de Andra AVRAM

Mileniile de istorie europeană și zecile de ani scurși de la momentul semnării tratatelor pentru constituirea celor trei comunități încă trec prin procesul de sinteză. Societatea de astăzi a celor 28 de state-membre UE se vede confruntată, între timp, cu dificultăți de noi tipuri. Pornind de la ideea de „identitate europeană” și tot ceea ce derivă din aceasta, precum cetățenia, societatea sau valorile europene, UE încearcă găsirea unor elemente comune în interiorul celor 28 de state-membre. Politicile se axează pe apropierea statelor-membre, prin facilitarea inter-schimburilor dintre acestea și dezvoltarea regională uniltarerală.

Peste Atlantic, americanii par să își cunoască foarte bine eroii și personalitățile care le definesc prin excelență cultura și identitatea, ca stat unitar și independent. În acest sens, cea mai populară figură americană și, totodată, cel considerat a fi eroul național al SUA este părintele Războiului de Independență, George Washington.

Putem, noi, europenii, cu peste 2 000 de ani de istorie comună, de rivalități și bătălii pentru supremație, în care lupta a fost conceptul de bază în dezvoltarea continentului european? Există oare o figură reprezentativă pentru Europa Unită, propusă de unul dintre state și acceptată de celelalte 27? Caleaeuropeana.ro vă propune, astăzi, o incursiune în rândul eroilor naționali ai celor 28 de state-membre, în încercarea de a identifica acele caracteristici comune ce ar putea da Europei prototipului eroului la nivelul Uniunii Europene, un nou pas catre coeziune si constiinta unitatii in diversitate.

Puteti vota eroul dumneavoastra alegand unul dintre cei 28 prezentați în continuare sau propunând un altul. Vom prezenta acest demers europarlamentarilor români și străini, cu ajutorul cărora sperăm că aceasta inițiativă să se poată extinde la nivelul UE.

Austria – Prințul Eugen of Savoy, francezul în slujba Vienei (1663 – 1736)

Născut în Paris, eroul național al Austriei se evidențiază în galeria marilor personalități austriece nu prin proveniența sa, ci prin dăruirea și devotamentul demonstrate Curții de la Viena. Cu o condiție fizică delicată și fragilă, prințul Eugen of Savoy, crescut la curtea lui Louis al XIV-lea, și-a găsit împlinirea într-o carieră militară strălucită pusă în slujba Imperiului habsburgic, după ce fusese inițial respins de curtea franceză. Paradoxal, el va fi cel care va pune capăt tendințelor expansioniste ale Franței către Austria, asigurând stabilitatea monarhiei și Curții de la Viena prin geniul strategic și militar de care a dat dovadă. Deși slăbit fizic, nepregătit pentru o viață militară, ci mai degrabă pentru una monastică, așa cum își propusese până în jurul vârstei de 19 ani, când și-a descoperit vocația pentru cariera militară, prințul de Savoy rămâne în memoria austriecilor, și nu numai, drept unul dintre cei mai străluciți generali pe care i-a cunoscut Europa și unul dintre apărătorii de drept ai integrității austriece.

(sursă: https://www.princeton.edu)

Belgia – Ambiorix, conducătorul „celor mai viteji dintre gali” (77 – 44 î.Hr.)

Ambiorix, regele eburonilor și al atuatucșilor, a fost desemnat drept eroul național al Belgiei în secolul al XIX-lea, odată cu obținerea independenței micului regat. Recunoscut pentru curajul și vitejia sa în confruntarea directă cu romanii, Ambiorix a devenit simbol al independenței belgiene prin lupta sa continuă cu împăratul romanilor, Iulius Caesar. Consemnarea făcută în interiorul paginilor dedicate conducătorului roman îl arată pe acesta exprimându-și admirația față de liderul belgienilor și de virtutea demonstrată de aceștia în luptă: „dintre toți galii, belgienii sunt cei mai viteji”. Odată cu obținerea independenței Belgiei, în 1830, Ambiorix a devenit erou național, fiindu-i dedicat un poem epic, alături de numirea unei piețe rezidențiale din Bruxelles după numele său, în 1880.

(sursă: http://www.belgiumtheplaceto.be/)

Bulgaria – Vasil Levski, eliberatorul singuratic (1837 – 1873)

Lider al mișcării revoluționare bulgare împotriva Imperiului Otoman, Vasil Levski este adesea descris drept un om singuratic, fără prieteni sau apropiați, a cărui singură dorință și pasiune a fost Bulgaria. Dragostea sa pentru țară, la care se adaugă iscusința militară, l-au făcut să devină conducătorul unei întregi rețele de soldați, militând împreună pentru eliberarea Bulgariei și independența statului, sub forma unei republici democrate. Autoritățile turce au fost cele care au dat de urma comitetelor organizate de liderii aceste grupări revoluționare, printre care și Vasil Levski, fiind arestat și dus la Sofia, unde a fost judecat și spânzurat. Devotamentul și dragostea sa pentru libertate rămân însă puncte-cheie ale acestui personaj, devenit erou național pentru ideile reprezentate de lupta sa continuă pentru eliberare.

(sursă: http://levski.magde.info/)

Cehia – Jan Hus, protestantul alături de Martin Luther (1369 – 1415)

Puțini sunt cei care cunosc povestea lui Jan Hus, solidar în gândiri și viziuni cu Martin Luther, apropiatul său mult mai cunoscut la nivelul Europei. Ambii, însă, au fost dedicați acelorași idei, împărtășind viziuni similare, iar contribuția lui Jan Hus la dezvoltarea ulterioară a statului ceh este unanim recunoscută de compatrioții săi. Pe lângă reformele protestante conduse și condamnarea corupției la nivel administrativ, inclusiv în rândul Bisericii, Hus are meritul de a fi stabilit marcarea fonetică a literelor și cuvintelor, astfel încât sunetele să se potrivească în vorbire cu literele. Dacă uciderea lui Martin Luther ar fi provocat un val de riposte în Europa, amenințând stabilitatea continentul și pe cea a Bisericii Catolice inclusiv, Hus nu a cunoscut aceeași soartă. Persecutat de către oamenii Romei, acesta a fost în cele din urmă prins și ars pe rug ca heretic. Contribuția sa este însă larg recunoscută în rândul cehilor, aceștia venerându-l ca eroul național.

(sursă: https://www.ricksteves.com)

Cipru – Grigoris Afxentiou, cipriotul onorat de ofițerii britanici (1928 – 1957)

Imaginea dorinței de ieșire a Ciprului de sub dominația britanică și unirea cu teritoriul-mamă, Grecia, este reprezentată de Grigoris Afxentiou, luptător de guerilă în războiul din 1955 – 1959 împotriva Coroanei britanice. Înrolându-se în EOKA, a devenit curând unul dintre liderii grupului, având sub comanda sa luptători devotați cauzei anti-britanice. S-a făcut remarcat prin strategia militară demonstrată în timpul incursiunilor împotriva armatei britanice. A murit la vârsta de 29 de ani, într-o baracă incendiată de soldații britanici. Rămâne însă memorabilă afirmația făcută tatălui lui Afxentiou de către un ofițer britanic, la scurt timp după decesul acestuia: „Vă felicit pentru extraordinarul fiu pe care l-ați avut.”

(sursă: http://www.roughguides.com/)

Croația – Josip Jelacic, banul libertin al croaților (1801 – 1859)

Banul Croației, Josip Jelacic, este prototipul eroului croat, cu toate că legăturile sale cu această țară nu țin de origine. Născut în Serbia, acesta a fost crescut și educat la Curtea de la Viena, în slujba căreia și-a pus întreaga carieră de militar, în grad de general. A luptat împotriva Revoluției anilor 1848 – 1849, reușind prin aceasta să mențină stabilitatea autorității vieneze în teritoriile imperiului. Un mare respect îi era purtat de către Franz Joseph. Cu toate acestea, cerințele generalului privind teritorul croat nu au fost îndeplinite, acest lucru provocându-i o mare dezamăgire prin prisma faptului că i-a slujit pe ceilalți, însă nu și-a putut sluji țara. Aceasta, adăugat la moartea unicului său copil, au condus la o puternică depresie a generalului, culminată cu moartea acestuia în 1859. Contribuția sa pentru croați însă rămâne încă puternic vie în amintirea acestora, fiind cel care s-a ridicat în cadrul Vienei pentru acordarea dreptului acestora de a-și impune propria voință pe teritoriul lor, cerință socotită de Franz Joseph drept mult prea libertină pentru societatea acelor timpuri.

(sursă: http://www.croatiatraveller.com/)

Danemarca – Niels Ebbesen, întruchiparea rezistenței daneze (? – 1340)

Asemeni multor state nordice, și eroul național al Danemarcei derivă din vechi timpuri, ilustrând bătălia clasei inferioare împotriva asupritorilor și celor bogați. Eroul danez identificat este Niels Ebbesen, despre a cărui existență nu se știu foarte multe, până în momentul în care a devenit liderul unui grup de tineri soldați ai secolului al XIV-lea, a căror deviză a fost sfârșirea asupririlor și impunerea legii locului. Germanii au fost cei care au adus sfârșitul lui Ebbesen, alături de oastea sa, înconjurându-i și măcelărindu-i într-una dintre confruntările acestora, după uciderea unui lider german important de către trupa danezului. Spiritul său rămâne însă ilustrativ pentru rezistența daneză și pentru dorința acesteia de ieșire de sub ocupația germanică, personificat prin acest personaj de început de Ev Mediu.

(sursă: http://www.visitdenmark.com/)

Estonia – Lydia Koidula, spiritul de independență într-o poetă (1843 – 1866)

Cultura este domeniul care dă eroul național al Estoniei, în persoana poetei Lydia Koidula, simbolul independenței culturale în această țară. Considerată a fi inițiatoarea teatrului național estonian, scrierile sale evocă spiritul de independență al acestei țări, în tentativa ei de a-și conduce singură destinul și de a se guverna în mod propriu. Poeziile sale sunt văzute ca adevărate mesaje mobilizatoare pentru cetățenii estonieni, nu numai din această țară, dar și cei răspândiți în lume, fiind un adevărat simbol al reclamării independenței și a spiritului estonian.

(sursă: http://www.visitestonia.com/)

Finlanda – Mannerheim, eroul finlandez reclamat de ruși (1867 – 1951)

Carl Gustaf Emil Mannerheim a fost ales drept eroul național al Finlandei pentru contribuția extraordinară adusă pe plan militar și politic acestui stat. Privit drept un simbol al libertății și independenței Finlandei în fața tentativelor rusești de extindere, acesta s-a remarcat pe câmpul de luptă în perioada războaielor împotriva Rusiei, atât în perioada anilor 1918 – 1920, cât și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Războiul de Iarnă din 1939 – 1940. Lumea vestică și-l amintește în special pentru cele 105 zile de asediu, timp în care, sub comanda sa, armata a rezistat eroic împotriva asediului rusesc, reușind în cele din urmă să izbutească împotriva unui inamic net superior. În mod ironic, însă, personajul său reprezintă, după moarte, o conexiune iminentă între finlandezi și ruși, fiind personajul istoric al cărui curaj îi face pe ruși să-i reclame origini rusești.

(sursă: http://finland.fi/)

Franța – Henry IV și reformele salvatoare (1553 – 1610)

În contextul actualei societăți și a unei crize pe care francezii o văd fără sfârșit, regele Henry al IV-lea pare a fi eroul național al Franței al acestui moment. Recunoscut pentru imboldul pe care l-a dat societății franceze în timpul domniei sale, de numele lui se leagă importante realizări ale statului francez, printre care reducerea deficitului țării cu o treime, construirea de noi canale navigabile, asanarea teritoriilor nefertile pentru crearea unora potrivite pentru practicarea agriculturii, și astfel învigorarea agriculturii, a comerțului și a economiei franceze. La toate acestea se adaugă și aspectul  romantic al figurii regale, aducându-l pe acesta, în actualul context, în vârful clasamentului privind cei mai importanți oameni politici ai Franței.

(sursă: http://www.telegraph.co.uk/)

Germania – Otto von Bismarck, unificatorul Germaniei (1815 – 1898)

Germanii se confundă, în privința eroului național, cu cancelarul german Otto von Bismarck, al cărui nume se leagă indubitabil de unificarea germană. Personalitate politică prin excelență a secolului al XIX-lea, abilitățile sale de diplomat de carieră și de om politic au dus la desăvârșirea unificării Germaniei sub mandatul său. Totodată, prin rolul jucat în destinul Europei, acesta a reușit menținerea balanței de putere în stadiul de echilibru în interior, prin poziția centrală jucată de statul nou format. Geniul său politic reprezintă astăzi unul dintre motivele de mândrie ale nemților, fiind considerat, prin spiritul său, părintele fondator și întemeietor al spiritului nemțesc și al statului modern german de astăzi.

(sursă: http://www.britannica.com/)

Grecia – Alexander the Great, grecul „negrec” (356 – 323 î.Hr.)

Cu o istorie controversată în jurul originii sale, a cărui dezbatere pornește încă de la numele său, Alexandru Macedon, istoria îl păstrează în amintire drept Alexandru cel Mare, ale cărui realizări au modificat granițele statelor și harta lumii, așa cum era ea cunoscută în Antichitate. Avându-l ca mentor pe Aristotel, viitorul mare lider politic și militar a pornit într-o expediție de-a lungul teritoriilor cunoscute de Antichitate, pornind din Macedonia și ajungând până în Asia, realizând unul dintre cele mai mari imperii pe care le-a cunoscut omenirea. Și-a găsit sfârșitul în Babylon, Persia, Irak-ul de astăzi, la doar 33 de ani, fără a-și desemna un succesor, imperiul său începând să se fărâmițeze la scurt timp după moartea sa. Revendicarea sa, însă, drept fiu al unui popor sau altul, naște dispute și în zilele noastre, grecii considerându-l drept una dintre cele mai mari personalități ale Grecii antice.

(sursă: http://www.biography.com/)

Irlanda – Michael Collins, eliberatorul Irlandei (1890 – 1922)

Cu o istorie în mare măsură strict relaționată de cea a Marii Britanii, Irlanda își regăsește eroul național în persoana lui Michael Collins, un revoluționar de origine irlandeză a cărui existență s-a concentrat în jurul ideii de eliberare a Irlandei. Aceasta a fost, de altfel, și cauza în care acesta a crezut și pentru care a luptat de-a lungul scurtei sale vieți, fiind de mai multe ori reținut de opozanții britanici. A fost cel care a reprezentat Irlanda în Londra, în numele căruia a semnat tratatul de pace cu Marea Britanie, luând astfel ființă Statul Liber Irlandez. A fost asasinat în 1922, controversele în jurul morții sale existând până în ziua de astăzi: unii spun că ar fi fost omorât de cei care se opuneau acestui tratat, în timp ce alții susțin că ar fi fost trădat din interior, de proprii lui oameni, simțindu-se amenințați de ascensiunea acestuia.

(sursă: http://martinfrost.ws/)

Italia – Giuseppe Garibaldi, revoluționarul renașterii italiene (1807 – 1882)

Puțini sunt cei care nu au auzit măcar o dată numele revoluționarului italian Giuseppe Garibaldi, cel de-a cărui existență se leagă reunificarea Italiei. Provenit dintr-o familie săracă, fără mari aspirații, ajungând până în Brazilia și Uruguay pentru a-și câștiga existența ca perscar, Garibaldi s-a făcut remarcat, odată cu întoarcerea sa în Italia, prin numeroasele bătălii purtate pe acest teritoriu. Alături de Camillo Cavour, Victor Emmanuel II și Giuseppe Manzini, este considerat o figură-cheie a „Renașterii italiene”, Il Risorgimento. General și politician, printre admiratorii săi s-au numărat intelectuali de rang european ai acelor timpuri, precum Victor Hugo sau Alexandre Dumas.

(sursă: http://history1800s.about.com/)

Letonia – Lacplesis, personaj de poveste (secolul al XIX-lea)

Eroul național al Letoniei derivă nu dintr-o personalitate istorică, ci dintr-un personaj al unui poem letonian, ce a devenit lait-motiv al curajului baltic. Lacplesis aparține acestei scrieri a secolului al XIX-lea, în contextul în care un val de naționalism cuprindea zona țărilor baltice, în apărarea acestora împotriva curentului unionist venit dinspre landurile germane. Personajul principal simbolizează rezistența și îndârjirea estonienilor de a-și apăra ceea ce aparține de istoria și cultura acestora, în dorința de a demonstra germanilor o existență și un trecut proprii. Scris într-o perioadă de renaștere națională, poemul epic s-a bucurat de un real succes, letonienii găsind în personajul principal al acestuia eroul ideal al rezistenței lor împotriva presiunilor externe.

(sursă: http://www.liveriga.com/)

Lituania – Vincas Kudirka, autorul imnului național (1858 – 1899)

Asemenea estonienilor, și lituanienii își identifică eroul național în persoana unui poet, Vincas Kudirka, a cărui contribuție la literatura lituaniană și spirit de renaștere al acestei națiuni îl clasează în topul celor mai iubite personalități ai Lituaniei. Autor al imnului național de stat, scrierile acestuia au impulsionat spiritul de independență și de decizie asupra propriului destin al estonienilor, într-o perioadă în care țările baltice se confruntau cu amenințarea de a fi contopite sau anexate altor teritorii, și astfel de a-și pierde identitatea națională.

(sursă: http://www.spaudos.lt/)

Luxemburg – John of Bohemia, întruchiparea vitejiei oarbe (1296 – 1346)

John of Bohemia sau John the Blind, cum este mai popular cunoscut, este recunoscut drept eroul național al Luxemburgului pentru curajul demonstrat în bătălii. Fiu al împăratului Sfântului Imperiu Roman Henry al VII-lea, acesta a devenit Conte al Luxemburgului în 1309, Rege al Bohemiei și Rege titular al Poloniei în 1310. În timpul bătăliei purtate împotriva englezilor, în anul 1346, orb fiind de mai bine de un deceniu, acesta le-a cerut soldaților săi să-l ducă în mijlocul câmpului de luptă, pentru a putea nimici adversarul poporului său. Acolo a fost, de altfel, și locul unde a căzut răpus. Ultimele sale cuvinte, conform scrierilor istoricilor, au fost: „Let it never be the case that a Bohemian king runs from a fight!” (n.red.: „Să nu se întâmple niciodată ca un rege al Boemiei să fugă de luptă!”). De actul său – de vitejie, numit de unii, de nebunie, interpretat de alții – , se leagă zicerea populară în teritoriile luxemburgheze, „a lupta ca Regele John al Bohemiei” și, cea cunoscută la scară mai largă, „a lupta ca orbul”.

(sursă: ”Frommer’s Belgium, Holland and Luxembourg”, by George McDonald)

Malta – Dun Mikiel Xerri, maltezul anti-napoleonian (1737 – 1799)

De numele lui Dun Mikiel Xerri se leagă revolta malteză dusă împotriva lui Napoleon, din cauza abuzului acestuia de a trece insula sub autoritate franceză. Erudit, învățat, dezvoltând o pasiune pentru filosofie și matematică, Xerri a fost un preot maltez al cărui spirit independent a dus la strângerea unui grup de oameni dedicați cauzei anti-napoleoniene. Intrigați de modul în care francezii doreau să ocupe și să-și reclame o insulă ce inițial le-a permis acostarea pentru reîncărcarea de provizii în voiajul acestora spre Egipt, maltezii conduși, printre alții, și de Xerri, au pus la cale un complot. Acesta a fost în cele din urmă descoperit, 49 de oameni, printre care și Xerri, fiind duși în fața plutonului de execuție, acolo unde au fost împușcați pentru rebeliune.

(sursă: http://www.executedtoday.com/)

Marea Britanie – Winston Churchill, cel mai important prim-ministru din istoria Regatului Unit (1874 – 1965)

Cu o puternică tradiție și istorie în spate, în ceea ce privește figurile marcante, Marea Britanie este una dintre principalele exponente ale personalităților istorice importante ale Europei și nu numai. Printre atâtea nume sonore, cea mai recentă alegere a subiecților Coroanei britanice drept erou național este prim-ministrul care a condus Marea Britanie de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial, Winston Churchill. Deși fervent criticat în perioada mandatului său, succesul său în trecerea regatului peste cea de-a doua conflagrație mondială este de necontestat, făcându-l prin aceasta unul dintre liderii politici extrem de importanți ai secolului al XX-lea. Pentru aportul său la istoria modernă a Regatului Unit, britanicii l-au numit, într-un clasament al BBC, drept erou național, conform ultimelor opțiuni ale acestora.

(sursă: http://news.bbc.co.uk/)

Olanda – William the Silent, prințul care a dat culoarea Olandei (1533 – 1584)

Olanda și-l reclamă drept erou național pe cel care a condus revolta împotriva asuprii spaniole a protestanților din nord, ducând astfel la obținerea independenței acestor teritorii și întemeierea unei dinastii și case regale proprii. Născut într-o familie de nobili, William I, numit și William the Silent, și-a petrecut o mare parte din copilărie la curțile regale de prestigiu din Europa, deprinzând învățăturile marii puteri conducătoare de atunci, Spania. Revenind însă în țara natală, William s-a întors împotriva celui care i-a fost maestru atâta timp, Charles al II-lea al Spaniei, pentru a lupta pentru eliberarea teritoriilor de sub dominația spaniolă, reușind instaurarea unei case dinastice olandeze în anul 1648, casă dinastică ce-și continuă existența pe tronul Țărilor de Jos până în zilele noastre. De numele său se leagă și culoarea reprezentativă pentru Olanda, orange-ul.

(sursă: http://www.hollandhistory.net/)

Polonia – Thaddeus Kosciuszko, polonezul american (1746 – 1817)

Erou național nu doar pentru Polonia, dar și pentru Lituania, Statele Unite ale Americii și Belarus, Thaddeus Kosciuszko a luptat în timpul Războiului de Independență din Statele Unite ale Americii, întorcându-se în Polonia în jurul anului 1784. Cauza sa, perfect ilustrată în Declarația de Independență din 1777, fiind emoționat până la lacrimi în momentul în care a citit-o, conform surselor timpului, a devenit lait-motivul vieții sale, luptând pentru țara sa împotriva tendințelor rusești de expansiune. A rămas celebru în istorie pentru eliberarea orașelor Varșovia și Vilno de sub ocupație rusă. A murit la vârsta de 72 de ani, în Elveția, fiind ulterior adus în țara sa natală. Unul dintre marile sale regret, conform contemporanilor acestuia, a fost ideea că Polonia nu a cunoscut niciodată libertatea pe care el o admira și o dorea atât de tare pentru țara sa, cea înscrisă în Declarația de Independență.

(sursă: http://www.polishamericancenter.org/)

Portugalia – Santa Maria Àlvares Pereira, călugărul militar (1360 – 1431)

Portugalia îl consideră drept erou național pe St. Maria Àlvares Pereira, un călugăr a cărui viață a cunoscut îmbinarea religiei și a credinței puternice în Dumnezeu cu lupta fizică și militară. Printre cele mai importante realizări ale vieții sale, în slujba Domnului, se numără bătălia de la Aljubarrota, din 1385, acolo unde oastea lui Nuno St. Maria, așa cum este acesta tradițional cunoscut, a reușit să oprească forțele spaniole, aliate cu cele engleze. Multe case dinastice ale Europei și-au reclamat în acea perioadă, dar și mult timp după aceea, descendența din acesta, printre acestea fiind casa regală a Portugaliei, a Austriei, a Spaniei, a Braziliei și a Angliei. Nuno St. Maria a fost canonizat de către Papa Benedict al XVI-lea în 2009, fiind considerat un exemplu al vieții unui bun catolic, recunoscut în Portugalia drept „părintele unei națiuni”.

(sursă: http://www.vatican.va/)

România – Vlad Țepeș, contele sângeros (1431 – 1476)

Fără îndoială, unul dintre cele mai celebre personalități ale istoriei românilor este Vlad Țepeș. Adesea suprapus cu imaginea Contelui Dracula, grație romanului lui Bram Stoker, domnitorul Țării Românești este astăzi imaginea conducătorului nemilos, a cărui lege a adus ordine în țară, descurajând considerabil violențele de orice tip. Metoda crudă în care își pedepsea adversarii și nelegiuitorii i-au adus faima de om sângeros, însetat după violență, astfel încât astăzi este privit drept una dintre cele mai draconice figuri istorice ale Europei. Totodată, reprezintă și un model al conducătorului într-o perioadă tulbure, de neliniște a țării, fiind evocat în multe rânduri pentru felul în care a știut să guverneze și să impună legea.

(sursă: http://www.historia.ro/)

Slovacia – Juraj Janosik, un Robin Hood autohton (1688 – 1713)

Văzut drept un Robin Hood al Carpaților, Juraj Janosik este eroul național al Slovaciei, reprezentând totodată ideea de libertate și de generozitate. Provenind dintr-o familie relativ înstărită, Janosik a devenit capul unei bande de tineri tâlhari a căror deviză era luarea de la cei bogați și dăruirea către cei săraci. Capturat în cele din urmă de către autorități și spânzurat, Juraj Janosik a devenit, curând după moartea sa, un personaj de basme și legende construite în jurul său, inspirate din aventurile cunoscute de cetățeni sau provenite de la cei care l-au cunoscut și i-au fost alături. Slovacia îl cinstește astăzi drept eroul său pentru generozitatea și pentru spiritul de independență și de libertate demonstrate.

(sursă: http://www.summitpost.org/)

Slovenia – Franjo Malgaj, slovenul austriac (1894 – 1919)

Deopotrivă poet și militar, eroul național al Sloveniei, Franjo Malgaj, a servit în timpul Primului Război Mondial ca ofițer în armata austro-ungară. Odată cu dizolvarea Imperiului habsburgic și revenirea teritoriilor în granițele lor istorie, Malgaj s-a alăturat armatei slovene, luptând pentru declararea independenței acesteia și crearea unui stat propriu. Devenit ofițer în Armata sârbilor, croaților și slovenilor, moartea acestuia continuă să fie motiv de dispută între istorici: sunt cei care afirmă că s-ar fi omorât accidental, prin activarea unei bombe purtate asupra sa, în timp ce alții susțin că s-ar fi sinucis, încercuit fiind de soldații Imperiului Austro-ungar. O a treia ipoteză este cea a morții sale prin împușcare din partea unui grup de sârbi cu care acesta s-ar fi aflat în conflict.

(sursă: http://www.hervardi.com/)

Spania – Rodrigo Diaz de Vivir „El Cid”, lordul devenit legendă (1043 – 1099)

„El Cid” sau Lordul, așa cum a fost poreclit, a fost un soldat al secolului al XI-lea al Spaniei, luptând pentru crearea Valenciei ca regiune de sine stătătoare. După o viață zbuciumată, petrecută între alianțe și suspiciuni de complot și trădare, exilări și căutarea de noi parteneri în luptele sale împotriva adversarilor, El Cid se remarcă în istoria spaniolă prin tenacitatea, ambiția și dorința de a reuși, învingând comploturi și uneltiri la adresa sa. La scurt timp după moartea lui, în 1099, imaginea sa a pătruns în cultura populară, astfel că istorisiri și povestiri adevărate au fost metamorfozate în adevărate legende, fiind venerat ca un adevărat erou național.

(sursă: http://historymedren.about.com/)

Suedia – Engelbrekt Engelbrektsson, minerul devenit lider al rebeliunii (1390? – 1436)

Minerul nemulțumit de exploatările la care erau supuși semenii săi a devenit erou național al Suediei pentru rebeliunea în fruntea căreia s-a situat, ducând la o adevărată revoltă pe întreg teritoriul. Provenind dintr-o familie germanică emigrată pe teritoriile suedeze, Engelbrekt Engelbrektsson s-a răsculat împotriva opresiunilor boierimii daneze, conducând la o adevărată revoltă a minerilor, cărora li s-au alăturat curând și ceilalți oameni ai câmpului. Pentru a exploata însă potențialul acestei rebeliuni, aristocrații s-au autointitulat conducători ai acestei revolte în fața regelui Eric of Pomerania, câștigând bunuri cuvenite pe drept minerilor și țăranilor. Engelbrekt Engelbrektsson a fost asasinat de către unul dintre acești aristocrați, spiritul său rămânând însă viu în memoria grupurilor de oameni pe care i-a condus.

(sursă: http://wadbring.com/)

Ungaria – Ferenc Rakoczi, vienezul exilat (1676 – 1735)

Erou național pentru spiritul maghiar de care a dat dovadă, în ciuda unei educații aspre, în stil austriac, Ferenc Rakoczi reprezintă pentru unguri simbolul luptei acestora împotriva autorității vieneze. Născut dintr-o familie princiară pur maghiară, Rakoczi a fost luat la Curtea de la Viena încă de mic copil, acolo unde, înțelegându-i-se calitățile precoce, s-a căutat a fi crescut în spirit vienez. Acest lucru nu a dat roades, Rakoczi întorcându-se în Transilvania, de acolo de unde a condus o revoltă împotriva habsburgilor. Aceasta a fost însă înnăbușită, prințul transilvănean fiind nevoit să caute sprijin turcesc, plecând înspre Istanbul, acolo unde sultanul îl solicitase, pentru a oferi informații despre Curtea vieneză. Tratatul de pace fusese însă semnat între timp, astfel încât Rakoczi a fost nevoit să-și petreacă restul vieții în exil, departe de teritoriile sale natale, în dizgrația curții vieneze.

(sursă: http://www.britannica.com/)

Uniunea europeană: 28 de state-membre, 28 de eroi naționali. Eroul european?

Enumerarea celor 28 de nume ale eroilor naționali aparținând statelor-membre ale Uniunii Europe, intrând în detaliul poveștilor de viață ale acestora, demontrează un oarecare tipar întâlnit la nivelul celor 28 de societăți distincte. Elementul comun în cazul acestora ține de specificul lor și a cauzei ce-i distinge în rândul cetățenilor obișnuiți: toți acești eroi naționali se suprapun, de o manieră sau alta, cu ideea de independență, libertate, rezistență la presiunile externe și dorința de emancipare. Mai mult decât atât, există state în interiorul Uniunii Europene ale căror conflicte sunt grăitoare pentru dezvoltarea ulterioară a istoriei europene. Exemplul Austriei, prin fosta mare putere a Curții vieneze de altă dată, în raport cu ungurii sau croații, al Irlandei în raport cu Coroana britanică, al Maltei în raport cu Franța, toate acestea demonstrează, la scară mică, adversitățile existente de-a lungul a mai bine de douăzeci de secole între aceste teritorii. În aceste condiții, numele unui singur erou comun la nivel european, dintre cele enunțate mai sus, este cu atât mai dificil, cu cât desemnarea unuia ar aduce în mod incontestabil leziuni de ordin istoric unui stat terț. Care ar putea fi, contextul vorbind, personalitatea istorică într-a cărui existență și viață să se regăsească caracteristicile generale a nu mai puțin de 28 de state europene, fără a pune în conflict un stat împotriva altuia? Răspunsul este unul dificil, la momentul actual; iar istoria scursă până în acest moment comportă prea puține figuri istorice ce ar putea constitui cheia acestei dileme.

SUA – George Washington, părintele fondator al națiunii americane (1732 – 1799)

Deși cu o istorie proprie de mai puțin de 300 de ani, americanii par să își cunoască foarte bine eroii și personalitățile care le definesc prin excelență cultura și identitatea, ca stat unitar și independent. În acest sens, cea mai populară figură americană și, totodată, cel considerat a fi eroul național al SUA este părintele Războiului de Independență, George Washington. Primul președinte al SUA se distinge prin contribuția importantă avută la realizarea unității americane și la succesul împotriva Imperiului Britanic. Totodată, în timp ce în America este venerat drept un erou, Marea Britanie îl potretizează ca fiind cel mai mare inamic din istoria acesteia, pierderea teritoriilor și coloniilor americane fiind considerată cea mai usturătoare înfrângere suferită vreodată de Coroana Britanică.

(sursă: http://www.dailymail.co.uk/)

Iată cum un stat cu o istorie relativ recentă, cum este cel american, reușește să se regăsească în figura unui singur personaj, întrunind în acesta tot ceea ce simbolizează statul american: independență, unitate, rezistență, libertate. Văzută mai mult ca o idee, decât ca un continent sau teritoriu comun, drept rezultat al unei culturi și al unei istorii milenare, Europa are dificultăți în definirea unei singure personalități reprezentative pentru acest spațiu. 28 de state-membre ale Uniunii Europene se regăsesc personalizate în 28 de figuri și personalități istorice și culturale distincte. Caleaeuropeana.ro pornește astăzi într-un demers de identificare a acestora.