Peste 70% dintre români consideră că România trebuie să rămână în Uniunea Europeană și nu doresc destrămarea acesteia, declarând, totodată, că își doresc unirea cu Republica Moldova, se arată în capitolele patru și cinci ale sondajului de opinie intitulat „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false” realizat de INSCOP Research.
Sondajul de opinie, realizat în perioada 11 – 18 ianuarie 2022, este împărțit în șapte capitole, capitolul al IV-lea fiind dedicat opiniei românilor privind elemente de interes în relația dintre România și Uniunea Europeană, iar cel de-al V-lea patriotismului/ naționalismului economic.
Capitolul 4: Național vs European
Avantaje vs. Dezavantaje ale aderării la UE
Punând în balanță toate implicațiile asupra vieții economice și sociale, asupra familiei și vieții personale, 54,9% dintre cei chestionați (față de 47,2% în septembrie 2021, 56,2% în iunie 2021 și 61,4% în martie 2021) consideră că aderarea României la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje, în timp ce 40,8% sunt de părerea contrarie.

Ieșirea României din Uniunea Europeană (Ro-Exit)
În ceea ce privește ieșirea României din Uniunea Europeană, 71,7% dintre români se opun ideii ca România să părăsească blocul comunitar, în timp ce 25,2% ar fi de acord cu o asemenea perspectivă și 3,1% nu știu sau nu răspund.

Destrămare UE
Legat de destrămarea Uniunii Europene, 75,3% dintre respondenți nu ar dori ca Uniunea Europeană să se destrame în următorii ani, în timp ce 19% își doresc o asemenea evoluție. Ponderea non-răspunsurilor este de 6,7%.

Rolul UE în dezvoltarea economică a României
Afirmația ”În viitor, România s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar fi în interiorul Uniunii Europene” întrunește acordul a 63,2% dintre cei intervievați (față de 57,8% în septembrie 2021, 62,9% în iunie 2021). 29,4% consideră că ”în viitor, România s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar fi în afara Uniunii Europene” (față de 32,9% în septembrie 2021 , 27% în iunie 2021), iar 7,5% nu știu sau nu răspund.
Reguli europene vs. interese naționale
Aproximativ 30% dintre români sunt de părere că, în calitate de stat membru, România trebuie să respecte regulile Uniunii Europene, chiar și atunci când îi sunt afectate interesele naționale (față de 27,3% în septembrie 2021 și 28% în iunie 2021). 68,4% consideră că România trebuie să își apere interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să își piardă poziția de stat membru al UE (față de 68,5% în septembrie 2021 și 64,8% în iunie 2021). 2,2% nu știu sau nu răspund.
Interesul național în context UE
Dintre respondenții care consideră că România trebuie să își apere interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să își piardă poziția de stat membru al UE (ceea ce reprezintă 68.4% din eșantion) 72,9% (respectiv aproximativ jumătate din totalul populației) sunt de părere că este în interesul național al României ca țara să rămână în Uniunea Europeană. 24,7% (respectiv 17% din totalul populației) cred că ieșirea din Uniunea Europeană nu ar afecta interesele naționale ale țării â
Admiterea României în spațiul Schengen
La întrebarea ”Din ce cauză credeți că România nu a fost încă admisă spațiul Schengen, zona de liberă circulație din Uniunea Europeană, fără controale la frontiere, deși majoritatea statelor europene sunt de acord cu aderarea țării noastre?” 42,1% din populație consideră că țara noastră nu a îndeplinit toate criteriile de aderare (față de 43,5% în martie 2021), 50,8% sunt de părere că unele state europene blochează aderarea României din motive economice (față de 50,2% în martie 2021). Nu știu sau nu răspund 7,1%.

Capitolul 5: Patriotism/naționalism economic
Intenția de emigrare
77,9% dintre români au declarat că preferă să trăiască și să muncească în România, în timp ce 21,5% spun că dacă ar avea posibilitatea, ar prefera să trăiască și să muncească în Europa sau SUA. Procentul non-răspunsurilor este de 0,5%
Companie multinațională vs companie românească
Legat de raportul dintre o companie multinațională și una românească, aproximativ 70% au declarat că preferă să lucreze într-o companie românească din România, în timp ce 26% spun că preferă să lucreze într-o companie străină care activează în România. Procentul non-răspunsurilor este de 4,1%
Calitatea produselor din piața românească
71,8% dintre români cred că firmele străine vând pe piața românească produse calitativ inferioare față de cele pe care le vând în alte țări, în timp ce 24,2% sunt de părerea contrarie. Procentul non-răspunsurilor este de 4%
Unirea cu Republica Moldova
Întrebați dacă sunt de acord cu unirea Basarabiei cu România, 74,5% dintre respondenți au răspuns afirmativ, 21,1% răspund negativ, iar 4,3% nu știu sau nu răspund.

Sondajul de opinie ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” – Ediția a IV-a a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States – și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.
Ancheta sociologică s-a derulat în perioada 11-18 ianuarie 2022, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului.
Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1162 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9 %, la un grad de încredere de 95%.




