE de către Portugalia.
  • marți, în cadrul reuniunii FISC, va participa la un schimb de opinii cu reprezentanți ai grupului operativ al Comisiei Europene pentru relațiile cu Regatul Unit, în urma Acordului încheiat în 24 decembrie 2020 privind un nou parteneriat cu Regatul Unit. Va avea loc și o audiere publică despre „Impactul Brexitului asupra condițiilor de concurență echitabilă în domeniul impozitării”
  • miercuri, va participa la două evenimente, unde va vorbi despre Schimbări Climatice, în cadrul “Climate Change EU Green Deal” și despre Digitalizarea ca facilitator pentru transformarea industriei, în cadrul “European Forum for Manufacturing.”
  • joi, în cadrul reuniunii Comisiei pentru Ocuparea forței de Muncă și Afaceri Sociale (EMPL) va avea loc audierea publică cu privire la consecințele crizei COVID-19 pentru persoanele care trăiesc în instituții rezidențiale: o perspectivă socială și a drepturilor omului.
  • vineri, va participa la o reuniune a Intergrupului pe Dizabilități.

„Încheiem astfel activitatea pentru prima lună a anului 2021. O lună încărcată, cu dezbateri interesante și subiecte importante pentru viitorul nostru”, a mai spus eurodeputatul Renew Europe. 

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL EUROPEAN10 hours ago

Angela Merkel l-a invitat pe Joe Biden la Berlin: Germania este gata să își asume responsabilitate internațională alături de partenerii europeni și transatlantici

U.E.13 hours ago

Raport BEI: Investițiile în digitalizare, esențiale pentru o „Europă mai ecologică și inteligentă în era COVID”. UE, în urma SUA la inovare digitală și adoptarea tehnologiilor digitale

CONSILIUL UE13 hours ago

Cazul Navalnîi: Țările UE îl trimit pe Înaltul Reprezentant Josep Borrell la Moscova pentru a transmite “mesaje ferme” privind eliberarea opozantului rus

COMUNICATE DE PRESĂ14 hours ago

New Strategy Center și think tank-uri din Ucraina au discutat despre riscurile generate de militarizarea regiunii Mării Negre

INTERNAȚIONAL15 hours ago

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, întâlnire cu ambasadorul Franței la Chișinău: Dorim dezvoltarea relațiilor economice și multiplicarea investițiilor franceze în țara noastră

CHINA15 hours ago

Forumul de la Davos: Președintele Chinei avertizează împotriva unui “nou război rece” și critică “perturbarea lanţurilor de aprovizionare”

CONSILIUL UE16 hours ago

România cere un mecanism UE pentru accesul Republicii Moldova și al celorlalte țări partenere la vaccinul anti-COVID-19: UE nu poate fi în siguranță și sănătoasă dacă vecinii ei nu sunt în siguranță și sănătoși

Daniel Buda16 hours ago

Eurodeputatul Daniel Buda: Piața unică este principalul motor economic al Uniunii Europene

CONSILIUL UE16 hours ago

Bogdan Aurescu, la reuniunea miniștrilor de externe din UE: România condamnă arestarea lui Aleksei Navalnîi, care este inacceptabilă

COMISIA EUROPEANA18 hours ago

COVID-19: Comisia Europeană actualizează recomandările privind coordonarea restricțiilor de călătorie în UE, în contextul depistării unor noi tulpini de coronavirus

Dragoș Pîslaru6 days ago

Dragoș Pîslaru: Statele membre ar trebui să profite de majorarea de 3% din FEAD pentru a sprijini persoanele defavorizate în timpul pandemiei COVID-19

Eugen Tomac6 days ago

Eugen Tomac i-a solicitat șefului politicii externe a UE să creeze mecanisme care să condiționeze sprijinul financiar acordat partenerilor de garantarea accesului minorităților naționale la educație în limba maternă

RENEW EUROPE6 days ago

Președintele Consiliului European îi propune lui Joe Biden ca în prima zi de mandat la Casa Albă să construiască un nou pact fondator cu UE pentru „o lume mai bună”

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Președinta Comisiei Europene: Jurământul lui Joe Biden, un mesaj de speranță pentru o lume care așteaptă ca SUA să revină în cercul de state cu idei similare

Eugen Tomac7 days ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

U.E.2 weeks ago

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să ”repună pe șine” relațiile Turciei cu UE: Este prioritatea noastră să facem din 2021 un an de succes

ROMÂNIA3 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua de vaccinare

Gheorghe Falcă4 weeks ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă se va vaccina împotriva COVID-19 și îndeamnă la responsabilitate pentru „noi și cei de lângă noi”: Vaccinarea, testul nostru de maturitate

ROMÂNIA4 weeks ago

Campania de vaccinare anti-Covid în România începe cu asistenta care a preluat primul pacient infectat cu virusul SARS-CoV-2

Advertisement
Advertisement

Trending