Connect with us

SUA

Șeful diplomației europene propune lansarea unui dialog transatlantic axat pe provocările Chinei la adresa SUA și UE

Published

on

© European Union 2020

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a propus luni lansarea unui dialog transatlantic UE-SUA concentrat pe relațiile cu China și ambițiile crescânde ale Beijingului la nivelul politicii globale, într-un gest care denotă o apropiere de poziții între Uniunea Europeană și Statele Unite, doi parteneri și aliați tradiționali afectați de tensiunile ultimilor ani dintre administrația Trump și liderii europeni occidentali.

“Ne-am angajat într-un dialog strategic cu Mike Pompeo cu privire la relațiile noastre și la problemele cheie de politică externă atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru Statele Unite. După cum știți – și este inutil să o subliniez, dar permiteți-mă să o fac – parteneriatul transatlantic este unul dintre pilonii cheie ai ordinii mondiale, iar întâlnirea video de astăzi a reafirmat angajamentul statelor membre ale Uniunii Europene de a continua această cooperare transatlantică strânsă. Poate că nu suntem de acord cu toate, dar angajamentul nostru pentru cooperarea transatlantică este la fel de puternic ca întotdeauna”, a spus Borrell, într-o conferință de presă ce a urmat reuniunii informale a miniștrilor de externe europeni, la care a participat și șeful diplomației americane.

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate a spus că miniștrii de externe din țările UE și omologul lor american “au făcut schimb de opinii cu privire la China și afirmarea sa din ce în ce mai mare pe mai multe fronturi”.

“Există probleme cu care ne confruntăm împreună în relația cu China și în care cooperarea strânsă este foarte importantă pentru a le aborda în comun. Aceasta include, cu siguranță, situația din Hong Kong. Am sugerat să lansăm un dialog bilateral, distinct, care să se axeze pe China și provocările pe care acțiunile și ambițiile sale le reprezintă pentru noi – Statele Unite și Uniunea Europeană“, a anunțat Borrell.

Reuniunea UE-SUA a prilejuit un dialog aprofundat pe tema cooperării transatlantice, cu accent pe modalitățile prin care poate fi exploatat întregul potențial al acesteia în dosare de actualitate, precum gestionarea efectelor pandemiei, relația cu China, Procesul de Pace în Orientul Mijlociu și Vecinătatea Estică. Cu toate acestea, anterior reuniunii, Politico Europe a notat că secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, este interesat să solicite sprijinul UE în privința confruntării dintre Washington și Beijing. “El (n.r. – Mike Pompeo) vrea să discute în principal despre China”, a spus un înalt diplomat european, citat de Politico.

Reuniunea a fost “decepţionantă”, a mărturisit pentru AFP unul dintre participanţi. Ea “nu a dus la nimic”, s-a exprimat el, sub rezerva anonimatului. “Formatul de videoconferinţă nu permite niciun dialog”, şi-a exprimat regretul acesta.

Coordonarea transatlantică în ce privește relațiile cu China a fost solicitată săptămâna trecută și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care și-a prezentat viziunea privind “NATO 2030” Acesta a nominalizat “ascensiunea Chinei” drept o provocare la adresa securității euro-atlantice și la care Alianța va trebui să se adapteze până în 2030precizând că această ascensiune “schimbă fundamental echilibrul global de putere”.

Pe de altă parte, propunerea lui Josep Borrell vine în contextul în care afirmațiile șefului diplomației europene creează polemici la nivelul dezbaterii strategice. Săptămâna trecută, după cea de-a zecea rundă de dialog strategic între Uniunea Europeană și China, acesta a spus că China este un rival sistemic al Uniunii Europene, însă că Beijingul nu reprezintă o amenințare la adresa păcii mondiale.

Anterior, la o reuniune virtuală a ambasadorilor germani care a avut loc la 25 mai, șeful diplomației europene, Josep Borrell, a dat de înțeles că Europa ar putea fi nevoită să aleagă între China și Statele Unite ca principal aliat pe scena mondială pe fondul schimbărilor geopolitice. Înaltul Reprezentant al UE a revenit însă asupra acestor afirmații, precizând că Uniunea Europeană nu trebuie să aleagă între Statele Unite și China, însă are nevoie de “autonomie strategică” pentru a-și apăra interesele.

Nu în ultimul rând, un raport al administrației Trump, realizat ca parte a planului de implementare a Strategiei de Securitate Națională, reliefează că relațiile Statele Unite-China, o “competiție strategică pe termen lung” și salută poziția UE, care definește China drept un “rival sistemic”.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

FOTO Distrugătorul american USS Roosevelt și nava USNS Yuma, în Marea Neagră pentru a demonstra angajamentul SUA față de securitatea aliaților NATO

Published

on

© Wikipedia

Distrugătorul american USS Roosevelt și nava de expediție USNS Yuma s-au aflat în perioada 14-23 septembrie în Marea Neagră, demonstrând angajamentul SUA față de securitatea maritimă a aliaților și partenerilor NATO, informează Ambasada SUA la București.

Cele două nave au efectuat operațiuni maritime de rutină și au vizitat porturile de la Marea Neagră ale Bulgariei și Ucrainei.

 

Marina SUA și alte nave NATO operează de regulă în Marea Neagră, în conformitate cu legislația internațională, care permite patrularea acestor ape pentru aproximativ două treimi din an.

Trei membri NATO – Bulgaria, România și Turcia – sunt state litorale ale Mării Negre, cu forțe proprii în regiune. De asemenea, NATO consolidează sprijinul pentru partenerii săi din regiune, Georgia și Ucraina.

În aprilie, miniștrii de externe ai NATO au convenit să efectueze mai multe exerciții la Marea Neagră cu ambele țări, precum și să intensifice eforturile comune pentru a combate războiul hibrid.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Emmanuel Macron afirmă că Franța și partenerii săi, Germania și Regatul Unit, ”nu vor face compromisuri” în respingerea sancțiunilor ONU reintroduse unilateral de SUA împotriva Iranului

Published

on

© Council of the European Union

Președintele francez, Emmanuel Macron, a precizat marți într-un discurs video înregistrat difuzat în Adunarea Generală a ONU, că Franța și aliații săi europeni, Germania și Regatul Unit, nu vor face compromisuri în ceea ce privește respingerea reintroducerii sancțiunilor ONU împotriva Iranului de către Statele Unite, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Franţa, împreună cu partenerii săi, german şi britanic, îşi va menţine exigenţa asupra aplicării depline şi integrale a acordului de la Viena din 2015″ privind dosarul nuclear iranian “şi nu va accepta încălcări comise de Iran”, a declarat liderul de la Palatul Elysee.

Acesta a completat că ”nu vom face totuși niciun compromis asupra activității unui mecanism pe care SUA (…), ieșind din acord, nu sunt în situația de a-l activa”.

Pentru că, în opinia lui Macron, ”asta ar aduce atingere unităţii Consiliului de securitate, integrităţii deciziilor sale, şi ar însemna asumarea riscului de a agrava şi mai mult tensiunile în regiune”.

Emmanuel Macron a subliniat că ”strategia presiunii maximale” decise de Donald Trump după ce a ales să-şi retragă ţara din acord în 2018, ”nu a permis până în acest stadiu stoparea activităţilor destabilizatoare ale Iranului şi nici asigurarea faptului că acesta nu poate dezvolta arma nucleară”.

Din punctul lui de vedere, ”trebuie construit în timp un cadru de acţiune util (…) respectiv capacitatea de a completa acordul din 2015”. ”Mai întâi pentru a ne asigura că pe termen lung Iranul nu va obţine niciodată arma nucleară, dar şi că vom da răspunsuri activităţilor balistice ale Iranului, dar şi destabilizărilor sale din regiune”, a adăugat şeful statului francez.

Statele Unite au reintrodus unilateral, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, sancțiunile Națiunilor Unite împotriva Iranului și au promis să îi pedepsească pe cei care le încalcă, într-un gest care riscă să sporească tensiunile internaționale.

”Astăzi (sâmbătă), Statele Unite salută revenirea la aproape toate sancţiunile ONU împotriva Republicii Islamice Iran ridicate anterior”, a declarat secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat.

Potrivit acestuia, măsurile punitive au intrat ”din nou în vigoare” sâmbătă, la orele 20.00 (duminică, 00.00 GMT).

De asemenea, Administrația Trump a specificat că va introduce un sistem de sancțiuni așa-zis secundare pentru a pedepsi orice țară sau entitate care va încălca sancțiunile ONU, cu toate că este printre singurii din lume care consideră că sunt în vigoare. Este o armă redutabilă: contravenienţii desemnaţi de Washington îşi vor vedea blocat accesul la piaţa şi sistemul financiar american.

În urma acestei decizii, miniștrii de externe ai Franței, Regatului Unit și Germaniei, dar și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, au contestat duminică dreptul Statelor Unite de a reimpune sancțiuni ONU împotriva Iranului, după ce Washingtonul a anunțat reintroducerea acestor măsuri prin activarea așa-numitului mecanism ”snapback”.

Acordul nuclear cu Iranul, din care Statele Unite s-au retras unilateral în 2018, a fost semnat în 2015 la Viena, de Grupul P5+1 din care fac parte marile puteri (China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Germania), după negocieri care au durat un deceniu.

Printre prevederile acordului se număra și obligația asumată de Iran de a permite timp de 25 de ani controale extinse ale programului său nuclear din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), în schimbul relaxării sancțiunilor internaționale.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Văduva fostului senator republican John McCain își anunță sprijinul pentru Joe Biden: “Soţul meu a trăit după un cod: mai întâi ţara”

Published

on

© Photo Collage (Facebook/ MSC)

Cindy McCain, văduva senatorului american John McCain, a devenit marţi cea mai recentă voce proeminentă din rândul republicanilor care şi-a anunţat sprijinul faţă de candidatul democrat Joe Biden în tentativa acestuia de a-l disloca pe preşedintele Donald Trump de la Casa Albă în urma alegerilor din noiembrie.

“Soţul meu John a trăit după un cod: mai întâi ţara”, a scris Cindy McCain pe Twitter.

“Noi suntem republicani, da, dar în primul rând americani. Există în această cursă un singur candidat care susţine valorile noastre ca naţiune, iar acesta este Joe Biden”, a continuat ea.

“Cindy, sunt profund onorat să am sprijinul și prietenia ta. Aceste alegeri sunt mai importante decât orice partid politic. Ne cere tuturor să ne reunim ca o singură America pentru a restabili sufletul națiunii. Împreună, o vom face”, a reacționat Biden, tot pe Twitter.

Biden, care a ajuns să aibă o lungă prietenie cu John McCain în ciuda diferenţelor lor ideologice, anunţase puţin mai devreme, în timpul unei strângeri de fonduri în mediul virtual, că Cindy McCain s-a decis să-l susţină după ce publicaţia The Atlantic a relatat că Trump i-a numit ‘rataţi’ şi ‘fraieri’ pe soldaţii americani care au murit în luptă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Trump a refuzat să comenteze pe marginea subiectului. El şi McCain au avut o istorie de animozitate după ce, în campania precedentă, Trump a denigrat serviciul militar al senatorului şi anii petrecuţi de acesta ca prizonier de război în Vietnam.

John McCain, care a reprezentat Arizona în Senatul american timp de peste trei decenii, iar în 2008 a fost candidatul republicanilor la preşedinţie, a murit de cancer cerebral în 2018. În august, peste 100 dintre foştii săi colaboratori şi-au anunţat sprijinul pentru Biden. Sondaje recente arată un avans al lui Biden în Arizona, stat care în 2016 a votat majoritar pentru Trump.

Continue Reading

Facebook

POLITICĂ9 hours ago

Klaus Iohannis avertizează: Dacă majorarea pensiilor cu 40% intră în vigoare, România va pierde 3 miliarde de euro fonduri europene. Este un scenariu de groază

PARLAMENTUL EUROPEAN10 hours ago

Deputații europeni solicită măsuri pentru reducerea decalajului digital în educație: Egalitatea de șanse trebuie să fie în centrul politicii de educație a UE

MAREA BRITANIE10 hours ago

Negociatorul-șef al UE Michel Barnier: Uniunea Europeană este hotărâtă să ajungă la un acord comercial cu Regatul Unit, dar va fi fermă

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Ministrul de externe Bogdan Aurescu, convorbire telefonică cu omologul din Arabia Saudită pentru extinderea dialogului politico-diplomatic și a relațiilor sectoriale

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

Comisia Europeană: Raportul european privind drogurile 2020 arată că infractorii amenință sănătatea și securitatea celor care trăiesc în Europa

U.E.12 hours ago

Migrație: Comisia Europeană înființează un grup de lucru însărcinat cu rezolvarea situației de pe insula elenă Lesbos

Dan Motreanu12 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu solicită CE mai multă transparență pentru comisioanele pe care le plătesc românii din străinătate atunci când transferă bani în România

INTERNAȚIONAL14 hours ago

Studiu: Un Brexit fără un acord comercial va fi de trei ori mai scump pe termen lung decât pandemia de coronavirus pentru Regatul Unit

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Ursula von der Leyen, despre noua politică de migrație și azil a UE: Reflectă un echilibru între responsabilitate și solidaritate în rândul statelor membre

JUSTIȚIE14 hours ago

Avocatul general al CJUE: Înființarea Secției Speciale în România încalcă legislația UE. Rapoartele MCV nu sunt obligatorii, dar trebuie luate în considerare

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Charles Michel, apel la liderii lumii la 75 de ani de la crearea ONU: Curajul nostru de astăzi va crea oportunități pentru ca generațiile de mâine să-și deschide aripile

ROMÂNIA7 days ago

Ludovic Orban, la începerea lucrărilor la conducta submarină Midia – MGD: Susținem investițiile în gaze naturale care pot genera dezvoltare economică și creșterea calității vieții

Dragoș Pîslaru1 week ago

Dragoș Pîslaru: România trebuie să găzduiască viitoarea agenție a UE pentru cercetări biomedicale. Nu mai putem rata o nouă ocazie

Dacian Cioloș1 week ago

Dacian Cioloș: Legătura dintre bani și valori și consolidarea resurselor proprii sunt două aspecte esențiale în reconstrucția proiectului european

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Seceta pedologică din România, menționată de Ursula von der Leyen în pledoaria pentru salvarea ”planetei noastre fragile”: Am văzut tot ce se întâmplă în jurul nostru: de la incendiile din Oregon până la culturile din România distruse de cea mai puternică secetă de zeci de ani

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisia Europeană va numi în premieră un coordonator anti-rasism care să lucreze direct cu societatea civilă și instituțiile

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Ursula von der Leyen anunță investiții de până la 20% din valoarea fondului de redresare Next Generation EU pentru a pava „calea europeană spre era digitală”

U.E.1 week ago

Grecia: Președintele Consiliului European îndeamnă statele membre să se mobilizeze pentru primirea de migranți după incendiul din tabăra Moria

U.E.2 weeks ago

Statele membre din sudul UE susțin îndemnul Franței la sancțiuni economice suplimentare împotriva Turciei

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, amendament care prevede alocarea a 10% din planurile de redresare economică ale statelor din UE pentru măsuri care vizează tinerii

Advertisement
Advertisement

Trending