Serghei Lavrov: Rusia este deschisă restabilirii relațiilor cu UE, mingea este în terenul partenerilor europeni

Rusia nu a fost inițiatorul deteriorării relațiilor cu Uniunea Europeană (UE), însă este gata să lucreze la restabilirea lor, a declarat joi ministrul de externe rus Serghei Lavrov, la finalul consultărilor avute la Moscova cu omologul său belgian Didier Reynders, informează agenția de presă TASS, potrivit Agerpres.

rp_serghei-lavrov-300x203.jpg‘Nu noi am inițiat înghețarea relațiilor, vom fi deschiși reluării lor imediat ce importanța acestui lucru va fi conștientizată de partenerii noștri europeni’, a spus șeful diplomației ruse.

Potrivit lui Lavrov, după inițierea sancțiunilor ‘Bruxellesul a întrerupt toate contactele ce au fost structurate timp de mulți ani, contacte care permiteau menținerea unui dialog regulat și bazat pe încredere, ridicarea la momentul oportun a unor probleme ce apăreau și rezolvarea lor în timp util’.

‘Bruxellesul a renunțat la desfășurarea de summituri’, a precizat Lavrov, subliniind că ‘deja de mai mulți ani, mult înainte de Ucraina, Bruxellesul nu desfășoară cu Rusia Consiliul permanent de parteneriat, care presupune o analiză a întregului complex de relații dintre Rusia și UE’. ‘Bruxellesul a înghețat toate dialogurile aplicate pe domenii’, a subliniat Serghei Lavrov.

În acest context, Lavrov a anunțat că, în timpul vizitei pe care a avut-o în ianuarie la Moscova, vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a formulat ideea restabilirii cel puțin a dialogului energetic dintre Rusia și UE. ‘Noi ne-am exprimat acordul. Însă lucrurile nu au mers mai departe de această declarație. Așteptăm pași concreți’, a conchis șeful diplomației ruse.

 

.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare