Președintele rus Vladimir Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru războiul brutal de anexare, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe după ce Putin a acuzat România pentru escaladarea conflictului din Ucraina.
Liderul de la Kremlin a afirmat într-un documentar de propagandă “Rusia. Kremlinul. Putin. 25 de ani” că România și Bulgaria au contribuit la tensiunile care au dus la războiul din Ucraina prin acceptarea bazelor americane pe teritoriile lor.
Documentarul difuzat de postul TV de stat Rossiya-1 include imagini de arhivă cu discursul lui Vladimir Putin din 2007, de la Conferința de Securitate de la München la care a asistat și fostul cancelar german Angela Merkel.
“Își desfășoară forțele la granițele noastre de stat. În Bulgaria și România apar așa-numite baze americane avansate ușoare, câte una în fiecare țară. Și avem tot dreptul să ne întrebăm deschis: împotriva cui are loc această extindere?”, declara Putin în 2007.
Ministerul Afacerilor Externe al României a reacționat, transmițând că președintele rus Vladimir Putin folosește aceleași idei cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare.
“Aderarea la NATO a României reprezintă voința suverană a cetățenilor României și a națiunilor aliate. Totodată, apartenența României la NATO nu reprezintă o amenințare de securitate pentru nimeni. Acest lucru este concret si dovedibil. Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare. Singura țara care amenință securitatea regională în Europa este Federația Rusă prin războiul ilegal și neprovocat marcat de numeroase crime de război împotriva populației civile din Ucraina și dublat de o campanie rusa de dezinformare și propaganda anti UE si NATO. România va continua să își apere interesele de securitate în deplină suveranitate din dubla sa calitate de Aliat NATO si stat membru al UE”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea.




