Connect with us

SECURITATE

Statele eşuate: Ameninţări la adresa securității pentru comunitatea internaţională sau victime ale intereselor marilor puteri?

Published

on

Fenomenul  „statelor eşuate” a atras din ce  în ce mai multă atenţie fiind văzut ca o problemă importantă datorită consecinţelor prăbuşirii ordinii într-un stat-naţiune pentru populaţia acelei ţări, pentru vecinii săi şi sistemul internaţional, mai ales după evenimentele din septembrie 2011 (9/11). În general, aceste consecinţe implică generarea şi răspândirea conflictelor violente, proliferarea sărăciei, a bolilor, precum și migrației umane, și pot oferi, de asemenea, refugii pentru crima organizată și terorism. Este important să se stabilească atât cauzele, cât și consecințele eșecului de stat, precum și să analizeze modalitățile în care efectele acestei situații pot fi controlate sau inversate.

Cu toate acestea, este de asemenea important să se stabilească dacă eticheta de stat eșuat este aplicată în mod obiectiv pe baza analizei unor criterii clare sau prin intermediul percepțiilor occidentale de securitate și interesele lor. Acest articol prezintă o imagine de ansamblu a conceptului de stat eșuat, modalitatea în care se aplică acest concept și modul în care acesta reprezintă o amenințare la adresa securității internaționale.

Pe parcursul  acestei lucrări vor fi prezentate trei puncte de vedere divergente cu privire la acest subiect, o metodă alternativă de determinare a slăbiciunilor unui stat, precum și cele mai bune practici în ceea ce privește ajutorul acordat de către părțile terțe statelor care au probleme.

Continuarea articolului aici.

Sursa: Center for European Policy Evaluation
Autor: Andra Alexandru

Foto:  en.wikipedia.org

NATO

Șeful Pentagonului anunță, în vizita sa în Letonia, că vor fi mai multe forțe americane în statele NATO ale Flancului Estic

Published

on

Photo By: Air Force Staff Sgt. Julian Kemper, DOD

Secretarul Apărării al Statelor Unite, Lloyd Austin, a vizitat o parte din cei 600 de soldați americani din Letonia și s-a întânit cu liderii letoni pentru a discuta despre modalitățile de asigurare a apărării unui aliat important al NATO și modalitățile de descurajare a Rusiei, se arată în comunicatul oficial. 

Oficialul le-a transmis soldaților americani că sunt cei mai buni ambasadori pe care îi are SUA și i-a îndemnat să își cunoască aliații letoni: „Ieșiți și cunoașteți-vă partenerii letoni alături de care s-ar putea să fiți nevoiți să luptați”, a spus el.

În cadrul unei perioade de întrebări și răspunsuri, un soldat l-a întrebat pe secretar dacă nu există o modalitate de a crește antrenamentul realist cu trupele letone și cu alte forțe NATO din această națiune pentru a-l descuraja pe președintele rus Vladimir Putin. Secretarul a subliniat soldaților că unul dintre motivele pentru care se află în Letonia este acela de a găsi modalități de a crește oportunități de instruire cu trupele letone și alte forțe NATO pentru a-l descuraja pe președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Șeful Pentagonului anunță că vor fi mai multe forțe americane în Letonia și în cadrul alor state aliate NATO de pe Flancul Estic al alianței: „Președintele Joe Biden a anunțat această decizie la summitul NATO de la Madrid. La acea reuniune istorică, Biden a anunțat decizia de a menține pe loc forțele militare americane substanțiale care au ajuns în regiune în timpul invaziei rusești din Ucraina.”

Unul dintre avantajele de a avea echipe de luptă de brigadă cu sediul în Europa va fi capacitatea Statelor Unite și a aliaților din NATO de a face antrenamente consistente împreună, ceea ce menține forțele americane din Europa pregătite, a declarat un înalt oficial al apărării care călătorește împreună cu secretarul.

Continue Reading

NATO

Jens Stoltenberg: NATO este un vechi partener apropiat al Serbiei

Published

on

© NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat că Alianța este un vechi partener apropiat al Serbiei, relatează agenția sârbă de presă, Tanjug, potrivit Agerpres.

Stoltenberg a declarat pentru cotidianul muntenegrean Vijesti că acest parteneriat se bazează pe dialog politic şi cooperare practică, respectând pe deplin politica statului sârb de neutralitate militară.

”Dialogul nostru politic se manifestă în diferite feluri. Acesta include contactele mele cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi cu alţi lideri politici şi interacţiunile regulate pe care le au asistentul meu adjunct pentru afaceri politice şi politica de securitate şi şeful biroului de legătură al NATO de la Belgrad cu colegi sârbi. Include de asemenea relaţii bine stabilite între comandantul KFOR şi şeful Statului Major general sârb”, a declarat Stoltenberg.

Făcând trimitere la situația din Kosovo, oficialul NATO a subliniat că ”părţile trebuie să rămână calme, să evite acţiunile unilaterale şi să se angajeze constructiv în dialogul facilitat de UE. În conformitate cu mandatul dat de ONU, misiunea KFOR urmăreşte îndeaproape situaţia şi este gata să intervină în cazul în care stabilitatea este pusă în pericol”.

NATO va continua să ofere sprijin deplin dialogului facilitat de UE, a asigurat secretarul general al Alianței.

De altfel, la începutul lunii august, Jens Stoltenberg a avut discutații telefonice cu președintele sârb și premierul kosovar în încercarea de a stinge tensiunile apărute ca urmare a deciziilor administrative și la frontieră impuse de Pristina.

Decizia Pristinei de a impune permise de şedere temporare persoanelor care intră în Kosovo cu o carte de identitate sârbă şi de a-i obliga pe sârbii kosovari să-şi înlocuiască plăcuţele de înmatriculare cu unele emise de Republica Kosovo a provocat o escaladare a tensiunilor.

Belgradul nu a recunoscut niciodată autoproclamata independenţă a Kosovo în 2008, la un deceniu după un război sângeros soldat cu circa 13.000 de morţi, majoritatea albanezi kosovari. De atunci, regiunea a fost scena unor fricţiuni regulate.

Sub presiunea Occidentului, cu precădere Statele Unite, aliat al Kosovo, Pristina a decis să amâne cu o lună, până la 1 septembrie, intrarea în vigoare a noilor măsuri la granița cu Serbia, gest salutat de UE prin vocea Înaltului său Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell.

În încercarea de a atenua tensiunile, liderii ambelor părţi, preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi prim-ministrul kosovar Albin Kurti, se vor întâlni la Bruxelles pe 18 august.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Președintele Joe Biden a semnat instrumentele de ratificare prin care SUA aprobă aderarea Finlandei și Suediei la NATO

Published

on

© White House - Twitter

Președintele american Joe Biden a parafat marţi ratificarea de către Statele Unite a aderării Suediei şi Finlandei la NATO, urându-le bun-venit celor două țări în „cea mai puternică și defensivă alianță din istoria lumii.”

„Două țări mândre și independente, fiecare cu o tradiție îndelungată – o tradiție îndelungată de nealiniere, care își exercită dreptul suveran de a lua propriile decizii cu privire la securitatea lor au răspuns voinței cetățenilor lor, în urma proceselor lor democratice,  și au ales să adere la NATO. Cred că a fost și este un moment de cotitură pentru Alianță și pentru o mai mare securitate și stabilitate nu numai a Europei și a Statelor Unite, ci și a lumii”, a precizat președintele Joe Biden înaintea semnării acordului. 

De asemenea, acesta a precizat jurnaliștilor că a discutat telefonic cu liderii Finlandei și Suediei: „Împreună, ne-am angajat că Statele Unite, Finlanda și Suedia vor continua să rămână vigilente împotriva oricăror amenințări la adresa securității noastre comune și să descurajeze orice confruntare și să înfrunte orice agresiune sau amenințare de agresiune care ar putea apărea”, a mai adăugat acesta. 

Șeful de la Casa Albă îi îndeamnă pe ceilalți aliați să își finalizeze cât mai repede posibil propriile progrese în materie de ratificare.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a salutat semnarea instrumentele de ratificare de către Statele Unite ale Americii a protocoalelor de aderare la NATO pentru Finlanda și Suedia: „Sărbătorim acest moment istoric, care subliniază angajamentul SUA față de securitatea noastră transatlantică comună.”

„Suntem mulțumiți de progresele rapide înregistrate de Finlanda și Suedia pentru a deveni aliați NATO. Există un puternic sprijin aliat și bipartizan pentru cererile de aderare ale Finlandei și Suediei și așteptăm cu nerăbdare să le aducem rapid în cea mai puternică alianță defensivă din istorie. Apreciem acțiunea rapidă a tuturor aliaților care au ratificat deja protocoalele de aderare și îi încurajăm pe toți să finalizeze procesul în curând, astfel încât Finlanda și Suedia să poată adera la Tratatul Atlanticului de Nord și să se alăture Alianței NATO”, a mai transmis Antony Blinken. 

Protocoalele de aderare la NATO în cazul Finlandei şi Suediei au fost semnate pe 5 iulie la Bruxelles

Votul din SUA a avut loc după cele mai recente ratificări ale celor două protocoale de aderare de către Franţa şi Italia.

Cu SUA, 23 de state din cele 30 au ratificat până acum protocoalele de aderare, printre care și CanadaGermania, Lituania, și România, conform numărătorii ţinute de Adunarea Parlamentară a NATO. Toate ţările membre NATO trebuie să ratifice protocoalele de aderare pentru ca acestea să poată intra în vigoare şi, astfel, Finlanda şi Suedia să poată beneficia de prevederile articolului 5. Articolul 5 din tratatul Alianţei Nord-Atlantice prevede declanşarea unui răspuns comun în cazul unui atac împotriva unuia dintre membri.

Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 22 iulie decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea protocolului de aderare a Finlandei și a Suediei la NATO, punând capăt procedurii prin care care România a devenit unul dintre primele state aliate care au ratificat aderarea celor două țări scandinave la Alianța Nord-Atlantică.

Finlanda și Suedia au finalizat discuțiile de aderare la sediul NATO din Bruxelles, așa cum au convenit liderii NATO în declarația finală a summitului lor de la Madrid după soluționarea obiecțiilor Turciei. Ambele țări și-au confirmat în mod oficial dorința și capacitatea de a îndeplini obligațiile și angajamentele politice, juridice și militare pe care le presupune statutul de membru NATO.

Finlanda și Suedia au depus la 18 mai, la sediul NATO de la Bruxelles, cererea oficială de aderare la Alianța Nord-Atlantică, o decizie care pună capăt deceniilor, în cazul finlandezilor, și celor două secole, în cazul suedezilor, de neutralitate și nealiniere militară, o hotărâre istorică stimulată de invazia Rusiei în Ucraina.

Continue Reading

Facebook

COMISIA EUROPEANA13 mins ago

Incendii de vegetație în Europa: Ursula von der Leyen, recunoscătoare României pentru sprijinul oferit Franței

CHINA20 mins ago

Letonia și Estonia se retrag din grupul de cooperare cu China: Participarea ”nu mai este în concordanţă cu obiectivele noastre strategice în contextul internaţional actual”

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Zelenski: Rusia a transformat centrala nucleară de la Zaporojie într-un câmp de luptă. Moscova poate provoca cel mai mare accident de radiații din istorie

U.E.2 hours ago

Germania propune construirea unui gazoduct care să lege Peninsula Iberică de Europa Centrală, sprijinind UE să-și reducă dependența energetică de Rusia

ROMÂNIA2 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, despre pompierii români care ajută Franța: Dovedim capacitatea noastră de a fi un partener pe care aliații se pot baza

U.E.2 hours ago

26 de țări promit un sprijin de peste 1,5 miliarde de euro pentru a spori capacitățile militare ale Ucrainei

ROMÂNIA19 hours ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

U.E.19 hours ago

Parlamentul Letoniei face apel către UE să întrerupă acordarea de vize turistice cetățenilor ruși și belaruși

ROMÂNIA19 hours ago

Israelul are un nou ambasador în România. Reuven Azar a transmis un mesaj în limba română: Sunt foarte fericit să fiu aici în București

U.E.20 hours ago

Ucraina: UE a livrat peste 60. 000 de tone de asistență umanitară pentru salvarea de vieți omenești

ROMÂNIA19 hours ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

ROMÂNIA2 days ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL1 week ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA1 week ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.2 weeks ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă, la Săptămâna Haferland: Transilvania reprezintă la nivel european un model de toleranță și de bună conviețuire interetnică

Team2Share

Trending