Connect with us

IRAN

Șeful diplomației europene Josep Borrell efectueză luni prima sa vizită la Teheran, pe fondul tensiunilor internaționale legate de dosarul nuclear iranian

Published

on

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, urmează să efectueze luni o vizită la Teheran, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Abbas Mussavi, în contextul noilor tensiuni internaționale legate de dosarul nuclear iranian, anunță AFP, citat de Agerpres.

Josep Borrell ”se va deplasa mâine (luni) în Iran pentru prima dată de la intrarea sa în funcţie (la începutul lui decembrie). El urmează să se întâlnească cu ministrul de exerne (Mohammad Javad Zarif) şi cu alţi responsabili de rang înalt ai ţării noastre, pentru consultări”, a declarat purtătorul de cuvânt, într-un comunicat de presă ce nu cuprinde detalii despre ora sosirii sau durata vizitei.

Vizita șefului diplomației europene are loc într-o perioadă de tensiuni între Iran ți occidentali pe tema programului nuclear al Teheranului.

La 28 ianuarie, în parlamentul iranian a fost introdus un proiect de rezoluție ce prevede retragerea Teheranului din Tratatul privind Neproliferarea Armelor Nucleare din 1968, fundament al controlului armelor nucleare după Războiul Rece, inclusiv al acordului semnat în 2015.

Miniștrii de externe ai Franței, Germaniei și Regatului Unit, i-au transmis la 14 ianuarie o scrisoare Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de securitate, Josep Borrell, referitoare la rezolvarea, ”prin dialog constructiv”, a litigiului privind nerespectarea angajamentelor asumate de Iran prin acordul nuclear, convenit în 2015 după un deceniu de negocieri, din care președintele american Donald Trump a decis să retragă Statele Unite în 2018, calificându-l drept unul ”dezastruos”.

Borrell primise anterior, la 11 ianurie, un mandat ”puternic” din partea statelor membre pentru a se implica în eforturile diplomatice cu scopul dezescaladării în regiune și a sprijini și promova dialogul și soluțiile politice.

Pe fondul escaladarii tensiunilor dintre Washington și Teheran ca urmare a uciderii comandantului unității de elită Forțele Quds, generalul Qassem Soleimani, Iranul a decis că nu va mai respecta niciuna dintre restricțiile impuse de acordul nuclear JCPOA din 2015 încheiat cu marile puteri.

Soarta acestui acord a devenit incertă încă din mai 2018, când președintele american Donald Trump a anunțat că va retrage Statele Unite din Acordul nuclear că Iranul, denunțând ”lipsurile sale dezastruoase”.

Acordul nuclear cu Iranul a fost semnat în 2015 la Viena, de Grupul P5+1 din care fac parte marile puteri (China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Germania), după negocieri care au durat un deceniu.

Printre prevederile acordului se număra și obligația asumată de Iran de a permite timp de 25 de ani controale extinse ale programului său nuclear din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), în schimbul relaxării sancțiunilor internaționale.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

BRAZILIA

Argentina, Egipt, Iran, Etiopia, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, invitate să se alăture grupului BRICS format din Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud

Published

on

© Narendra Modi/ Twitter

Liderii țărilor din grupul de economii emergente BRICS – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – au declarat joi că au invitat șase țări să se alăture grupului, noile țări invitate fiind Argentina, Egipt, Iran, Etiopia, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, relatează Deutsche Welle.

Mișcarea are ca scop creșterea influenței unui bloc care s-a angajat să susțină “Sudul global”.

Președintele sud-african Cyril Ramaphosa, gazda summitului de la Johannesburg, a făcut anunțul pe X, rețeaua de socializare cunoscută anterior sub numele de Twitter.

“BRICS este un grup divers de națiuni. Este un parteneriat egal de țări care au opinii diferite, dar o viziune comună pentru o lume mai bună. În calitate de cei cinci membri BRICS, am ajuns la un acord cu privire la principiile directoare, standardele, criteriile și procedurile procesului de extindere BRICS. Avem un consens cu privire la prima fază a acestui proces de extindere. Am decis să invităm Republica Argentina, Republica Arabă Egipt, Republica Federală Democrată Etiopia, Republica Islamică Iran, Regatul Arabiei Saudite și Emiratele Arabe Unite să devină membri cu drepturi depline ai BRICS începând cu 1 ianuarie 2024”, a spus Ramaphosa.

Reflectând la ordinea mondială actuală, secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat la summitul BRICS că “structurile de guvernare globală de astăzi reflectă lumea de ieri”, adăugând că reforma este necesară pentru ca instituțiile multilaterale să fie universale.

“Au fost create în mare parte după cel de-al Doilea Război Mondial, când multe țări africane erau încă conduse de puteri coloniale și nici măcar nu erau la masă”, a spus Guterres, menționând ca exemple Consiliul de Securitate al ONU, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional.

Ce au spus liderii BRICS?

Liderii celor cinci membri ai blocului au salutat deciziile în declarații care au urmat anunțului.

Președintele rus Vladimir Putin, care s-a adresat la summit-ul de la Johannesburg prin intermediul unei interven’ii video, a declarat că țara sa intenționează să aprofundeze legăturile cu țările africane. El s-a angajat să rămână un partener de încredere pentru aprovizionarea cu alimente și combustibil.

Putin nu participă la persoana întâlnirii, deoarece țara gazdă Africa de Sud este obligată să-l aresteze în temeiul unui mandat emis de Curtea Penală Internațională pentru războiul din Ucraina, și l-a mandatat pe ministrul de externe Serghei Lavrov să participe.

Președintele chinez Xi Jinping a declarat la Johannesburg că reflectă hotărârea BRICS pentru unitate și cooperare.

Xi a descris extinderea blocului drept “istorică” în remarcile după anunț, în timp ce premierul indian Narendra Modi a spus că ar trebui să fie un exemplu pentru alte instituții globale fondate în secolul al XX-lea, care au devenit depășite.

“Extinderea și modernizarea BRICS este un mesaj că toate instituțiile din lume trebuie să se modeleze în funcție de vremurile în schimbare”, a spus Modi.

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a lăudat interesul altor țări de a adera la bloc, adăugând că este o dovadă a relevanței urmăririi acesteia pentru o nouă ordine economică mondială. El a spus că BRICS va rămâne “deschis noilor candidați”.

Cum au reacționat țările invitate?

De asemenea, noii membri au salutat invitația.

Un oficial iranian a salutat noul membru drept o „mișcare istorică”. Mohammad Jamshidi, adjunctul șefului de cabinet al președintelui iranian pentru afaceri politice a declarat la X că este “o victorie strategică pentru politica externă a Iranului”.

Președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed, a spus că apreciază includerea țării sale într-un astfel de “grup important”.

 

“Așteptăm cu nerăbdare un angajament continuu de cooperare pentru prosperitatea, demnitatea și beneficiul tuturor națiunilor și oamenilor din întreaga lume”, a postat el pe X.

 

Premierul Etiopiei Abiy Ahmed a salutat pasul drept un „moment grozav” pentru țara sa. “Etiopia este pregătită să coopereze cu toți pentru o ordine globală incluzivă și prosperă”, a spus Abiy.

 

Președintele Egiptului Abdel Fattah el-Sissi a precizat într-o declarație pe Facebook că țara sa apreciază încrederea țărilor blocului, precum și a membrilor care se alătură.

El a sperat ca BRICS extins să realizeze o cooperare economică „și să lucreze pentru a ridica vocea Sudului asupra diferitelor probleme și provocări de dezvoltare cu care ne confruntăm, într-un mod care să susțină drepturile și interesele țărilor în curs de dezvoltare”.

 

Continue Reading

IRAN

Șefa diplomației franceze a discutat cu omologul iranian la Beijing despre situația din Iran și despre programul nuclear al acestei țări

Published

on

© European Union

Ministrul francez de externe, Catherine Colonna, aflată în vizită în China alături de președintele Emmanuel Macron, a profitat de pezența la Beijing a omologului său iranian pentru a se întâlni joi cu acesta și pentru a-i solicita eliberarea cetățenilor francezi reținuți de Teheran, anunță AFP, citat de Agerpres.

Ministrul iranian de Externe, Hossein Amir-Abdollahian, se afla în capitala Chinei pentru discuţii cu ministrul saudit al Afacerilor Externe.

Ministrul francez de externe a reiterat cererea sa insistență de eliberare imediată a celor șase cetățeni francezi reţinuţi arbitrar de Iran, potrivit unui comunicat difuzat vineri de Ministerul de Externe de la Paris.

Miniştrii iranian şi saudit au fost prezenţi la Beijing în cadrul recentei şi spectaculoasei apropieri dintre cele două ţări rivale, sub auspiciile Chinei, care s-a impus astfel ca un nou actor diplomatic major într-o regiune cheie a lumii, notează AFP.

”Întrevederea s-a concentrat, de asemenea, pe situaţia din Iran, pe chestiunile regionale şi pe programul nuclear iranian. Ministrul a exprimat preocuparea Franţei cu privire la atitudinea autorităţilor iraniene pe aceste diferite subiecte”, potrivit comunicatului francez.

Zeci de occidentali sunt reținuți în Iran, fiind nevinovați, dar folosiți de Teheran ca mijloc de presiune și monedă de schimb.

Iranul şi marile puteri occidentale încearcă în zadar să resusciteze un acord internaţional din 2015 privind programul nuclear iranian.

Citiți și UE extinde lista sancțiunilor împotriva Iranului ca urmare a încălcării drepturilor omului

De asemenea, Occidentul a adoptat sancțiuni în cascadă împotriva Iranului, ca urmare a represiunilor împotriva protestatarilor, ieșiți în stradă după moartea tinerei kurde Mahsa Amini pentru a milita pentru drepturile fundamentale.

Continue Reading

IRAN

Marea Britanie, Germania și Franța ”condamnă extinderea programului nuclear” iranian: O ”sfidare la adresa sistemului global de neproliferare”

Published

on

© European Union, 2019/Source: EC - Audiovisual Service

Regatul Unit, Germania și Franța ”condamnă ultimele măsuri adoptate de Iran, confirmate de Agenția Internațională pentru Energie Atomică, de a-și extinde programul nuclear”.

”Prin creșterea capacităților sale de producție de la Fordow și Natanz, cu mult peste limitele Planului comun și cuprinzător de acțiune (JCPoA), și prin accelerarea producției de uraniu îmbogățit, Iranul a făcut noi pași importanți pentru a distruge JCPoA. Este deosebit de îngrijorătoare decizia Iranului de a crește producția de uraniu îmbogățit (UHE) în instalația subterană a centralei de la Fordow. Măsura luată de Iran reprezintă o sfidare la adresa sistemului global de neproliferare. Acest pas, care implică riscuri semnificative legate de proliferare, nu are nicio justificare civilă credibilă”, reclamă cele trei state semnatare ale Planului comun și cuprinzător de acțiune într-o declarație comună

Iranul a început pentru prima oară să producă uraniu îmbogăţit la nivelul de 60%, un nivel care îl aduce mai aproape de o potenţială utilizare militară la situl său nuclear subteran din Fordow, a declarat marţi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Republica islamică intenţionează, între altele, să crească în mod semnificativ producţia de uraniu slab îmbogăţit (până la 5% sau 20%) la Fordow prin instalarea a 14 noi ”cascade” de centrifuge avansate de acelaşi tip cu cele deja existente, adică IR-6, a adăugat AIEA într-un comunicat de presă.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL2 hours ago

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg: Nimeni nu are de câștigat de pe urma unui alt război în Orientul Mijlociu. Facem apel la toate părțile să dea dovadă de reținere

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Parlamentul European se reunește într-o nouă sesiune plenară centrată pe combaterea violenței împotriva femeilor, revizuirea politicii agricole a UE și combaterea spălării banilor

NATO13 hours ago

Candidatura lui Iohannis la NATO, pe agenda convorbirii cu Erdogan. Liderul turc susține că următorul secretar general trebuie să consolideze unitatea și solidaritatea Alianței

NATO13 hours ago

Klaus Iohannis a discutat la telefon cu Recep Tayyip Erdogan despre rolul NATO în regiune și contribuția României și a Turciei la unitatea transatlantică

U.E.20 hours ago

Viktor Orban: Nu vom interveni de nicio parte a războiului ruso-ucrainean

G720 hours ago

Miniștrii de externe din G7 reafirmă ”angajamentul față de securitatea Israelului” și avertizează că sunt gata ”să adopte noi sancțiuni” contra Iranului, cerând părților să evite o escaladare

CONSILIUL EUROPEAN20 hours ago

Charles Michel răspunde la atacurile lui Trump cu cifre: Sprijinul UE pentru Ucraina, 150 de miliarde de dolari. Nu vă lăsați intimidat de Putin, că noi nu suntem

NATO20 hours ago

MApN: Încă trei avioane de luptă F-16 achiziționate de la Norvegia au aterizat în România la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii

G720 hours ago

Țările G7 se angajează să consolideze apărarea aeriană a Ucrainei și vor analiza folosirea activelor rusești înghețate în sprijinirea Kievului

ROMÂNIA20 hours ago

Sebastian Burduja: Hidroelectrica și compania emiratează Masdar încheie un parteneriat de investiții verzi de 1,5 mld. de euro în România

ROMÂNIA2 days ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA3 days ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA3 days ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA3 days ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA4 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ4 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ4 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO1 week ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

Trending