Connect with us

U.E.

Spania face apel la UE să găsească un compromis cu China în ceea ce privește taxele vamale suplimentare impuse importurilor de vehicule electrice: Sunt multe în joc pentru industria noastră internă

Published

on

© European Union 2024

Uniunea Europeană ar trebui să caute un compromis și un rezultat negociat cu Beijingul, susțin oficialii din Spania, înaintea unui vot esențial programat vineri în urma căruia UE ar urma să permanentizeze taxele vamale suplimentare asupra importurilor de mașini electrice din China, anunță Reuters, citat de Agerpres.

UE ”ar trebui să menţină deschise negocierile … dincolo de data votului” pentru a ajunge la un acord privind preţurile şi relocarea producţiei de baterii în blocul european, se arată într-o scrisoare a ministrului spaniol al Economiei, Carlos Cuerpo, adresată vicepreşedintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, şi consultată de Reuters.

”Sunt multe în joc pentru industria noastră internă. Trebuie să găsim un echilibru, tehnic şi politic, pentru a ne asigura că ne apărăm interesele industriale şi evităm o confruntare pe scară largă cu jucători strategici, cum e China”, susţine Cuerpo, atrăgând atenţia că Spania este al doilea mare producător auto din UE.

Recent, premierul Spaniei, Pedro Sanchez, milita, într-o vizită efectuată în China, pentru ridicarea de punți între cele două economii pentru a evita o conflagrație comercială. 

Citiți și: Uniunea Europeană și China trebuie să construiască punți pentru a evita un război comercial, subliniază premierul Spaniei: Noi vom fi constructivi

Premierul spaniol Pedro Sanchez face apel la dialog și cooperare cu China, în ciuda tensiunilor comerciale cu UE

Motivele Madridului sunt tot de ordin comercial. Amintim că Beijingul a decis să deschidă o investigație anti-dumping cu privire la importurile de carne de porc și la produsele derivate din UE, are vizează cu precădere Spania, ca răspuns la taxele suplimentare asupra vehiculelor electrice din China anunțate de Comisia Europeană. 

Citiți și: UE reacționează după ce China a decis să se răzbune prin a deschide o investigație anti-dumping cu privire la carnea de porc importată din Uniune: Nu suntem îngrijorați. Ne vom asigura că respectă normele OMC

Să nu uităm că mai mult de jumătate din carne de porc importată de China în 2023 a venit din UE, valoarea acesteia fiind de 6 miliarde de dolari, potrivit datelor vamale, din care aproximativ un sfert a provenit numai din Spania.

Pe locurile doi și trei, Olanda și Danemarca au exportat anul trecut în China produse din carne de porc în valoare de 620 de milioane de dolari și, respectiv, 550 de milioane de dolari.

În iulie, Comisia Europeană a anunțat că intenționează să perceapă taxe de import permanente pentru vehiculele electrice importate din China, după ce o anchetă antisubvenții demarată anul trecut a constatat că acestea subminează în mod neloial concurenții europeni.

Pe baza comentariilor și a constatărilor suplimentare ale investigației, au fost propuse următoarele rate de taxe vamale:

  • BYD: 17,0%
  •  Geely: 19,3%
  • SAIC: 36,3%
  • Alte companii cooperante: 21,3%
  • Companii necooperante: 36,3%
  • Tesla, ca exportator din China, a primit un tarif individual de 9% în această etapă.
  • Anumiți exportatori chinezi și joint venture-uri cu producători din UE, care nu au exportat în perioada de investigație, pot beneficia de tarife vamale mai mici, în conformitate cu cele ale companiilor cooperante.
  • Comisia a decis să nu colecteze retroactiv taxele compensatorii.

UE dorește să își protejeze industria automobilelor, o bijuterie a coroanei industriale europene care oferă locuri de muncă pentru aproximativ 14 milioane de persoane.

La mijlocul lunii septembrie, Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru o economie în serviciul cetățenilor, și comisar desemnat pentru portofoliul economiei și productivității, precum și de implementare și simplificare, a avut o întâlnire cu ministrul chinez al Comerțului Wang Wentao cu privire la taxele asupra vehiculelor electrice fabricate în China, dar nu au fost înregistrate progrese.

China refuză în continuare să se alinieze la concluziile UE conform cărora Beijingul sprijină în mod incorect industria sa auto. În acest context, Comitetul pentru instrumentele de apărare comercială urmează să decidă impunerea de taxe vamale suplimentare permanente. 

Propunerea Comisiei Europene poate fi implementată numai dacă o majoritate calificată de 15 state membre UE, reprezentând 65% din populaţia blocului european, nu votează împotrivă.

Germania este cel mai vocal oponent al taxelor ca urmare a faptului că toți producătorii germani de automobile sunt dependenți de piețele chineze.

Deoarece coaliția formată din social-democrați, verzi și liberali nu este de acord cu privire la modul de abordare a Chinei, Berlinul ar putea fi de fapt forțat să se abțină la votul privind taxele asupra vehiculelor electrice din China.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

COMISIA EUROPEANA

Roxana Mînzatu anunță că va merge în fiecare stat UE pentru un dialog care să stea la baza planului de acțiune pentru pilonul european al drepturilor sociale

Published

on

© European Union, 2024 Source: EP

Corespondență din Bruxelles

Vicepreședinta executivă desemnată a Comisiei Europene pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză, Roxana Mînzatu, și-a anunțat marți intenția de a merge în fiecare stat membru al Uniunii Europene pentru un dialog cu toate părțile implicate care să genereze ” un plan de acţiune pentru pilonul european al drepturilor sociale”.

Mînzatu a fost audiată marți în Parlamentul European ca parte a procedurii de confirmare a portofoliului său de comisar, ea înfățișându-se în cadrul unei reuniuni comune a două comisii de specialitate, Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL) şi Comisia pentru cultură şi educaţie (CULT), cu Alte două comisii – Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen (FEMM) şi Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) – având statutul de invitate.

În cadrul unor declarații de presă după audiere, Mînzatu a fost întrebată de CaleaEuropeană.ro cum va gestiona dialogul cu statele membre în privința dimensiunii politicilor sociale, care sunt în competența statelor UE și nu a Uniunii.

Noi avem Pilonul European al Drepturilor Sociale. Este o biblie a drepturilor sociale ale lucrătorilor pe întreg teritoriul Uniunii. Trebuie să vin cu un nou plan de acțiune la anul ca vicepreședinte și comisar. Am spus că nu voi face acest lucru din birou, ci vreau să merg în fiecare stat membru să discut cu partenerii sociali, cu guvernele, cu parlamentele, cu tinerii și cu societatea civilă şi, ca urmare a dialogului cu ei, să vedem, de exemplu, ce facem cu algoritmii folosiţi în gestionarea activităţi angajaţilor în anumite companii ş.a.m.d. Deci este vorba de un dialog care va genera un plan de acţiune pentru pilonul european al drepturilor sociale“, a declarat ea.

Europa trebuie să își intensifice “pregătirea, formarea și să-și clădească rezistența” pentru “a-și responsabiliza și proteja cetățenii”, a declarat Roxana Mînzatu, vicepreședinte desemnat al Comisiei Europene pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză, în cadrul audierii de confirmare în Parlamentul European.

Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă“, a afirmat ea, în aplauzele sălii, în cadrul unei prezentări de 15 minute în limbile engleză, română și franceză, urmată de întrebări din partea deputaților europeni.

Ea a precizat că mandatul de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză va fi axat pe trei piloni, respectiv pregătire, locuri de muncă de calitate și echitate socială.

Totodată, Mînzatu a anunțat va demara un dialog privind politica socială la nivelul UE și va elabora “Foaie de parcurs pentru locuri de muncă de calitate” ca prime măsuri pe care le va lua după preluarea mandatului.

Pentru prima dată de la aderarea la UE, România va avea un comisar european în poziții de conducere la nivelul Comisiei Europene, după ce Ursula von der Leyen a desemnat-o pe Roxana Mînzatu în poziția de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene care va fi responsabilă pentru domeniul “oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză”.

Mînzatu este audiată marți în Parlamentul European, în ultima zi a audierilor de confirmare ce au debutat pe 4 noiembrie pentru cei 26 de comisari europeni din următoarea Comisie. Alături de Mînzatu, marți sunt audiați și ceilalți 5 vicepreședinți executivi ai viitoarei Comisii Europene.

Audierea de trei ore a lui Mînzatu a fost urmată de o reuniune a președinților Comisiilor EMPL și CULT cu coordonatorii grupurilor politice din comisiile de resort pentru a evalua performanța și calificarea comisarului desemnat.

Marți au loc ultimele audieri pentru Comisia von der Leyen 2.0 în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. După audierea a 20 de comisari desemnați, procedurile se încheie cu audierile de confirmare pentru cei șase vicepreședinți executivi propuși de Ursula von der Leyen în viitorul său mandat: Teresa Ribeira (vicepreședinte executiv al unei tranziții curate, echitabile și competitive), Henna Virkkunen (vicepreședinte executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație), Stéphane Séjourné (vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială), Kaja Kallas (vicepreședinte executiv, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate), Roxana Mînzatu (vicepreședinte executiv pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză), Raffaele Fitto (vicepreședinte executiv pentru coeziune și reforme).

Parte a procedurii democratice de instalare a noii Comisii, audierile reprezintă și un teren pentru jocuri și negocieri de culise. Dintre cei 20 de comisari europeni audiați, Hadja Lahbib (Belgia), comisar european pentru gestionarea crizelor, și Jessika Roswall (Suedia), comisar pentru mediu, nu au oferit prestații satisfăcătoare, în vreme ce comisarul european desemnat pentru sănătate propus de Ungaria, Oliver Varhelyi, încă nu a primit evaluarea după audiere și după întrebări suplimentare în scris.

Totodată, coordonatorii grupurilor politice din toate comisiile implicate în audierile vicepreședinților executivi au decis să amâne evaluările pentru aceștia. În cazul în care sunt necesare clarificări suplimentare de competențe, cei șase vicepreședinți executivi pot primi întrebări scrise cu solicitare de răspuns scris sau alte documente.

Conform procedurii, pe baza recomandărilor comisiilor, Conferința președinților (președintele PE, Roberta Metsola, și președinții grupurilor politice) urmează să efectueze evaluarea finală și să declare audierile încheiate la 21 noiembrie. După ce Conferința președinților va declara închise toate audierile, vor fi publicate scrisorile de evaluare. Alegerea de către eurodeputați a colegiului complet de comisari, cu o majoritate a voturilor exprimate, este în prezent programată să aibă loc în timpul sesiunii plenare din 25-28 noiembrie de la Strasbourg.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

“Europa în acțiune pentru oameni”: Roxana Mînzatu anunță că va demara un dialog la nivelul UE privind politica socială și va elabora o foaie de parcurs pentru locuri de muncă de calitate

Published

on

© European Union, 2024 Source: EP

Corespondență din Bruxelles

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză, Roxana Mînzatu, va demara un dialog privind politica socială la nivelul UE și va elabora “Foaie de parcurs pentru locuri de muncă de calitate” ca prime măsuri pe care le va lua după preluarea mandatului.

Mînzatu a făcut acest anunț în cadrul audierii de confirmare în Parlamentul European la care participă eurodeputaţi din două comisii de specialitate, Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL) şi Comisia pentru cultură şi educaţie (CULT). Alte două comisii – Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen (FEMM) şi Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) – au statutul de invitate la audierea Roxanei Mînzatu.

Ea a declarat că dorește să demareze un dialog privind politica socială la nivelul UE pe tema “Europa în acțiune pentru oameni”, de îndată ce va fi în funcție.

Vicepreședinta executivă desemnată le-a precizat eurodeputaților că va pregăti o “Foaie de parcurs pentru locuri de muncă de calitate”, care va fi o “prioritate pentru primele luni ale mandatului meu”.


Citiți și
Premieră de la aderarea României la UE: Roxana Mînzatu va fi vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și va fi responsabilă pentru domeniul “oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză”
Ursula von der Leyen dezvăluie componența Comisiei Europene 2024-2029: Cum arată arhitectura primei Comisii care va avea România în conducerea ei
“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European
Pregătirea europenilor, locuri de muncă de calitate și echitatea socială – cei trei piloni ai Roxanei Mînzatu ca vicepreședinte al Comisiei Europene

Pentru prima dată de la aderarea la UE, România va avea un comisar european în poziții de conducere la nivelul Comisiei Europene, după ce Ursula von der Leyen a desemnat-o pe Roxana Mînzatu în poziția de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene care va fi responsabilă pentru domeniul “oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză”.

Mînzatu este audiată marți în Parlamentul European, în ultima zi a audierilor de confirmare ce au debutat pe 4 noiembrie pentru cei 26 de comisari europeni din următoarea Comisie. Alături de Mînzatu, marți sunt audiați și ceilalți 5 vicepreședinți executivi ai viitoarei Comisii Europene.

Potrivit scrisorii de misiune transmise de Ursula von der Leyen, Roxana Mînzatu va lucra pentru “competitivitatea modelului social european”. Mai mult decât atât, între momentul negocierii portofoliilor și cel al audierilor comisarilor europeni au fost publicate două documente cheie pentru viitorul UE, raportul Draghi privind competitivitatea economiei europene și raportul Niinisto privind pregătirea UE pentru situații de criză, ambele abordând domenii conectate la portofoliul comisarului european din partea României. Totodată, Declarația de la Budapesta a liderilor europeni privind un nou pact al competitivității europene cuprinde 12 puncte, din care al zecelea se referă la valorificarea talentelor europene și investițiile în competențe pentru a promova locuri de muncă de înaltă calitate în întreaga Uniune.

Audierea de trei ore a lui Mînzatu va fi urmată de o reuniune a președinților Comisiilor EMPL și CULT cu coordonatorii grupurilor politice din comisiile de resort pentru a evalua performanța și calificarea comisarului desemnat. Conform procedurii, pe baza recomandărilor comisiilor, Conferința președinților (președintele PE, Roberta Metsola, și președinții grupurilor politice) urmează să efectueze evaluarea finală și să declare audierile încheiate la 21 noiembrie. După ce Conferința președinților va declara închise toate audierile, vor fi publicate scrisorile de evaluare. Alegerea de către eurodeputați a colegiului complet de comisari, cu o majoritate a voturilor exprimate, este în prezent programată să aibă loc în timpul sesiunii plenare din 25-28 noiembrie de la Strasbourg.

Marți au loc ultimele audieri pentru Comisia von der Leyen 2.0 în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. După audierea a 20 de comisari desemnați, procedurile se încheie cu audierile de confirmare pentru cei șase vicepreședinți executivi propuși de Ursula von der Leyen în viitorul său mandat: Teresa Ribeira (vicepreședinte executiv al unei tranziții curate, echitabile și competitive), Henna Virkkunen (vicepreședinte executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație), Stéphane Séjourné (vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială), Kaja Kallas (vicepreședinte executiv, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate), Roxana Mînzatu (vicepreședinte executiv pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză), Raffaele Fitto (vicepreședinte executiv pentru coeziune și reforme).

Parte a procedurii democratice de instalare a noii Comisii, audierile reprezintă și un teren pentru jocuri și negocieri de culise. Dintre cei 20 de comisari europeni audiați, Hadja Lahbib (Belgia), comisar european pentru gestionarea crizelor, și Jessika Roswall (Suedia), comisar pentru mediu, nu au oferit prestații satisfăcătoare, în vreme ce comisarul european desemnat pentru sănătate propus de Ungaria, Oliver Varhelyi, încă nu a primit evaluarea după audiere și după întrebări suplimentare în scris. Totodată, coordonatorii grupurilor politice din Comisiile AFET și REGI au decis să amâne evaluările pentru Kaja Kallas și Raffaele Fitto.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Pregătirea europenilor, locuri de muncă de calitate și echitatea socială – cei trei piloni ai Roxanei Mînzatu ca vicepreședinte al Comisiei Europene

Published

on

© European Union, 2024 Source: EP

Corespondență din Bruxelles

Mandatul de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză va fi axat pe trei piloni, respectiv pregătire, locuri de muncă de calitate și echitate socială, a anunțat marți Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene pentru aceste domenii, în cadrul audierii de confirmare în Parlamentul European.

Ea a declarat că dorește să demareze un dialog privind politica socială la nivelul UE pe tema “Europa în acțiune pentru oameni”, de îndată ce va fi în funcție.

La audierea Roxanei Mînzatu participă eurodeputaţi din două comisii de specialitate, Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL) şi Comisia pentru cultură şi educaţie (CULT). Alte două comisii – Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen (FEMM) şi Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) – au statutul de invitate la audierea Roxanei Mînzatu.

Ea promite să se întâlnească cu o varietate de persoane pe parcursul primului său an, “angajându-se cu toate părțile interesate relevante – cetățeni, parteneri sociali, guverne, parlamente naționale, grupuri de tineri, societatea civilă”.

“Europenii vor experimenta și mai multe schimbări în următorii ani – de aceea trebuie să construim o cultură a pregătirii pentru viitor pentru a face față cu succes tuturor schimbărilor și riscurilor. Pregătirea începe cu școala obligatorie, dar depinde de învățarea pe tot parcursul vieții, pe care noi, ca adulți, trebuie să o integrăm în rutina noastră.” Cu toate acestea, acest lucru ar putea fi o sarcină dificilă în unele țări membre”, a spus Mînzatu, referindu-se la pilonul pregătirii.

Pentru Mînzatu este de asemenea important ca oamenii să poată circula în UE cu competențele lor, precizând că va propune o “portabilitate a competențelor” și dorește ca UE să recunoască formarea profesională și educațională.

Vicepreședinta executivă desemnată le-a precizat eurodeputaților că va pregăti o “Foaie de parcurs pentru locuri de muncă de calitate”, care va fi o “prioritate pentru primele luni ale mandatului meu”, punctând astfel cel de-al doilea pilon al mandatului său.

Ea va urmări, de asemenea, să consolideze Autoritatea Europeană a Muncii.

Vorbind limba franceză, Mînzatu a expus cel de-al treilea pilon, cel al echității sociale, precizând că vrea “să îi ajute pe cei care au cea mai mare nevoie, pe toți, indiferent de vârstă, sex, religie sau locul în care trăiesc”.

“Un sfert dintre copiii europeni trăiesc în pragul sărăciei extreme”, în timp ce UE numără 100 de milioane de persoane cu handicap, “dintre care multe ar putea și ar dori să lucreze, dar nu pot”, și aproape 1 milion de persoane fără adăpost.

Mînzatu a precizat că dorește să lupte și pentru egalitatea de gen. “Voi consolida garanția europeană pentru copii. Și mă voi asigura că primul plan european de locuințe accesibile include soluții solide și durabile pentru cei mai vulnerabili”, a promis ea.

Mobilitatea persoanelor este, cred eu, în centrul proiectului privind locurile de muncă de calitate și în centrul competitivității noastre”, a mai precizat Roxana Mînzatu.


Citiți și
Premieră de la aderarea României la UE: Roxana Mînzatu va fi vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și va fi responsabilă pentru domeniul “oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză”
Ursula von der Leyen dezvăluie componența Comisiei Europene 2024-2029: Cum arată arhitectura primei Comisii care va avea România în conducerea ei
“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European

Pentru prima dată de la aderarea la UE, România va avea un comisar european în poziții de conducere la nivelul Comisiei Europene, după ce Ursula von der Leyen a desemnat-o pe Roxana Mînzatu în poziția de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene care va fi responsabilă pentru domeniul “oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză”.

Mînzatu este audiată marți în Parlamentul European, în ultima zi a audierilor de confirmare ce au debutat pe 4 noiembrie pentru cei 26 de comisari europeni din următoarea Comisie. Alături de Mînzatu, marți sunt audiați și ceilalți 5 vicepreședinți executivi ai viitoarei Comisii Europene.

Potrivit scrisorii de misiune transmise de Ursula von der Leyen, Roxana Mînzatu va lucra pentru “competitivitatea modelului social european”. Mai mult decât atât, între momentul negocierii portofoliilor și cel al audierilor comisarilor europeni au fost publicate două documente cheie pentru viitorul UE, raportul Draghi privind competitivitatea economiei europene și raportul Niinisto privind pregătirea UE pentru situații de criză, ambele abordând domenii conectate la portofoliul comisarului european din partea României. Totodată, Declarația de la Budapesta a liderilor europeni privind un nou pact al competitivității europene cuprinde 12 puncte, din care al zecelea se referă la valorificarea talentelor europene și investițiile în competențe pentru a promova locuri de muncă de înaltă calitate în întreaga Uniune.

Audierea de trei ore a lui Mînzatu va fi urmată de o reuniune a președinților Comisiilor EMPL și CULT cu coordonatorii grupurilor politice din comisiile de resort pentru a evalua performanța și calificarea comisarului desemnat. Conform procedurii, pe baza recomandărilor comisiilor, Conferința președinților (președintele PE, Roberta Metsola, și președinții grupurilor politice) urmează să efectueze evaluarea finală și să declare audierile încheiate la 21 noiembrie. După ce Conferința președinților va declara închise toate audierile, vor fi publicate scrisorile de evaluare. Alegerea de către eurodeputați a colegiului complet de comisari, cu o majoritate a voturilor exprimate, este în prezent programată să aibă loc în timpul sesiunii plenare din 25-28 noiembrie de la Strasbourg.

Marți au loc ultimele audieri pentru Comisia von der Leyen 2.0 în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. După audierea a 20 de comisari desemnați, procedurile se încheie cu audierile de confirmare pentru cei șase vicepreședinți executivi propuși de Ursula von der Leyen în viitorul său mandat: Teresa Ribeira (vicepreședinte executiv al unei tranziții curate, echitabile și competitive), Henna Virkkunen (vicepreședinte executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație), Stéphane Séjourné (vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială), Kaja Kallas (vicepreședinte executiv, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate), Roxana Mînzatu (vicepreședinte executiv pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză), Raffaele Fitto (vicepreședinte executiv pentru coeziune și reforme).

Parte a procedurii democratice de instalare a noii Comisii, audierile reprezintă și un teren pentru jocuri și negocieri de culise. Dintre cei 20 de comisari europeni audiați, Hadja Lahbib (Belgia), comisar european pentru gestionarea crizelor, și Jessika Roswall (Suedia), comisar pentru mediu, nu au oferit prestații satisfăcătoare, în vreme ce comisarul european desemnat pentru sănătate propus de Ungaria, Oliver Varhelyi, încă nu a primit evaluarea după audiere și după întrebări suplimentare în scris. Totodată, coordonatorii grupurilor politice din Comisiile AFET și REGI au decis să amâne evaluările pentru Kaja Kallas și Raffaele Fitto.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

NATO37 mins ago

Macron și Rutte pledează pentru “forța alianței transatlantice”, un “pilon european” al NATO și “prioritatea absolută” a sprijinului pentru Ucraina

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Mike Waltz și Marco Rubio, arhitecții politicii externe a lui Trump: Waltz, “expert în amenințările Chinei, Rusiei și Iranului”, a fost numit consilier pentru securitate națională. Rubio ar putea deveni primul latino-american șef al diplomației SUA

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

Roxana Mînzatu anunță că va merge în fiecare stat UE pentru un dialog care să stea la baza planului de acțiune pentru pilonul european al drepturilor sociale

INTERNAȚIONAL12 hours ago

Șeful diplomației SUA, vizită de urgență la Bruxelles. Blinken va discuta miercuri cu aliații NATO și cu UE despre sprijinul pentru Ucraina înainte de revenirea lui Trump la putere

ROMÂNIA DIGITALĂ15 hours ago

ICI București și Agenția Națională de Presă lansează proiectul “Aplicație AI – Știrile Agerpres”

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

“Europa în acțiune pentru oameni”: Roxana Mînzatu anunță că va demara un dialog la nivelul UE privind politica socială și va elabora o foaie de parcurs pentru locuri de muncă de calitate

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Pregătirea europenilor, locuri de muncă de calitate și echitatea socială – cei trei piloni ai Roxanei Mînzatu ca vicepreședinte al Comisiei Europene

ROMÂNIA16 hours ago

Secretariatul General al Guvernului și Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” au încheiat un parteneriat strategic care va contribui la o abordare inovativă a politicilor publice economico-sociale și demografice

ROMÂNIA17 hours ago

ICI București a fost prezent la Forumul Gazelor Naturale

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI17 hours ago

Decarbonarea Europei nu va putea fi realizată fără o componentă de energie nucleară, subliniază eurodeputatul Virgil Popescu

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European

ROMÂNIA2 days ago

Luminița Odobescu evidențiază importanța finalizării cât mai rapide a procesului de aderare a României la Schengen: Discuțiile evoluează. Suntem optimiști

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Nicolae Ciucă, vizită la Chișinău după ce Maia Sandu a fost reconfirmată în funcția de președintă: Ținta noastră este ca planul de creștere pentru R. Moldova să fie aprobat de PE nu mai târziu de februarie

INTERNAȚIONAL6 days ago

Joe Biden face apel la unitate după victoria lui Trump: “Într-o democrație, voința poporului prevalează întotdeauna. Nu-ţi poţi iubi ţara doar atunci când câştigi”

ROMÂNIA1 week ago

INTERVIU Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte al CNAS, anunță pentru 2025 noi mecanisme financiare care să extindă lista medicamentelor inovative

ROMÂNIA1 week ago

Iulius Firczak, deputat în cadrul Comisiei pentru buget: Trebuie să învățăm cum să atragem capital privat în cercetarea medicală. Este un joc pe care SUA și China l-au învățat deja

ROMÂNIA1 week ago

Fondurile din PNRR și Politica de Coeziune reprezintă ”ancore solide” pentru ”a construi o Românie și o Europă în care accesul la sănătate este egal pentru toți cetățenii”, subliniază Ramona Chiriac

ROMÂNIA1 week ago

Senatoarea Nicoleta Pauliuc: Una dintre problemele grave cu care se confruntă sistemul sanitar românesc este adoptarea foarte greoaie a unor tratamente aprobate și folosite la nivelul UE

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu, la Salonul Euronaval din Paris: Prioritatea este dezvoltarea industriei de apărare din România. Modernizarea Armatei înseamnă noi locuri de muncă pentru români

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Vicepreședintele PE Victor Negrescu punctează pilonii strategiei în domeniul industriei farmaceutice: Dezvoltarea inovației, securitatea medicală a Europei și protecția proprietății intelectuale

Advertisement

Trending