Șeful delegației române la AP NATO, Vergil Chiţac: Sesiunea anuală, cea mai importantă de la finalul Războiului Rece

Cea de-a 63-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO este cea mai importantă de la finalul Războiului rece, a declarat vineri șeful delegației române la AP NATO, Vergil Chițac.

“Faptul că timp de 20 de ani România a organizat de trei ori această importantă sesiune a AP NATO arată că suntem membri de încredere, voluntari și devotați ai Alianței. (…) Sesiunea anuală a AP NATO este cu siguranță cea mai importantă organizată de noi până acum sau cel puțin de la finalul Războiului Rece, pentru că se întâmplă într-o perioadă în care Alianța NATO este profund subminată și se încearcă destabilizarea, dacă nu chiar destructurarea Uniunii Europene. Sunt atâtea zone fierbinți, dacă ne uităm pe harta globală”, a declarat Vergil Chițac la conferința de deschidere a AP NATO care se desfășoară timp de patru zile la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

“Sigur că exemplul acesta nu este semnificativ. Semnificativă este însă acţiunea Armatei Romane în teatrele de operaţii din exterior, fie că e vorba de Afganistan, fie că e vorba de Balcanii de Vest sau de misiunile de pe marile fregate din Marea Mediterană sau în Nordul Africii”, a spus Chiţac.

Citiți și Adunarea Parlamentară NATO își începe astăzi lucrările la București. Secretarul general al Alianței și președintele Klaus Iohannis se vor adresa luni parlamentarilor din țările aliate

Adunarea Parlamentară a NATO se reunește începând de astăzi și până luni la Palatul Parlamentului din București în cadrul celei de-a 63-a sesiuni care întrunește peste 50 de delegații naționale și la care vor și participa secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, președintele Klaus Iohannis și președinții celor două Camere ale legislativului – Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea.

Printre subiectele abordate la această sesiune AP NATO se numără sprijinirea operațiunilor NATO în Afganistan, cooperarea mai strânsă NATO — UE, stabilitatea și securitatea din zona Mării Negre, riscurile instabilității în Asia de Est, criza umanitară din Siria și Irak.

Citiți și Secretarul general NATO vine în România. Jens Stoltenberg va vizita, alături de Klaus Iohannis, brigada multinațională NATO de la Craiova

Citiți și Parlamentul României găzduiește Adunarea Parlamentară a NATO, care reunește peste 250 de membri din țările Alianței

România a mai organizat două sesiuni ale AP NATO, în octombrie 1997 și respectiv octombrie 2011.

Potrivit MAE, AP NATO are 266 membri (titulari, cu drept de vot), din parlamentele celor 29 de ţări membre NATO şi 66 delegaţi,(fără drept de vot) din parlamentele a 14 state asociate (Federaţia Rusă, Ucraina, Austria, Azerbaidjan, Suedia, Elveţia, Georgia, Armenia, R. Moldova, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Finlanda, Serbia si Muntenegru). La reuniuni participă si parlamentari din ţări cu statut de observator precum Japonia şi Kazakstan, reprezentanţi ai Parlamentului European, ai Adunării Parlamentare a OSCE şi ai Adunării Uniunii Europei Occidentale, ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei si ai delegaţiilor mediteraneene asociate (Algeria, Israel, Iordania, Mauritania şi Maroc).

Adunarea îşi desfăşoară activitatea în cadrul a 5 comisii, respectiv: 1. Comisia pentru Dimensiunea Civilă a Securităţii; 2. Comisia pentru Apărare şi Securitate; 3. Comisia pentru Economie şi Securitate; 4. Comisia Politică; 5. Comisia pentru Ştiinţă şi Tehnologie. 

Cele cinci comisii vor dezbate o serie de rapoarte pe teme de securitate și apărare, subiectele specifice urmând să fie discutate împreună cu reprezentanți ai guvernelor din țările membre, din lumea academică, reprezentanți ai societății civile și ai NATO.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare