Connect with us

INTERNAȚIONAL

Șefa diplomației UE, Federica Mogherini: Acordul nuclear cu Iranul va fi respectat momentan. Sper că rațiunea va prevala în viitor

Published

on

© European Union

Potrvit declarației ministeriale publicate ulterior întâlnirii, participanții au amintit că JCPOA, în conformitate cu Rezoluția 2231 (2015) a Consiliului de Securitate al ONU, rămâne un element cheie al arhitecturii globale de non-proliferare nucleară și o realizare semnificativă a diplomației multilaterale. Miniștrii de externe ai celor 6 state prezente la întâlnire au subliniat importanța implementării pe deplin și eficiente a JCPOA de către toate părțile și și-au reiterat hotărârea de a continua toate eforturile pentru păstrarea acordului, ceea ce este în interesul tuturor.
Întrebată dacă, după eforturile depuse săptămâna aceasta (în special de președintele Franței, Emmanuel Macron),  suntem mai aproape de o întâlnire și discuții între Iran și Statele Unite, Federica Mogherini nu a dorit să comenteze ,,posibilitatea unei întalniti care, în acest moment, nu face parte din cadrul JCPOA”. Înaltul oficial al UE a precizat că rolul său este acela de facilitator al negocierilor între părțile rămase în Acord, precum și de garant al punerii în aplicare a acestuia.

 
Amintim faptul că tensiunile dintre Teheran și Washington s-au înrăutățit de când Trump a retras SUA din acordul nuclear din 2015 și a reimpus sancțiunile asupra economiei iraniene. În ultimele luni, ambele state au fost autoarele unor acte de provocare în Orientul Mijlociu care au generat amenințări cu războiul din partea SUA și promisiuni de represalii din partea Iranului. De asemenea, presiunea economice uriașe impuse de SUA asupra Iranului au determinat statul din Golf să anunțe renunțarea treptată la unele elemente ale Acordului privind restricțiile de îmbogățire a uraniului și să exercite, la rândul lui, presiuni asupra partenerilor europeni pentru salvarea înțelegerii și îndeplinirea angajamentelor economice legate de ridicarea tuturor sancțiunilor impuse.  

© European Union

 

Citiți și Iranul dă un ultimatum de două luni Uniunii Europene pentru salvarea acordului nuclear din 2015

Înaltul Reprezentant a ținut să menționeze că ,,toții salutăm eforturile depuse pentru deschiderea canalelor de dialog și că este extrem de clar că orice lucru care se bazează pe respectarea deplină a JCPOA este foarte binevenit . Dar, clar, acesta este un alt cadru”.

 
Emmanuel Macron a făcut presiuni pentru o soluție diplomatică la criza în curs, întâlnindu-l pe președintele iranian Hassan Rouhani de două ori în ultimele două zile și propunând stimulente economice pentru ca Iranul să-și respecte în continuare partea de acord. De asemenea, acesta l-a invitat pe ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, pentru discuții în marja Summitului G7 de la Biarritz de la sfârșitul lunii august, și a încercat să medieze o întâlnire bilaterală între Donald Trump și liderul iranian, prezenți la New York în vederea participării la lucrările Adunării Generale a ONU, însă eforturile președintelui Franței nu au dat roade deocamdată.
 

Donald Trump i-a reiterat, într-o convorbire telefonică, președintelui francez Emmanuel Macron că SUA nu vor relaxa sancțiunile economice impuse Iranului

Donald Trump, la Summitul G7: Dorim să vedem un Iran puternic. Nu vrem să schimbăm regimul de la Teheran

Deși Franța nu a reușit să detensioneze situația dintre Iran și SUA, reuniunea ministerială privind implementarea Acordului nuclear s-a încheiat într-o notă pozitivă.

© EEAS

 
,,Vom continua să lucrăm împreună la unitate pentru a încerca să păstrăm Acordul,  însă fără a ignora provocările. După cum știți, acordul are doi piloni, angajamentul nuclear și partea economică care este legată de ridicarea sancțiunilor. Pentru ambele elemente, există o hotărâre deplină de a încerca și păstra Acordul. Pe ambele elemente există provocări și există voința de a încerca să salvăm Acordul”, a declarat șefa diplomației din UE, care a recunoscut, totodată, că ,,este din ce în ce mai dificil să o facem și am discutat astăzi despre faptul că vom încerca și vom continua să menținem Acordul la locul lui și să depășim dificultățile cu care ne confruntăm”. 
 
,,Fiecare pas făcut până acum de Iran – și subliniez până acum – este reversibil”, a mai spus Federica Mogherini, cu referire la încetarea respectării unor prevederi din Acord. ,,Am solicitat în mod constant Iranului să anuleze aceste decizii și să revenim la respectarea deplină, ceea ce a fost cazul până de curând. Pentru că acest lucru este în interesul tuturor. Permiteți-mi să adaug că acest lucru este în interesul securității tuturor și este, de asemenea, în interesul economic al Iranului”, a subliniat aceasta. 

La finalul declarației sale, Mogherini a făcut apel la rațiune ca fundament al respectării Acordului nuclear: ,,Sper că rațiunea va prevala și că întâlnirea de azi va contribui la păstrarea Acordului și în viitor”.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

JAPONIA

Ministrul Apărării Nicolae Ciucă: România și Japonia vor iniția negocierile pentru un acord bilateral în domeniul apărării

Published

on

© Nicolae Ciucă/ Facebook

Dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării între România şi Japonia a fost discutată, joi, de ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi ambasadorul nipon la Bucureşti, Hitoshi Noda.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării remis CaleaEuropeană.ro, cu prilejul întâlnirii, ministrul Ciucă a mulţumit ambasadorului japonez pentru interesul acordat MApN, ”în special în contextul situaţiei de securitate tot mai complicată”.

Totodată, acesta a confirmat participarea unui reprezentant al MApN la primul dialog bilateral, care va avea loc la începutul lunii decembrie, la Tokio, care îşi propune să identifice domeniile de interes comun, care vor constitui baza iniţierii negocierii unui acord bilateral în domeniul apărării.

“Am apreciat de comun acord importanţa menţinerii unui nivel constant al dialogului politico-militar bilateral, având în vedere evoluţiile din mediul internaţional de securitate”, a precizat ministrul, la finalul întrevederii de la sediul MApN.

Discuțiile dintre mininistrul Apărării Naționale și ambasadorul nipon la București au avut loc în contextul în care președintele Klaus Iohannis, aflat în premieră într-o vizită în Japonia în luna octombrie, și premierul nipon Shinzo Abe au discutat, la Tokyo, despre posibilitatea strângerii ”cooperării în domeniul securității și apărării”.

 

Continue Reading

NATO

Klaus Iohannis, Donald Trump și ceilalți lideri NATO, invitați de Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham pentru a marca 70 de ani de la înființarea Alianței

Published

on

© Administrația Prezidențială

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord va găzdui pe 3 decembrie o recepţie pentru liderii statelor NATO la Palatul Buckingham cu prilejul marcării a 70 de ani de la crearea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, context în care cei 29 de lideri euro-atlantică se vor reuni la Londra.

Potrivit unui comunicat al NATO remis CaleaEuropeană.ro, monarhul britanic va găzdui recepția la Palatul Buckingham, eveniment la care vor participa, între alții preşedintele american Donald Trump şi omologul său francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel sau premierul britanic Boris Johnson, cel care va fi liderul gazdă al reuniunii liderilor aliați. România va fi reprezentată, deopotrivă la recepție și la reuniunea liderilor, de președintele Klaus Iohannis.

Aceasta va fi cea de-a patra reuniune a liderilor NATO în care președintele Klaus Iohannis reprezintă România după summit-urile de la Varșovia (2016) și Bruxelles (2018) și reuniunea specială de la Bruxelles (2017), cu prilejul inaugurării noului sediu al Alianței Nord-Atlantice.

Pe de altă parte, acesta nu este primul deniu regal britanic la care președintele Klaus Iohannis participă. Anul trecut, pe 14 noiembrie, șeful statului a fost invitat la Londra de Regina Elisabeta a II-a la aniversarea Prințului Charles, care împlinea 70 de ani.

Summit-ul aniversar al șefilor de stat și de guvern din țările NATO de anul acesta, la 70 ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, ce va avea loc la Londra, se va desfășura în perioada 3-4 decembrie. 

NATO a împlinit 70 de ani de la înființare la 4 aprilie, moment care a fost celebrat printr-o reuniune a miniștrilor de Externe din țările aliate, organizată chiar în acea zi la Washington. Acum șapte decenii, la 4 aprilie 1949, 12 state din Europa Occidentală și America Nord înființau alianța politico-militară prin semnarea, la Washington, a Tratatului Atlanticului de Nord. Londra a fost de asemenea ”prima casă a NATO”, capitala britanică găzduind primul sediu al Alianței Nord-Atlantice.

În 1949, Alianța s-a format din state independente, interesate în menținerea păcii și apărarea propriei independențe prin solidaritate politică și printr-o forță militară defensivă corespunzătoare, capabilă să descurajeze și, dacă ar fi necesar, să răspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a statelor membre în baza articolului 5 din Tratat privind apărarea colectivă, bazat pe principiul ”un atac împotriva unuia dintre aliați este un atac împotriva tuturor”.

Aniversarea a 70 de ani de la înființarea NATO coincide și cu aniversare a 15 ani de când România a devenit membru al Alianței Nord-Atlantice, drapelul României fiind arborat la cartierul general al Alianței la 29 martie 2004.

Puteți citi pe larg despre
Aniversarea a 70 ani de la înființarea NATO
Aniversarea a 15 ani de la aderarea României la NATO

Reuniunea la nivel de șefi de stat și de guvern din țările NATO de la Londra va marca al patrulea an consecutiv în care liderii euro-atlantici se reunesc în cadrul Consiliului Nord-Atlantic, după summit-urile decizionale de la Varșovia (2016) și Bruxelles (2018), precum și după reuniunea specială de la Bruxelles din 2017 cu prilejul inaugurării sediului NATO.

 

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță: ”România nu va rămâne indiferentă de soarta Republicii Moldova”

Published

on

© Guvernul Republicii Moldova

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, s-a întâlnit cu șeful Executivului de la Chișinău, iar cu această ocazie a reiterat sprijinul României, inclusiv financiar, în contextul actual pentru Republica Moldova, se arată în comunicatul oficial al Guvernului de peste Prut.

„România nu va rămâne indiferentă de soarta Republicii Moldova, pentru că avem un spațiu comun de limbă, cultură și tradiții care, cu siguranță, constituie un  fundament solid al relațiilor noastre bilaterale”, transmite acesta.

Totodată, oficialii au discutat despre nivelul de implementare a proiectelor comune și perspectivele de fortificare a relațiilor moldo-române pe segmente de interes reciproc.

În debutul întâlnirii, șeful Executivului din Republica Moldova a apreciat înalt dinamica relaţiilor bilaterale, exprimând gratitudine Guvernului român pentru susţinerea constantă  acordată în cadrul multiplelor proiecte de dezvoltare, dar și pentru sprijinul oferit în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

“România mereu ne-a fost alături prin suportul său valoros. Republica Moldova mizează în continuare pe susținerea statului român și vă asigurăm că agenda de reforme a Guvernului este orientată spre a schimba lucrurile în țara noastră în folosul cetățenilor”, a menționat premierul.

Ion Chicu a trecut în revistă prioritățile Guvernului pentru perioada următoare și a vorbit despre ultimele evoluții în implementarea reformei administrației publice. De asemenea, prim-ministrul s-a referit la activitățile Executivului în vederea sporirii implementării proiectelor bilaterale, accentuând că orice reformă necesită a fi comunicată pe larg, pentru a asigura o percepție corectă a acesteia de către cetățeni și a spori  gradul de încredere din partea societății.

De asemenea, ambasadorul român acreditat la Chișinău a mulțumit pentru susținerea acordată de autoritățile Republicii Moldova în contextul organizării alegerilor prezidențiale din România, care la primul tur s-au desfășurat fără impedimente.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending