Siegfried Mureșan: Guvernul liberal a reușit deblocarea cofinanțării de la UE pentru începerea construcției celor trei spitale regionale

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, vicepreședintele PPE și al familiei popularilor europeni din Legislativul European, a anunțat că Executivul European a aprobat cofinanțarea cu fonduri europene a tuturor celor 3 spitale regionale de la Cluj-Napoca, Iași și Craiova.

Potrivit deputatului european, acest lucru a fost posibil „în doar 6 luni de guvernare”: „Partidul Național Liberal a reușit deblocarea acestor proiecte extrem de importante pentru România și a semnat contractele privind construcția celor 3 spitale regionale”, a mai adăugat acesta în mesajul postat pe pagina de Facebook.

De asemenea, Siegfried Mureșan a explicat că cele trei spitale vor fi realizate din fonduri europene aferente exercițiului financiar 2014 – 2020: ”La doar câteva luni distanță de la semnarea contractelor, Comisia Europeană aprobă în mod oficial cofinanțarea din fonduri europene aferente exercițiului financiar 2014 – 2020 a celor 3 spitale regionale, după cum anunță astăzi Ministerul Lucrărilor Publice.”

Liberalul subliniază că aceste finanțări au fost puse la dispoziția autorităților din România încă din anul 2014, însă guvernele anterioare nuau reușit să semneze aceste contracte: „Comisia Europeană ne pusese la dispoziție încă din 2014 aceste fonduri europene pentru construcția spitalelor regionale. Din păcate, timp de 6 ani, 2014 – 2019, guvernele anterioare nu au reușit să semneze contractele de finanțare pentru spitalele regionale și să demareze construcția lor.”

”E timpul să recuperăm toate întârzierile”, a conchis Siegfried într-o notă optimistă.


Comisia Europeană, prin Serviciul de sprijin al reformei structurale (SRSS), participă în mod activ la pregătirea proiectării și construcției în România a celor trei spritale de urgență, în speță la Iași, Cluj și Craiova.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare