Connect with us

Siegfried Mureșan

Siegfried Mureșan, după primele negocieri privind Bugetul UE 2024:  Parlamentul European nu acceptă tăieri bugetare fiindcă avem nevoie de finanțare pentru prioritățile noi și pentru situații neprevăzute

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Parlamentul European nu acceptă tăieri bugetare fiindcă avem nevoie de finanțare pentru prioritățile noi și pentru situații neprevăzute, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL, PPE), negociator-șef pentru bugetul UE 2024, după primele negocieri interinstituționale, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

„Am reprezentat astăzi Parlamentul European la primele negocieri în format «trialog» cu Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană după publicarea Proiectului de buget al Uniunii Europene pentru 2024. Propunerea de buget, în valoare de aproximativ 190 miliarde de euro, cuprinde fonduri suficiente pentru a finanța prioritățile curente, tradiționale, ale Uniunii, precum Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, din care România primește majoritatea fondurilor europene nerambursabile și care vor fi foarte importante pentru țara noastră anul următor. Cu toate acestea, proiectul de buget nu oferă suficiente fonduri pentru noile priorități ale Uniunii Europene, cauzate de războiul declanșat de Rusia la granițele noastre, precum întărirea siguranței în interiorul statelor membre, sprijinirea Ucrainei și a Republicii Moldova și întărirea economiei.  În același timp, nu avem suficientă flexibilitate în buget pentru a reacționa în situații neprevăzute, cum a fost cazul anul trecut, odată cu invazia Rusiei în Ucraina.”, explică eurodeputatul Siegfried Mureșan.

Din acest motiv, negociatorul-șef al Parlamentului European în acest dosar precizează că a criticat în negocierile de astăzi decizia Consiliului de a propune noi tăieri bugetare care ar face ca Bugetul UE să fie și mai puțin capabil de a reacționa în fața unor noi situații neprevăzute. 

„Poziția mea, ca negociator-șef al Parlamentului European, este că bugetul UE de anul viitor are nevoie de creșteri de alocări, nu de tăieri. Tocmai de aceea, este prioritar să revizuim Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027, având la bază propunerea de revizuire înaintată de Comisie în 20 iunie 2023”, declară Siegfried Mureșan.

Eurodeputatul mai spune că „cel care decide limitele până la care putem crește bugetele anuale este Cadrul Financiar Multianual”  Astfel, obiectivul său „este ca revizuirea CFM să aibă loc până la finalul anului, tocmai pentru ca Bugetul UE 2024 să poată cuprinde suficiente resurse prin care să răspundem nevoilor oamenilor.”

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Siegfried Mureșan

Siegfried Mureșan: Suntem pregătiți să spunem oamenilor de ce calea europeană este singura șansă de dezvoltare pentru România în contextul alegerilor prezidențiale din acest an

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, a subliniat, într-un scurt mesaj pe Facebook, importanța alegerilor prezidențiale din acest an pentru direcția viitoare a României în contextul amenințării reprezentate de extremism și a transmis, totodată, că liberalii vor explica românilor motivul pentru care calea europeană este singura șansă de dezvoltare a țării.

„Alegerile prezidențiale din acest an sunt esențiale pentru direcția României în anii următori. După alegerile din 24 noiembrie, suntem cu toții conștienți de pericolul pe care extremismul îl reprezintă. Noi, Partidul Național Liberal, suntem pregătiți să spunem oamenilor de ce calea europeană este singura șansă de dezvoltare pentru România”, a scris eurodeputatul pe pagina sa de Facebook.

Curtea Constituțională a României a anulat la data de 6 decembrie 2024, printr-o decizie în unanimitate a celor nouă judecători constituționali, întregul proces electoral privind alegerea președintelui țării.

În motivarea care a stat la baza deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, CCR a indicat că procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”.

Curtea Constituţională a mai susţine că, în cadrul alegerilor prezidenţiale, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformaţi prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia Călin Georgescu a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral şi prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media.

În prezenta cauză, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformaţi prin intermediul unei campanii electorale, în cadrul căreia unul dintre candidaţi a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral şi prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media. Manipularea votului a fost cu atât mai evidentă cu cât materialele electorale de promovare a unui candidat nu au purtat însemnele specifice publicităţii electorale conform Legii nr.370/2004. În plus, candidatul a beneficiat şi de un tratament preferenţial pe platformele de social-media, ceea ce a avut ca efect denaturarea manifestării de voinţă a alegătorilor”, s-a arătat în motivarea CCR.

Decizia CCR a venit după mai multe sesizări, inclusiv din partea Calea Europeană, și după ce președintele Klaus Iohannis a decis să desecretizeze documentele din cadrul ședinței CSAT din 28 noiembrie care au arătat că „au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral” din România.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

PE a adoptat rezoluția co-semnată de negociatorul-șef pentru viitorul CFM, Siegfried Mureșan, privind sprijinirea persoanelor afectate de inundații în România și Europa de Est

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentul European și negociatorul-șef al instituției privind viitorul Cadru Financiar Multianual, a anunțat pe Facebook că Parlamentul a votat o rezoluție care prevede sprijin financiar și tehnic pentru țările afectate de inundații, inclusiv România. Mureșan a co-semnat această rezoluție și a subliniat importanța unui răspuns rapid din partea Uniunii Europene.

„Uniunea Europeană va acorda sprijin financiar și tehnic țărilor afectate. Noi, Parlamentul European, cerem Comisiei Europene ca acest ajutor să vină imediat”, a subliniat europarlamentarul.

Rezoluția prevede sprijin pentru acoperirea cheltuielilor cu adăposturile, refacerea infrastructurii de electricitate, telecomunicații și drumuri, afectate de inundații. De asemenea, Mureșan a subliniat că, pe termen lung, va fi necesară flexibilizarea bugetului multianual al UE pentru a aloca fonduri mai rapid în cazul unor situații neprevăzute.

„Ca negociator-șef al Parlamentului European pentru viitorul Buget multianual al Uniunii Europene, am insistat să includem acest lucru în rezoluție și va fi una dintre prioritățile mele în negocierile bugetare”, a adăugat Mureșan.

El a mai afirmat că este crucial să se investească în prevenirea inundațiilor, inclusiv prin construirea de diguri și luarea de măsuri pentru reducerea efectelor schimbărilor climatice.

Potrivit eurodeputatului, Comisia Europeană trebuie să aplice rapid măsurile de sprijin pe termen scurt, iar pentru măsurile pe termen lung, se va lucra la modificarea legislației europene, inclusiv prin reformarea bugetului multianual al Uniunii Europene.

Continue Reading

Siegfried Mureșan

Siegfried Mureșan solicită creșterea bugetului pentru Parchetul European cu 30 milioane de euro

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Eurodeputatul PNL/PPE Siegfried Mureșan, negociator-șef pentru viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene, a anunțat că a depus un amendament la proiectul de buget al UE pentru 2025 prin care solicită o creștere de 30 de milioane de euro a alocărilor pentru Parchetul European (EPPO), condus de Laura-Codruța Kövesi.

„Avem la dispoziție cea mai mare sumă de bani pe care Uniunea Europeană ne-a pus-o la dispoziție vreodată pentru investiții și reforme. Ca atare, trebuie să ne asigurăm că banii aceștia sunt bine utilizați și nu sunt risipiți, nu sunt fraudați. De aceea, trebuie să oferim suficiente resurse Parchetului European de a investiga și de a sancționa orice posibile nereguli”, a declarat Mureșan, într-un mesaj pe Facebook.

 

În contextul în care bugetul multianual al Uniunii Europene depășește 1,3 trilioane de euro, Siegfried Mureșan subliniază importanța protejării fondurilor europene și asigurării unei utilizări eficiente a banilor cetățenilor în următorii 10 ani. „Obiectivul meu este să folosim banii oamenilor cât mai eficient și în următorii 10 ani. Astfel, trebuie să asigurăm din timp și într-un mod predictibil resurse suficiente Parchetului European pentru a investiga posibilele fraude și de a proteja banii oamenilor”, a adăugat eurodeputatul.

Bugetul Uniunii Europene pentru 2025 urmează să fie negociat de Parlamentul European cu Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană, cu obiectivul de a fi adoptat până la finalul anului.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA6 hours ago

Klaus Iohannis evocă “acțiunile subversive ale Rusiei în România” în mesajul marcării a 35 de ani de la înființarea SIE: Informările și semnalele transmise au asigurat fundamentarea deciziilor importante ale statului român

U.E.8 hours ago

UE: Prin noile modificări legislative, Georgia marchează un regres grav în parcursul său democratic

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Țările baltice s-au deconectat definitiv de la rețeaua electrică a Rusiei. Kallas: O victorie pentru unitatea europeană

INTERNAȚIONAL13 hours ago

Pete Hagseth efectuează prima sa vizită în Europa în calitate de șef al Pentagonului. Ce planuri are în Germania, Belgia și Polonia

PARLAMENTUL EUROPEAN14 hours ago

Eurodeputatul Siegfried Mureșan, despre bugetul UE post-2027: Să fie mai flexibil, transparent și cu mai puțină birocrație

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Colegiul comisarilor europeni, vizită în Gdańsk (Polonia). Von der Leyen: Este nevoie să integrăm securitatea în fiecare politică și acțiune europeană 

INTERNAȚIONAL15 hours ago

România, alături de alte 11 țări, solicită statelor G7 să ia măsuri suplimentare pentru a reduce veniturile obținute de Rusia din energie

ROMÂNIA1 day ago

Marcel Ciolacu, discuții cu FMI: Valorificăm fereastra de oportunitate investițională și de reformă prin PNRR, convergentă obiectivului de aderare la OCDE în 2026

INTERNAȚIONAL1 day ago

Premierul britanic și omologul său olandez au discutat despre cooperarea împotriva crimei organizate și a migrației ilegale

U.E.1 day ago

Cancelarul german Olaf Scholz respinge „complet” planul lui Trump pentru Gaza: Nu este corect

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

POLITICĂ6 days ago

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD: Avem nevoie să ne apărăm și să ne respectăm condiția de țară a UE, a NATO, a parteneriatului strategic cu Statele Unite

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul a adoptat Bugetul pentru 2025. Ministrul Tánczos Barna: Prin acest buget, punem bazele unei noi viziuni prin care rezolvăm probleme structurale și consolidăm creșterea economică cu ajutorul fondurilor UE

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Belgiei, discurs la Universitatea Harvard din SUA: Rusia a intervenit în alegerile din România, denunțăm asta!

U.E.1 week ago

Giganții europeni mută în cursa tehnologică globală: Vodafone a efectuat primul apel video în spațiu din lume dintr-o zonă fără acoperire, folosind un smartphone și sateliți comerciali

COMISIA EUROPEANA1 week ago

“Este timpul să repornim motorul inovării din Europa”: Comisia von der Leyen a lansat Busola competitivității, axată pe inovare, decarbonizare, securitate, simplificare, piața unică, finanțare și competențe

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

PE marchează Ziua Internațională a Comemorării Holocaustului printr-o ședință solemnă dedicată celor șase milioane de victime. Povestea violoncelistului Pál Hermann, ucis de naziști, a răsunat în hemiciclu

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

În fața Curții de Justiție a UE, Ursula von der Leyen se angajează să exploreze noi căi pentru a proteja tratatele și valorile atemporale ale Uniunii într-o lume aflată în schimbare

ROMÂNIA2 weeks ago

MNIR, detalii despre furtul artefactelor din tezaurul dacic: Jaful nu este comun, fiind primul incident din Europa în care s-a folosit explozibil în cazul unui muzeu

Trending