Connect with us

REPUBLICA MOLDOVA

Șeful diplomației europene a asigurat-o pe Maia Sandu că “UE recunoaște aspirațiile europene ale Republicii Moldova”

Published

on

© presedinte.md

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit miercuri, la Bruxelles, cu șeful diplomației europene Josep Borrell, care a subliniat angajamentul UE de a aprofunda în continuare relațiile cu Republica Moldova, recunoscând aspirațiile europene ale acesteia, informează președinția de la Chișinău și Serviciul European de Acțiune Externă.

Maia Sandu a efectuat marți și miercuri o vizită de lucru la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu președintele Consiliului European Charles Michel, căruia i-a transmis că “acordarea statutului de țară candidată Moldovei va reprezenta un semnal de încurajare și de sprijin”, cu prim-ministrul Regatului Belgiei Alexander De Croo, cu liderii grupurilor politice din Parlamentul European, cu președinta Parlamentului European Roberta Metsola, cu comisarul european pentru extindere Oliver Varhelyi, în timp ce a devenit primul șef de stat al Republicii Moldova care s-a adresat plenului Parlamentului European. Joi, președintele Maia Sandu se va întâlni, la Paris, cu Emmanuel Macron, președintele Republicii Franceze.

Sandu și Borrell au discutat despre programele de asistență oferite de Uniunea Europeană, inclusiv pentru diminuarea consecințelor războiului din Ucraina, și despre sprijinul pentru recuperarea post-pandemică a economiei.

S-a vorbit și despre nevoia de a susține eforturile umanitare ale Republicii Moldova adresate refugiaților din țara vecină.

Șefa statului a apreciat ajutorul consecvent al Uniunii Europene pentru transformarea democratică a Republicii Moldova și pentru consolidarea statului, în interesul cetățenilor.

“Oferirea unei perspective europene pentru țara noastră ne-ar permite să avansăm mai rapid pe această cale, cu sprijinul partenerilor de la Bruxelles”, a menționat în cadrul întrevederii președinta Maia Sandu, după ce în plenul Parlamentului European a pledat pentru acordarea statutului de ţară candidată la aderarea la UE, definind o astfel de decizie ca fiind “luminița de la capătul tunelului”.

În contextul invaziei Rusiei în Ucraina și al impactului acesteia asupra Republicii Moldova, Înaltul Reprezentant Borrell a subliniat solidaritatea Uniunii Europene cu Republica Moldova. În special, acesta a transmis aprecierea UE față de poporul moldovean pentru solidaritatea de care a dat dovadă în primirea unui număr mare de persoane care fug din Ucraina. UE oferă deja un sprijin cuprinzător pentru a face față provocărilor imediate legate de afluxul de refugiați și și-a intensificat sprijinul pe termen mediu pentru a consolida reziliența generală a Republicii Moldova, în domenii precum securitatea cibernetică și dezinformarea.

Înaltul Reprezentant Borrell a reafirmat sprijinul continuu al UE pentru suveranitatea și integritatea teritorială a țării în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional și cu un statut special pentru regiunea transnistreană.

Acesta a exprimat preocupările UE cu privire la recentele incidente din regiunea transnistreană și a lăudat reacțiile reținute ale autorităților Republicii Moldova.

În cadrul întâlnirii cu președintele Sandu, Înaltul Reprezentant Borrell a subliniat, de asemenea, angajamentul UE de a aprofunda în continuare relațiile cu Republica Moldova, recunoscând aspirațiile europene ale acesteia.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Dmitro Kuleba: Ucraina este alături de poporul și guvernul „Moldovei prietene în fața amenințărilor reînnoite din partea Moscovei”

Published

on

© European Union, 2022

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a afirmat sâmbătă că, prin condamnarea candidaturilor Ucrainei şi Republicii Moldova la UE, Rusia dă dovadă de slăbiciune, transmite AFP, citat de Agerpres.

„Suntem alături de poporul şi guvernul Moldovei prietene în faţa ameninţărilor reînnoite din partea Moscovei”, a scris pe Twitter şeful diplomaţiei de la Kiev.


„Tot ce îi rămâne Rusiei este să amenințe alte state, după decenii de politici ratate bazate pe agresiune, constrângere şi lipsă de respect. Asta nu face altceva decât să arate slăbiciunea Rusiei, a adăugat el.

Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, condamnase vineri decizia Uniunii Europene de a acorda Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidate la aderare. „Asta confirmă că se continuă activ o acaparare geopolitică a spaţiului Comunităţii Statelor Independente (foste sovietice) pentru a limita Rusia”, a declarat ea.

Șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale UE, reuniți la Bruxelles, au recunoscut perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei și au decis să acorde statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova, oficializând o decizie istorică la exact 120 de zile de la debutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.

Decizia liderilor europeni vine după ce, în scrisoarea adresată acestora pentru a-i convoca la summit, președintele Consiliului European Charles Michel i-a invitat pe aceștia să acorde Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Este momentul să recunoaștem că viitorul Ucrainei, al Republicii Moldova și al Georgiei se află în cadrul Uniunii Europene, a subliniat el.

Citiți și: Volodimir Zelenski: Ucraina nu mai este o țară terță, este un viitor partener egal pentru cel puțin 27 de țări UE

Continue Reading

POLITICĂ

Nicolae Ciucă salută acordarea statutului de țări candidate Ucrainei și R. Moldova: România va fi alături de cetățenii lor și ai Georgiei în calea lor europeană

Published

on

© Guvernul României

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a salutat decizia Consiliului European de a acorda Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de ţări candidate la aderarea la Uniunea Europeană, subliniind că România va fi alături de cetăţenii din cele două state şi Georgia în parcursul lor european.

“Salut decizia istorică a Consiliului European. România va fi alături de cetăţenii Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei în calea lor europeană”, a scris Nicolae Ciucă, joi seară, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.

Șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale UE, reuniți la Bruxelles, au recunoscut perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei și au decis să acorde statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova, oficializând o decizie istorică la exact 120 de zile de la debutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei. Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis, dar și de președinții Consiliului European și Comisiei Europene, Charles Michel și Ursula von der Leyen.

Citiți și DOCUMENT Textul care consfințește perspectiva europeană a Ucrainei, R. Moldova și Georgiei: Viitorul acestor țări și al cetățenilor lor este în cadrul UE

“Consiliul European recunoaște perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei. Viitorul acestor țări și al cetățenilor lor se află în cadrul Uniunii Europene. Consiliul European a decis să acorde statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova”, se arată în concluziile adoptate de Klaus Iohannis, Emmanuel Macron, Olaf Scholz, Mario Draghi și ceilalți lideri europeni la exact 120 de zile de la debutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.

În documentul adoptat, liderii invită Comisia Europeană să raporteze Consiliului cu privire la îndeplinirea condițiilor specificate în avizele Comisiei cu privire la cererile de aderare respective, ca parte a pachetului său obișnuit de extindere. De asemenea, se precizează că “Consiliul va decide cu privire la măsurile ulterioare după ce toate aceste condiții vor fi îndeplinite pe deplin”.

În ceea ce privește Georgia, Consiliul European s-a declarat “pregătit să acorde Georgiei statutul de țară candidată după ce vor fi abordate prioritățile specificate în avizul Comisiei privind cererea de aderare a Georgiei”.

Progresul fiecărei țări către Uniunea Europeană va depinde de meritele proprii în îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, luând în considerare capacitatea UE de a absorbi noi membri.

Citiți și “De 27 de ori da!”. Reacții ale liderilor UE după ce au acordat Ucrainei și Republicii Moldova statutul de țări candidate la aderare

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis: Îmi doresc să ajungem la ce am descris în prima mea campanie prezidențială, ca România și Moldova să fie împreună în UE

Published

on

© Dragoș Asaftei/ Administrația Prezidențială

Corespondență din Bruxelles

Obținerea statutului de țară candidată la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova este un succes al al Uniunii Europene, al Republicii Moldova, iar într-o parte rezonabilă și al României, a declarat joi seară președintele Klaus Iohannis după ce șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale UE, reuniți la Bruxelles, au recunoscut perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei și au decis să acorde statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova, oficializând o decizie istorică la exact 120 de zile de la debutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.

“Cu siguranță că este un succes al nostru, al tuturor, al Uniunii Europene, al Republicii Moldova, într-o parte rezonabilă și al României. Însă trebuie să fim conștienți, ne bucurăm foarte mult de acest succes, la care România a lucrat, deci ne-am implicat. Tot timpul ne-am implicat pentru a promova înțelegerea și, iată, acum și acordarea statutului”, a spus Iohannis, în cadrul unor declarații de presă susținute după anunțarea deciziei.

 

Șeful statului a mai subliniat că Moldova și Ucraina trebuie să se apuce foarte rapid să lucreze la reforme și a asigurat că, din partea României, Moldova va primi absolut tot ajutorul de care are nevoie.

“Noi vom veni cu toată experiența și expertiza pe care am acumulat-o în acești ani, în faza de candidat, dar și în faza de proaspăt membru, și cred că, pentru Moldova, acesta va fi un ajutor valoros”, a precizat el.

Astfel, șeful statului a ținut să precizeze că această recunoaștere a perspectivei europene și atribuire a statutului de candidat ” este primul pas dintr-o serie mai lungă de pași”.

Eu îmi doresc tare mult ca, într-un termen rezonabil, să ajungem în faza în care se întâmplă ce am descris în prima mea campanie electorală pentru Președinția României, ca România și Moldova să fie împreună în Uniunea Europeană“, a conchis Iohannis.

La finalul declarațiilor, președintele a fost primul lider UE care a vorbit la telefon cu Maia Sandu după decizia istorică a Consiliului European de a acorda R. Moldova statut de candidat.

Citiți și DOCUMENT Textul care consfințește perspectiva europeană a Ucrainei, R. Moldova și Georgiei: Viitorul acestor țări și al cetățenilor lor este în cadrul UE

“Consiliul European recunoaște perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei. Viitorul acestor țări și al cetățenilor lor se află în cadrul Uniunii Europene. Consiliul European a decis să acorde statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova”, se arată în concluziile adoptate de Klaus Iohannis, Emmanuel Macron, Olaf Scholz, Mario Draghi și ceilalți lideri europeni.

În documentul adoptat, liderii invită Comisia Europeană să raporteze Consiliului cu privire la îndeplinirea condițiilor specificate în avizele Comisiei cu privire la cererile de aderare respective, ca parte a pachetului său obișnuit de extindere. De asemenea, se precizează că “Consiliul va decide cu privire la măsurile ulterioare după ce toate aceste condiții vor fi îndeplinite pe deplin”.

În ceea ce privește Georgia, Consiliul European s-a declarat “pregătit să acorde Georgiei statutul de țară candidată după ce vor fi abordate prioritățile specificate în avizul Comisiei privind cererea de aderare a Georgiei”.

Progresul fiecărei țări către Uniunea Europeană va depinde de meritele proprii în îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, luând în considerare capacitatea UE de a absorbi noi membri.

Continue Reading

Facebook

INTERNAȚIONAL7 mins ago

Volodimir Zelenski face apel la populația din Belarus să nu se lase atrasă în războiul Rusiei împotriva Ucrainei

SUA9 mins ago

Secretarul de stat american: Putin a eșuat în obiectivul său strategic în Ucraina, acela de a pune capăt suveranității și independenței acestei țări

U.E.14 mins ago

Josep Borrell subliniază că extinderea UE cu țările care doresc și sunt capabile să îndeplinească condițiile nu este o „favoare”: Este în interesul nostru strategic

ROMÂNIA44 mins ago

Ministrul Bogdan Aurescu îl primește la București pe omologul sârb. Se va discuta parcursul european al Serbiei și viitorul proiectelor comune

G71 hour ago

G7: Johnson a arătat “entuziasm” pentru Comunitatea Politică Europeană propusă de Macron, care ar permite “reangajarea” Regatului Unit în Europa după Brexit

G71 hour ago

Liderii G7 îl ironizează pe Putin: “Ne păstrăm sacourile? Sau le scoatem?”/ “Avem dreptul la o demonstraţie de echitaţie cu torsul gol”

ROMÂNIA13 hours ago

Nicolae Ciucă: Decizia SUA de a finanța cu 14 milioane de dolari studiile pentru reactoare modulare în România confirmă soliditatea Parteneriatului Strategic

ROMÂNIA15 hours ago

Klaus Iohannis salută anunțul lui Joe Biden de la summitul G7: SUA vor aloca 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a dezvoltării unui reactor nuclear modular în România

G715 hours ago

Liderii G7 au lansat Parteneriatul pentru infrastructură globală. Construirea unui reactor nuclear modular în România, printre proiectele emblematice ce vor fi finanțate

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Președinta Comisiei Europene anunță că „impactul global negativ al războiului Rusiei în Ucraina” este în centrul discuțiilor de la summitul G7

INTERNAȚIONAL7 mins ago

Volodimir Zelenski face apel la populația din Belarus să nu se lase atrasă în războiul Rusiei împotriva Ucrainei

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Klaus Iohannis: Îmi doresc să ajungem la ce am descris în prima mea campanie prezidențială, ca România și Moldova să fie împreună în UE

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, despre amânarea aderării României la spațiul Schengen: “Și pentru noi reprezintă o frustrare”

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, despre renunțarea la votul în unanimitate la nivelul UE: Este de dorit o arhitectură decizională “mai suplă”, dar acest lucru implică multe “complicații procedurale”

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis este de acord cu comunitatea politică europeană propusă de Macron: Nu creăm un înlocuitor la aderare, dar nici așteptarea falsă că un stat va deveni automat membru UE

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, optimist că R. Moldova și Ucraina vor deveni candidate la UE: Acest statut este o “garanție că integrarea europeană se va întâmpla”

Cristian Bușoi4 days ago

Dosarul Stocării Gazelor: Acordul negociat de eurodeputatul Cristian Bușoi asigură că depozitele de gaze din UE vor fi umplute la cel puțin 80% din capacitate până în noiembrie

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Din plenul PE, Andrej Plenković transmite sprijinul „de neclintit” al Croației pentru ca Ucraina să devină țară candidată la UE

INTERNAȚIONAL6 days ago

Într-un discurs adresat Uniunii Africane, Volodimir Zelenski acuză Rusia că ține Africa ”ostatică”: Pentru a elimina riscul de foamete, ”războiul de colonizare” împotriva Ucrainei trebuie să înceteze

INTERNAȚIONAL7 days ago

Declarația Summitului celor Trei Mări de la Riga: Klaus Iohannis și ceilalți lideri regionali au acordat Ucrainei statutul de “țară parteneră participantă” la Inițiativă

Team2Share

Trending