Connect with us

SUA

Șeful diplomației americane merge la Tokyo pentru a aduce un omagiu fostului premier Shinzo Abe, care a adus parteneriatul SUA-Japonia „pe noi culmi”

Published

on

© State Department photo by Ron Przysucha/ Public Domain

Secretarul de stat american Antony Blinken va efectua o scurtă vizită omagială în Japonia în urma asasinării fostului premier japonez Shinzo Abe, a anunțat sâmbătă Departamentul de Stat.

Blinken se va deplasa luni la Tokyo pentru a prezenta omagiile sale fostului lider și pentru a se întâlni cu oficiali japonezi de rang înalt, înainte de a se întoarce la Washington după un turneu asiatic în curs de încheiere.

„Secretarul Blinken se va deplasa la Tokyo, în Japonia, pentru a prezenta condoleanțe poporului japonez cu ocazia decesului fostului premier Abe Shinzo și pentru a se întâlni cu înalți oficiali japonezi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un comunicat. „Alianța SUA-Japonia este piatra de temelie a păcii și stabilității în Indo-Pacific și nu a fost niciodată mai puternică”.

Blinken se află duminică în Thailanda, într-o vizită programată în prealabil, iar la momentul asasinării fostului premier nipon, vineri, se afla în Indonezia, unde participa la o reuniune în Bali a miniștrilor de externe din cadrul Grupului celor 20 de națiuni. El va fi cel mai înalt oficial american care va vizita Japonia în urma morții lui Abe.

Sâmbătă, în Bali, Blinken a declarat că uciderea lui Abe a fost o „tragedie” pentru întreaga lume și, la fel ca mulți alți actuali și foști oficiali americani, l-a lăudat pe fostul prim-ministru pentru viziunea sa.

„Prim-ministrul Abe a fost un lider transformator, un om de stat, cineva de talie cu adevărat globală”, a declarat Blinken reporterilor. El a adăugat că moartea lui Abe a zguduit reuniunea G20, mulți dintre colegii săi miniștri de externe exprimându-și șocul și suferința la aflarea veștii.

La scurt timp după ce Abe a fost declarat mort, Blinken s-a întâlnit în Bali cu ministrul japonez de externe Hayashi Yoshimasa și cu ministrul sud-coreean de externe Park Jin pentru a revizui strategia legată în principal de Coreea de Nord. În cadrul acelei întâlniri și din nou sâmbătă, Blinken a subliniat importanța relației dintre SUA și Japonia.

„Alianța dintre Japonia și Statele Unite a fost o piatră de temelie a politicii noastre externe timp de zeci de ani și, așa cum am spus ieri, premierul Abe a dus cu adevărat acest parteneriat pe noi culmi”, a spus șeful diplomației americane.

„Prietenia dintre poporul japonez și cel american este, de asemenea, de nezdruncinat”, a adăugat Blinken. „Așadar, suntem alături de poporul japonez, de familia premierului, în urma unui act de violență cu adevărat, cu adevărat îngrozitor”.

Fostul premier japonez Shinzo Abe, în vârstă de 67 de ani, a murit vineri într-un spital din orașul Nara, după ce a fost împușcat de două ori în cursul dimineții, în timpul unui eveniment electoral al Partidului Liberal Democrat, aflat la putere în Japonia.

Potrivit unor surse din Ministerul Apărării, citate de media japoneză, atacatorul ar fi un bărbat în vârstă de 41 de ani, fost membru al Forţelor de autoapărare (armata niponă). După arestarea sa, bărbatul a declarat că a vrut să-l ucidă pe Abe pentru că era nemulţumit de acesta, relatează Agerpres.

După opt ani de mandat, care au reprezentat și cei mai mulți ani petrecuți de un politician în funcția de premier al Japoniei, Abe a demisionat în 2020 din cauza unei boli cronice. Totuși, acesta şi-a menţinut o prezenţă puternică pe scena politică, între principalele sale obiective numărându-se întărirea apărării Japoniei şi amendarea Constituţiei pentru a permite participarea ţării la misiuni militare în străinătate.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

NATO

România și SUA au lansat campania “Born in NATO” pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică

Published

on

© Luminita Odobescu/ X

Ministrul de externe, Luminița Odobescu, și ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, au lansat joi, la București, campania “Born in NATO” pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică.

Potrivit unei postări pe contul de X (ex-Twitter) al șefei diplomației europene, evenimentul de lansare a avut loc la Liceul Sfântul Sava din București.

Campania este “dedicată tinerilor născuți după 2004, primul an al României în NATO”, a afirmat Luminița Odobescu, adăugând că “celebrăm libertatea, securitatea, democrația pentru care trebuie să luptăm în fiecare zi”.

În discursul susținut în cadrul evenimentului, ambasadoarea SUA Kathleen Kavalec le-a transmis tinerilor că “apartenența României la NATO a fost probabil evidentă” pentru ei din momentul în care au aflat ce este NATO, dar a subliniat că nu a fost întotdeauna evident că România, și alte state din Europa de Est, vor adera la NATO.

“Atunci când România, împreună cu alte șase țări – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia – au fost invitate să adere la NATO (la summitul de la Praga din 2002), acesta a fost de fapt un pas îndrăzneț care a reunit două jumătăți ale Europei care fuseseră divizate de războiul rece. A fost un angajament, luat de liderii României de la acea vreme – luat de toți liderii noștri de la acea vreme – că baza relațiilor dintre o Europă reunificată și alianța transatlantică va fi reprezentată de valorile noastre comune. Am convenit că vom trăi după aceleași reguli de bază ale statelor democratice într-un sistem internațional bazat pe reguli. Împreună vom căuta nu doar securitatea, ci și libertatea, demnitatea și prosperitatea cetățenilor noștri”, a declarat Kavalec.

România celebrează vineri, 29 martie, 20 ani de la aderarea sa la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, alianța politico-militară care aniversează la 4 aprilie 75 ani de la înființare și de la debutul construcției unității transatlantice. Aniversată, potrivit legislației naționale, în prima duminică a lunii aprilie din fiecare an, apartenența României la umbrela de securitate euro-atlantică a devenit realitate la 29 martie 2004 prin depunerea instrumentelor de ratificare la depozitarul Tratatului Nord-Atlantic – Guvernul Statelor Unite -, iar la 2 aprilie 2004 a avut loc ceremonia de arborare a drapelului României la sediul NATO, alături de cele ale altor șase state din regiunea Europei de Est.

Continue Reading

NATO

Șeful diplomației SUA vine în Europa: Întâlnire cu Macron la Paris, urmată de reuniunea miniștrilor de externe NATO cu ocazia a 75 de ani de la înființarea Alianței

Published

on

© U.S. Department of State / Facebook

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, va merge săptămâna viitoare în Franţa unde se va întâlni cu preşedintele Emmanuel Macron pentru a discuta în special despre sprijinul acordat Ucrainei, a anunţat miercuri Departamentul de Stat de la Washington.

Vizita are loc în plină intensificare a loviturilor ruseşti în Ucraina şi într-un moment în care Kievul le cere aliaţilor săi occidentali mai multe sisteme moderne de apărare aeriană Patriot, scrie AFP, potrivit Agerpres.

De partea americană, ajutoare militare de zeci de miliarde de dolari pentru Ucraina sunt blocate în prezent de opoziţia republicană din Congres.

“La Paris, secretarul de stat se va întâlni cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, pentru a discuta despre sprijinul acordat Ucrainei şi pentru a preveni escaladarea conflictului din Fâşia Gaza”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Aceasta va fi o rară vizită la Paris a secretarului de stat american, un vorbitor perfect de franceză, care nu a mai fost acolo de aproape doi ani.

Preşedintele francez, la rândul său, a efectuat o vizită de stat la Washington în decembrie 2022.

După Paris, Blinken se va afla miercuri și joi la Bruxelles pentru a participa la o reuniune a miniștrilor de externe din țările NATO cu ocazia celei de-a 75-a aniversări de la crearea Alianţei Nord-Atlantice, pe 4 aprilie, a adăugat Miller.

Reuniunea urmează să pregătească summitul liderilor celor 32 de state euro-atlantice de la Washington, din perioada 9-11 iulie.

Antony Blinken va participa, de asemenea, la un Consiliu SUA-UE pentru comerţ şi tehnologie la Louvain, în Belgia.

Continue Reading

NATO

Țările baltice sunt “lideri în NATO” privind bugetele apărării și sprijinirea Ucrainei, afirmă Blinken la 20 de ani de la aderarea Estoniei, Letoniei și Lituaniei la Alianță

Published

on

© US Department of State/ Flickr

Secretarul de stat american Antony Blinken a lăudat țările baltice pentru bugetele lor de apărare și pentru sprijinul acordat Ucrainei, numindu-le “lideri în NATO” în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o la Departamentul de Stat cu miniștrii de externe din Lituania, Letonia și Estonia, menită să marcheze împlinirea a 20 de ani de la aderarea celor trei țări la Alianța Nord-Atlantică.

“Acești trei aliați au fost lideri în NATO, contribuind în mod semnificativ la bugetele lor de apărare, fiind lideri în NATO și, de asemenea, lideri în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina într-un moment în care acest sprijin este absolut vital”, a declarat Blinken înainte de întâlnirea de la Washington, relatează presa din republicile baltice.

“Și cred că este o recunoaștere din partea tuturor celor trei țări, precum și a Statelor Unite, a mizelor care există atunci când vine vorba de sprijinul nostru pentru Ucraina”, a mai spus el, marcând aniversarea a două decenii de la aderare a celor trei țări după ce președintele Joe Biden a făcut același lucru în urmă cu două săptămâni în cazul Poloniei, primindu-i la Casa Albă pe președintele Andrzej Duda și premierul Donald Tusk la 25 de ani de la aderarea Poloniei la NATO.

 

Țările baltice plănuiesc să își majoreze cheltuielile militare la 3% din PIB anul viitor și se numără, de asemenea, printre cei mai mari susținători materiali ai Ucrainei în ceea ce privește ponderea bugetelor lor alocate în acest scop.

Potrivit raportului anual al NATO, în 2023, un număr de 11 state membre ale NATO au cheltuit cel puțin 2% din PIB pentru apărare. Doar în termeni procentuali, SUA (cu un buget militar de 3,24% din PIB) au fost detronate de Polonia, cu un procent de 3,92% din PIB reprezentând cheltuieli ale bugetului pentru apărare.

În 2023, au mai alocat cel puțin și peste 2% din PIB pentru Apărare țări precum Grecia (3,05%), Estonia (2,89%), Lituania (2,75%), Finlanda (2,46%), Letonia (2,37%), Marea Britanie (2,28%), Ungaria (2,07%), Slovacia (2,05%), Danemarca (2%).

În replică, ministrul de externe leton Krišjānis Kariņš a declarat că “suntem profund uniți în ceea ce privește valorile noastre fundamentale – libertate, democrație, statul de drept”.

“Și vedem că valorile noastre fundamentale, pe care societățile noastre le împărtășesc, sunt direct contestate în întreaga lume. În special în regiunea noastră, este vorba de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei – intrăm în al treilea an – și depinde de noi, cu eforturile noastre combinate, cu eforturile combinate ale NATO, să ne opunem acestui lucru și nu doar să spunem “Acest lucru este rău”, ci să ne asigurăm că acest rău nu are șansa de a se răspândi”, a continuat el.

La întâlnirea cu Blinken, ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis, a mulțumit SUA pentru prezența militară în regiune, afirmând că “legătura transatlantică este un factor-cheie în asigurarea securității europene și a unei ordini internaționale bazate pe reguli”.

“Prezența pe termen lung a trupelor americane în Lituania și în regiune este cel mai puternic și de neînlocuit factor de descurajare. Suntem recunoscători pentru batalionul american desfășurat în Lituania și pentru investiția în dezvoltarea capacităților comune de apărare”, a declarat ministrul lituanian de externe, citat într-un comunicat de presă.

Miniștrii de externe baltici și omologul lor american au discutat despre “probleme de securitate regională, continuitatea asistenței acordate Ucrainei și obiectivele-cheie ale summitului NATO de la Washington”, se arată în comunicat.

Potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, secretarul Blinken și miniștrii de externe din țările baltice au afirmat forța Alianței NATO și rolul acesteia în asigurarea securității și prosperității în Europa, menționând în special importanța securizării flancului estic al NATO.

Secretarul i-a felicitat, de asemenea, pe cei trei miniștri de externe cu ocazia celei de-a 20-a aniversări în cadrul Alianței.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.13 hours ago

Premierul Poloniei a discutat cu omologul din Ucraina despre disputa legată de importurile de produse agricole ucrainene. Donald Tusk: ”Sunt aproape de o soluție”

ROMÂNIA14 hours ago

Ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, pregătește lansarea programelor Start-Up Nation, Femeia Antreprenor și româno-elvețian pentru o ”dezvoltare durabilă a României”

NATO15 hours ago

România și SUA au lansat campania “Born in NATO” pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică

Dan Motreanu15 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu: Intrarea României în Schengen, rezultatul eforturilor președintelui Iohannis și miniștrilor PNL

EDUCAȚIE15 hours ago

Universitatea din București, singura universitate din România implicată strategic în proiectul Comisiei Europene de instituire a diplomelor europene în învățământul superior

ROMÂNIA15 hours ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

INTERNAȚIONAL17 hours ago

Ultima convorbire telefonică cu Putin a fost în decembrie 2022, spune Olaf Scholz, reiterând mesajul de atunci: Germania va continua să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar

RUSIA18 hours ago

Prieten cu Putin, fostul cancelar german Gerhard Schröder se oferă să ajute pentru o “soluție negociată” între Rusia și Ucraina

U.E.18 hours ago

Din Brazilia, Emmanuel Macron cere revizuirea propunerii acordului UE-Mercosur, pe care o consideră ”foarte proastă” pentru ambele părți: A fost negociată în urmă cu 20 de ani. Este învechită

REPUBLICA MOLDOVA19 hours ago

Marcel Boloș a discutat cu ministrul Finanțelor din R. Moldova despre aderarea acestei țări la UE: Vă vom fi alături cu orice aveți nevoie pentru implementarea eficientă a proiectelor finanțate din bani europeni

ROMÂNIA15 hours ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI2 days ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE3 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA7 days ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

INTERNAȚIONAL1 week ago

Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială

Trending