Șeful Executivului, mesaj de Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului: Femeile au mare nevoie de programe de screening și campanii de informare

Șeful Executivului, Marcel Ciolacu, pledează pentru un acces mai facil la programele de screening în rândul femeilor, în contextul în care țara noastră rămâne fruntașa Europei la numărul de decese provocate de cancere care pot fi prevenite prin profilaxie. 

Prezent la dezbaterea „Cancerul în rândul femeilor”, prim-ministrul a transmis că „femeile au mare nevoie de programe de screening, campanii de informare şi de mai multă grijă din partea noastră, a tuturor”.

„Suntem încă pe primul loc în Europa la mortalitatea prin cancer de col uterin, în timp ce în alte ţări această boală este vindecabilă. Şi asta pentru că, la noi, depistarea se face în stadii avansate de boală, iar programul de vaccinare anti-HPV a înregistrat abia în ultimii doi ani un oarecare interes şi progres. Programele de screening pentru cancerele de sân trebuie să depăşească faza de programe-pilot dacă vrem să avem cu adevărat rezultate în combaterea acestei maladii”, a precizat Marcel Ciolacu în intervenția sa, potrivit Agerpres.

„Cancerul rămâne a doua cauză principală de deces în România, după bolile cardio-vasculare, reprezentând 19% din totalul deceselor, conform Institutului Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, conform aceleiaşi surse, se estimează că până în anul 2035 numărul de îmbolnăviri de cancer în UE va creşte cu 24%, astfel că această boală va deveni prima cauză de deces.

Potrivit acestuia, Guvernul este „puternic implicat în identificarea soluţiilor şi rezolvarea problemelor” din sistemul de sănătate. 

Citiți și: Planul european de combatere a cancerului: CE recomandă statelor membre să promoveze utilizarea mai mare a vaccinurilor împotriva HPV și a hepatitei B

Citiți și: România are un nou Plan Național de Combatere a Cancerului. Programele de screening, terapiile inovative și traseul pacientului, printre principalele obiective

La 3 februarie 2021, Comisia Europeană a făcut un pas hotărât în conturarea unei Uniuni Europene a Sănătății, prin lansarea primului Plan European de Combatere a Cancerului, cu o finanțare de 4,1 miliarde de euro. Obiectivul asumat de Comisia Europeană de a lupta cu această maladie și de a ajuta în mod echitabil fiecare pacient al UE, indiferent de statul membru din care provine, fiecare Guvern național trebuie să se implice în efortul comun european de a oferi șanse egale de supraviețuire pacienților oncologici. Acest efort se transpune prin realizarea unor Planuri Naționale de Combatere a Cancerului, care să fie elaborate în baza obiectivelor europene.

De această dată, România nu a întârziat să își asume elaborarea unui nou Plan Național updatat noului context european. Astfel, în aprilie 2021, Parlamentul României a decis constituirea unui grup de lucru pentru realizarea unui Plan Național de Combatere a Cancerului, care să corespundă cu adevărat nevoilor pacienților oncologici din țara noastră și care să îmbunătățească poziționarea României în clasamentele UE privind mortalitatea, programele de screening sau accesul la medicație inovativă. În România, ultimul Plan Național de Control al Cancerului a fost realizat în 2016, iar statisticile actuale au indicat nevoia urgentă de actualizare a documentului și includerea Oncologiei, ca domeniu prioritar, în Strategia Națională de Sănătate 2021- 2027.

S-a constituit la nivelul Parlamentului Grupul de lucru pentru realizarea Planului Național de Combatere a Cancerului și bineînteles, o Comisie tehnică, având ca obiectiv principal realizarea unui traseu bine stabilit și standardizat al pacientului între diversele paliere de îngrijiri pentru un abord multidisciplinar, integrat al cancerului. Coordonator științific al Planului fost Prof. univ. dr.Patriciu Achimaș-Cadariu (Camera Deputaților) și coordonatorul Tehnica fost Conf. univ. dr. Constantin Dina (Ministerul Sănătății).

Pentru ca acest obiectiv să fie atins, au fost statuate 11 obiective generale și 7 obiective specifice:

Obiectivele generale:

  1. Introducerea terapiilor inovative
  2. Servicii de psiho-oncologie și construcție
  3. Realizarea unei strategii naționale de promovare a conceptelor de prevenția a bolilor netransmisibile
  4. Realizarea unei rețele interconectate la nivel național și sistemele de conectare în rețea ale UE
  5. Măsurarea factorilor de risc asociați cu apariția cancerului
  6. Realizarea unui registru național de cancer funcțional, cu subregistre pentru toate localizările
  7. Paliația
  8. Actualizarea periodică a ghidurilor de practică medicală și a protocoalelor terapeutice
  9. Traseul pacientului oncologic
  10. Tumor board
  11. Medicină personalizată 

Obiective specifice: 

  1. Localizarea colo-rectală
  2. Localizarea sân
  3. Localizarea col uterin
  4. Localizarea bronhopulmonară
  5. Localizarea prostată
  6. Hemopatii maligne
  7. Tumori pediatrice

Citiți și: INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare