Executivul va adopta, joi, 20 aprilie, o hotărâre de guvern prin care sunt asigurate mecanismele de alocare a 10 milioane de euro de la Comisia Europeană şi a 10 milioane de euro de la bugetul Ministerului Agriculturii pentru fermierii afectați de importurile crescute de produse agricole din Ucraina, a anunțat premierul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de guvern. Acesta a mai precizat că, în termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, fermierii vor putea să îşi depună documentele la APIA.
Premierul a precizat că a primit răspuns, miercuri, la scrisoarea comună, pe care a transmis-o președintei a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, împreună omologii din Bulgaria, Polonia, Slovacia și Ungaria, cu privire la preocupările legate de afluxul de produse agricole ucrainene pe piețele din țările lor.
„Este vorba despre măsuri care confirmă preocuparea la nivelul Comisiei, astfel încât să putem să avem un mod de acțiune coordonat, unitar și solidar. Scrisoarea confirmă alocarea unui al doilea pachet de sprijin, de aproximativ 100 de milioane de euro, pentru fermierii din țările afectate de importurile de produse agricole din Ucraina. (…) Au fost, de asemenea, anunțate o serie de măsuri, inclusiv măsuri de salvgardare pe patru produse agricole, este vorba de grâu, porumb, floarea soarelui și rapiță și, de asemenea, au fost anunțate măsuri care pot fi luate la nivelul comisiei, în urma unei analize și investigații, conform procedurii, în perioada imediat următoare. Este, de asemenea, menționată intensificarea eforturilor pentru facilitarea tranzitului de produse agricole din Ucraina, facilitarea și asigurarea trasabilității acestor produse, cu accent pe îmbunătățirea infrastructurii și scăderea costurilor logistice și, desigur, o mai bună coordonare între toți actorii care asigură mecanismele acestea de tranzitare”, a explicat Nicolae Ciucă.
Șeful Guvernului a mai menționat, în urma acestei scrisori, solicitarea ca la nivelul fiecărei țări să se ia în considerare evitarea măsurilor unilaterale și posibilitatea de a avea un dialog, „dialog care, cu certitudine, va fi concretizat săptămâna viitoare, pe 25, la întâlnirea miniștrilor agriculturii”. „Și, în felul acesta, cu certitudine, pe baza dialogului și a consultărilor politice, se vor identifica acele soluții prin care, încă o dată, să se protejeze fermierii, să se asigure un echilibru de piață pentru tot ceea ce înseamnă produse agricole și, desigur, continuarea sprijinului pentru Ucraina”, a adăugat Nicolae Ciucă.
Premierul a informat, de asemenea, asupra discuțiilor avute cu ministrul agriculturii și cu specialiștii din domeniu legate de punerea la dispoziție, prin decizii guvernamentale, a acelor mecanisme prin care sprijinul acordat atât din fonduri europene, cât și din fonduri de la bugetul de stat să ajungă la fermieri, cu scopul final de a folosi în continuare potențialul agricol de care dispune România.
În acest sens, Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul va aproba o hotărâre de guvern, prin care asigură mecanismele de alocare a celor 10 milioane de euro de la Comisia Europeană și a încă 10 milioane de euro, de la bugetul Ministerului Agriculturii. Ulterior, la 15 zile după publicarea în Monitorul Oficial, fermierii pot să își depună documentele la APIA și să beneficieze de acest ajutor financiar.
Totodată, premierul a menționat că „în baza acestei hotărâri și, pe măsura aprobării fondurilor suplimentare din tranșa a doua de la Comisia Europeană, vom aloca și celelalte fonduri, menținând totodată dialogul, astfel încât să avem permanent informarea corectă și reală despre ceea ce se întâmplă în sectorul agricol, ținând cont de faptul că campania agricolă de primăvară este în plină desfășurare, ne pregătim de ceea ce trebuie să facem pentru campania de vară-toamnă”.
„Deci este un foc continuu și nu putem să ne permitem să nu avem soluții pentru toate aceste probleme”, a subliniat acesta.




