Connect with us

ROMÂNIA

Statul elimină restricţiile pentru achiziţia de terenuri agricole de către străini după 1 ianuarie

Published

on

agricultura_agricultureStatul elimină restricţiile impuse în prezent cetăţenilor străini care vor să cumpere terenuri agricole, după 1 ianurie, inclusiv obligaţia de a avea experienţă în agricultură, dar păstrează prevederea privind dreptul de preempţiune al cetăţenilor români, potrivit unui proiect de lege, notează Mediafax.

Guvernul renunţase recent la intenţia de a limita la 100 de hectare suprafaţa de teren agricol pe care o poate deţine o persoană fizică, cetăţean român sau din alt stat UE, dar menţinuse însă condiţiile la cumpărare privind cunoştinţele în domeniul agricol şi perioada minimă de cinci ani de activitate în acest sector.

“Şi aceste restricţii au fost eliminate, menţinându-se însă dreptul de preempţiune la achiziţia terenurilor al coproprietarilor persoane fizice, arendaşilor, vecinilor persoane fizice şi a tinerilor cu vârste de până la 40 de ani care au activităţi agricole în localitatea în care se află respectivul teren agricol”, au declarat agenţiei Mediafax surse din Ministerul Agriculturii.

Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de Lege privind reglementarea vânzării-cumpărării terenurilor agricole de către persoane fizice. Potrivit surselor citate, proiectul va fi discutat în şedinţa de Guvern de miercuri.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: wikipedia

POLITICĂ

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Orașelor: Stoparea pandemiei depinde şi de modul de răspuns al oraşelor şi al marilor comunităţi la necesitatea respectării măsurilor de protecţie

Published

on

© Administrația Prezidențială

Stoparea pandemiei de COVID-19 depinde şi de modul de răspuns al oraşelor şi al marilor comunităţi la necesitatea respectării măsurilor de protecţie pentru limitarea răspândirii coronavirusului, afirmă preşedintele Klaus Iohannis, sâmbătă, într-un mesaj adresat de Ziua Mondială a Oraşelor, transmis printr-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

“Ziua Mondială a Oraşelor, pe care o sărbătorim astăzi, este un bun prilej pentru a conştientiza cât de mult este legat locul în care trăim de bunăstarea şi calitatea vieţii fiecăruia dintre noi. Aceasta cu atât mai mult cu cât mai bine de jumătate din populaţia României trăieşte în mediul urban. În această perioadă dificilă pe care o traversăm, stoparea pandemiei de COVID-19 depinde şi de modul de răspuns al oraşelor şi al marilor comunităţi la necesitatea respectării măsurilor de protecţie pentru limitarea răspândirii coronavirusului şi protejarea celor dragi. Salut mobilizarea puternică pe care am văzut-o în aceste luni din partea societăţii civile, a asociaţiilor comunitare, a cetăţenilor pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile ori a cadrelor medicale din comunitatea lor urbană”, afirmă Iohannis în mesajul său.

Şeful statului subliniază că măsurile de igienă personală, distanţarea şi masca rămân esenţiale în a limita răspândirea COVID-19 în comunitatea noastră şi a-i proteja astfel pe cei dragi şi vulnerabili în faţa bolii și că pandemia de COVID-19 a evidenţiat faptul că oraşele noastre au nevoie să se dezvolte pe baze sustenabile, astfel încât trebuie să regândim priorităţile referitoare la dezvoltarea urbană.

“Printre altele, pandemia ne-a arătat cât de importante sunt spaţiile verzi pentru recreere şi socializare şi cum un trafic mai redus duce la o calitate superioară a aerului în zona urbană şi la mai puţine îmbolnăviri respiratorii”, susține preşedintele.

În context, Iohannis punctează faptul că oraşele României joacă un rol esenţial în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, asumate de România ca membru al ONU, şi a obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, conform Acordului de la Paris.

“Măsurile pentru sănătatea planetei sunt, înainte de toate, măsuri pe care le luăm pentru sănătatea şi calitatea vieţii noastre şi pentru binele generaţiilor următoare”, mai precizează șeful statului.

Totodată, preşedintele transmite că autorităţile care se ocupă de managementul oraşelor trebuie să implice comunităţile strategic şi sistematic în planificarea urbană, în implementarea şi monitorizarea de politici publice, pentru a modela împreună oraşele viitorului.

“În următorii ani, dezvoltarea sustenabilă a oraşelor României poate fi posibilă doar printr-un parteneriat solid între autorităţi şi cetăţeni. Autorităţilor le revine, printre altele, responsabilitatea de a implementa fără ezitare şi amânări o legislaţie care protejează calitatea aerului şi a apei, de a sprijini colectarea selectivă şi facilita reutilizarea materialelor, de a amenaja noi spaţii verzi şi de recreere uşor accesibile, de a dezvolta soluţii de termoficare sustenabile şi mobilitate urbană cu o amprentă mică de dioxid de carbon, care rezolvă şi problema congestiei din trafic”, propune Iohannis.

Nu în ultimul rând, şeful statului subliniază că indiferent cât de bune ar fi măsurile adoptate de administraţie, calitatea vieţii în oraşe depinde în primul rând de comportamentul fiecăruia dintre noi, cetăţenii, şi de alegerile pe care le facem zilnic.

“Predarea selectivă a plasticului şi hârtiei, reutilizarea sacoşelor de cumpărături, folosirea pe scară largă a bicicletei pentru deplasări urbane pot părea lucruri minore, dar care au potenţialul de a schimba la faţă radical oraşele României în următorii ani. Doar împreună şi printr-o atitudine responsabilă faţă de mediul înconjurător, putem, autorităţi şi cetăţeni, să dezvoltăm oraşe şi comunităţi curate, puţin poluate şi prietenoase cu sănătatea noastră, a tuturor”, conchide Klaus Iohannis.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Țările UE sprijină în unanimitate o reformă a OMS, care să devină mai “transparentă și mai puternică”: UE este pregătită să fie lider în acest efort

Published

on

© European Union 2020

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au pus de acord vineri să solicită o reformă profundă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care să o facă ”mai transparentă şi mai puternică” şi să-i permită să desfăşoare anchete “independente”, informează AFP şi Reuters.

Într-o reuniune a miniştrilor europeni ai sănătăţii, cele 27 de țări au demonstrat “o unanimitate pentru reformarea” OMS, care trebuie să devină “mai transparentă, mai eficace şi mai puternică”, a declarat pentru presă ministrul german Jens Spahn, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, informează Agerpres.

Într-un comunicat remis de Consiliul Uniunii Europene după reuniune, ministrul german al sănătății a subliniat că “OMS este la o răscruce de drumuri”.

“După ani de serioase provocări și în contextul pandemiei actuale fără precedent, este clar că trebuie să i se ofere capacități mai mari. Dezbaterea noastră în timp util de astăzi a arătat că UE este pregătită să își asume un rol de lider și să conducă eforturile globale de reformare a OMS. Scopul nostru este de a face OMS mai puternică și mai bine echipată pentru a asigura sănătatea oamenilor din întreaga lume”, a completat Spahn, conform comunicatului remis CaleaEuropeană.ro.

În cursul reuniunii, miniştrii sănătăţii au dezbătut termenii unei declaraţii comune ce urmează să fie aprobată în luna noiembrie.

Toate delegațiile au salutat proiectul de concluzii ale Consiliului și angajamentul UE de a juca un rol principal și activ în remodelarea peisajului global al sănătății. Miniștrii au convenit că o OMS mai puternică este crucială pentru a asigura sănătatea oamenilor la nivel mondial. Aceștia au subliniat că întărirea organizației este o prioritate pentru a obține o eficiență mai mare și a asigura capacități operaționale mai bune.

Miniștrii au evidențiat importanța consolidării rolului OMS în furnizarea de orientări normative, consolidarea pregătirii, revizuirea actualului sistem de alertă și implementarea mai bună a Regulamentelor internaționale de sănătate. Aceștia au solicitat, de asemenea, sprijin suplimentar pentru așa-numita abordare “One Health” pentru a obține rezultate mai bune în domeniul sănătății publice.

În proiectul de declaraţie, la care AFP şi Reuters au avut acces, UE consideră că OMS, agenţia ONU aflată în prima linia pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, era insuficient echipată pentru a-i face faţă.

“Chiar dacă OMS dispune de un mandat amplu, recenta pandemie a arătat că aşteptările comunităţii internaţionale faţă de organizaţie (…) depăşeau în general ceea ce puteau asigura capacităţile actuale ale OMS”, constată documentul, menţionând totodată că statele UE “iau notă de provocările (…) cu care OMS se confruntă în actualul context geopolitic”.

Mai concret, preşedintele american Donald Trump acuză OMS de o prea mare apropiere de China, unde a apărut noul coronavirus, iar administraţia sa a început procedurile de a retrage Statele Unite din această organizaţie, la care sunt principalul contributor.

Cele 27 de state membre fac un apel la “întărirea suplimentară (…) a independenţei, muncii normative, capacităţii tehnice, responsabilizării, eficacităţii şi transparenţei” OMS și subliniază necesitea unei poziții comune din partea G7, care anul viitor va fi prezidat de Marea Britanie.

Printre propunerile UE figurează în special “posibilitatea (ca OMS) să efectueze evaluări epidemiologice independente la faţa locului în zonele cu risc ridicat (de propagare de virusuri), în strânsă legătură cu statele” respective.

După cum aminteşte AFP, China a fost foarte criticată pentru refuzul de a accepta anchete complet independente pe teritoriul său la începutul pandemiei.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ambasadorul SUA afirmă sprijinul țării sale pentru “perioada Renașterii în România”: România poate fi un lider de talie mondială şi un model demn de urmat în Europa

Published

on

© Guvernul României/ Facebook

Mediul antreprenorial sănătos reprezintă un element cheie pentru construirea şi consolidarea democraţiei, iar România poate fi un lider de talie mondială şi un model demn de urmat de ţările din regiune, a declarat vineri ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Adrian Zuckerman, cu prilejul participării sale la “Topul naţional al firmelor private din România”, eveniment organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

“Statele Unite sprijină de multă vreme dezvoltarea antreprenoriatului şi a sectorului privat din România. Promovarea prosperităţii economice reciproce este un pilon central al Parteneriatului nostru Strategic şi totodată, ceva ce eu iau foarte în serios. Sunt convins de faptul că mediul antreprenorial sănătos reprezintă un element cheie pentru construirea şi consolidarea democraţiei (…) “Suntem mândri să sprijinim eforturile Consiliului Naţional de a promova dezvoltarea antreprenorială bazată pe piaţă. De la sosirea mea în România, am vorbit de multe ori despre perioada Renaşterii în România. România este pe cale să devină un lider european în domeniul finanţelor, industriei, agriculturii, ştiinţelor şi artelor. Niciodată nu am avut reţineri în a crede că România este în stare de lucruri măreţe şi cred cu tărie că România poate fi un lider de talie mondială şi un model demn de urmat pentru celelalte ţări din regiune şi din întreaga Europă. Acum 30 de ani, după căderea regimului comunist, unul dintre primele lucruri care s-a realizat a fost privatizarea multora dintre companiile şi întreprinderile de stat. Acesta a fost un prim pas bun, însă demersul nu a fost finalizat. Astăzi, România are cel mai mare număr de companii deţinute integral de stat din Europa – peste 1.200. Are şi cel mai mare număr de companii deţinute parţial de stat. România trebuie să continue cesionarea şi calea către privatizarea completă”, a declarat ambasadorul, citat de Agerpres.

Ambasadorul SUA a arătat că Guvernul nu dispune de competenţele necesare pentru a crea şi conduce eficient şi profitabil companiile.

“Astfel de companii deţinute de stat reprezintă o sursă de patronaj politic, de persoane cu conexiuni politice, nepotism şi alte mediocrităţi. Companiile deţinute de stat încetinesc economia, adăpostesc corupţia, împiedică o concurenţă corectă şi amână creşterea economică. Este practic imposibil ca firmele private să concureze eficient cu companiile deţinute de stat. Pe întreg mapamondul s-a dovedit că pieţele libere, economiile private au generat mai multă bunăstare şi prosperitate pentru naţiunile şi popoarele lor, decât orice alt sistem”, a explicat ambasadorul.

Potrivit acestuia, fără drepturi de proprietate intelectuală nu există un stimulent real pentru inovare, iar “oamenii nu sunt motivaţi să muncească din greu şi să creeze produse şi servicii dacă ştiu că roadele muncii lor vor fi furate de companii din China şi din alte ţări care nu au respect pentru drepturile de proprietate intelectuală”.

În cele din urmă, a arătat ambasadorul, “ultima măsură de care este nevoie pentru ca antreprenoriatul să înflorească este ca guvernul să îi lase cale liberă să se dezvolte”.

“În ciuda acestor obstacole, acest guvern a muncit asiduu pentru a crea mediul economic şi juridic corespunzător, care va conduce la perioada Renaşterii în România, iar Statele Unite vor fi alături de România, pentru a realiza acest lucru”, a subliniat Adrian Zuckerman.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

Lansarea Consiliului Național pentru Transformare Digitală

EVENIMENTE4 hours ago

NATO Youth Academy începe luni la București pentru a pregăti o nouă generație de tineri în domeniul securității internaționale

Corina Crețu5 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu: Orașele din România nu se pot dezvolta la potențialul maxim dacă nu există o delegare mai mare a fondurilor europene către autoritățile locale

POLITICĂ9 hours ago

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Orașelor: Stoparea pandemiei depinde şi de modul de răspuns al oraşelor şi al marilor comunităţi la necesitatea respectării măsurilor de protecţie

U.E.10 hours ago

Atentat la biserica Notre-Dame din Nisa: Emmanuel Macron și Papa Francisc resping împreună “terorismul și ideologia urii care divizează, ucide şi pune în pericol pacea”

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Comisia Europeană deschide României patru proceduri de infringement privind deșeurile, natura, apa și calitatea aerului

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

Comisia Europeană solicită României să transpună integral normele UE privind prezumția de nevinovăție: Cazul poate fi înaintat Curții de Justiție a UE

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

Securitate cibernetică: Comisia Europeană solicită României, Belgiei și Ungariei să respecte obligațiile care le revin în ceea ce privește operatorii de servicii esențiale

CONSILIUL UE11 hours ago

Țările UE sprijină în unanimitate o reformă a OMS, care să devină mai “transparentă și mai puternică”: UE este pregătită să fie lider în acest efort

ROMÂNIA11 hours ago

Ambasadorul SUA afirmă sprijinul țării sale pentru “perioada Renașterii în România”: România poate fi un lider de talie mondială şi un model demn de urmat în Europa

U.E.12 hours ago

Belgia, țara care găzduiește instituțiile UE și NATO, intră în carantină totală pentru a salva sistemul sanitar

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 day ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru Cerul Unic European, speră că va finaliza cât mai rapid acest dosar ”esențial pentru viitorul aviației”

Dragoș Pîslaru3 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, la audierea lui Cosmin Boiangiu: Autoritatea Europeană a Muncii este pe mâini bune. Coordonarea în domeniul protecției sociale și al muncii este fundamentală

ROMÂNIA4 days ago

Ela Moraru, CEO Google România: Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală ar trebui să susțină și să promoveze continuarea studiilor de către femei în domeniul IT&C, fiind necesară această forță de muncă

ROMÂNIA4 days ago

Violeta Luca, Microsoft: Crearea CNTD vine într-un moment foarte bun, pe o bază în care digitalizarea s-a făcut într-un ritm accelerat, efectul de transformare fiind unul structural

ROMÂNIA4 days ago

Lansarea CNTD. Călin Bota, secretar de stat în cadrul MFE: Vom colabora foarte bine cu ADR și în perioada următoare vom găsi soluții astfel încât marile sisteme publice să poată fi digitalizate

ROMÂNIA4 days ago

Sabin Sărmaș, președinte ADR: Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală este un mic minister al transformării digitale a României, cu expertiză din mediul privat pentru instituțiile statului

Dacian Cioloș5 days ago

Dacian Cioloș a votat adaptarea Politicii Agricole Comune la nevoile de mediu și protecția, în premieră, a lucrătorilor sezonieri prin condiționarea plății subvenției către ferme de respectarea drepturilor muncitorilor

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul a aprobat proiectul privind structura suport în cazul celor 15 procurori delegați la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Urmează discuţii foarte dure cu agenţiile de rating şi cu Comisia Europeană

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru politica de transport a UE: Comisia Europeană trebuie să prioritizeze finalizarea coridoarelor strategice și alocarea integrală a fondurilor pentru atingerea acestui obiectiv

Advertisement
Advertisement

Trending