Connect with us

U.E.

Șefa diplomației germane pune presiune asupra lui Scholz să decidă livrarea de tancuri de luptă cerute de Ucraina

Published

on

© AuswaertigesAmt

Ministrul de externe al Germaniei face presiuni asupra cancelarului Olaf Scholz pentru a decide în curând dacă va furniza Ucrainei tancuri performante, în timp ce țara încearcă să recupereze mai mult din teritoriul capturat de Rusia, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Kievul a declarat că ar dori să primească tancuri germane Leopard-2, dar Berlinul a respins până acum această cerere, livrând în schimb alte tipuri de armament, precum obuziere și arme antiaeriene autopropulsate.

Într-un interviu acordat cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung publicat joi, ministrul de externe Annalena Baerbock a declarat că o decizie privind livrarea de tancuri de luptă moderne Ucrainei ar putea fi luată doar în comun de coaliția tripartită de guvernare din Germania și de partenerii săi internaționali.

„În ceea ce privește tancurile de luptă moderne, trebuie să luăm o decizie în acest sens împreună, în cadrul unei coaliții și la nivel internațional”, a declarat Baerbock pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung. „Dar în faza decisivă în care se află Ucraina în acest moment, nu cred că este o decizie care ar trebui amânată prea mult timp”, a spus aceasta.

Scholz a menținut o poziție prudentă în ceea ce privește livrările de arme către Ucraina, trimițând piese de artilerie sofisticate și vehicule blindate, precum și lansatoare de rachete multiple, dar evitând să furnizeze tancuri de luptă.

De asemenea, ministrul apărării, Christine Lambrecht, a reiterat această poziție luni, afirmând că nicio altă țară nu a furnizat tancuri de fabricație occidentală armatei ucrainene „și am ajuns la o înțelegere cu partenerii noștri că Germania nu va acționa de una singură”, relatează DW. Lambrecht a adăugat că antrenarea soldaților ucraineni pentru a lupta cu tancurile Leopard-2 ar dura săptămâni, în timp ce livrările de tancuri de fabricație sovietică, precum cele folosite în alte țări din Europa de Est, pot fi trimise imediat în luptă în Ucraina.

Însă descurajarea trupelor rusești în nord-estul Ucrainei – cel mai mare eșec militar al Kremlinului de când a fost forțat să își retragă forțele din Kiev și din nordul țării în martie – a determinat apeluri pentru o schimbare de politică.

Oficialii dintr-un număr tot mai mare de țări NATO solicită acum o creștere semnificativă a livrărilor de arme către Ucraina, argumentând că o armată bine aprovizionată ar putea elibera și mai mult teritoriu. Aceștia au subliniat, de asemenea, rolul important al armelor occidentale, cum ar fi rachetele cu rază lungă de acțiune fabricate în SUA (HIMARS) în recentele succese ale Ucrainei pe câmpul de luptă, informează FT

Cu toate acestea, Lambrecht a mai declarat luni că Germania „și-a atins limita” în ceea ce privește aprovizionarea Ucrainei, pe fondul îngrijorărilor că stocurile proprii ale Bundeswehr-ului se epuizează periculos. Temerea este, a spus aceasta, că Germania ar putea fi incapabilă să își îndeplinească angajamentele militare față de NATO.

Acest argument a fost respins, însă, săptămâna trecută de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Întrebat ce ar trebui să facă țările care se confruntă cu alegerea de a ajuta Ucraina sau de a-și îndeplini obligațiile față de Alianță, acesta a răspuns că înarmarea Kievului sporește propria securitate a statelor membre NATO.

„Asigurându-ne că Rusia, că președintele Putin, nu câștigă în Ucraina, ne creștem și propria securitate și consolidăm Alianța”, a declarat secretarul general.

Ucraina, de asemenea, a crescut presiunea asupra Berlinului. Marți, ministrul său de externe, Dmytro Kuleba, a calificat semnalele de la Berlin drept „dezamăgitoare”, afirmând că tancurile germane Leopard și vehiculele de luptă pentru infanterie Marder sunt necesare acum pentru a „elibera oamenii și a-i salva de genocid”.

 

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

CONSILIUL UE

Miniștrii de externe din UE se pregătesc boicoteze o reuniune diplomatică la nivel înalt pe care președinția Ungariei la Consiliul UE ar trebui să o găzduiască

Published

on

© European Union 2022

Miniștrii afacerilor externe ai Uniunii Europene sunt pregătiți să ignore Ungaria prin organizarea unei reuniuni a Consiliului Afaceri Externe în august, în loc să se deplaseze la Budapesta pentru o reuniune similară organizată de Ungaria premierului Viktor Orbán, relatează Politico Europe.

Conform tradiției, țara care deține președinția prin rotație a Consiliului UE, în acest caz Ungaria, găzduiește o reuniune informală a miniștrilor afacerilor externe, denumită Gymnich.

Și Ungaria intenționează să organizeze o astfel de reuniune la Budapesta în perioada 28-29 august – o ocazie excelentă pentru Orbán de a încerca să modeleze agenda de politică externă a blocului și pentru ministrul său de externe, Péter Szijjártó, de a se afla în centrul atenției.

Dar după ce Orbán a obstrucționat ajutorul pentru Ucraina și după ce a efectuat vizitele sale de pace autoproclamate la Moscova și Beijing, pentru întâlniri cu Vladimir Putin și Xi Jinping, pe care nu le-a coordonat cu ceilalți 26 de lideri naționali ai UE, mulți miniștri de externe au căutat o modalitate de a evita să devină recuzită în ceea ce ei cred că ar fi un alt spectacol de propagandă al lui Orbán.

Astfel, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, va convoca miniștrii la un consiliu “formal” pentru afaceri externe în același timp cu reuniunea Ungariei lui Orbán, potrivit a trei diplomați UE citați de Politico Europe.

Această decizie vine după ce trimisul Ungariei la UE, Bálint Ódor, a fost aspru criticat de colegii săi la o reuniune de la începutul acestei luni, Slovacia fiind singura țară care nu a luat cuvântul la întâlnirea în care europenii au discutat chiar scenariul întreruperii președinției maghiare a Consiliului UE și preluarea, mai devreme, de către Polonia a acestei responsabilități. Prin boicotarea summitului său de afaceri externe, miniștrii speră să limiteze comportamentul Ungariei și expunerea acesteia.

“Dacă în aceeași zi are loc un consiliu oficial pentru afaceri externe, organizat de Înaltul Reprezentant, miniștrii nu vor putea merge la Budapesta”, a declarat unul dintre diplomați.

Un alt diplomat a adăugat că, prin boicotarea reuniunii de la Budapesta, ceilalți miniștri de externe doresc să “trimită un semnal clar că Ungaria nu vorbește în numele UE”.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, și șeful diplomației UE, Josep Borrell, au atenționat deja că președinția Consiliului Uniunii Europene nu reprezintă UE în materie de acțiune și politică externă, după vizitele lui Orban la Moscova și Beijing.

Continue Reading

ROMÂNIA

Premierul Marcel Ciolacu: România și Franța împărtășesc aceleași valori democratice, bazate pe ideile de libertate, egalitate, fraternitate

Published

on

© Guvernul României/ Facebook

România și Franța împărtășesc aceleași valori democratice, bazate pe ideile de libertate, egalitate, fraternitate, a declarat duminică premierul Marcel Ciolacu, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Naţionale a Franței.

„Astăzi, de Ziua Franței, felicit poporul francez și îi doresc să păstreze aceste valori vii și în secolele ce urmează. Trăiască prietenia româno-franceză! Trăiască Franța!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Vineri, la recepția oferită cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Franceze, premierul a declarat că România şi Franţa se bucură de relații economice excepționale, schimburile comerciale bilaterale atingând anul trecut un nivel istoric, peste 11 miliarde de euro. 

„Franța este unul dintre cei mai importanţi investitori străini în România. Investițiile franceze au contribuit la dezvoltarea unor sectoare strategice ale României: energia, agricultura, industria auto, sectorul financiar-bancar, digitalizarea şi sănătatea”, a spus Marcel Ciolacu.

Continue Reading

ROMÂNIA

Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua națională a Franței: Franța ne-a fost întotdeauna prieten și aliat, dar și un izvor de civilizație europeană autentică

Published

on

© Nicolae Ciucă/ Facebook

Franța ne-a fost întotdeauna prieten și aliat, dar și un izvor de civilizație europeană autentică, a declarat preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, liderul PNL, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Franceze.

„Încă de la generația pașoptistă, occidentalizarea socială și instituțională a poporului român a avut ca model cultura și societatea franceză”, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Mai mult, președintele Senatului a amintit că Franța este un aliat de încredere al României, cu planuri de creștere a capacității trupelor din țară noastră – care urmează să ajungă la nivel de divizie până în 2027.

„Există un arc peste timp, care începe în urmă cu puțin peste o sută de ani, când generalul Henri Berthelot moderniza armata română. Ca și atunci, și acum traversăm o perioadă tulbure, cu amenințări și provocări, iar siguranța pe care ne-o oferă trupele franceze sub stindard NATO este esențială pentru stabilitatea României”, a adăugat Nicolae Ciucă.

În finalul mesajului său, Nicolae Ciucă a urat tuturor cetățenilor francezi să se bucure și să fie mândri de țara lor.

„Idealurile Revoluției Franceze din 1789 sunt astăzi realități europene, pe care trebuie să le apărăm de inamicii libertății, egalității și ai fraternității. Vive la France!”, a conchis președintele Senatului.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
CONSILIUL UE57 mins ago

Miniștrii de externe din UE se pregătesc boicoteze o reuniune diplomatică la nivel înalt pe care președinția Ungariei la Consiliul UE ar trebui să o găzduiască

SUA1 hour ago

Joe Biden, discurs către națiune din Biroul Oval după tentativa de asasinat asupra lui Trump: În America, ne rezolvăm diferendele la urnele de vot, nu cu gloanțe

NATO21 hours ago

Jens Stoltenberg, „șocat” de tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump: Aliații NATO sunt uniți pentru a ne apăra libertatea și valorile

ROMÂNIA21 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu: România și Franța împărtășesc aceleași valori democratice, bazate pe ideile de libertate, egalitate, fraternitate

ROMÂNIA22 hours ago

Ambasadorul României în SUA: Tentativa de asasinat împotriva lui Donald Trump este șocantă. Violența motivată politic trebuie condamnată întotdeauna

ROMÂNIA1 day ago

Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua națională a Franței: Franța ne-a fost întotdeauna prieten și aliat, dar și un izvor de civilizație europeană autentică

POLITICĂ1 day ago

Nicolae Ciucă: Ura și violența nu își au loc într-o democrație. Atacul asupra lui Donald Trump este un atac la adresa libertății de exprimare

ROMÂNIA1 day ago

Klaus Iohannis, “îngrozit” de tentativa de asasinat asupra lui Trump: Violența și agresivitatea nu sunt atribute ale niciunei democrații

ROMÂNIA1 day ago

Marcel Ciolacu, după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump: Indiferent de diferențele politice sau ideologice, recurgerea la violență nu este niciodată justificată

SUA1 day ago

UE și ONU condamnă tentativa de asasinat asupra fostului președinte american Donald Trump: „Violența politică nu își are locul într-o democrație”

SUA1 hour ago

Joe Biden, discurs către națiune din Biroul Oval după tentativa de asasinat asupra lui Trump: În America, ne rezolvăm diferendele la urnele de vot, nu cu gloanțe

NATO3 days ago

“NATO este ca o căsnicie, trebuie să fi implicat în fiecare zi”, afirmă Stoltenberg la ultimul summit ca secretar general înainte de a preda ștafeta

NATO3 days ago

Amfitrion al celebrării a 75 de ani de NATO, Joe Biden a încheiat un summit bântuit de gafa confundării lui Zelenski cu Putin alăturându-se tradiției SUA care se întinde “de la Truman la Reagan și până la mine” de apărare a NATO

INTERVIURI3 days ago

VIDEO INTERVIU Mircea Geoană, la summitul NATO de la Washington: Sprijinul NATO, o garanție suplimentară că Ucraina și R. Moldova își pot îndeplini calea europeană

NATO3 days ago

Summitul NATO: România, reprezentată de Nicolae Ciucă la lansarea “Pactului pentru Ucraina”, alături de Biden, Zelenski, Macron și ceilalți lideri euro-atlantici

ROMÂNIA4 days ago

Guvernul aprobă Strategia națională în domeniul inteligenței artificiale

MAREA BRITANIE4 days ago

În prima întâlnire cu Volodimir Zelenski, noul premier britanic îl asigură de sprijinul de neclintit al Regatului Unit: Schimbarea guvernului nu schimbă cu nimic sprijinul pe care îl vom oferi

ROMÂNIA4 days ago

Investiție de peste 100 milioane de dolari a PepsiCo într-un depozit automatizat din Popești-Leordeni. Ciolacu: Contribuiți la reducerea deficitului comercial al țării prin exportul producției către alte 17 state din lume

NATO4 days ago

La 75 de ani de NATO, liderii aliați au adoptat Declarația de la Washington: “Cale ireversibilă” a Ucrainei către NATO și o “Alianță capabilă” să apere flancul estic împotriva oricărui adversar

NATO5 days ago

Klaus Iohannis, la Washington: România susține ca perspectiva transatlantică a Ucrainei să fie ireversibilă. Ajutăm Ucraina și R. Moldova pentru că putem să o facem

Trending