Mai mult de jumătate dintre germani, italieni și francezi se opun utilizării forței armate în situația unui conflict al unui stat membru NATO cu Rusia, potrivit unui sondaj publicat de think tank-ul Pew Research miercuri, 10 iunie.
Dintre ţările în care s-a desfăşurat sondajul, Germania este cea mai reticentă: 58% dintre respondenți au declarat că țara lor nu ar trebui să se implice într-un ipotetic conflict dintre Rusia și un stat NATO vecin.
Articolul V din Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la începutul Războiului Rece, în 1949 stipulează că “un atac armat împotriva unui membru … trebuie considerat un atac împotriva tuturor”. Acesta este principalul motiv pentru care ţările mici de la periferia Rusiei, precum cele trei ţări baltice, au vrut să adere la NATO. Însă, în medie în Europa, doar 48 la sută dintre cei intervievaţi susţin ideea ca ţara lor să folosească forţa pentru a veni în ajutor unui alt membru NATO atacat de Rusia.
Nici în Franţa sprijinul nu este foarte mare, 53 la sută dintre cei chestionaţi manifestându-şi opoziţia, în timp ce în Marea Britanie mai puţin de 50 la sută susţin ideea unui atac.
În opoziție, peste jumătate dintre cei chestionaţi în Statele Unite şi Canada au susţinut folosirea forţei pentru apărarea aliaţilor: 56 la sută în Statele Unite şi 53 la sută în Canada.
Deşi sondajul sugerează un consens în majoritatea ţărilor europene şi în America de Nord că Ucraina ar trebui să primească ajutor economic, mulţi dintre cei chestionaţi au declarat că se opun furnizării de arme Ucrainei, pe care aceasta să le folosească împotriva Rusiei. Doar în Polonia majoritatea populaţiei s-a declarat în favoarea furnizării de arme Ucrainei.
.
.





[…] Sondaj: Europenii, îngrijorați de un conflict cu Rusia, însă se opun furnizării de arme […]