Connect with us

EDUCAȚIE

Studiu Aegon: România ocupă ultimul loc în UE la educația financiară

Published

on

© Calea Europeana/ Zaim Diana

Planificarea financiară se numără printre activităţile cel mai des amânate de români, acest comportament ţinând în primul rând de nivelul de educaţie financiară al populaţiei, capitol la care România ocupă ultimul loc în UE, conform unui studiu desfăşurat anul acesta de Aegon România, remis CaleaEuropeana.ro

Potrivit acestuia, planificarea financiară se numără printre activităţile cel mai des amânate de români, la egalitate cu mersul la dentist. Dacă pentru mersul la dentist printre cele mai invocate motive de amânare se numără costurile mari ale tratamentelor şi frica de medicul stomatolog, pentru planificarea financiară comportamentul de amânare ţine, în primul rând, de nivelul de educaţie financiară al populaţiei. Din păcate, România ocupă ultimul loc în UE la acest capitol, cu o rată de 21%, faţă de media europeană de 52%, conform unui studiu realizat de agenţia Standard & Poor’s Ratings, precizează Aegon România.

La polul opus, în rândul activităţilor preferate, se află mersul la cumpărături şi vizitele la rude. Chiar şi făcutul de curăţenie în casă sau studiatul sunt mult mai sus în topul activităţilor preferate de români, la mare distanţă faţă de activităţile care ţin de planificarea financiară.

“Am văzut din acest studiu că românii sunt atenţi la modul în care îşi gestionează banii, sunt grijulii cu ziua de azi, însă prea puţini au planuri financiare pentru ziua de mâine. Ei bine, când vorbim despre educaţie financiară, tocmai la asta ne referim – la o planificare atentă şi disciplinată a bugetului personal şi la decizii atent cântărite când e vorba de satisfacerea nevoilor şi dorinţelor. Educaţia financiară este deopotrivă importantă şi binevenită pentru adulţi şi copii”, a afirmat Sînziana Maioreanu, director general al Aegon România.

Cercetarea Aegon arată că majoritatea românilor, cu precădere familiile moderne (părinţi 30-44 ani, cu studii şi venituri medii sau mari) ştiu exact ce venituri generează (79%) şi şi-au făcut o rutină din a plăti întotdeauna facturile la timp (90%), însă grija lor pentru siguranţa financiară nu se numără printre priorităţi.

Cei mai mulţi îşi administrează cu responsabilitate veniturile pe termen scurt, ceea ce îi lasă descoperiţi când vine vorba de “bani albi pentru zile negre”.

Acelaşi studiu mai arată că 60% dintre români nu au un plan de rezervă în caz de boală sau accident, iar 70% dintre aceştia nu ştiu ce consecinţe financiare ar avea decesul, îmbolnăvirea sau implicarea lor într-un accident.

“Un plan de rezervă poate însemna un depozit de câteva salarii puse deoparte pentru cheltuieli neprevăzute, dar şi să faci investiţii în propria educaţie, să ai un plan suplimentar pentru pensie, o asigurare de viaţă sau plan de siguranţă financiară în caz de îmbolnăvire sau accident. Câţi dintre noi ne punem serios întrebarea – Dacă mâine m-aş îmbolnăvi sau aş suferi un accident, ar putea ai mei să se descurce singuri, fără veniturile mele întregi o perioadă bună de timp? Aş avea cum susţine cheltuielile casei, plus medicamente, tratamente, deplasări? Ne e teamă şi de întrebare şi de răspuns. Dar cred că astfel de întrebări trebuie să ni le punem şi să acţionăm în consecinţă, tocmai din grijă şi iubire faţă de familie. Soluţiile de protecţie financiară există”, a adăugat Sînziana Maioreanu.

Cercetarea Aegon România s-a desfăşurat în februarie 2022 şi a inclus circa 600 de respondenţi cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, dintre care 70% cu copii. Eşantionul este eterogen din punct de vedere al studiilor, venitului şi statusului relaţional. Respondenţii provin din toate zonele ţării şi locuiesc în oraşe sau în apropierea acestora.

Aegon România face parte dintr-unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, specializat în asigurări de viaţă, planuri de pensie şi soluţii pentru investiţii. Aegon a intrat pe piaţa din România în 2007, prin compania de pensii private, şi în 2008 prin compania de asigurări de viaţă. În prezent, Aegon are în România peste un milion de clienţi şi 150 de angajaţi.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

EDUCAȚIE

Eurostat: România, printre țările UE cu cel mai mare număr de școlari în grija unui singur profesor

Published

on

© Ministerul Educației Naționale/ Facebook

De Ziua Internațională a Învățătorului, Eurostat a publicat o statistică aniversară, potrivit căreia în 2020 erau aproximativ 5,2 milioane de cadre didactice angajate în învățământ. 

În ceea ce privește vârsta, în 2020, 388.000 de cadre didactice aveau mai puțin de 30 de ani în cele trei niveluri de învățământ. Între timp, 2,0 milioane de cadre didactice aveau 50 de ani sau mai mult (39% din totalul forței de muncă din învățământ).

Femeile reprezentau majoritatea forței de muncă din învățământ. În 2020, 73% dintre profesorii angajați în învățământul primar, secundar inferior și secundar superior erau femei (3,8 milioane).

De asemenea, un cadru didactic avea sub grija sa în medie de 12,3 copii, în 2020. În UE, în 2020, numărul mediu de elevi pe profesor la nivelul învățământului primar, secundar și secundar superior – raportul dintre elevi și studenți și profesori – era de 12,3.

Cele mai ridicate rate au fost raportate în Țările de Jos (16,5 elevi pe profesor), Franța (14,9) și România (14,3). Între timp, cel mai mic raport a fost înregistrat în Luxemburg (7,1), urmat de Grecia (8,5) și Malta (8,8).

© Eurostat

Continue Reading

EDUCAȚIE

Premierul Nicolae Ciucă: 124 de creșe noi se vor construi în România cu ajutorul fondurilor PNRR

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a participat la ceremonia de semnare a unor contracte finanțate din PNRR pentru construcția unor creșe, prilej cu care a salutat activitatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pentru modul în care au reuşit să pună în aplicare obiectivele prioritare de pe agenda guvernului.

„Discutăm de programe mature, programe care ar fi trebuit să se finanţeze din fonduri de la bugetul de stat. Iată că s-a reuşit, prin demersurile care s-au făcut la nivelul Ministerului Dezvoltării, ca acestea să poată fi finanţate din fonduri europene. Discutăm de 124 de creşe destinate unui număr de 7.000 de copii. Sunt priorităţile pe care guvernul şi le-a asumat astfel încât să putem să sprijinim şi să acordăm atenţia cuvenită tinerelor familii”, a precizat premierul

De asemenea, șeful Executivului a subliniat că „sunt măsuri de dezvoltare a infrastructurii, pe care, de asemenea, le aliniem cu măsurile pe care le aprobăm la nivelul Ministerului Educaţiei”: „Ieri am avut în primă lectură aprobarea a 3.500 de posturi, posturi care se regăsesc şi vor fi destinate inclusiv celor care îşi vor desfăşura activitatea în aceste creşe noi. Vă mulţumesc, vă felicit şi vă doresc spor la treabă.”

Continue Reading

EDUCAȚIE

Bursele FLEX: Liceeni români au ocazia să studieze în SUA anul școlar 2023-2024. Etapa înscrierilor, deschisă oficial

Published

on

© European Union, 2017/Source: EC - Audiovisual Service

Liceenii români pot aplica pentru burse în Statele Unite ale Americii în cadrul programului Future Leaders Exchange (FLEX) 2023-2024, anunţă un comunicat transmis, joi, de Ambasada SUA, remis CaleaEuropeana.ro. 

Reprezentanţa diplomatică a SUA în România, alături de American Councils for International Education şi de Ministerul Educaţiei Naţionale, invită liceenii cu cetăţenie română să participe la acest program, fiind deschisă o nouă rundă de candidaturi pentru bursele FLEX.

Programul educaţional FLEX este finanţat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii şi îşi propune să ofere liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american şi de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului şcolar 2023-2024, precizează ambasada.

Participarea la Programul FLEX, aflat acum în al şaptelea an de existenţă în România, este gratuită. În anii de implementare anteriori, au beneficiat de aceste burse zeci de liceeni români din mai multe judeţe ale ţării, repartizaţi la licee din state precum Minnesota, Michigan, Texas, Indiana, California, şi New York. Programul se adresează în egală măsură şi liceenilor cu dizabilităţi.

Competiţia este deschisă liceenilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au cetăţenie română, sunt născuţi între 15 iulie 2005 şi 15 iulie 2008, sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, studiază engleza în liceu, îndeplinesc criteriile pentru a obţine viza SUA şi nu au stat în SUA mai mult de trei luni în ultimii cinci ani.

Cei interesaţi de program pot aplica online până pe 13 octombrie 2022 la https://ais.americancouncils.org/flex. Informaţii complete despre program sunt disponibile la adresa de email flex.ro@americancouncils.org şi pe site-ul www.americancouncils.ro.

Continue Reading

Facebook

Gheorghe Falcă2 mins ago

Gheorghe Falcă: Comisia Europeană propune soluții la problemele cu migrația exprimate de Austria în contextul acceptării României în spațiul Schengen

U.E.18 mins ago

Grecia și Bulgaria discută despre o conductă petrolieră care ocolește Strâmtoarea Bosfor, care ar putea fi prelungită până la Constanţa

U.E.26 mins ago

Statele membre ale UE solicită promovarea sistemelor de inteligență artificială sigure care să respecte drepturile fundamentale

CONSILIUL EUROPEAN45 mins ago

Cancelarul Austriei spune “nu” aderării României și Bulgariei la Schengen: Este nevoie de mai mult timp

INTERNAȚIONAL48 mins ago

SUA și Australia vor aprofunda cooperarea pentru contracararea activităților militare destabilizatoare ale Chinei

CONSILIUL EUROPEAN59 mins ago

Klaus Iohannis: Aderarea României la Schengen se va afla joi pe masa Consiliului. Nu ne vom opri din negociat până în ultimul moment

COMUNICATE DE PRESĂ2 hours ago

Pavilionul Multifuncțional din incinta Institutului Cantacuzino, un proiect sustenabil realizat de Leviatan Design și Ubitech Construcții, a fost recepționat

U.E.2 hours ago

Balcanii de Vest ar putea deveni ”o nouă poartă energetică” a Europei, susține comisarul european pentru extindere înaintea summitului dedicat acestei regiuni

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Pactul Verde: UE aprobă o lege pentru combaterea defrișărilor și a degradării pădurilor la nivel mondial, determinate de producția și consumul din UE

GENERAL2 hours ago

UE și SUA au convenit să lanseze Inițiativa Transatlantică privind Comerțul Durabil, pe fondul unui răspuns constructiv al Washingtonului la preocupările europene legate de Legea privind Reducerea Inflației

ROMÂNIA22 hours ago

Virgil Popescu dă asigurări: România a devenit independentă de țițeiul rusesc, astfel că embargoul nu va afecta țara noastră

NATO4 days ago

Ucraina nu va primi încă sisteme de apărare aeriană Patriot din partea NATO. Stoltenberg: Trebuie să ne asigurăm că sistemele furnizate deja pot funcționa

NATO6 days ago

Bogdan Aurescu: Reuniunea miniștrilor de externe NATO de la București înseamnă foarte mult pentru prestigiul României și pentru securitatea României

NATO6 days ago

Ministrul turc de externe salută ”pașii pozitivi” făcuți de Suedia și Finlanda, dar anunță că Turcia așteaptă ”măsuri concrete” pentru a le elibera drumul către NATO

NATO6 days ago

NATO a decis, la București, să intensifice sprijinul pentru R. Moldova, Georgia și Bosnia, “trei parteneri valoroși care se confruntă cu presiunea rusă”

NATO6 days ago

Avertismentul NATO după ministeriala de la București: Aliații trebuie să evalueze dependențele euro-atlantice de China și să reducă vulnerabilitățile

NATO6 days ago

Stoltenberg condiționează o eventuală aderare a Ucrainei la NATO de „triumful său ca stat suveran și independent” și de un parteneriat politico-militar mai strâns

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Marian-Jean Marinescu subliniază nevoia ”cooperării puternice între statele membre și autoritățile locale” din regiunile carbonifere pentru succesul tranziției spre economie verde, avându-i pe oameni în centru

INTERNAȚIONAL7 days ago

Șeful diplomației SUA, în România, la 25 de ani de Parteneriat Strategic: În 1989, democrația a prins rădăcini. Să fim întăriți de amintirea curajului poporului român în cel mai întunecat moment al său

NATO7 days ago

Klaus Iohannis, către miniștrii de externe NATO reuniți la București: Trebuie să implementăm cât mai curând deciziile privind postura de apărare pe flancul estic și la Marea Neagră

Team2Share

Trending