Connect with us

ROMÂNIA

Sondaj INSCOP: Peste 50% dintre români au încredere în Germania și UE și aproape jumătate în NATO și Statele Unite. Încrederea în Rusia și China, sub 20%

Published

on

© European Union, 2017/ Source: EC - Audiovisual Service

Mai mult de jumătate dintre români acordă un nivel ridicat de încredere Germaniei (57,6%) și Uniunii Europene (51,6%), iar 49,4% au declarat că au multă încredere în NATO și 47,2% în SUA, în timp ce Rusia (16%) și China (19%) prezintă cea mai puțină încredere dintre țările și organizațiile internaționale testate în sondajul de opinie intitulatNeîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false”, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro

 50,1% dintre români au foarte multă încredere în Angela Merkel, cancelarul Germaniei, iar 41,6% dintre cei intervievați declară că au încredere în Joe Biden, președintele SUA. Doar 19% dintre respondenți au încredere în Vladimir Putin, președintele Rusiei. 

Încrederea în Joe Biden este mai ridicată în rândul celor peste 60 de ani, al celor cu un nivel de educație mai scăzut, inactivi pasivi. În Angela Merkel tind să aibă mai multă încredere locuitorii din regiunea de Nord Est, cei cu un venit mai ridicat și angajații din sectorul privat. De asemenea, în Vladimir Putin au încredere mai mare bărbații, tinerii sub 30 de ani, cei cu educație medie sau superioară și cei cu un venit mai ridicat.

„Încrederea în țările, organizațiile și liderii occidentali este semnificativ mai mare decât încrederea în țări din spațiul estic apropiat sau îndepărtat. Acest lucru consolidează concluziile anterioare privind validarea reperelor occidentale în societatea românească. Pe de altă parte, tendința încrederii este una descendentă comparativ cu alți ani, ceea ce sugerează o evaluare mai exigentă din partea românilor pe fondul unor evenimente și evoluții politice și sociale complexe în țări importante din spațiul occidental”, a declarat Remus Ștefureac, președintele Strategic Thinking Group.

„La nivel macrosocial încrederea în țările autocrate este scăzută. Este de notat excepția din situația comparativă a percepției liderilor vs țările de apartenență, respectiv Putin vs Rusia, unde un rol major este jucat de narativele din social media ce au un trend evident de zugrăvire în cheie pozitivă a liderului de la Kremlin. La nivelul segmentării acestor percepții ne preocupa identificarea cauzelor pentru care încrederea în țările autocrate este mai mare in rândul tinerilor decât în rândul celorlalte categorii sociale, precum și influența fake news în modelarea acestor percepții”, a menționat Dan Andronache, vice-presedinte True Story Project (TSP).

Încrederea în SUA este mai ridicată în rândul bărbaților, al tinerilor sub 30 de ani și al vârstnicilor (peste 60 de ani), al celor cu un nivel de educație mai scăzut. De asemenea, bărbații, persoanele sub 45 de ani, cei cu un nivel de educație ridicat și cu un venit care le asigură mai mult decât un trai decent, angajații din sectorul privat tind să aibă o încredere mai mare în Germania.

Tot în acest sens, principala concluzie a capitolului 1 al sondajului a arătat că o majoritate covârșitoare a românilor (81%) este de părere că România trebuie să aleagă direcția VEST (adică UE, SUA, NATO)  din punctul de vedere al alianțelor politice și militare.

În ceea ce privește încrederea în Rusia, tinerii de 18-29 ani au ceva mai multă încredere în această țară, comparativ cu media populației. Neîncrederea în Rusia este ușor mai ridicată în rândul celor peste 60 de ani și în rândul locuitorilor din București și din urbanul mare.  

Încrederea în UE este mai ridicată în rândul următoarelor categorii: bărbații, tinerii sub 30 de ani, cei cu un nivel de educație ridicat și cu un venit care le asigură mai mult decât un trai decent, gulere albe, locuitori din București sau din mediul rural, regiunea Nord-Est sau București-Ilfov.

Bărbații, cei peste 60 de ani, cei cu un nivel de educație mai ridicat, locuitorii din București sau din urbanul mare (peste 90 de mii de locuitori) au încredere în NATO într-o proporție mai mare decât celelalte categorii.

NATO

Bogdan Aurescu: Reuniunea miniștrilor de externe NATO de la București înseamnă foarte mult pentru prestigiul României și pentru securitatea României

Published

on

© MAE

Reuniunea şefilor diplomaţiilor din ţările membre NATO, desfăşurată la Bucureşti, înseamnă “foarte mult” pentru prestigiul României, dar şi pentru securitatea ei, a declarat ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, subliniind că reuniunea ministerială aliată este unul dintre “cele mai importante evenimente” care au avut loc la Bucureşti în ultimii ani, fiind primul eveniment la nivel înalt pe care România îl găzduieşte după Summitul NATO din 2008, prima reuniune a miniştrilor de externe după Summitul de la Madrid, prima reuniune la care participă miniştrii de externe din Finlanda şi din Suedia, în calitate de state care urmează să adere la NATO, iar o altă premieră a reprezentat-o participarea ministrului de externe din Republica Moldova și găzduirea de către România a unei reuniuni G7 pentru prima dată.

“România îşi vede recunoscut la nivel internaţional profilul pe care îl are în Alianţa Nord-Atlantică şi care este un profil foarte bine conturat. România este un aliat foarte apreciat în interiorul NATO. În al doilea rând, este recunoscut angajamentul nostru puternic pentru valorile Alianţei Nord-Atlantice şi pentru obiectivele Alianţei. Aşa cum spunea şi domnul preşedinte, România a fost un participant extrem de activ, extrem de substanţial la foarte multe operaţii ale Alianţei, la foarte multe misiuni. România este un aliat pe care se poate conta. Aceasta este percepţia pe care în acest moment aliaţii o au faţă de România. (…) Eu cred că această reuniune înseamnă foarte mult pentru prestigiul României, dar înseamnă foarte mult, în termeni concreţi, pentru securitatea României. Eu cred că această reuniune aduce şi a adus deja mai multă securitate pentru România şi cetăţenii români”, a precizat Aurescu, în conferinţa de presă susţinută la finalul reuniunii miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO, desfăşurată marţi şi miercuri la Bucureşti, informează Agerpres.

El a subliniat că România se află “sub umbrela de securitate” a NATO, care este “cea mai puternică alianţă politico-militară” din istorie.

Aurescu a menţionat că, după agresiunea militară a Rusiei în Ucraina, prezenţa aliată s-a consolidat atât în nordul, cât şi în sudul Flancului Estic şi că au fost create grupurile de luptă. Pe teritoriul României există în jur de 5.000 de militari aliaţi, atât în cadrul Grupului de Luptă, cât şi prin prezenţa americană, subiecte despre care șeful diplomației române a discutat și cu omologul american Antony Blinken, aflat pentru prima dată într-o vizită în România.

“Summitul de la Madrid a adus în plus faţă de asta posibilitatea creşterii la nivel de brigadă, de la nivel de batalion, a Grupului de Luptă din România, în general a grupurilor de luptă de pe Flancul Estic, precum şi necesitatea de a avea trupe de reîntărire precis alocate fiecărui grup de luptă, deci fiecărui stat de pe Flancul Estic, la care se adaugă pre-poziţionarea de echipamente în statele din Flancul Estic. Noi trebuie în continuare să lucrăm – şi asta am atras atenţia în aceste zile colegilor din alianţă – trebuie să lucrăm pentru implementarea acestor decizii. Iar această implementare trebuie să aibă loc într-un ritm accelerat, având în vedere evoluţia de securitate din zonă, în aşa fel încât la Summitul de la Vilnius să putem înregistra cât mai multe progrese”, a spus Bogdan Aurescu.

Bogdan Aurescu a făcut referire şi la modul în care România a “obţinut” desfăşurarea acestei reuniuni la Bucureşti, menţionând că NATO are practica organizării “din când în când a unor reuniuni ministeriale şi în afara sediului” de la Bruxelles, iar aceste reuniuni “au întotdeauna o anumită semnificaţie” prin locul ales.

“Încă de la începutul lui 2021 am înaintat candidatura României pentru a găzdui această reuniune ministerială. Au existat demersuri diplomatice la nivelul statelor membre, demersuri diplomatice la nivelul Secretariatului internaţional, au existat demersuri pe care le-am făcut şi la nivel de ministru şi la nivel de ambasadori şi, într-un final, am reuşit să securizăm organizarea acestei reuniuni în România, în timpul anului 2022. După care a izbucnit războiul din Ucraina, atacul Federaţiei Ruse împotriva statului vecin, care a determinat luarea unei decizii în primăvara acestui an cu privire la desfăşurarea Ministerialei în România”, a afirmat el.

Conform şefului diplomaţiei române, a existat la un moment dat şi varianta organizării Ministerialei din România înaintea Summitului de la Madrid, însă “după o reflecţie mai serioasă” s-a considerat că este mai importantă organizarea acestei reuniuni în implementarea deciziilor Summitului de la Madrid. 

Vreme de trei zile, între 28 și 30 noiembrie, România a fost capitala diplomatică europeană și euroatlantică, în contextul în care Bucureștiul a fost gazda a două evenimente diplomatice de amploare la sfârșitul acestei luni, reuniunea miniștrilor afacerilor externe ai NATO și reuniunea liderilor Conferinței de Securitate de la München, fiind pentru prima dată când România a găzduit o ministerială de externe a Alianței Nord-Atlantice în timp ce tot pentru prima dată, reuniunea liderilor de la München a avut loc pe flancul estic al NATO.

Continue Reading

ROMÂNIA

Bogdan Aurescu: Profilul României în NATO și contribuțiile la contracararea efectelor războiului Rusiei în Ucraina au avut un rol important în discuțiile privind aderarea la Schengen

Published

on

© MAE

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a declarat, miercuri, că profilul României în Alianţa Nord-Atlantică şi contribuţiile aduse la contracararea războiului de agresiune a Rusiei în Ucraina au un rol important în discuţiile privind aderarea la spaţiul Schengen, menţionând că dacă ţara noastră intră în acest spaţiu de liberă circulaţie, există mai multă securitate internă în UE.

Aurescu a precizat că aderarea României la spaţiul Schengen nu a reprezentat subiectul Ministerialei NATO, însă a ridicat această problemă în discuţiile cu omologii statelor membre ale Alianţei, arătând că România îndeplineşte condiţiile necesare.

“Discuţiile privind spaţiul Schengen nu au nicio legătură cu reuniunea NATO în sine, pentru că nu are cum să fie un subiect pe agenda NATO. Pe de altă parte, trebuie spus foarte clar că profilul României în Alianţa Nord-Atlantică şi contribuţiile pe care noi le-am adus în contracararea efectelor războiului de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei au avut un rol important în progresul discuţiilor legate şi de spaţiul Schengen. Până la urmă, şi spaţiul Schengen reprezintă un spaţiu de liberă circulaţie în care dacă intră România, există mai multă securitate internă în UE. Există cumva o legătură, dar subiectul nu are cum să fie pe agenda unei reuniuni ministeriale NATO”, a afirmat Aurescu, la o conferinţă de presă organizată după reuniunea miniştrilor de externe din ţările NATO, relatează Agerpres.

 

El a spus că a discutat cu omologul din Olanda, precum şi cu cei din Suedia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Italia despre obiectivul României de aderare la spaţiul Schengen şi toţi au susţinut ferm şi clar acest obiectiv.

“Dar am discutat cu colegul meu din Olanda, aşa cum am discutat şi cu colegul meu din Suedia, aşa cum am discutat şi cu ceilalţi colegi europeni din Cehia, care are preşedinţia Consiliului UE, din Slovacia, din Slovenia, din Italia, cu toţii am discutat despre obiectivul României de aderare la spaţiul Schengen. Toţi aceşti colegi au reţinut foarte clar argumentaţia României de aderare la spaţiul Schengen. Şi colegul din Cehia, Slovacia, Slovenia, Italia – toţi au susţinut în mod clar şi ferm aderarea României la spaţiul Schengen. Şi colegul suedez a subliniat aceeaşi susţinere, pentru că Guvernul suedez susţine aderarea la spaţiul Schengen”, a adăugat şeful diplomaţiei române.

Aurescu a menţionat că există premisele pentru o decizie pozitivă în Parlamentul suedez.

“Cu aceeaşi ocazie, am subliniat faptul că, în urma demersurilor pe care le-am făcut, inclusiv prin discuţiile directe cu lideri ai Partidului Social Democrat din Suedia, opoziţia din Suedia nu se mai opune aderării României la spaţiul Schengen, deci există premisele pentru o decizie pozitivă în Parlamentul suedez, iar discuţia cu domnul ministru din Olanda a fost o discuţie extrem de pozitivă, foarte constructivă. Am rămas în legătură pentru perioada următoare, am comparat evaluările noastre cu privire la locul unde ne aflăm şi am arătat, de asemenea, că România îndeplineşte condiţiile pe care Olanda le-a pus la vizita pe care prim-ministrul olandez a făcut-o în 12 octombrie”, a mai spus Bogdan Aurescu.

Un vot asupra extinderii spaţiului Schengen este programat la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 8-9 decembrie, conform agendei pe care o promovează președinția cehă a Consiliului. În pregătirea acestui moment, Comisia Europeană a solicitat Consiliului Uniunii Europene să adopte fără întârziere deciziile necesare pentru a permite Bulgariei, României și Croației să participe pe deplin la spațiul Schengen.

De asemenea, misiunea voluntară de evaluare a implementării de către România a acquis-ului Schengen care s-a aflat la mijlocul lunii noiembrie în țara noastră și din care au făcut parte experți ai Comisiei Europene, ai Consiliului și experți din țări membre precum Olanda, Cehia, Suedia și Germania, a publicat un raport favorabil pentru țara noastră.

O altă piedică în calea aderării României la Schengen, evocată în ultimul deceniu de către Olanda, a fost Mecanismul de Cooperare și Verificare, însă, în raportul publicat pe 22 noiembrie, Comisia Europeană a concluzionat că ”România a înregistrat progrese suficiente în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor pe care și le-a asumat în cadrul MCV la momentul aderării sale la UE și că toate obiectivele de referință pot fi închise în mod satisfăcător”.

Vreme de trei zile, între 28 și 30 noiembrie, România a fost capitala diplomatică europeană și euroatlantică, în contextul în care Bucureștiul a fost gazda a două evenimente diplomatice de amploare la sfârșitul acestei luni, reuniunea miniștrilor afacerilor externe ai NATO și reuniunea liderilor Conferinței de Securitate de la München, fiind pentru prima dată când România a găzduit o ministerială de externe a Alianței Nord-Atlantice în timp ce tot pentru prima dată, reuniunea liderilor de la München a avut loc pe flancul estic al NATO.

Continue Reading

NATO

Ministrul turc de externe salută ”pașii pozitivi” făcuți de Suedia și Finlanda, dar anunță că Turcia așteaptă ”măsuri concrete” pentru a le elibera drumul către NATO

Published

on

© Republic of Turkey Ministry of Foreign Affairs/ Facebook

Suedia și Finlanda au făcut ”pași pozitivi” în lupta împotriva terorismului, o condiție pusă de Ankara pentru a da undă verde aderării lor la NATO, a apreciat miercuri ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, transmit AFP și Reuters, citate de Agerpres.

”Noul guvern din Suedia este mai determinat decât precedentul şi noi primim acest lucru cu satisfacţie (…) Au făcut schimbări legislative şi toate acestea constituie paşi pozitivi”, a declarat Cavusoglu într-o conferinţă de presă la Bucureşti, la finalul reuniunii miniştrilor de externe din statele NATO.

Acesta a amintit și de întâlnirea pe care a avut-o cu omologii suedez și finlandez în contextul ministerialei NATO de la București.

”Am avut o întâlnire foarte bună ieri (…) Trebuie să spun că, după această reuniune, am simţit progrese”, a dat asigurări ministrul suedez Tobias Billstrom, precizând că se va deplasa în curând la Ankara pentru a pleda din nou în favoarea primirii ţării sale în NATO.

Cavusoglu a adăugat totuşi că, în pofida ”declaraţiilor frumoase şi a unei bune determinări” din partea celor două ţări nordice, Turcia aşteaptă în continuare ”măsuri concrete”.

”Nu am văzut încă măsuri concrete în domenii precum extrădarea criminalilor, îngheţarea activelor grupărilor teroriste şi stoparea activităţilor lor. Da, au existat paşi pozitivi, precum schimbări legislative, dar trebuie să vedem aplicarea lor”, a spus ministrul turc.

Schimbările legislative la care face trimitere oficialul de la Ankara sunt cele adoptate recent de Suedia, care a decis să-și modifice Constituția prin introducerea a unor măsuri mai dure împotriva terorismului, pentru a debloca astfel intrarea sa în NATO.

Să nu uităm că Suedia și Finlanda aspiră să devină membre ale Alianței, dar parcursul către atingerea acestui obiectiv a fost inițial blocal de Ankara, invocând presupusul sprijin al celor două țări nordice pentru ”organizaţii teroriste”.

Helsinki şi Stockholm au respins aceste acuzaţii şi, la sfârşitul lui iunie, cele trei ţări au semnat un memorandum de înţelegere pentru a aborda această problemă, astfel că, șefii de stat sau de guvern ai statelor membre NATO, reuniți în cadrul summitului de la Madrid, au invitat Finlanda și Suedia, prin declarația finală, să devină membre ale Alianței.

Citiți și: 
Erdogan: Turcia își “dorește sincer” ca Suedia să adere la NATO. Premierul suedez asigură că va respecta toate obligațiile asumate față de Turcia

Potrivit prevederilor, toate ţările membre NATO trebuie să ratifice protocoalele de aderare pentru ca acestea să poată intra în vigoare şi, astfel, cele două țări să poată beneficia de prevederile Articolului 5, ce funcționează sub principiul unui răspuns colectiv în cazul în care unul dintre membri este atacat.

Conform Adunării Parlamentare a NATO, statele care mai trebuie să parcurgă această procedură legislativă sunt Ungaria și Turcia.

Dacă Ankara șovăie, Budapesta, prin vocea premierului Viktor Orban, a anunțat că Parlamentul va ratifica aderarea Finlandei și Suediei la NATO la începutul anului viitor.

Continue Reading

Facebook

NATO9 hours ago

Bogdan Aurescu: Reuniunea miniștrilor de externe NATO de la București înseamnă foarte mult pentru prestigiul României și pentru securitatea României

ROMÂNIA12 hours ago

Bogdan Aurescu: Profilul României în NATO și contribuțiile la contracararea efectelor războiului Rusiei în Ucraina au avut un rol important în discuțiile privind aderarea la Schengen

NATO12 hours ago

Ministrul turc de externe salută ”pașii pozitivi” făcuți de Suedia și Finlanda, dar anunță că Turcia așteaptă ”măsuri concrete” pentru a le elibera drumul către NATO

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Ucraina: Comisia Europeană alocă 5,5 milioane de euro pentru cazarea în siguranță a persoanelor care fug de război

INTERNAȚIONAL13 hours ago

Șeful diplomației americane, mesaj de la București: SUA colaborează cu parteneri din întreaga lume pentru a ”contracara influența malignă a Rusiei”

NATO13 hours ago

NATO a decis, la București, să intensifice sprijinul pentru R. Moldova, Georgia și Bosnia, “trei parteneri valoroși care se confruntă cu presiunea rusă”

NATO13 hours ago

Avertismentul NATO după ministeriala de la București: Aliații trebuie să evalueze dependențele euro-atlantice de China și să reducă vulnerabilitățile

U.E.13 hours ago

Josep Borrell participă în Polonia la Consiliul ministerial al OSCE, unde va vizita și Misiunea de asistență militară a UE pentru Ucraina

CONSILIUL UE14 hours ago

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, mulțumește președinției cehe a Consiliului UE pentru sprijinul acordat aderării țării noastre la Schengen

NATO14 hours ago

Mircea Geoană: Reuniunea miniștrilor de externe NATO de la București, o nouă piatră la proiectul unei Românii aflate în centrul și nu la periferia Europei

NATO9 hours ago

Bogdan Aurescu: Reuniunea miniștrilor de externe NATO de la București înseamnă foarte mult pentru prestigiul României și pentru securitatea României

NATO12 hours ago

Ministrul turc de externe salută ”pașii pozitivi” făcuți de Suedia și Finlanda, dar anunță că Turcia așteaptă ”măsuri concrete” pentru a le elibera drumul către NATO

NATO13 hours ago

NATO a decis, la București, să intensifice sprijinul pentru R. Moldova, Georgia și Bosnia, “trei parteneri valoroși care se confruntă cu presiunea rusă”

NATO13 hours ago

Avertismentul NATO după ministeriala de la București: Aliații trebuie să evalueze dependențele euro-atlantice de China și să reducă vulnerabilitățile

NATO14 hours ago

Stoltenberg condiționează o eventuală aderare a Ucrainei la NATO de „triumful său ca stat suveran și independent” și de un parteneriat politico-militar mai strâns

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI15 hours ago

Marian-Jean Marinescu subliniază nevoia ”cooperării puternice între statele membre și autoritățile locale” din regiunile carbonifere pentru succesul tranziției spre economie verde, avându-i pe oameni în centru

INTERNAȚIONAL1 day ago

Șeful diplomației SUA, în România, la 25 de ani de Parteneriat Strategic: În 1989, democrația a prins rădăcini. Să fim întăriți de amintirea curajului poporului român în cel mai întunecat moment al său

NATO1 day ago

Klaus Iohannis, către miniștrii de externe NATO reuniți la București: Trebuie să implementăm cât mai curând deciziile privind postura de apărare pe flancul estic și la Marea Neagră

NATO2 days ago

Blinken și Aurescu au discutat despre contribuția României la viitoarea strategie a SUA pentru Marea Neagră: Nu ne lăsăm descurajați, vom consolida prezenţa NATO în Marea Neagră

NATO2 days ago

Mircea Geoană, la Aspen – GMF Bucharest Forum: Noua realitate a descurajării și apărării în Europa presupune claritate asupra nevoilor NATO. Bucureștiul, unul dintre locurile în care ne vom reenergiza comunitatea

Team2Share

Trending