Connect with us

U.E.

Sondaj de opinie: Partidul conservator Lege și Justiție (PiS), aflat la putere în Polonia, fruntaș în preferințele alegătorilor pentru alegerile parlamentare din octombrie

Published

on

© Eurobarometru 2018 (Democracy on the move)

Partidul conservator Lege și Justiție (PiS), aflat la putere în Polonia, se bucură în continuare de cel mai mare sprijin din partea oricărui grup înainte de alegerile parlamentare din octombrie, potrivit unor sondaje publicate miercuri, relatează Euronews

Un sondaj realizat de IBRiS pe 26 august a arătat că PiS are 41,5% susținere în rândul alegătorilor, în timp ce principalul său rival, Coaliția Civică de centru, care include Platforma Civică (PO), s-a situat la 26,6%, blocul de stânga Lewica la 12,2%, iar  PSL / Kukiz’15 la 7,2%.

Un alt sondaj realizat de Indicator a arătat un procent similar pentru PiS cu 41,3% susținere, în timp ce principalul său rival, Coaliția Civică de centru,  s-a situat la 28,5%, blocul de stânga Lewica la 11,3% și alianța PSL / Kukiz’15 la 5,7%.

Sondajul a fost realizat de Indicator pentru compania publică de transmisiune TVP în perioada 24-26 august.

Potrivit sondajelor, nicio altă formațiune politică nu va întruni pragul de intrare în Parlament. Capacitatea partidului de guvernământ de a forma o coaliție de guvernare în astfel de circumstanțe ar depinde de mixul de partide care au obținut locuri în urma alegerilor.

Polonia va organiza alegeri pentru camerele inferioară și superioară ale parlamentului pe 13 octombrie, după patru ani de guvernare PiS.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Eurodeputatul Corina Crețu: Fondurile de coeziune reprezintă instrumentul principal care transformă în realitate ideea de unitate europeană

Published

on

© European Union 2017 - Source : EP

Eurodeputatul Corina Crețu și fost Comisar European pentru Politică Regională a declarat că a fost, este și va râmâne  o ”susținătoare fermă a fondurilor de coeziune”.

Potrivit deputatului european, politica de coeziune este ”instrumentul principal care transformă în realitate ideea de unitate europeană.”

”Fondurile europene sunt cele cărora le datorăm ridicarea nivelului de trai în regiunile mai sărace ale Uniunii (din România, dar nu numai), un gest concret și incontestabil al solidarității europene”, a mai adăugat aceasta.

Corina Crețu reamintește că pe parcusul mandatului de Comisar European pentru Politică Regională a depus toate eforturile pentru a aduce cât mai multe modificări benefice politicii de coeziune.

”Am proiectat politicii de coeziune un cadru modern, simplificat, flexibil și în acord cu nevoile regiunilor, în baza principiilor solidarității și echității. Am adoptat nu mai puțin de 80 de măsuri de simplificare pentru accesarea fondurilor europene. Iar România, la fel ca orice altă țară, poate beneficia și mai mult de fondurile europene în urma acestor măsuri”.

Culoarea politică a Guvernului nu contează

”E nevoie de proiecte mature, coerente, care să reprezinte realmente priorități ale Guvernului României. Este și cazul autostrăzilor. E o situație care nu ține de culoarea politică a Guvernului, atât timp cât diferite proiecte sunt, fie și indirect, deprioritizate”, a subliniat Corina Crețu.

România are bani la dispoziție la Bruxelles pentru autostrăzi, bani care rămân nefolosiți

Corina Crețu speră ca România să profite cât mai mult din findurile europene alocate în viitorul cadru financiar multianual: ”Sper că în viitorul exercițiu bugetar multianual vom învăța din greșelile trecutului recent și că România nu va mai pierde oportunități importante”.


Politica de coeziune este principala politică de investiții a UE . Această politică se adresează tuturor regiunilor și orașelor din Uniunea Europeană, sprijinind crearea de locuri de muncă, competitivitatea întreprinderilor, creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții

Cea mai mare parte a fondurilor de care dispune politica de coeziune sunt orientate către țările și regiunile europene mai slab dezvoltate, în scopul sprijinirii acestora în vederea recuperării și reducerii decalajelor economice, sociale și teritoriale existente în continuare la nivelul UE.

În perioada 2014-2020, au fost alocate 351,8 miliarde de euro – aproximativ o treime din bugetul total al UE – pentru politica de coeziune, în vederea atingerii acestor obiective și a îndeplinirii diverselor nevoi existente la nivelul tuturor regiunilor din UE.

România beneficiază de o finanțare europeană de 30,8 miliarde EURO. Situația Fondurilor Structurale de Investiții pentru perioada 2014-2020 poate fi vizualizată pe Platforma actualizată de ,,Date Deschise” a Comisiei Europene.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Eurodeputatul Mircea Hava: DiscoverEU, cel mai frumos cadou de majorat, ce depășește cu mult limitele convenționalului

Published

on

© European Parliament Media Center

Eurodeputatul Mircea Hava (PNL, PPE) îi invită pe tinerii liceeni să participe în cadrul programului DiscoverEU prin care pot călători gratuit cu trenul în Europa timp de o lună. 

”Learning by travelling, cam așa e descris, pe scurt, cel mai amplu program al Uniunii Europene, Discover EU, prin care tinerii sunt susținuți să călătorească și să descopere Europa”, menționează Mircea Hava în mesajul său.

Peste 800 de tineri români în vârstă de 18 ani urmează să primească un permis de călătorie în cadrul celei de-a patra rundă a inițiativei DiscoverEU, care a atras în jur de 75 000 de cereri din întreaga Europă, anunță Comisia Europeană printr-un comunicat.

Potrivit deputatului european, programul DiscoverEU este dedicat tinerilor și libertății de mișcare.

”Îi felicit pe cei care au avut îndrăzneala de a accepta provocarea și au intrat în selecția care le-a adus biletul pentru ”Trans – European”.

Mircea Hava le recomandă tinerilor să aplice pentru acest program și să descopere Europa, călătorind: ”Cei care cred în ceea ce văd, vor să experimenteze și își doresc să se regăsească nu doar geografic în Europa, au recomandarea mea: Discover EU e un programat ce depășește cu mult limitele convenționalului, dedicat 100% aventurierilor.”

Mai multe detalii pentru apelul următor găsiți aici https://europa.eu/youth/discovereu_en

Citiți și: DiscoverEU: Încă 800 de tineri români ”vor întreprinde o călătorie europeană memorabilă” în 2020, ”pentru a descoperi Europa”

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

2021 – Anul european al orașelor mai verzi. Eurodeputatul Dan Motreanu: Este nevoie de o mai bună comunicare între statele membre în materie de planificare urbană

Published

on

© Dan Motreanu/Facebook

Deputatul european, Dan Motreanu (PNL, PPE), a votat în Parlamentul European în cadrul Comisiei ENVI un proiect de rezoluție care stabilește 2021 – Anul European al orașelor mai verzi.

Această rezoluție a fost propusă în contextul în care 72% din populația Uniunii Europene trăiește în prezent în mediul urban.”

Potrivit eurodeputatului, acest procent în continuă creștere, ”generează un nivel record de poluare, cu impact direct asupra sănătății cetățenilor și a mediului înconjurător.”

Dan Motreanu explică de ce a votat amendamentul din Rezoluție conform căruia este nevoie de o mai bună comunicare între statele membre în materie de planificare urbană, urbanism și infrastructură durabilă, arhitectură ecologică, energie curată, mobilitate a pietonilor, a cicliștilor și gestionarea corectă și durabilă a deșeurilor: ”poluarea este ucigașul invizibil”.

”Numai în România peste 20 de mii de oameni mor anual din cauza poluării, țara noastră ocupând locul 8 în Europa la numărul de decese asociate acestui fenomen, raportate la 100 de mii de locuitori”, informează acesta.

Dan Motreanu subliniază că toate aceste măsuri sunt esențiale pentru reducerea cantității de CO2 din atmosferă, atenuarea impactului valurilor de căldură, diminuarea poluării fonice, oferind totodată avantaje estetice, economice și creșterea calității vieții, în general.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending