Conferința ”România durabilă – Agribusiness”

Conferința ”Romania Durabilă – AGRIBUSINESS”s-a desfășurat marți, 17 noiembrie, în București. Evenimentul Agribusiness  a venit in întâmpinarea fermierilor români ce au nevoie de sprijin în vederea sporirii competitivității acestora pe piața europeană și pentru organizarea unui lanț economic profitabil: de la antreprenorul rural la lanțul comercial urban, de la producător agricol la piața de gros, de la investiție și trudă, la profit și bunăstare.

În cadrul acestuia au fost precizate principalele probleme cu care se confruntă fermierii fiind, de asemenea, discutate și măsurile care trebuiesc luate în vederea ajustării regimurilor fiscale și de reglmentare, dezvoltarea unei infrastructuri agricole pentru mai rapida dezvoltare a sectorului, dar și pentru stimularea atragerii de capital în zonele rurale. A fost, totodată, prezentat și aportul enorm pe care sectorul agricol din România îl are la PIB-ul românesc.

Acest eveniment a fost moderat de către  jurnalistul economic Daniel Apostol. Printre vorbitorii de la această conferință s-au numărat experți, consultanți fiscali și reprezentanți ai mediului de afaceri care au încercat să găsească soluții viabile și sustenabile, subliniind faptul că există necesitatea reală de a dezvolta acest concept de agribusiness.

agrib

Doina Topală, directorul direcției IMM, CEC Bank, a prezentat modul în care CEC Bank i-a ajutat pe fermierii români. Aceasta a precizat că indiferent de perioade, cererea de credite agricole a fost mare la CEC Bank și că jumătate dintre sucursalele acesteia se află în mediul rural, tocmai pentru accesarea mai facilă și pentru mai buna informare a fermierilor. Pe lângă sprijin financiar, CEC Bank oferă și consultanță pentru redactarea scrisorilor de confort și a celor de garanție bancară.

De asemenea doamna Topală a discutat și despre linia de credite de investiții, prin intermediul cărora fermierii pot accesa credite în mai multe etape, încheind prin a sublinia faptul că toate aceste beneficii au fost posibile datorită parteneriatului cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) și APIA, dar și datorită surselor CEC.

Veronica Toncea, directorul general al Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR) a subliniat faptul că tema agribusiness-ului este una de actualitate și a precizat că în ultima vreme tendința a fost aceea a apariției marilor fermieri care sunt, de asemenea, și cei mai mari negociatori cu băncile, în detrimentul celorlalte categorii de fermieri. Cei mici, care sunt numeroși, nu dispun de toate informațiile necesare pentru accesarea creditelor și uneori nici nu țin o contabilitate primară regulată.

Deși agricultura este sectorul care beneficiază de cel mai mare grad al absorbției fondurilor europene, totuși, trebuie concepute proiecte prin care să fie atrase aceste fonduri de un număr cât mai mare al fermierilor, în special de către cei mici. Doamna Toncea a menționat faptul că în România există aproximativ 700.000 de fermieri care practică agricultura de subzistență, lucrând 1-5 hectare de pământ.

Liviu Rogojinaru, Vicepreședinte CNIPMMR, a vorbit despre rolul pe care IMM-urile îl joacă în PIB-ul României, acestea contribuind cu 67%. Multe dintre acestea se află și în mediul rural și pe lângă ferme, există multe alte afaceri. Domnul Rogojinaru a indicat că asocierea între fermieri ar fi benefică deoarece ar putea duce la o finanțare mai rapidă, sumele maxime oferite de Uniunea Europeană fiind de maxim 50.000 de euro. Totodată, acesta a precizat faptul că o fermă pentru a fi rentabilă, la nivelul UE, trebuie să aibă aproximativ 2500-3000 de hectare.

Felix Daniliuc, General Manager la Raiffeisen Leasing, a arătat care sunt beneficiile leasingului pentru agricultura românească, indicând că această modalitate este una mai simplă pentru fermierii la început de drum în comparație cu creditele bancare deoarece nu necesită garantare, iar timpul necesar acordării este mult mai scurt. Concomitent, Felix Daniliuc a precizat că agricultura ar trebui să fie o prioritate pentru România iar finanțatorii trebuie să fie dispuși să negocieze cu cei pe care-i finanțează.

Nawaf Salameh, fondatorul și președintele Alexandrion Grup Romania a început prin a descrie afacerea sa, susținând că deține mari suprafețe de terenuri în Dobrogea și a detaliat motivele pentru care crearea unei infrastructuri pentru sectorul agricol de către statul român este absolut necesară pentru ca fermierii să beneficieze și astfel să nu fie nevoie ca procesatorii să cumpere fructe din alte țări. Domnul Salameh a insistat asupra necesității ca legislația să fie modificată pentru a permite unui milion de hectare să fie cultivate cu fructe pentru că acestea sunt foarte rentabile, fiind necesare în multe domenii precum: consum, fabricarea de conserve, pentru industria cosmetică, cea farmaceutică și nu în ultimul rând pentru industria alcoolului. De asemenea a menționat și faptul că România duce lipsă de oameni calificați în acest domeniu.

Corneliu-Teofil Teaha, fondatorul și managerul general al Teaha Management Consulting a menționat că există un mare blocaj în rândul fermierilor de a primi finanțare datorită faptului că nu își tin contabilitate în mod constant însă, începând cu 1 ianuarie 2016 se va observa o ameliorare a impozitelor pe care trebuie să le plătească femierii când impozitul pe dividende va scădea de la 16% la 5%. Totodată a accentuat că încasările din taxe și impozite a crescut semnificativ anul acesta.

În concluzie, acest eveniment a arătat atât care sunt provocările cu care se confruntă fermierii, printre care amintim problemele cu cadastrul, lipsa unui sistem de irigații și a unei infrastructuri agricole, dar și a unui program mutual de garantare, însă au fost prezentate și soluții precum finanțarea prin intermediul leasingului, crearea de asociații care să reprezinte într-un mod mai solid interesele fermierilor pentru accesarea facilă a creditelor și sporirea numărului celor care își înființează ferme, odată cu noile modificări fiscale cu impact implementate de la 1 ianuarie 2016: taxe, impozite, scutiri.

Violeta Dan

 

.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare