Connect with us

S&D

Social-democrații europeni cer Comisiei Europene să aplice mecanismul de condiționare privind statul de drept: Niciun ban european nu ar trebui să ajungă la guverne iliberale

Published

on

© Socialists and Democrats Group in the European Parliament/ Facebook

Grupul Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European avertizează Comisia Europeană că va folosi toate căile posibile pentru a forța aplicarea mecanismului de condiționalitate, alăturându-se astfel unor solicitări care vin și din partea altor grupuri politice, precum liberalii de la Renew Europe.

“Niciun ban european nu ar trebui să ajungă la acele guverne iliberale care încalcă cu bună știință și în mod constant valorile noastre democratice fundamentale și statul de drept. Acum, când Uniunea Europeană dispune în sfârșit de instrumentul juridic pentru a face acest lucru – numit Mecanismul de condiționare privind statul de drept, Comisia Europeană nu acționează”, a scris grupul S&D pe pagina sa de Facebook.

“În ciuda evidenței; a nenumăratelor proceduri de încălcare a legii, a numeroaselor hotărâri judecătorești și a atacurilor persistente asupra democrației din partea lui Orbán și Kaczyński, Comisia Europeană continuă să dea cu piciorul (…). În două rânduri, o mare majoritate din Parlamentul European a votat pentru a închide robinetul și a opri fondurile europene să ajungă la guvernele falimentare de la Varșovia și Budapesta. Dar Comisia nu mai poate fugi mult timp de responsabilitățile sale. În calitate de socialiști și democrați, vom folosi toate căile posibile pentru a forța aplicarea mecanismului de condiționalitate. Ceea ce se întâmplă în Polonia și Ungaria este mult prea grav pentru a rămâne ignorat”, continuă social-democrații europeni.

Amintim că în luna iunie, liderul Renew Europe, Dacian Cioloș anunța ca grupul său din Parlamentul European va depune de urgență o rezoluție parlamentară prin care solicită o acțiune în justiție împotriva Comisiei Europene pentru neaplicarea mecanismului de condiționare privind statul de drept.

Regimul de condiționalitate face parte din pachetul de măsuri legate de următorul cadru financiar multianual și planul de redresare și permite protejarea bugetului UE atunci când se stabilește că încălcarea principiilor statului de drept într-un stat membru afectează sau riscă să afecteze grav buna gestiune financiară a bugetului UE sau protejarea intereselor financiare ale UE într-un stat membru. Acest acord de condiționare acoperă toate fondurile UE, cadrul financiar multianual 2021-2027 de 1.074,3 miliarde de euro, precum și resursele alocate prin instrumentul de recuperare Next Generation EU de 750 de miliarde de euro.

Statul de drept rămâne o problemă intens dezbătută în rândul statelor membre. În timp ce Comisia Europeană avertizează că încălcările statului de drept nu pot fi tolerate, autoritățile ungare și polone critică aplicarea unor “standardele duble” Poloniei şi Ungariei.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu face apel la ”o guvernare coerentă, îndreptată către cetățean”: ”România pierde zilnic 20 de milioane de euro, bani europeni”

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Eurodeputatul Corina Crețu a atras atenția că ”România pierde zilnic 20 de milioane de euro, bani europeni, pe care nu îi folosește din PNRR și Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, la care se adaugă pierderile din Cadrul Financiar Multianual 2014-2020”, toate acestea având loc ”în mijlocul celei mai grave crize sanitare cu care s-a confruntat vreodată țara noastră.”

Fostul comisar pentru politică regională în perioada 2014-2019 a amintit de ”lipsa celor trei spitale regionale (de la Cluj, Iași și Craiova) a căror finanțare am aprobat-o pe parcursul mandatului meu.”

”Acum, mai mult decât oricând, România are nevoie de o guvernare coerentă, îndreptată către cetățean. Altfel, neîncrederea în instituții naționale și în Uniunea Europeană va continua să crească, ceea ce e îngrijorător și, pe termen lung, extrem de dăunător”, și-a exprimat îngrijorarea Corina Crețu.

România va beneficia în perioada 2021-2027 de fonduri europene în valoare de aproximativ 80 de miliarde, după cum urmează: 29,2 miliarde de euro din Mecanismul de redresare și reziliență, elementul central al NextGenerationEU, aproximativ 28 de miliarde de euro din fondurile structurale și de coeziune, 19 miliarde de euro din Politica Agricolă Comună, și aproape 2 miliarde euro din Fondul pentru o Tranziție Justă.

Formal, Comisia Europeană a adoptat la 27 septembrie o evaluare pozitivă a planului de redresare și de reziliență al României. 

Țara noastră a transmis Planul Național de Redresare și Reziliență la 31 mai și l-a publicat la 2 iunie, dispunând de o alocare de 29,2 miliarde de euro, 14,2 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi, acestea din urmă fiind contractate la o dobândă foarte avantajoasă, de 0,085%.

PNRR-ul României este structurat pe 15 componente care acoperă toți cei șase piloni prevăzuți în Regulament: tranziția verde; transformarea digitală; creșterea inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii; coeziunea socială și teritorială; sănătate, reziliență economică, socială și instituțională; politici pentru noua generație. 

De asemenea, Parlamentul European a aprobat pachetul de coeziune pentru perioada 2021-2027, în valoare totală de 373 de miliarde de euro (prețuri curente) distribuiți astfel:

  • Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – 226 de miliarde de euro pentru finanțare regională, cu sprijin personalizat pentru anumite regiuni și zone și o atenție sporită acordată orașelor și dezvoltării urbane durabile; sprijinirea competitivității și a creării de locuri de muncă în întreprinderile mici și mijlocii. Finanțat de FEDR, programul Interreg va cheltui peste 8 miliarde de euro pentru proiecte transfrontaliere, pentru a ajuta regiunile de frontieră să își dezvolte întregul potențial economic.
  • Fondul de coeziune – 48 de miliarde de euro pentru statele membre al căror VNB pe cap de locuitor se situează sub 90% din media UE; sprijină rețelele transeuropene de transport, precum și proiectele în domeniul energiei și al transporturilor care aduc beneficii mediului.
  • Fondul social european Plus (FSE+) – 99,3 miliarde de euro pentru a sprijini crearea de locuri de muncă, educația și formarea profesională, precum și incluziunea socială.

În ceea ce privește Politica Agricolă Comună, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord provizoriu, Uniunea Europeană fiind cu un pas mai aproape de transformarea obiectivelor în materie de climă și mediu înconjurător în realitate.

Astfel, pe baza unor norme simplificate la nivel european, statele membre sunt invitate să pregătească și să prezinte până la 31 decembrie 2021 propunerile de plan strategic pentru a beneficia de cele 386,6 miliarde de euro din PAC, fiind nevoie de o aprobare din partea Comisiei Europene, însărcinată cu evaluarea rezultatelor. 

Continue Reading

S&D

Eurodeputatul Victor Negrescu avertizează: Lipsa unui guvern cu o majoritate stabilă în Parlament riscă să ne coste enorm privind accesarea banilor europeni și implementarea PNRR

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Iresponsabilitatea partidelor de dreapta și lipsa unui guvern cu o majoritate stabilă în Parlament riscă să ne coste enorm în ceea ce înseamnă accesarea banilor europeni și implementarea PNRR, avertizează eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Negocierile privind noul ciclu de finanțare european 2021-2027 sunt puternic întârziate, deși alte state deja au început programarea sau sunt la finalul discuțiilor, iar avansul pentru PNRR riscă să nu mai ajungă anul acesta mai ales că nu există până astăzi un plan aprobat de folosire a sa. Mai mult, incompetența PNL-USR de a asuma prin PNRR reforme anti-sociale, care nu au fost cerute de nimeni și care nu au sprijinul societății și Parlamentului, riscă să ne coste enorm pe viitor”, afirmă eurodeputatul.

La cele menționate, Victor Negrescu adaugă și „slaba reprezentare a României la nivelul Consiliului”, unde guvernanții sunt „incapabili să prezinte opinii și poziții serioase în apărarea intereselor țării noastre”.

„Reprezentarea României la nivel european nu este despre premii, ci despre prezentarea cu profesionalism a unor puncte de vedere serioase susținute de argumente și mai ales de exemple puternice ce pot convinge celelalte state europene”, subliniază eurodeputatul social-democrat. 

În context, acesta precizează că oficialii de la Bruxelles se așteaptă la „un guvern stabil capabil să livreze angajamentele asumate de România în plan european”.

 

Continue Reading

Dan Nica

Dan Nica: Comisia Europeană le arată statelor membre cum să scadă prețurile la energie, numai să se și vrea! Solicitările Delegației S&D, printre recomandări 

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Șeful Delegației Române PSD din Parlamentul European, Dan Nica, atrage atenția că, în urma solicitărilor mai multor state, printre care și România, Comisia Europeană a prezentat astăzi o recomandare de măsuri, care să permită tuturor țărilor afectate din cadrul UE să intervină rapid la nivel național pentru soluționarea crizei prețurilor la energie, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

„Am transmis recent o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Ursula Von Der LEYEN, pentru a exprima cele mai profunde preocupări ale Grupului S&D în legătură cu explozia prețurilor la gaze și energie în tot mai multe state ale UE, solicitând CE să elaboreze un plan concret, cu măsuri coordonate, care să permită tuturor țărilor afectate să intervină rapid la nivel național. Acest lucru s-a întâmplat astăzi, iar o parte dintre măsuri includ și solicitările delegației noastre. În România situația este dramatică și trebuie intervenit rapid pentru a stopa această criză. Conform datelor Comisiei, 20% dintre români se află în imposibilitatea de a-și încălzi locuința. Deși Comisia nu a venit cu o măsura concretă finanțată la nivel European pentru a interveni urgent în situația de criză, propune un set de măsuri posibile ce pot fi aplicate de Guvernul României pentru a stopa criza uriașă a prețurilor. Nu mai avem nicio scuză, dimpotrivă, avem o direcție cât se poate de clară din partea Comisiei Europene, care spune ca pentru anumite masuri nici nu este nevoie de aprobarea Comisiei. Acum, numai cine nu vrea nu își ajută poporul”, a explicat eurodeputatul PSD.  

Printre solicitările avansate anterior de delegația S&D din Parlamentul European și care se regăsesc în propunerea de astăzi a Comisiei se numără propunerea de eliminare a taxelor nejustificate pe energie și adoptarea unor măsuri specifice pentru protejarea cetățenilor vulnerabili, dar și a IMM-urilor, o formulă comună pentru achiziționarea de gaze naturale la nivelul UE, precum și un plan de prevenire a speculațiilor pe piața europeană a carbonului. 

Citiți și Criza prețurilor la energie: Comisia Europeană propune statelor UE să sprijine plata parțială a facturilor consumatorilor afectați, să reducă taxele și să acorde ajutoare pentru companii

Astfel, Dan Nica reamintește că legislația Uniunii Europene permite statelor membre să intervină, în situații excepționale si cu condiții stricte, în stabilirea prețurilor pentru furnizarea de energie electrică pentru consumatorii vulnerabili. Printre alte măsuri, statele membre pot să ia în considerare și scoaterea schemelor de sprijin pentru regenerabile în afara facturii energiei electrice.  

Europarlamentarul social-democrat susține, totodată, că majorarea prețurilor la gaz și electricitate are repercusiuni grave și asupra industriei și a IMM-urilor, acestea riscând să intre în faliment, și duce, așa cum vedem cu toții, la o creștere insuportabilă a prețurilor la produsele alimentare și serviciile de transport. De aceea, printre recomandările Comisiei către state a fost și aceea de a-și îndrepta atenția către reduceri de taxe și impozite, precum și către un tarif redus la furnizarea de gaze naturale, energie electrică sau termoficare. Sprijinirea industriei și a IMM-urilor pentru a face față crizei, se poate realiza  în deplină conformitate cu legislația privind ajutorul de stat.  

Continue Reading

Facebook

Advertisement
NATO2 hours ago

Pentagonul, înainte de vizita secretarului apărării Lloyd Austin la București: România face cam tot ceea ce am putea cere de la un aliat NATO

NEWS4 hours ago

Recep Tayyip Erdogan anunță că Turcia discută cu SUA pentru a achiziționa avioane de luptă F-16, după ce țara sa a fost exclusă din programul F-35

MAREA BRITANIE5 hours ago

Regatul Unit dorește să-și revizuiască legislația privind drepturile omului pentru a împiedica CEDO ”să-i dea ordine”

REPUBLICA MOLDOVA6 hours ago

Republica Moldova trimite luni la Lețcani, Iași, o echipă formată din 22 de medici și asistenți medicali pentru a ajuta România în lupta cu pandemia

CONSILIUL UE8 hours ago

Bogdan Aurescu participă la reuniunea miniștrilor de externe de la Luxemburg. Relațiile UE cu statele din regiunea Golfului și perspectivele Parteneriatului Estic, temele principale pe agendă

PARLAMENTUL EUROPEAN9 hours ago

Parlamentul European se reunește în sesiune plenară (18-21 octombrie). Situația statului de drept în Polonia și accelerarea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice, printre principalele teme

U.E.10 hours ago

”Operațiunea Santinela”: Europol, OLAF, Parchetul European, Eurojust și 19 state membre, printre care și România, își unesc forțele pentru a preveni fraudarea fondurilor NextGenerationEU

U.E.12 hours ago

În ultima vizită oficială în Turcia, Angela Merkel a salutat ”foarte buna colaborare” cu acest ”important partener”, fără a omite criticile privind drepturile omului și libertățile individuale

Dan Motreanu1 day ago

Ziua mondială a alimentației. Dan Motreanu, vicepreședintele Comisiei pentru siguranță alimentară din PE: FAO cheamă toate guvernele să adopte politici noi care să încurajeze producția durabilă de alimente

POLITICĂ1 day ago

Președintele PMP: Agențiile Standard & Poor’s și Moody’s nu laudă Guvernul, iar ratingul stabil nu se datorează unor politici deștepte

ROMÂNIA1 day ago

Standard & Poor’s şi Moody’s au reconfirmat ratingul de țară al României, cu perspectivă stabilă. Florin Cîțu: Atestă că în ”România merită să investești”

ROMÂNIA2 days ago

Viitorul Spital Regional Brașov va avea 31 secții, 26 de săli de operație, 972 paturi și va fi inaugurat în 2028, arată concluziile studiului BERD

ROMÂNIA2 days ago

Octavian Oprea anunță că ADR lucrează la Sistemul național de interoperabilitate: Instituțiile publice nu vor mai solicita cetățeanului o informație pe care o altă instituție o deține

ROMÂNIA2 days ago

Florinel Chiș, director executiv ARMO: Cifra de afaceri din comerțul electronic din România se va situa în jurul a 6,9 mld. de euro în 2021

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 days ago

Guvernul a aprobat memorandumul privind contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro de la BEI pentru construirea Spitalului Regional Cluj

Cristian Bușoi3 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită Comisiei Europene ca statele UE să poată folosi pentru plafonarea și subvenționarea prețurilor la energie fondurile neutilizate din exercițiul 2014-2020

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Comisarul european pentru energie, interpelat de Marian-Jean Marinescu în Comisia ITRE din PE: Care va fi necesarul de energie în 2030 dacă prevederile pachetului ”Fit for 55%” rămân neschimbate

ROMÂNIA3 days ago

Asociația Română a Magazinelor Online organizează vineri a doua ediție a Zilei Naționale a Comerțului Electronic (LIVE, 15 octombrie, ora 10:15)

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru: Tinerii și copiii pot beneficia de investiții pentru viitorul lor în valoare de 40 miliarde de euro prin intermediul celor 25 de PNRR-uri

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru, apel către Autoritatea Europeană a Muncii: Muncitorii nu trebuie să mai fie supuși practicilor de sclavie modernă!

Team2Share

Trending