Ministrul de externe al Germaniei, Heiko Maas, a blamat marți fosta administrație americană a lui Donald Trump pentru consecințele retragerii militare a SUA și a aliaților săi din Afganistan și a insistat pentru consolidarea pilonului european în cadrul NATO.
Într-un interviu acordat pentru Der Spiegel privind situația din Afganistan, șeful diplomației de la Berlin a criticat politica desfășurată de predecesorul lui Joe Biden.
“Administrația Trump a exclus nu doar guvernul afgan de la negocierile cu talibanii, ci și partenerii săi de alianță internațională. Rezultatul a fost că Statele Unite – și, prin urmare, toate celelalte trupe străine, de asemenea – ar fi trebuit să părăsească Afganistanul până la începutul lunii mai a acestui an. După schimbarea de la Casa Albă, ne-am alăturat Marii Britanii, Franței și altor aliați NATO pentru a întreba administrația Joe Biden ce se va întâmpla ca urmare a acestei decizii. Și toți partenerii erau în favoarea legării retragerii de respectarea anumitor condiții, mai degrabă decât de a respecta un calendar concret. (…) Noi ne-am imaginat retragerea SUA în mod diferit. Dar vina pentru această dezvoltare o are predecesorul lui Biden”, a afirmat Maas, citat de RFI.
În context, ministrul german a pledat pentru consolidarea pilonului european de apărare, însă a căutat să atenueze percepția privind o eventuală decuplare de SUA și aliați, vorbind despre un astfel de pilon în cadrul NATO.
“În Europa, va trebui să ne gândim la consolidarea pilonului european în NATO. Realitatea este că americanii decid multe lucruri și noi le urmăm pentru că nu suntem deloc capabili să îndeplinim misiuni internaționale dificile fără Statele Unite“, a mai spus Maas, vorbind despre eșecul misiunii din Afganistan în termenii păstrării păcii și respectării drepturilor omului în timp ce misiunea inițială – că niciun atac terorist nu va mai fi comis de acolo – fusese atinsă.
Mesajul său vine la scurt timp după ce Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, a readus în discuție tema unei armate europene.
Căderea Kabulului în mâinile talibanilor și efortul internațional haotic de evacuare arată că Europa trebuie să își dezvolte propria capacitate militară, independent de Statele Unite, a spus Borrell pentru AFP.
Consecințele imediate ale retragerii americane și aliate din Afganistan – preluarea puterii de către talibani și misiunile de evacuare a cetățenilor afgani care fug de teama unui nou regim fundamentalist – au contribuit la un val de critici, îndeosebi dinspre Marea Britanie și Germania, cu privire la decizia plecării trupelor occidentale din această țară.
De la Berlin, cancelarul Angela Merkel și ministrul apărării Annegret Kramp-Karrenbauer au reacționat în această direcție, în timp ce șeful CDU și potențialul urmaș al lui Merkel, Armin Laschet, a descris situația drept cel mai mare fiasco al NATO de la crearea sa”.
Într-o reuniune CDU cu ușile închise, cancelarul german Angela Merkel a declarat că, în opinia sa, decizia SUA de a continua retragerea a fost luată din “motive de politică internă” și că Statele Unite sunt parțial de vină. Ulterior, într-un discurs către națiune, Merkel a deplâns evoluția “amară, dramatică și terifiantă” a retragerii occidentale din Afganistan și victoria revendicată de talibani.
Germania a decis să își sporească ajutorul umanitar pentru Afganistan cu 500 de milioane de euro și continuă misiunile de evacuare a cetățenilor aliați și a personalului afgan care a sprijinit operațiile NATO.
Reuniți virtual în formatul G7, liderii principalelor democrații ale lumii au subliniat că ”Afganistanul nu trebuie să redevină niciodată un refugiu pentru terorism”, ceea ce a reprezentat obiectivul inițial al instalării prezenței americane și aliate în această țară după atacurile teroriste din 11 septembrie.