Siegfried Mureșan: Planul REPowerEU, din care România primește 1,39 mld. de euro pentru a depăși criza energetică, a fost aprobat în comisiile de specialitate ale PE

Planul REPowerEU – din care România primește 1,39 miliarde de euro pentru a depăși criza energetică – a fost aprobat în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, a anunțat vicepreședintele grupului PPE, eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan.

„Tocmai am aprobat, în Comisia pentru bugete și în Comisia pentru afaceri economice și monetare din Parlamentul European, forma finală a Planului european „REPowerEU” de reducere a dependenței energetice față de Federația Rusă. Planul a fost adoptat cu largă majoritate, cu 69 voturi „pentru”, 6 „împotrivă” și 3 abțineri. Țara noastră va primi 1,39 de miliarde de euro din acești bani pentru investiții în eficiența energetică și îmbunătățirea infrastructurii din domeniu. Acești bani sunt fonduri noi, în plus față de cele 30 de miliarde de euro pe care țara noastră le primește deja pentru Planul Național de Redresare și Reziliență din Mecanismul European de Redresare și Reziliență”, scrie Siegfried Mureșan într-o postare pe Facebook.

REPowerEU va ajuta, de asemenea, consumatorii vulnerabili și întreprinderile care au cel mai mult de suferit de pe urma scumpirilor facturilor la energie, mai spune acesta.

În calitate de co-raportor al Parlamentului European pe acest dosar, Siegfried Mureșan a promis anul trecut că vom depune eforturi pentru ca acest instrument de sprijin să intre în vigoare cât mai repede, la începutul anului 2023.

„Mă bucur că ne-am ținut de promisiune. După votul de astăzi, urmează votul final în februarie în plenul Parlamentului European, apoi Planul REPowerEU intră în vigoare, iar banii pot merge acolo unde este nevoie de ei”, a precizat eurodeputatul PNL.

Planul REPowerEU,  în condițiile existenței unei urgențe duble de a transforma sistemul energetic al Europei, vizează eliminarea dependenței UE de combustibilii fosili ruși, care sunt utilizați ca armă economică și politică și care îi costă pe contribuabilii europeni aproape 100 de miliarde de euro pe an, și abordarea crizei climatice. În legătură cu abordarea schimbărilor climatice, tranziția ecologică la care s-a angajat UE per ansamblu,  va consolida creșterea economică, securitatea și acțiunile climatice pentru Europa și partenerii săi.

Măsurile din Planul REPowerEU pot răspunde acestei ambiții, prin economii de energie, diversificarea surselor de aprovizionare cu energie și accelerarea implementării energiei regenerabile pentru a înlocui combustibilii fosili în locuințe, în industrie și în producția de energie.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare