Connect with us

FONDURI EUROPENE

Shirin Wheeler: Acordul de parteneriat România – CE ar putea fi adoptat până la începutul toamnei

Published

on

Acordul de Parteneriat cu România ar putea fi adoptat de Comisia Europeană la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie, a declarat joi Shirin Wheeler, purtător de cuvânt al comisarului pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, potrivit Agerpres.

EU FlagDna Wheeler a declarat pentru Agerpres că nu este niciun pericol în privința adoptării Acordului de Parteneriat cu România, că nu există niciun risc de suspendare a fondurilor, că dialogul dintre țara noastră și CE nu s-a bazat niciodată pe critici, ci pe sugestii, manieră de lucru ce demonstrează buna cooperare dintre miniștrii români și reprezentanții de la Bruxelles. Aceasta a atras atenția că nu doar actualul guvern trebuie să ducă greul acestui proiect național de o deosebită importanță pentru cetățenii români, ci toate partidele politice.

“Așteptăm să primim răspunsul autorităților române în aceste zile cu însușirea observațiilor Comisiei și, așa cum am făcut și până acum, toate compartimentele Comisiei vor studia aceste răspunsuri. Este posibil să facem unele sugestii în continuare, nu critici, ci sugestii minore. Adoptarea acordului de parteneriat este posibilă la sfârșitul verii sau la începutul toamnei”, a declarat Shirin Wheeler pentru AGERPRES.

Aceasta a negat că ar exista vreun risc de suspendare a fondurilor. “Nu, în România nu există în acest moment nicio întrerupere, nu avem întreruperi sau suspendări de programe sau plăți. (…) chiar dacă au fost întreruperi în trecut, aceasta nu înseamnă că România a pierdut acei bani. În concluzie, nu există întreruperi și nici suspendări ale programelor în această perioadă și aceasta arată că sistemul funcționează bine”, a subliniat Shirin Wheeler.

Ea a precizat că nu există un termen limită pentru finalizarea acordului de parteneriat, calitatea fiind importantă, nu viteza de finalizare a documentului.

“Nu este un deadline. Negociem de ceva timp pe marginea acestui acord de parteneriat și acesta este un lucru bun. Facem același lucru cu toate statele membre, cu toate cele 28 de state membre, avem o procedură pe care o punem în aplicare, nu este diferită aceasta procedură pentru România. Observațiile fac parte din această procedură. Trimitem observațiile și primim înapoi răspunsul României și, repet, nu numai cu România, cu toate statele membre procedăm la fel. Subliniez că facem acest lucru împreună cu autoritățile române, nu împotriva lor. Acesta este un lucru important pe care trebuie să-l știm. Și, în cursul acestui dialog bilateral, Comisia nu a respins nimic niciodată, ci putem vorbi de variante de lucru îmbunătățite și chiar progrese care împreună produc un document de calitate. În opinia noastră calitatea este prioritară, nu viteza”, a arătat Shirin Wheeler.

Potrivit acesteia, există un dialog constant și zilnic între Comisia Europeană și reprezentanții guvernului României. “A fost un dialog constant și nu Comisia le-a spus ce să facă. Și nu a existat niciun conflict pe tema priorităților, pentru că noi credem că acordul de parteneriat trebuie să reflecte nevoile unei țări și ceea ce țara dorește să dezvolte. Dar, în același timp, noi am dorit doar să clarificăm prin ce instrumente facem acest lucru. A fost un dialog, noi nu am impus nimic”, a precizat Shirin Wheeler.

Nu în ultimul rând, ea a subliniat că, în toate statele membre, acordurile de parteneriat sunt de interes strategic, iar ele nu trebuie să reflecte doar dialogul dintre guvern și Comisie, ci să existe aceeași implicare și din partea partidelor politice, ONG-uri, autorități locale, sindicate. “Iată de ce se numește acord de parteneriat. Iată de ce Comisia nu a impus nimic, acordul de parteneriat trebuie să reflecte dezvoltarea la nivel național, susținerea la nivel național pentru dezvoltarea țării, ca să atingem împreună obiectivele europene “, a subliniat Shirin Wheeler.

 

 

.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FONDURI EUROPENE

O nouă finanțare europeană în valoare de 116,1 milioane de EURO pentru îmbunătățirea vieții europenilor

Published

on

Foto: Calea Europeană © Zaim Diana

UE investește 116,1 milioane de euro pentru a îmbunătăți calitatea vieții europenilor, potrivit comunicatului oficial remis Calea Europeană.

Noua finanțare a programului LIFE va oferi mai mult de 3,2 miliarde de euro pentru a sprijini suplimentar 12 proiecte de mediu și probleme climatice pe scară largă pentru a sprijini tranziția Europei către o economie circulară cu emisii reduse de carbon.

Comisia Europeană a anunțat pe 15 februarie o investiție de 116,1 milioane de euro pentru cele mai recente proiecte integrate care vor fi finanțate în cadrul programului LIFE pentru mediul înconjurător și acțiunea privind clima. Finanțarea va sprijini proiecte în 10 state membre: Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Italia, Portugalia și Slovenia.

Proiectele integrate îmbunătățesc calitatea vieții cetățenilor, ajutând statele membre să se conformeze legislației UE în cinci domenii: natură, apă, aer, atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la schimbările climatice. Acestea sprijină planurile necesare pentru punerea în aplicare a legislației privind mediul și clima în mod coordonat și pe o scară teritorială largă.

Cele 12 proiecte selectate au un buget total de 215,5 milioane de euro, dintre care 116,1 milioane de euro au fost cofinanțate de UE. Finanțarea UE va mobiliza investiții care vor conduce la o sumă suplimentară de 3,2 miliarde de euro, deoarece statele membre pot utiliza și alte surse de finanțare UE, inclusiv fondurile agricole, regionale și structurale, Orizont 2020, precum și fondurile naționale și investițiile din sectorul privat.

 

 

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

Ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb: Salut aprobarea de către Comisia Europeană a proiectului pentru construcția liniei de metrou M6 București – Aeroportul Henri Coandă

Published

on

Ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb a salutat miercuri aprobarea de către Comisia Europeană a finanțării Magistralei 6 de metrou 1 Mai – Aeroportul Henri Coandă, după ce comisarul Corina Crețu a aprobat acordarea de fonduri europene de peste jumătate miliard de euro pentru construcția magistralei de metrou până la Aeroportul Otopeni.

”Salut aprobarea de către Comisia Europeană a proiectului pentru construcția liniei de metrou M6 București – Aeroportul Henri Coandă, atât de așteptat de bucureșteni. Este încununarea unei munci de peste 2 ani a colegilor mei care gestionează Programul Operațional Infrastructură Mare, a experților Metrorex și Ministerului Transporturilor, precum și a partenerilor noștri de la Comisia Europeană, cărora le mulțumesc. Așteptăm de la Metrorex demararea lucrărilor pentru acest proiect de mare importanță pentru creșterea mobilității la nivelul municipiului București și județului Ilfov. Magistrala 6 de metrou este un prim pas pentru dezvoltarea infrastructurii Aeroportului Henri Coandă”, a declarat Plumb, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Proiectul, în valoare totală de 1,391 miliarde euro (inclusiv TVA), vizează lucrările aferente secțiunii dintre stațiile 1 Mai și Aeroportul Henri Coandă, în lungime de 14,2 km. Vor fi finanțate, de asemenea, lucrările pentru 12 stații de metrou și 12 trenuri de călători.

Finanțarea aprobată din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 este de 608,97 milioane euro (fără TVA).

Contribuția Comisiei Europene, prin Fondul de Coeziune, reprezintă 517,63 milioane euro.

 

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Avertismentul lui Klaus Iohannis pentru Guvern: ”Fondurile europene au rămas, din nou, pe post de Cenușăreasă”

Published

on

Președintele Klaus Iohannis a criticat marți, în contextul participării sale la o recepție organizată de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, stadiul absorbției fondurilor europene din actuala perioadă de programare 2014-2020, comparând această situația cu ”Cenușăreasa”.

Nevoile de dezvoltare ale economiei, în direcții esențiale precum modernizarea și dezvoltarea infrastructurii, necesită alocări importante în sfera investițiilor publice. Deși s-a promis că 2018 va fi anul investițiilor, ceea ce s-a obținut se numește inflație, importuri și adâncirea unor dezechilibre macroeconomice, precum deficitul comercial și cel de cont curent (…) Fondurile europene au rămas, din nou, pe post de «Cenușăreasă». Guvernul a absorbit cu circa 20% mai puțin decât propria țintă asumată, neglijând investiții absolut necesare dezvoltării”, a declarat Iohannis.

Precizările șefului statului vin în contextul în care România trebuie să ofere și o orientare generală cu privire la noul Cadru Financiar Multianual 2021-2027, unde țara noastră ar urma să aibă alocat un buget de aproximativ 31 miliarde de euro pentru politica de coeziune, cu 8% mai mult decât în prezent.

Pe de altă parte, potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene publicate la începutul lunii ianuarie, România a ajuns la o absorbție de 26% a fondurilor europene, aproape de media Uniunii Europene, care este de 27%.

În context, ministrul de resort Rovana Plumb preciza că rata de absorbție trebuie calculată începând cu anul 2017, până în acea perioadă nivelul de absorbție fiind la 0%.

Reamintim că o serie de critici în această privință au venit și din partea comisarului european pentru politică regională, Corina Crețu, în ceea ce privește discuția construcției spitalelor regionale prin parteneriat public-privat, în condițiile în care România are alocate fonduri europene cu această destinație.

De asemenea, Corina Crețu avertiza autoritățile române la finalul anului trecut asupra unui risc de decomitere de 830 de milioane de euro la nivelul Programului Operaţional Regional, subliniind în repetate rânduri nevoia de a depune proiecte care să acopere această sumă până la 31 decembrie 2018.

 

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending