În contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina și care afectează Europa, cursa pentru funcţia de viitor secretar general al NATO a reînceput. Într-un amplu material publicat luni, publicația Politico Europe analizează potențialele nume care l-ar putea înlocui pe actualul secretar general, Jens Stoltenberg, aflat în această funcție din 1 octombrie 2014 și cu mandate prelungite succesiv până în prezent.

Al doilea cel mai longeviv secretar general din istoria Alianței, Stoltenberg, fost premier al Norvegiei între 2005 și 2013, acceptase încă din 2021 să preia poziția de guvernator al Băncii Centrale din țara sa la finele lui 2022, când mandatul său în fruntea NATO urma să expire. Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei i-a determinat însă pe liderii celor 30 de state aliate și pe Stoltenberg însuși să își schimbe opțiunile. Astfel, la summitul extraordinar de la Bruxelles din 24 martie 2022, la o lună de la invazia Rusiei, liderii NATO i-au prelungit cu un an mandatul lui Jens Stoltenberg ca secretar general al Alianței, “într-un moment critic pentru securitatea internațională”.

Următorul summit al NATO va avea loc în perioada 11-12 iulie 2023, la Vilnius, în Lituania, pe flancul estic, iar atunci va trebui luată o decizie, actualul mandat al lui Stoltenberg fiind scadent la 30 septembrie 2023.

“Ar putea fi o femeie? Cineva din Europa de Est? Războiul lansat de Rusia complică mult decizia, ce presupune consens între liderii celor 30 de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice (…) iar aliații ar putea rămâne fideli lui Stoltenberg“, debutează materialul realizat de Politico Europe.

Viitorul secretar general trebuie să asigure un echilibru între încurajarea furnizării de arme Ucrainei de către ţările membre şi consolidarea propriei apărări a Alianței Nord-Atlantice, totul simultan cu rămânerea oficială în afara conflictului. Puţini se califică pentru acest rol extrem de sensibil.

Ar putea fi o femeie? Cineva din Europa de Est? Trei scenarii

“Sentimentul general este acela că e nevoie de aer proaspăt”, a declarat un diplomat NATO de rang înalt.

Întrucât toţi secretarii generali ai NATO de până acum au fost bărbaţi, există o presiune ca de această dată să fie desemnată o femeie. ”Este timpul pentru o femeie secretar general. Dacă bărbaţii încearcă să-şi păstreze funcţiile pentru totdeauna, reprezentarea corectă a femeilor nu va avea niciodată vreo şansă”, a spus un înalt diplomat NATO

Unii văd candidaţi din Europa de Est drept potriviţi în mod special. Ţările din regiune sunt pe primele locuri la creşterea cheltuielilor militare şi în demersurile pentru ca Alianţa Nord-Atlantică să-şi consolideze apărarea.

Unele capitale occidentale, totuşi, nu ar sprijini astfel de candidaţi în prezent, considerând estul Alianţei – şi ţările baltice în special – drept prea belicos într-o perioadă când în apropiere este dezlănţuit războiul.

Un diplomat european a rezumat situaţia actuală, incluzând numele vehiculate în trei paliere, în funcţie de intensitatea zvonurilor.

O prelungire a mandatului lui Jens Stoltenberg este opţiunea menţionată cel mai des. Al doilea palier îi include pe premierul olandez Mark Rutte, premierul eston Kaja Kallas şi ministrul apărării britanic Ben Wallace. Al treilea grup, al celor mai puţin frecvent menţionate nume, este format din şefa guvernului lituanian Ingrida Simonyte, preşedinta slovacă Zuzana Caputova şi preşedinta actuală a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen (Germania). Un alt nume posibil în cursă este Klaus Iohannis, preşedintele României. Dar el ar putea întâmpina opoziţie din partea celor care ar prefera o femeie drept candidat, notează Politico Europe. Alte femei politician ale căror nume au apărut pe lista posibililor candidaţi sunt vicepremierul canadian Chrystia Freeland şi şefa diplomaţiei canadiene Melanie Joly. Totuşi, întrucât Alianţa se concentrează pe sporirea apărării sale, cheltuielile reduse alocate de Ottawa pentru apărare şi statutul non-european al Canadei fac improbabil ca un canadian să obţină funcţia.

Cum se poziționează cei vehiculați?

Jens Stoltenberg este perceput ca o oficialitate ce îşi poate păstra sângele rece – şi respecta scenariul – în cele mai grave crize. ”Stoltenberg vrea să rămână”, a afirmat un diplomat aliat de rang înalt.

Dar a-i oferi lui Stoltenberg o scurtă prelungire a mandatului ar putea face ca o viitoare decizie de înlocuire să se bată cap în cap cu competiţia pentru funcţiile de conducere din UE în 2024, ca să nu mai vorbim de viitoarele alegeri prezidenţiale din SUA – un scenariu pe care unii aliaţi ar prefera să îl evite, consemnează Politico Europe.

Un purtător de cuvânt al NATO a refuzat să comenteze despre aspiraţiile lui Stoltenberg. Întrebat în decembrie despre această chestiune, actualul secretar general al NATO a declarat pentru BBC: ”Mă concentrez pe responsabilităţile mele. Nu speculez în legătură cu ce se va întâmpla după mandatul meu”.

Însăşi şefa guvernului estonian Kaja Kallas a minimalizat aşteptările, declarând în noiembrie presei din ţara sa că ‘probabilitatea de a fi făcută o asemenea ofertă este extrem de redusă”.

Pe de altă parte, ministrul apărării britanic Ben Wallace, un personaj extrem de respectat, a declarat în trecut că postul de secretar general al NATO ar fi un ”job plăcut”. Totuşi, numeroase capitale, în special Parisul, sunt de aşteptat să aibă obiecţii faţă de un nume de la Londra şi insistă pentru un candidat din Uniunea Europeană.

Un posibil compromis vehiculat la Bruxelles este un alt secretar general al NATO din Regatul Ţărilor de Jos. Politicienii olandezi sunt în mod tradiţional o alegere populară pentru această funcţie, deţinând postul timp de trei mandate ce au acoperit 21 de ani în ultimele şase decenii.

Întrebat despre aceste speculaţii, Rutte a spus că vrea să ”părăsească politica total şi să facă ceva complet diferit”.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, fost ministru al apărării german, ar putea obţine sprijin din capitalele occidentale care sunt reticente faţă de perspectiva unui lider al NATO provenit din flancul estic, dar este neclar dacă ea este interesată de funcţie.  ”Niciodată nu comentăm despre asemenea speculaţii”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.

Deși reputația sa în cercurile de securitate este mixtă, von der Leyen este văzută ca un posibil candidat puternic, indiferent de situație – dacă momentul se aliniază și nu obține un al doilea mandat de președinte al Comisiei Europene.

”Acesta este mai mult un coş cu nume la care se gândeşte oricine. Presupunerea mea: Stoltenberg”, a spus un alt diplomat european.

Președintele rus Vladimir Putin este cel care a pavat calea pentru aderarea Ucrainei la NATO, a afirmat luni ex-premierul britanic Boris Johnson într-un articol de opinie publicat în cotidianul american Washington Post, fostul lider de pe Downing Street considerând că “ambiguitatea creativă” și “dublul limbaj diplomatic” privind intrarea Ucrainei în Alianță “s-a terminat cu un dezastru total”.

“Am petrecut ani de zile spunându-le ucrainenilor că avem o politică a “ușilor deschise” în cadrul NATO, că au dreptul de a-și “alege propriul destin” și că Rusia nu ar trebui să poată exercita un drept de veto. Și în tot acest timp am semnalat în mod deschis Moscovei că Ucraina nu va adera niciodată la alianță – pentru că atât de mulți membri NATO își vor exercita pur și simplu ei înșiși dreptul de veto. (…) Rezultatul este cel mai rău război din Europa din ultimii 80 de ani. Președintele rus Vladimir Putin a distrus nenumărate vieți, case, speranțe și vise. De asemenea, a distrus și cel mai mic motiv de a-l simpatiza sau de a-i face pe plac în paranoia sa. Pe parcurs, el a vaporizat argumentele împotriva aderării Ucrainei la NATO”, a scris Johnson.

Fostul lider de la Londra, un susținător puternic al Ucrainei din prima zi a invaziei Rusiei, se află la al doilea astfel de demers mediatic la începutul acestui an. Săptămâna trecută, Johnson a scris un articol de opinie pentru Daily Mail în care a cerut Occidentului să dea Ucrainei “tot ce are nevoie” pentru a câștiga războiul cu Rusia în acest an. Acel apel venea la două zile distanță după ce Johnson a efectuat o vizită surpriză în Ucraina, vizitând Bucha și Borodianka, cele două orașe din regiunea Kievului devastate masiv de forțele de invazie rusești la începutul invaziei la scară largă. De asemenea, s-a întâlnit cu președintele Zelenski.

“Ucrainenilor ar trebui să li se dea tot ce au nevoie pentru a termina acest război, cât mai repede posibil, iar noi ar trebui să începem procesul de admitere a Ucrainei în NATO, și să îl începem acum“, a scris, de această dată, fostul prim-ministru al Marii Britanii.

Boris Johnson este de părere că că Occidentul nu ar fi trebuit să accepte niciodată argumentul potrivit căruia perspectiva aderării Ucrainei la NATO era “provocatoare” pentru Putin și pentru Rusia.

“Nu există absolut nimic din ceea ce NATO ar putea să-i învețe pe ucraineni despre cum să ducă un război – de fapt, ar putea să ne învețe multe”, a continuat el.

Actualul parlamentar conservator a rememorat ceea ce s-a întâmplat în ultimii 15 ani, de când aliații NATO nu au acordat Ucrainei planul de acțiune pentru aderare la summitul de la București, din 2008, iar Vladimir Putin “a invadat Crimeea și Donbas” în 2014.

“În loc să îl pedepsim cum se cuvine, am răspuns cu o politică de liniștire lașă. Departe de a-i ajuta pe ucraineni să îl alunge din țara lor, am instituit tragicomicul “Format Normandia”, în cadrul căruia Rusia și Ucraina au fost tratate ca și cum ar fi fost la fel de vinovate, în timp ce Rusia era în mod clar agresorul, iar Ucraina era victima”, a spus Johnson.

Potrivit lui, Vladimir Putin Putin nu a invadat Ucraina pentru că a crezut că Ucraina va adera la NATO, ci pentru că a crezut că Occidentul nu este serios în protejarea Ucrainei.

“A atacat pentru că a vrut să reconstruiască vechiul imperiu sovietic și pentru că a crezut – în mod nebunesc – că va câștiga. Dacă am fi fost suficient de curajoși și consecvenți pentru a aduce Ucraina în NATO – dacă am fi vorbit cu adevărat serios – atunci această catastrofă totală ar fi fost evitată (…) De dragul stabilității și al păcii, Ucraina are acum nevoie de claritate în ceea ce privește poziția sa în arhitectura de securitate euro-atlantică“, a mai scris Boris Johnson.

La finalul lunii septembrie a anului trecut, când Vladimir Putin a semnat decretele de alipire ilegală la Rusia a patru regiuni ocupate militar parțial în Ucraina, în cea mai mare anexare teritorială din Europa de la Hitler încoace, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a țării sale la NATO, acesta solicitând desfășurarea unei proceduri accelerate. Un sondaj dat publicității la câteva zile după acest moment releva faptul că aderarea Ucrainei la NATO este susținută de un procentaj record de 83% dintre cetățenii ucraineni.

Anunţul lui Zelenski a fost primit cu prudenţă la Washington şi la sediul NATO din Bruxelles. Prin vocea secretarului general Jens Stoltenberg, NATO a condiționat o eventuală aderare a Ucrainei de “triumful său ca stat suveran și independent” și de un parteneriat politico-militar mai strâns.

În același timp, miniștrii de externe din țările baltice, au transmis că susțin aderarea accelerată a Ucrainei la NATO, iar președintele Klaus Iohannis și președinții statelor membre ale NATO din Europa Centrală și de Est au adoptat o declarație comună în care afirmă că nu vor recunoaște încercările Rusiei de a anexa teritorii ucrainene și în care reafirmă susținerea cu fermitate a deciziei summitului NATO de la București din 2008 cu privire la viitoarea aderare a Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică.

Aderarea Ucrainei la NATO a fost dintotdeauna un subiect sensibil în relațiile dintre Moscova și Occident, mărturie stând summitul NATO de la București din 2008, când SUA au dorit să acorde Ucrainei statutul de țară candidată NATO, însă Franța și Germania s-au opus, acela fiind primul și ultimul summit NATO la care Vladimir Putin a participat, Rusia fiind considerată un potențial partener. În schimb, în declarația finală a summitului NATO de la București au fost recunoscute aspirațiile euro-atlantice al Ucrainei.

În paragraful 23 al Declarației Summitului de la București din 2008, NATO a salutat “aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei și Georgiei de a deveni membre ale NATO. Am convenit astăzi că aceste țări vor deveni membre ale NATO”, a precizat că următorul pas pentru Ucraina și Georgia este obținerea planului de acțiune pentru aderare (Membership Action Plan), iar liderii euro-atlantici de la acea vreme au transmis că “miniștrii de externe au autoritatea de a lua o decizie cu privire la planurile de acțiune pentru aderare ale Ucrainei și Georgiei”.

Pe de altă parte, articolul 10 din Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949 de fondatorii Alianței, stipulează că “părțile pot, prin acord unanim, să invite orice alt stat european care este în măsură să promoveze principiile prezentului tratat și să contribuie la securitatea zonei Atlanticului de Nord să adere la prezentul tratat”.

NATO va continua să-și consolideze parteneriatul cu Japonia, pe fondul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, a evidențiat marți secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, în timpul vizitei sale în această țară, unde a avut o întâlnire cu prim-ministrul nipon, Fumio Kishida, anunță Reuters, citat de Agerpres.

”Războiul (declanşat de Rusia) în Ucraina contează pentru noi toţi şi din acest motiv suntem de asemenea foarte recunoscători pentru sprijinul pe care Japonia îl oferă, ce foloseşte inclusiv avioane şi capabilităţi cargo”, a declarat Stoltenberg în timpul unui scurt discurs susţinut după o vizită la Baza Aeriană Iruma a Forţelor de Autoapărare ale Japoniei.

Secretarul general al NATO se află într-un turneu diplomatic care a inclus și o oprire în Coreea de Sud, obiectivul fiin acela de a consolida relaţiile cu aliaţii occidentali din Asia în faţa ofensivei ruse asupra Ucrainei şi a concurenţei în creştere din partea Chinei.

De la Seul, oficialul NATO a lansat un apel la sporirea sprijinului miliar acordat Kievului, dând exemplul altor țări care și-au modificat politica de a nu trimite arme țărilor aflate în conflict.

Încă de când a început războiul în Ucraina, Coreea de Sud a semnat acorduri majore prin care a furnizat sute de tancuri, avioane şi alte arme Poloniei, dar preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a spus că legea ţării sale, care interzice furnizarea de arme ţărilor aflate în conflicte, face dificilă furnizarea de arme Ucrainei.

Stoltenberg a remarcat că ţări precum Germania, Suedia şi Norvegia au avut politici similare, dar le-au schimbat.

Să nu uităm că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a dus la o schimbare semnificativă a relației dintre NATO și țările din regiunea Indo-Pacific, creând o coaliție de țări care recunosc că Moscova nu își atacă doar vecinul, ci și ordinea internațională.

Mai mult, în noul Concept Strategic adoptat la summitul de la Madrid, eveniment la care au participat și partenerii din zona Indo-Pacific, și anume Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Coreea de Sud, NATO menționează pentru prima dată China cu descrierea de ”provocare sistemică”, țară care ar putea, potrivit raportului anual al guvernului de la Tokyo, să își consolideze legăturile militare cu Rusia, în contextul în care Moscova ”este izolată internaţional şi şi-a uzat forţele terestre din cauza agresiunii împotriva Ucrainei”.

De altfel, conștientizarea că acțiunile Beijingului capătă din ce în ce mai mult nuanțe vindicative se regăsește și în doctrina de securitate a statului nipon, modificată la mijlocul lunii decembrie, care urmărește consolidarea capacității de contraatac în fața unui stat chinez văzut ca ”cea mai mare provocare strategică”.

Aceasta pare să fie aliniată la măsurile directoare ale Statelor Unite în materie de politică externă și de apărare.

În Noua Strategie de Apărare a Statelor Unite, publicată la finalul lunii octombrie a anului trecut, China este calificată drept provocarea cea mai sistemică, în vreme ce Rusia este privită ca fiind o amenințare acuză și principalul rival nuclear.

În contextul dat, SUA urmăresc să câștige competiția cu China și să îngrădească Rusia, conform Strategiei de securitate națională.