Connect with us

SĂNĂTATE

Spitalul Regional de Urgență Cluj: Parlamentul României a aprobat contractul de finanțate cu BEI în valoare de 305 mil. de euro

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Parlamentul României a aprobat, printr-un proiect de lege, contractul de finanțare în valoare de 305 milioane de euro, între România și Banca Europeană de Investiții (BEI), semnat la București la 11 noiembrie 2021 și la Luxemburg la 15 noiembrie 2021.

„Prin proiectul de lege se aprobă Contractul de finanțare în valoare de 305 milioane de euro, între România și Banca Europeană de Investiții, fonduri destinate realizării Spitalului Regional de Urgență Cluj. Împrumutul astfel contractat reprezintă aproximativ 67% din costul net al Spitalul Regional de Urgență Cluj, diferența de aproximativ 150,4 mil. EUR (33 %) fiind asigurată de partea română, din fonduri nerambursabile și de la bugetul de stat”, se arată în proiectul de lege. 

Acest proiect de lege a fost inclus pe agenda ședinței Guvernului României din 27 ianuarie 2022.

Investiția estimată la 454,4 milioane euro constă în construcția unui nou spital regional la Cluj, cu 849 de paturi, al cărui scop este să îmbunătățească serviciile medicale pentru cetățeni și să crească capacitatea de pregătire și reacție a sistemului de sănătate.
Spitalul Regional de Urgență Cluj va fi un complex de clădiri cu 7 etaje, va avea 744 de paturi în secția de îngrijire acută cu spitalizare și 105 de paturi pentru terapie intensivă. Proiectul este estimat a se finaliza în anul 2026.

Acest împrumut este al doilea din seria de trei împrumuturi convenite de Ministerul Finanțelor cu Banca Europeană de Investiții pentru finanțarea spitalelor regionale de urgență din Iași, Cluj și Craiova. Ministerul Finanțelor a finalizat în decembrie 2021 pașii legali pentru intrarea în vigoare a împrumutului pentru Spitalul Regional de Urgență Iași și, în paralel cu procesul de aprobare a împrumutului pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj, efectuează demersurile necesare pentru încheierea Contractului de Finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Craiova.

Potrivit proiectului de lege, Ministerul Sănătăţii este desemnat agenţie de implementare (Promotor) şi în această calitate i se deleagă întreaga autoritate şi responsabilitate în realizarea proiectului prevăzut la art. 1, denumit, în continuare, Proiectul.

  • Ministerul Sănătății va implementa Proiectul printr-o Unitate de implementare, constituită în cadrul acestuia, astfel cum se va conveni cu Banca Europeană de Investiții. Pe parcursul implementării Proiectului, şi cu acordul prealabil al Băncii Europene de Investiții şi al Ministerului Finanţelor, Ministerul Sănătăţii poate transfera Unitatea de implementare a Proiectului prevăzută la alin.(2) în cadrul unei alte entităţi specializate, înființată în subordinea sau în coordonarea acestuia, și/sau desemnată legal cu astfel de atribuții.
  • Ministerul Finanţelor va încheia cu Ministerul Sănătăţii un acord subsidiar prin care se vor stabili drepturile şi obligaţiile părţilor în implementarea Proiectului şi în aplicarea prevederilor Contractului de finanțare.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

ROMÂNIA

Ministerul Finanțelor a primit de la Banca Europeană de Investiții 368 de milioane de euro pentru construirea Spitalului Regional de la Craiova 

Published

on

© eiah.eib.org

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, și vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Christian Kettel Thomson, au discutat luni, la sediul instituției, despre modalitățile de a operaționaliza cât mai rapid și eficient contractul de finanțare a noului Spital Regional de la Craiova, în valoare de 368 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al instituției, împrumutul este al treilea din seria finanțărilor acordate de BEI în perioada 2021-2022 pentru sprijinirea construcției spitalelor regionale de urgență din România, după investițiile în spitalele regionale de urgență din Iași și Cluj, în valoare totală de 555 milioane de euro.

”Banca Europeană de Investiții este un partener cheie pentru investițiile în domeniul medical din România. Este o investiție în oameni și pentru oameni. Peste 1,9 milioane de persoane din sud-vestul României vor beneficia de servicii medicale de calitate în urma construirii noului Spital Regional din Craiova. Unitatea va avea 807 paturi pentru spitalizări și 130 de paturi și tărgi pentru tratamente ambulatorii și va oferi servicii medicale de ultimă generație, inclusiv tratamente pentru cancer, traume și asistență maternală. De asemenea, după finalizarea noului spital sperăm să creăm peste 3000 de noi locuri de muncă”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor și guvernator al BEI.

”Investițiile în sănătate sunt în beneficiul tuturor. Banca Europeană de Investiții este încântată sã sprijine noul spital regional din Craiova prin cel mai mare împrumut pe care l-am acordat vreodată pentru investiții în domeniul sănătății în România. Această nouă investiție, consolidată de sprijinul consultativ și de asistența tehnică oferite de Centrul european de consultanță pentru investiții, vine după sprijinul recent acordat de BEI pentru noile spitale regionale din Iași și Cluj” , a declarat Christian Kettel Thomson, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții.

Contractul de finanțare a fost semnat, din partea României, de Adrian Câciu, ministrul Finanțelor și Guvernator BEI și de Christian Kettel Thomson, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții.

Construcția spitalului de urgență din zona de Sud-Vest a României va contribui la reducerea inegalităților privind accesul la asistență medicală, cu precădere pentru persoanele din zonele rurale și defavorizate, asigurând în același timp stabilirea unor diagnostice și tratamente din timp, ceea ce va duce la scăderea ratei mortalității și a dizabilităților pe termen lung.

Mai mult, infrastructura și echipamentele moderne, precum și o mai bună organizare și management, vor asigura un tratament mai eficient al bolilor mortale. În plus, proiectul are drept obiectiv reducerea exodului de personal medical din regiune prin oferirea unui mediu de lucru atractiv pentru medici și asistente.

Spitalul Regional de Urgenţă Craiova, care ar urma să fie operațional din 2027, va cuprinde un complex de construcții cu 7 nivele, pe o suprafață totală construită de aproximativ 165.296 metri pătrați. Spitalul va avea un număr total de 807 paturi, 19 săli de operație şi va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în 7 centre. Acesta va fi dotat cu heliport și cu 1 195 locuri de parcare.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană a lansat spațiul european al datelor privind sănătatea (EHDS): Pacienții UE vor avea acces la datele lor într-un format european comun

Published

on

Comisia Europeană a lansat spațiul european al datelor privind sănătatea (EHDS), unul dintre elementele constitutive centrale ale unei Uniuni Europene a sănătății puternice. EHDS va ajuta UE să facă un uriaș pas înainte în ceea ce privește modul în care îngrijirile de sănătate sunt furnizate cetățenilor din întreaga Europă, potrivit comunicatului oficial. 

El le va permite cetățenilor să își controleze și să utilizeze datele privind sănătatea în țara lor de origine sau în alte state membre. EHDS promovează o piață unică autentică pentru serviciile și produsele digitale de sănătate și oferă un cadru coerent, fiabil și eficient pentru utilizarea datelor privind sănătatea pentru activități de cercetare, inovare, elaborare a politicilor și de reglementare, asigurând respectarea deplină a standardelor ridicate ale UE de protecție a datelor.

Margaritis Schinas, vicepreședinte al Comisiei Europene, a declarat: „Sunt mândru să anunț crearea primului spațiu comun de date al UE într-un domeniu specific. Spațiul european al datelor privind sănătatea va marca un nou început pentru politica UE în domeniul sănătății digitale, astfel încât datele privind sănătatea să ofere beneficii cetățenilor și științei. Astăzi, punem bazele unui acces sigur și fiabil la datele privind sănătatea, în deplină conformitate cu valorile fundamentale care stau la baza UE.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Astăzi punem în aplicare un alt pilon al uniunii europene a sănătății. Viziunea noastră devine o realitate. Spațiul european al datelor privind sănătatea marchează o schimbare fundamentală în ceea ce privește transformarea digitală a îngrijirilor de sănătate în UE. El este centrat pe nevoile cetățenilor, permițându-le să aibă un control deplin asupra datelor lor, pentru a obține îngrijiri de sănătate mai bune în întreaga UE. Aceste date, care pot fi accesate în cadrul unor garanții solide de securitate și confidențialitate, vor constitui, de asemenea, o mină de aur pentru oameni de știință, cercetători, inovatori și factori de decizie implicați în viitoarele tratamente care vor salva vieți omenești. UE face un adevărat pas istoric către un sistem digital de îngrijiri de sănătate în UE.”

Cetățenii își controlează propriile date privind sănătatea, în țara lor de origine și la nivel transfrontalier:

  • Datorită EHDS, cetățenii vor avea acces imediat, gratuit și ușor la datele lor în format electronic. Ei pot partaja cu ușurință aceste date cu alți profesioniști din domeniul sănătății în interiorul statelor membre și la nivel transfrontalierpentru a îmbunătăți furnizarea de îngrijiri de sănătate. Cetățenii vor avea acces deplin asupra datelor lor și vor putea adăuga informații, rectifica date eronate, restricționa accesul altor persoane și obține informații cu privire la modul în care sunt utilizate datele lor și în ce scop.
  • Statele membre se vor asigura că dosarele de sănătate ale pacienților, prescripțiile electronice, imaginile medicale și rapoartele de imagistică medicală, rezultatele de laborator și biletele de externare sunt eliberate și acceptate într-un format european comun.
  • Interoperabilitatea și securitatea vor deveni cerințe obligatorii. Producătorii de sisteme de evidență electronică a datelor privind sănătatea vor trebui să certifice respectarea acestor standarde.
  • Pentru a garanta faptul că drepturile cetățenilor sunt protejate, toate statele membre trebuie să desemneze autorități în domeniul sănătății digitale. Aceste autorități vor participa la o infrastructură digitală transfrontalieră (MyHealth@EU) care va sprijini pacienții să-și partajeze datele la nivel transfrontalier.

Îmbunătățirea utilizării datelor privind sănătatea pentru cercetare, inovare și elaborarea politicilor

  • EHDS creează un cadru legal solid pentru utilizarea datelor privind sănătatea în scopuri de cercetare, inovare, sănătate publică, elaborarea politicilor și reglementare. În condiții stricte, cercetătorii, inovatorii, instituțiile publice sau întreprinderile din sectorul medical vor avea acces la cantități mari de date privind sănătatea de înaltă calitate, esențiale pentru dezvoltarea unor tratamente, vaccinuri sau dispozitive medicale care vor salva vieți omenești și pentru asigurarea unui acces mai bun la îngrijiri de sănătate și la sisteme de sănătate mai reziliente.
  • Pentru a obține acces la astfel de date, cercetătorii, întreprinderile sau instituțiile vor solicita o autorizație din partea organismului de acces la datele privind sănătatea, care urmează să fie înființat în fiecare stat membru. Accesul va fi permis numai dacă datele solicitate sunt utilizate în scopuri specificeîn medii închise și sigure și fără a dezvălui identitatea persoanelor vizate. De asemenea, este strict interzisă utilizarea datelor pentru decizii care sunt în detrimentul persoanelor, cum ar fi elaborarea unor produse sau servicii dăunătoare sau majorarea unei prime de asigurare.
  • Organismele de acces la datele privind sănătatea vor fi conectate la noua infrastructură descentralizată a UE pentru utilizare secundară (HealthData@EU), care va fi creată pentru a sprijini proiectele transfrontaliere.

Pandemia de COVID-19 a demonstrat în mod clar importanța serviciilor digitale în domeniul sănătății. Adoptarea instrumentelor digitale a crescut semnificativ în această perioadă. Cu toate acestea, complexitatea normelor, a structurilor și a proceselor din statele membre face dificilă accesarea și partajarea datelor privind sănătatea, în special la nivel transfrontalier. De asemenea, sistemele de sănătate sunt în prezent ținta unui număr tot mai mare de atacuri cibernetice.

EHDS se bazează pe RGPD, pe propunerea de lege privind guvernanța datelor, pe propunerea de lege privind datele și pe Directiva NIS. EHDS completează aceste inițiative și prevede norme mai adaptate pentru sectorul sănătății. O consultare publică deschisă privind EHDS s-a desfășurat între 3 mai și 26 iulie 2021 și a colectat o serie largă de opinii care au contribuit la conceperea acestui cadru juridic.

EHDS va utiliza implementarea în curs și viitoare a bunurilor digitale publice în UE, cum ar fi inteligența artificială, calculul de înaltă performanță, cloud computing și softurile de operare intermediare inteligente. În plus, cadrele pentru IA, identitatea electronică europeană și securitatea cibernetică vor sprijini EHDS.

Propunerea prezentată de Comisia Europeană va fi acum discutată de Consiliu și de Parlamentul European.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Eurodeputații propun prelungirea valabilității certificatului digital COVID-19 pentru încă 12 luni

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Deputații europeni din Comisia pentru libertăți civile (LIBE) din Parlamentul European au votat pentru prelungirea valabilității certificatului digital COVID-19 pentru încă 12 luni, se arată în comunicatul oficial. 

Pentru a se asigura că cetățenii UE pot beneficia de dreptul lor la liberă circulație, indiferent de evoluția pandemiei COVID-19, Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a aprobat două rapoarte care vizează prelungirea cu încă 12 luni a sistemului de certificat digital COVID al UE (EUDCC), care urmează să expire la 30 iunie. Rapoartele au fost adoptate cu 48 de voturi pentru, 16 împotrivă și 0 abțineri.

Deputații europeni au modificat propunerile pentru a sublinia faptul că statele membre ar trebui să evite restricții suplimentare privind libertatea de circulație pentru deținătorii EUDCC, cu excepția cazului în care este absolut necesar. În cazul în care sunt necesare restricții, acestea ar trebui să fie limitate și proporționale, pe baza celor mai recente avize științifice ale Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și ale Comitetului de Securitate Sanitară al UE.

De asemenea, aceștia solicită Comisiei să evalueze dacă sistemul EUDCC este necesar și proporțional la șase luni de la prelungirea sa. Deputații europeni doresc să scurteze perioada de aplicare a regulamentului de îndată ce situația epidemiologică o va permite.

Crearea certificatului digital COVID al UE (EUDCC) a fost adoptată în iunie 2021 pentru a facilita libera circulație în Europa în timpul pandemiei, pentru o perioadă limitată de 12 luni.

Ce urmează?

Parlamentul European va adopta poziția cu privire la prelungirea valabilității certificatului digital al UE privind COVID după luna iunie 2022, înainte de discuțiile cu statele membre.

Certificatul digital al UE privind COVID a fost adoptat în iunie 2021 pentru a facilita libera circulație în Europa în timpul pandemiei pentru o perioadă de 12 luni. Sistemul expiră la 30 iunie 2022.

În februarie, Comisia a prezentat propuneri de prelungire a valabilității certificatului cu încă un an. Acest lucru ar permite, de asemenea, statelor membre să acorde certificate de testare bazate pe noi tipuri de teste antigen. Comisia pentru libertăți civile a Parlamentului și-a adoptat poziția la 28 aprilie, solicitând o revizuire a sistemului în șase luni. Eurodeputații subliniază, de asemenea, că titularilor certificatului nu ar trebui să li se restricționeze libera circulație în UE decât dacă este absolut necesar.

Decizia de a iniția negocieri cu Consiliul și Comisia va fi anunțată la deschiderea sesiunii plenare. În cazul în care eurodeputații se opun, decizia va fi supusă la vot joi, 5 mai.

Continue Reading

Facebook

NATO6 hours ago

Jens Stoltenberg a discutat cu Recep Tayyip Erdogan despre importanța politicii NATO a ”ușilor deschise”, în încercarea de a-l convinge să renunțe la opoziția față de aderarea Finlandei și Suediei la NATO

ROMÂNIA8 hours ago

România trimite Ucrainei măști chirurgicale, viziere și combinezoane

SUA8 hours ago

În fața ”provocărilor secolului XXI”, SUA și Coreea de Sud se angajează să ”aprofundeze cooperarea în domeniul tehnologiilor critice și emergente, precum și în cel al securității cibernetice”

INTERNAȚIONAL10 hours ago

Canada interzice comerțul cu bunuri de lux cu Rusia și adaugă alte 14 persoane pe lista sancțiunilor

MAREA BRITANIE12 hours ago

Ministrul britanic de externe: Moldova ”ar trebui echipată conform standardelor NATO”

ROMÂNIA13 hours ago

MAE l-a contactat pe ambasadorul Ungariei în România după ce președinta Katalin Novak a declarat că își ”asumă calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent unde aceştia locuiesc”

U.E.14 hours ago

Germania respinge ideea constituirii unei noi datorii comune europene pentru a finanța reconstrucția Ucrainei

ONU15 hours ago

Uniți pentru Ucraina: UE, România și alte 40 de țări, printre care SUA și Regatul Unit, sprijină Ucraina împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție

ROMÂNIA1 day ago

Marcel Ciolacu: România trebuie să aibă capacitatea de absorbţie a mărfurilor din Ucraina către UE şi zona non-UE

G71 day ago

Sprijin pentru Ucraina: G7 promite 19,8 miliarde de dolari pentru a menține pe linia de plutire economia ucraineană devastată de războiul declanșat de Rusia

ROMÂNIA1 day ago

Marcel Ciolacu: România trebuie să aibă capacitatea de absorbţie a mărfurilor din Ucraina către UE şi zona non-UE

G71 day ago

Sprijin pentru Ucraina: G7 promite 19,8 miliarde de dolari pentru a menține pe linia de plutire economia ucraineană devastată de războiul declanșat de Rusia

U.E.2 days ago

Viktor Orban consideră că ”anul 2024 va fi unul decisiv, al marelui test”: Conservatorii trebuie ”să recucerească instituțiile” din Bruxelles și Washington

NATO2 days ago

Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă salută prezența militarilor portughezi în România: Realitatea ne determină să consolidăm mai departe apărarea NATO în regiunea Mării Negre

Eugen Tomac3 days ago

Eugen Tomac, pledoarie pentru R. Moldova în Parlamentul European: Locul acesteia este în UE. Poporul său este unul european

ONU3 days ago

Bogdan Aurescu a propus, la ONU, realizarea unui coridor internațional de transport pentru facilitarea exporturilor de produse alimentare din Ucraina

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Președinta Parlamentului European, mesaj către ”prietena” Maia Sandu: Republica Moldova își are locul în familia europeană. Nu putem să ne dezamăgim vecinii care privesc spre Europa

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Maia Sandu, discurs istoric de la pupitrul Parlamentului European: Crimeea este Ucraina, Donbas este Ucraina, Kiev este Ucraina. Și vor fi întotdeauna

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

În aplauzele Parlamentului European, Maia Sandu a cerut o decizie politică pentru candidatura R. Moldova la UE: Este luminița de la capătul tunelului, farul care ne ghidează în această furtună cumplită

SUA3 days ago

Premierul Greciei, discurs istoric în Congresul SUA: Nu vom accepta încălcarea suveranității și a drepturilor noastre teritoriale. Ultimul lucru de care are NATO nevoie este o altă sursă de instabilitate pe aripa de sud-est a Alianței

Team2Share

Trending