Connect with us

Siegfried Mureșan

Siegfried Mureșan (PNL, PPE): Cu 100 de zile înainte de a prelua Președinția Uniunii Europene, Guvernul Dăncilă nu are niciun obiectiv concret de mandat

Published

on

Cu 100 de zile înainte de a prelua Președinția Uniunii Europene, europarlamentarul Siegfried Mureșan (PNL, PPE) avertizează guvernul Dăncilă nu are niciun obiectiv concret de mandat și „riscăm o președinție slabă”.

„Începând de duminică mai rămân doar 100 de zile până când România va prelua, pentru prima dată, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019. Este o mare oportunitate, pe care o primim doar o dată la 14 ani, de a ne evidenţia la nivel european, dar şi de a pune priorităţile noastre pe lista priorităţilor europene. Din păcate, cu actualul guvern, riscăm ca niciuna dintre aceste oportunităţi să nu fie fructificată, iar preşedinţia română să fie un eşec. În primul rând, cu doar 100 de zile înainte de a prelua acest mandat important, Guvernul României nu are niciun obiectiv concret de preşedinţie, lucru nemaiîntâlnit până acum”, arată Siegfried Mureşan.

Foto: Siegfried Muresan

El menţionează că Bulgaria, care a deţinut preşedinţia în prima jumătate a acestui an, a avut drept obiectiv integrarea europeană a statelor din Balcanii de Vest, Austria, care deţine în prezent preşedinţia, are, printre obiective, creşterea competitivităţii UE prin digitalizare, iar Estonia, deţinătoare a preşedinţiei din a doua parte a anului 2017, a susţinut, printre priorităţi, creşterea siguranţei în Europa.

„Guvernul Dăncilă a prezentat până acum, în loc de priorităţi concrete, doar o listă lungă în care au fost menţionate aproape toate subiectele de pe agenda europeană din ultimii ani”, spune Mureşan.

Liberalul subliniază că actualul guvern nu are niciun obiectiv concret şi nici nu doreşte să îl aibă, amintind „declaraţia nefericită” din această săptămână a ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, care a afirmat că România nu trebuie să promoveze obiective proprii în timpul preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de anul viitor, ci are doar un rol de mediator.

„Este grav că ministrul cu unul dintre cele mai importante portofolii din Guvern nu ştie că, pe lângă rolul evident de mediator, fiecare ţară îşi asumă priorităţi concrete de preşedinţie. De asemenea, şi pe marile teme europene, unde avem rol de mediator, România trebuie să-şi asume obiective. Românii merită mai mult decât o preşedinţie după motto-ul <vom trăi şi vom vedea> sau <lasă că merge şi aşa>”, arată Mureşan.

El precizează şi că România riscă un eşec al preşedinţiei Consiliului UE, deoarece membrii cabinetului condus de prim-ministrul Dăncilă nu au pregătirea necesară să gestioneze acest mandat.

„În timpul preşedinţiei române se vor lua decizii extrem de importante în Consiliul UE. Aceste decizii vor trebui adoptate la nivel ministerial, în şedinţe conduse de miniştrii Guvernului Dăncilă. Or, cum va putea ministrul Agriculturii, Petre Daea, să obţină un consens pe viitorul Politicii Agricole Comune, când şi-a dovedit lipsa de competenţă în a gestiona pesta porcină, ceea ce a dus la pagube de sute de milioane de euro pentru fermierii români? Cum va putea ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, să conducă o şedinţă în care se iau decizii extrem de importante privind politicile de migraţie şi de securitate la nivel european, când toată Europa ştie că acest ministru este răspunzător de atacurile jandarmilor asupra persoanelor care protestau paşnic în Piaţa Victoriei în data de 10 august? Or câtă credibilitate ar avea acest Guvern în a negocia un acord privind bugetul multianual al UE post-2020, estimat la peste 1.100 de miliarde de euro, când consilierul economic al prim-ministrului şi responsabilul de facto al politicilor economice în acest Guvern este un condamnat penal pentru fapte de corupţie?”, afirmă europarlamentarul.

Eurodeputatul indică faptul că Guvernul Dăncilă şi-a pierdut întreaga credibilitate la nivel european în urma atacurilor repetate la statul de drept şi la independenţa justiţiei.

„Niciun guvern european responsabil nu va avea încredere în deciziile propuse de un executiv care a atacat constant statul de drept şi care a propus legi prin care este slăbit actul justiţiei. La fel cum niciun guvern european responsabil nu va privi cu seriozitate propunerile în domeniile economice ale unui executiv care a transformat România din una dintre cele mai stabile economii ale UE, în una dintre cele mai instabile economii, înregistrând creşteri-record ale inflaţiei, deficitului bugetar şi datoriei publice”, afirmă Mureşan.

„În cele şase luni în care România va deţine preşedinţia, Europa se va uita spre noi mai mult decât s-a uitat vreodată de la momentul aderării noastre. Din păcate, acest Guvern nu vede preşedinţia ca pe o oportunitate, ci ca pe o povară de care vrea să scape cât mai repede. Vreau o preşedinţie română care să lase mai mult în urmă decât îşi pot imagina prim-ministrul Dăncilă şi ministrul Teodorovici. Vreau o preşedinţie cu rezultate concrete care să schimbe în bine viaţa românilor, nu doar o preşedinţie a declaraţiilor vagi. Preşedinţia este o oportunitate de a pune România pe harta Uniunii Europene, o oportunitate pe care, într-o Uniune de 28 de state, o primim doar o dată la 14 ani. Ne trebuie un guvern care să ştie cum să obţină beneficii pentru România incluzând priorităţile noastre în cadrul priorităţilor europene. Mai avem 100 de zile la dispoziţie pentru a oferi românilor acel guvern care să-i reprezinte cu cinste în timpul preşedinţiei”, conchide Mureşan. 

 

.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

COMISIA EUROPEANA

Europarlamentarul Siegfried Mureșan: Italia și România, două țări ”corigente” privind numirea comisarilor europeni

Published

on

©Calea europeana

În contextul în care aproape fiecare stat membru al Uniunii Europene a desemnat un candidat pentru preluarea unui portofoliu în viitoarea Comisie Europeană, europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan (PNL, PPE) consideră că există ”două țări corigente”: ”Italia, care nu are Guvern, și România, care are Guvernul Dăncilă.”

Siegfried Mureșan împreună cu alți colegi deputați din Parlamentul European au criticat Guvernul României pentru candidații români aleși pentru un post de comisar european: ”Viorica Dăncilă a trimis doar cu titlu informal două nume inacceptabile la nivel european”, transmite acesta într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Reamintim că europarlamentarii Rovana Plumb și Dan Nica au fost propunerile înaintate de premierul Viorica Dăncilă către președinta aleasă a Comisiei Europene Ursula von der Leyene.

Citiți și: EXCLUSIV Surse europene: Rovana Plumb este prima opțiune a Guvernului pentru poziția de comisar european. România dorește portofoliul pentru mediu în Comisia von der Leyen

”A trimis doi europarlamentari care au blocat justiția, opunîndu-se cererilor procurorilor de ridicare a imunității lor parlamentare. Vă spun foarte clar: niciodată Comisia Europeană și Parlamentul European nu vor accepta un comisar care a împiedicat justiția, așa cum au făcut Rovana Plumb și Dan Nica”, a mai adăugat Sigfried Mureșan.

Surse europene pentru Calea Europeană au declarat că președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a întâlnit, pe 26 august, la Bruxelles, cu eurodeputații PSD Rovana Plumb și Dan Nica, propunerile României pentru poziție de comisar european, după ce premierul României a avut prima întâlnire cu Ursula von der Leyen în aceeași săptămână la Bruxelles, discutând pe aceeași temă, a formării noului colegiu de comisari europeni. 

Surse europene au declarat pentru CaleaEuropeană că discuțiile au vizat viziunea politică de guvernare europeană a Ursulei von der Leyen și provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană. După interviurile cu cei doi candidați, președintele ales al Comisiei Europene urmează să-și anunțe decizia.

De asemnea, Siegfried Mureșan explică de ce premierul Viorica Dăncilă nu s-a consultat cu președintele Klaus Iohannis pe această temă: ”Ea nu dorește ca România să obțină un portofoliu important, ea dorește doar să satisfacă grupuri de interese din PSD.”

Preșsintele Klaus Iohannis a criticat de asemenea numirea celor doi europarlamentari pentru preluarea postului de Comisar European și le-a caracterizat drept ”nepotrivite”.

Citiți și: Președintele României Klaus Iohannis i-a transmis premierului Viorica Dăncilă că propunerile pentru funcția de comisar european nu sunt potrivite

Potrivit europarlamentarului Sigfried Mureșan, din cauza acestor propuneri (Rovana Plumb și Dan Nica) România a pierdut poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și a mai pierdut șansa de a primi un portofoliu important: ”Vom lua ce rămâne, la momentul la care vom desemna un candidat acceptat de noua președintă a Comisiei Europene”, transmite acesta.

În tot acest context, Siegfried Mureșan crede că România mai are o șansă pentru funcția de comisar european: ”Trebuie numită imediat o persoană competentă și credibilă din afara PSD-ALDE, două partide complet decredibilizate pe plan european.”

Până în prezent și-au mai nominalizat propunerile de comisar următoarele țări:

1.Austria (Johannes Hahn – un nou mandat), 2.Belgia (Didier Reynders), 3.Bulgaria (Mariya Gabriel – un nou mandat), 4.Cehia (Vera Jourova – un nou mandat), 5.Cipru (Stella Kyriakides), 6.Croația (Dubravka Šuica), 7.Danemarca (Margrethe Vestager), 8.Estonia (Kadri Simson), 9.Finlanda (Jutta Urpilainen), 10.Franța (Sylvie Goulard), 11.Germania (Ursula von der Leyen), 12.Grecia (Margaritis Schinas), 13.Irlanda (Phil Hogan – un nou mandat), 14.Letonia (Valdis Dombrovskis – un nou mandat), 15.Lituania (Virginijus Sinkevičius), 16.Luxemburg (Nicolas Schmit), 17.Malta (Helena Dalli), 18.Polonia (Janusz Wojciechowski), 19.Portugalia (Elisa Ferreira sau Pedro Marques), 20.România (Dan Nica sau Rovana Plumb), 21.Slovacia (Maros Sefcovic – un nou mandat), 22.Slovenia (Janez Lenarcic), 23.Spania (Josep Borrell), 24.Suedia (Ylva Johansson), 25.Țările de Jos (Frans Timmermans) și 26.Ungaria (László Trócsányi)

*Situația Italiei este mai complicată în condițiile crizei politice care are loc la Roma și în urma demisiei guvernului condus de Giuseppe Conte.

**În ceea ce privește Marea Britanie,  premierul Boris Johnson a anunțat că Londra nu va veni cu nicio propuneredat fiind faptul că Regatul Unit urmează să părăsească Uniunea Europeană la 31 octombrie 2019.


Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, purtător de cuvânt al Partidului Popular European, a fost ales vicepreședinte al grupului PPE în Parlamentul European, cel mai mare grup politic din legislativul european și în mandatul 2019-2024 în urma alegerilor din 26 mai.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL, PPE) a solicitat 8,19 milioane de euro din bugetul UE pentru despăgubiri în urma inundațiilor din România: Vreau ca banii să ajungă cât mai repede în țară

Published

on

© Siegfried Mureșan/ Facebook

Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL, PPE) a solicitat luni, în prima ședință ordinară a Comisiei pentru bugete din Parlamentul European, alocarea a 8,19 milioane de euro pentru despăgubiri în urma inundațiilor care au afectat nord-estul României în vara anului 2018, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Banii ar urma să provină din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene cu scopul de a deconta cheltuieli de urgență realizate de autorități pentru reconstrucția digurilor și a infrastructurii de transport.

„Am solicitat alocarea acestor bani încă din prima ședință ordinară a Comisiei din noua legislatură fiindcă vreau ca raportul meu să fie adoptat de urgență, iar banii să ajungă cât mai repede în țară. După prezentarea pe care am făcut-o astăzi, Comisia pentru bugete va vota raportul meu în prima ședință de după vacanța de vară, iar Parlamentul European va aproba formal alocarea banilor în următoarea ședință plenară de la jumătatea lunii septembrie”, a declarat vicereședintele Comsiei pentru bugete din Parlamentul European, Siegfried Mureșan, după prezentarea Raportului privind mobilizarea Fondului de Solidaritate pentru România, Austria și Italia în Comisia pentru bugete.

Pe lângă cele 8,19 milioane de euro pentru România, raportul prezentat de eurodeputatul Siegfried Mureșan mai prevede alocarea a 8,15 milioane de euro pentru compensarea pagubelor cauzate de vremea severă în două regiuni ale Austriei din octombrie 2018 și 277,2 milioane de euro pentru a compensa pagubele cauzate de vremea severă care a lovit tot teritoriul Italiei în toamna anului trecut.

Dintre cele trei state membre, Italia este țara care a fost cel mai puternic afectată de catastrofe naturale în 2018, pagubele totale însumând peste 6,6 miliarde de euro, comparativ cu 327 de milioane de euro, cât au însumat pagubele pentru România, respectiv, 326 milioane de euro, valoarea pagubelor pentru Austria.

Suma alocată fiecărei țări este proporțională cu valoarea totală a pagubelor din țara respectivă.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, se oferă să îi dea lecții eurodeputatului Siegfried Mureșan despre funcționarea agențiilor europene, după atacul acestuia la adresa premierului României

Published

on

Ministrul Comunicațiile continuă seria discuțiilor în contradictoriu cu europarlamentarul Siegfried Mureșan (PNL/PPE) privind înființarea unor ”agenții europene”, care potritivt deputatului european ce se află la al doilea mandat în Parlamentul European și deține și funcța de vicepreședinte al grupului PPE, aceste agenții sunt ”deja existente”, cerând Guvernului să nu creeze ”confuzii penibile la nivel european.”

În ultima sa replică, ministrul Alexandru Petrescu, se oferă să îi explice eurdeputatului liberal Siegfried Mureșan modul de funcționare al acestor agenții europene: ”Domnul Siegfried Muresan insistă să expliciteze propria confuzie și eroare, ceea ce nu face gafa sa nici mai mică, nici pardonabilă. Mă ofer sa-i clarific domnului europarlamentar rolul și funcțiunile fiecărei agenții și organism european (existent sau aflat intr-un proces de constituire) și implicit complementaritatea lor în spațiul european digital. Mai mult, dacă vrea să ajute România în acest nou mandat de europarlamentar, așa cum nu a facut-o în precedentul, îi pot explica cum activitatea dumnealui poate să aibă și relevanță în interesul țării noastre, în domeniul digital.”

Toate aceste discuții au început după ce eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European, i-a cerut ieri, 19 iulie, premierului Viorica Dăncilă să clarifice gafa făcută săpătămâna aceasta în plenul de la Strasbourg când a afirmat că România dorește să găzduiască o agenție europeană care are deja un sediu prestabilit prin regulamentul de funcționare al acesteia. 

,,Prim-ministrul Dăncilă s-a trezit că vrea să aducă o instituție europeană pe teritoriul României, doar că s-a făcut de râs cerând marți, chiar în plenul Parlamentului European, ca țara noastră să găzduiască o agenție care are deja un sediu”, punctează eurodeputatul într-o postare pe Facebook. 

După această primă intervenția a eurdeputatului, a urmat și primul răspuns al Guvernului, de această dată din partea ministrului Alexandru Petrescu, prin care i-a transmis deputatului european că de fapt acesta se află într-o ”gravă eroare”, deoarece ,,Intervenția doamnei Prim-ministru în Parlamentul European nu a vizat agenția ENISA ( o agenție deja existentă, cu sediul la Atena) ci a abordat posibilitatea ca România să-și depună candidatura pentru Centrul de competențe european industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică, în contextul în care la nivel european se află în negocieri propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Centrului de competențe european industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică și a Rețelei de centre naționale de coordonare”, explică oficialului de la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Citiți și: Ministrul comunicațiilor, Alexandru Petrescu, replică la acuzele eurodeputatului Siegfried Mureșan potrivit cărora premierul Dăncilă a arătat ,,incompetență guvernamentală” în plenul de la Strasbourg

Cu toate acestea, Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL și vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European, a transmis din nou un mesaj premierului Viorica Dăncilă și Guvernului, după ce a primit un „răspuns neconvingător” din partea ministerului: ”Răspunsul neconvingător a venit de la ministrul Comunicațiilor care ne spune că doamna Dăncilă vorbea, de fapt, despre Centrul de competențe european industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică. Or acest centru, a cărui bază legală nu este încă adoptată, ar urma să se ocupe îndeosebi de consiliere, educație, formare, inovare, adică mai mult de cercetare decât de acțiunea efectivă.”


În contextul în care Agenția pentru prevenirea, detectarea și răspunsul la atacurile cibernetice, adică ceea ce cerea ”doamna Dăncilă, este ENISA și e la Atena.”, clarifică Siegfried Mureșan.

Siegfried Mureșan îi cere premierului României  „să înțeleagă mai bine ceea ce cere pentru România sau să-i lase pe alții să vorbească. Altfel creăm confuzii penibile la nivel european.”

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending