Connect with us

U.E.

Șeful opoziției germane s-a întâlnit la Kiev cu Volodimir Zelenski înaintea cancelarului Scholz: Situaţia din Ucraina ”nu se poate vedea doar la televizor”

Published

on

© Friedrich Merz/ Twitter

Friedrich Merz, liderul partidului conservator german de opoziție, s-a întâlnit marți la Kiev cu președintele Volodimir Zelenski, fapt ce crește presiunea asupra cancelarului Olaf Scholz, care încă nu a efectuat o vizită în capitala Ucrainei, în pofida unei invitații în acest sens din partea autorităților ucrainene, potrivit AFP, citat de Agerpres.

”Mulţumesc foarte mult, dragă Zelenski, pentru primirea călduroasă şi calitatea excepţională a atmosferei şi a conţinutului discuţiei. Germania este de partea Ucrainei şi a poporului său curajos”, a postat pe Twitter şeful Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul fostului cancelar Angela Merkel.

Acesta și-a exprimat recunoștința pentru faptul că a avut ocazia să vorbească ”cu reprezentanții acestei țări, cu președintele parlamentului, care m-a invitat, dar și cu premierul și președintele Republicii și, în cele din urmă, cu primarul acestui oraș”.

Deplasarea sa a fost planificată în ultimul moment și vine la mai puțin de o săptămână după ce Parlamentul german a aprobat, cu o largă majoritate, o rezoluţie în favoarea livrării de armament greu destinat Ucrainei, care să ajute forţele Kievului să facă faţă atacurilor armatei ruse, după mai bine de două luni de la invazia Ucrainei de către Rusia.

Citiți și:
Ministrul ucrainean de externe cere Germaniei să iasă din ”somnambulismul” practicat în relația cu Rusia: ”Ucraina şi Europa au nevoie de un leadership german acum, nu peste câţiva ani”
Ucraina cere UE un embargo asupra petrolului rusesc și pledează pentru ”decizii vizionare” din partea Germaniei

Situaţia din Ucraina ”nu se poate vedea doar la televizor, trebuie să o fi văzut pentru a înţelege întreaga tragedie a unor astfel de atacuri” comise de forţele ruse, a afirmat el, un reproş voalat la adresa cancelarului german, presat de mai multe săptămâni să meargă în Ucraina.

Cancelarul German, Olaf Scholz, a refuzat până acum să efectueze o vizită la Kiev, decizie care are legătură, în parte, cu refuzul autorităților ucrainene de a-l primi pe președintele german, Frank-Walter Steinmeier, arătându-și astfel indignarea față de poziția blândă adoptată în trecut de oficialul german față de Vladimir Putin.

Steinmeier este identificat cu deceniile de politică de apropiere a Berlinului de Moscova, printre rezultatele căreia se numără dependenţa actuală de Rusia în plan energetic.

Într-un exercițiu de sinceritate la începutul lunii aprilie, acesta a recunoscut să a făcut o greșeală să se agațe de proiectul Nord Stream 2.

”Faptul că ne-am agățat de Nord Stream 2 a fost în mod clar o greșeală. Ne-am agățat de poduri în care Rusia nu mai credea și asupra cărora partenerii noștri ne-au avertizat”, a declarat Steinmeier, social-democrat și fost ministru de externe în timpul cancelarului Angela Merkel.

Timp de ani de zile, Statele Unite și aliați ai Germaniei au atras atenția asupra Germaniei cu privire la acest proiect, susținând că ar fi periculos pentru Ucraina și că i-ar trimite un semnal greșit președintelui rus, Vladimir Putin, mai ales că acesta a încălcat dreptul internațional prin anexarea ilegală a Peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014.

Doar că Angela Merkel și-a menținut poziția până la finalul mandatului său de cancelar german, argumentând că Nord Stream 2 este un proiect comercial și că nu are nimic de-a face cu politica.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

ROMÂNIA

Incendii de vegetație | IGSU: Cei 77 de pompieri români și-au încheiat misiunea în Franța

Published

on

© IGSU - Facebook

Misiunea specială a pompierilor români în Franța, pentru stingerea incendiilor, s-a încheiat astăzi, 19 august. 

Timp de o săptămână, 77 salvatori au participat la misiuni de stingere a incendiilor în sud-vestul Franței, în condiții meteorologice deosebite. Misiunile modulului RO-GFFF-V au constat în identificarea și lichidarea focarelor ascunse, precum și protejarea locuințelor aflate în vecinătate, de posibile alte focare existente, anunță IGSU într-o postare pe pagina de Facebook

Eforturile pompierilor militari români au fost susținute de implicarea extraordinară a autorităților și a voluntarilor din Franța care, în toată această perioadă, au dovedit solidaritate în lupta pentru stingerea incendiilor înregistrate în țara gazdă. Ajutorul pe care România l-a acordat autorităților franceze a fost în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Franceze prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

O parte a modulului va reveni în țară astăzi, cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naționale, iar ceilalți salvatori, împreună cu tehnica de intervenție, vor ajunge în țară pe cale terestră.

Citiți și: România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

Continue Reading

U.E.

Eurostat: În 2021, statele membre au importat 173.400 de tone de miere naturală din afara UE, în valoare de 405,9 mil. euro

Published

on

© Calea Europeana - Zaim diana

Pentru a marca Ziua mondială a albinelor, Eurostat a publicat o noua statistică pentru a evidenția cele mai recente date privind comerțul internațional cu miere.

În 2021, statele membre ale UE au importat 173.400 de tone de miere naturală din țări din afara UE, în valoare de 405,9 milioane de euro. În schimb, în 2021, doar 25.500 de tone au fost exportate de către statele membre ale UE în afara UE. Aceste exporturi au avut o valoare de 146,6 milioane de euro.

Comparativ cu 2016, importurile de miere din afara UE au crescut cu 7% în greutate, în timp ce exporturile UE către țările din afara UE au scăzut cu 10%.

Continue Reading

SUA

Statele Unite vor livra gratis Republicii Cehe opt elicoptere militare Bell

Published

on

FOTO: bellhelicopter.com

SUA vor livra gratis Republicii Cehe opt elicoptere militare Bell, a anunţat ambasada Statelor Unite la Praga, ministrul ceh al apărării considerând că aceasta este o recunoaştere a ajutorului ceh pentru Ucraina, transmite vineri Reuters, citat de Agerpres.

Astfel, Republica Cehă va primi 6 elicoptere de atac Viper AH-1Z şi două elicoptere utilitare Venom UH-1Y.

Cehia doreşte să-şi modernizeze rapid armata, înlocuind echipamente din dotare care datează din perioada sovietică, inclusiv elicoptere.

„Se vede că poziţia noastră clară şi neclintită de la începerea invaziei ruse în Ucraina este răsplătită. Nu doar că am obţinut respectul aliaţilor noştri ca urmare a eforturilor noastre de a ajuta Ucraina, dar am primit şi sprijinul lor pentru modernizarea armatei noastre”, a declarat ministrul apărării ceh Jana Cernohova pentru cotidianul Hospodarske Noviny.

Citiți și: SUA pregătesc un nou ajutor militar de aproximativ 800 milioane de dolari pentru Ucraina

La 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Pentru a se putea apăra, Ucraina se bazează în prezent mai ales pe livrările de armament greu dinspre Occident. 

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA5 days ago

Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: Din 2023, vom face un efort pentru a crește bugetul Apărării de la 2% din PIB la 2,5%

ROMÂNIA1 week ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA2 weeks ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.3 weeks ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA3 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

Team2Share

Trending